PROBLEMA CIMITIRULUI MILITAR DIN SECTORUL BOTANICA AL CAPITALEI ÎN ATENȚIA AUTORITĂȚILOR CENTRALE

Share

 

La Centrul de Cultură și Istorie Militară s-a desfășurat ședința grupului de lucru privind examinarea și soluționarea problemei Cimitirului Militar (Cimitirul Eroilor din Chișinău), teritoriul căruia, în 2007, a fost procurat în urma unei licitații de un grup de oameni de afaceri din străinătate.

 

Grupul de lucru, format din reprezentanţi ai ministerelor Apărării, Justiţiei, Culturii şi Primăriei municipiului Chişinău, a fost format la indicaţia prim-ministrului Republicii Moldova, ca rezultat a mai multe apeluri a societății civile, care au solicitat identificarea soluțiilor de reabilitare a cimitirului. La şedinţa de lucru au participat şi reprezentanţii întreprinderii ,,Buiucani Real Estate Holding" SRL.

 

În cadrul ședinței Vitalie Marinuța a menționat, că este o datorie morală a statului și a societății civile din Republica Moldova de a soluționa problema existentă și a restabili acest monument istoric.

 

Reprezentanţii ,,Buiucani Real Estate Holding" SRL au punctat că acest areal a fost procurat în urma unei licitaţii publice, în cadrul căreia nu s-a specificat că aici este amplasat un monument istoric.

 

Interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind soluţionarea problemei, convenind asupra unei noi întrevederi după consultări pe interior.

 

Fostul Cimitir al Eroilor, denumit în documentele timpului şi Cimitirul Militar, Cimitirul de Onoare, amplasat în sectorul Botanica al capitalei, a fost înfiinţat în secolul al XIX-lea, având iniţial „statut” de cimitir al Garnizoanei Chişinău. A apărut ca parcelă periferică a cimitirului civil de pe lângă Biserica Sfânta Treime din preajma Gării feroviare. Ulterior, a devenit necropolă pentru militarii de diferite naţionalităţi căzuţi pe câmpul de luptă în cele două războaie mondiale, dar, totodată, loc de înmormântare a celor care au decedat în spitalele militare (lazarete), din cauza bolilor şi rănilor. Conform unor date, în acest loc au fost înhumaţi şi prizonieri de război originari din diferite ţări, decedaţi la Chişinău în primii ani postbelici. În perioada interbelică s-a făcut regruparea întregului ansamblu de morminte în parcele, după naționalități.

 

Acțiunile de profanare a cimitirului au început în anul 1959 când pe o parte din cimitirul nivelat a fost construită Clinica Republicană de Pulmonologie și Ftiziatrie.

 

Cimitirul Eroilor cade sub incidenţa legislaţiei privind protejarea patrimoniului cultural, iar Republica Moldova este parte la Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la apărarea victimelor de război.

 

 Ședința grupului de lucruȘedința grupului de lucruȘedința grupului de lucru

 

 

 

CURS POSTUNIVERSITAR ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII ȘI APĂRĂRII NAȚIONALE ACUM ȘI LA CHIȘINĂU

Share

 

Valentin Balan, Curs postuniversitar in domeniul securitatiiUrmând exemplul instituțiilor de învățământ superior militar din statele NATO, la inițiativa ministrului apărării Vitalie Marinuța, începând cu anul 2014, Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” a inaugurat Cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale.

 

Circa 35 de funcționari din ministere, agenții și ONG, la nivel de șefi de direcție, ce au atribuții directe la sectorul de securitate națională, în urma unei selecții riguroase, au posibilitatea de a-și aprofunda cunoștințele, dar și de a studia noile tendințe globale și geopolitice ce influențează securitatea națională.

 

Conștientizând pericolele iminente în calea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate vine să cultive capabilități de expertiză şi consiliere, dar și să asigure competenţe obligatorii pentru funcţiile de decizie.

 

Reieșind din realitățile geopolitice ale Republicii Moldova, acest Curs și-a propus ca obiectiv să dezvolte audienților capacităţi de a acţiona independent şi creativ pentru consolidarea fundamentelor şi a atitudinilor responsabile faţă de evoluţia democratică a societăţii şi integrarea în structurile de securitate europene.

 

Spectrul invitaților de a ține prelegeri este unul foarte larg, audienții au parte de profesori universitari, reprezentanți mass-media, lideri de opinie, ambasadori și atașați militari ale ambasadelor străine acreditate în Republica Moldova, experți și înalți funcționari ale instituțiilor de forță.

 

Lista disciplinelor fundamentale obligatorii include cursuri din domenii precum: Geopolitică și geostrategie, Sisteme și doctrine politico-militare, Securitate națională și internațională, Managementul sistemului național de apărare, Comunicare și Relații Publice, Războaie informaționale etc.

 

Alt aspect de interes major pentru participanți este studierea conflictelor internaționale, începând cu implicații militare și finisând cu, mai nou acum, războaie cibernetice și informaționale.

 

Pe lângă fundamentarea cunoștințelor teoretice, Cursul presupune și vizitarea tuturor instituțiilor responsabile de securitatea și apărarea națională, prospectarea Brigăzilor și Taberelor militare din țară, dar și aplicații la Baza militară Bulboaca.

 

Dorim să credem ca această inițiativă a Ministerului Apărării va contribui la consolidarea securității naționale a Republicii Moldova și va fi cea care va anticipa orice posibilă tensiune sau conflict militar pentru statul nostru.

 

 Autor: Valentin BALAN

 

Curs în domeniul securitățiiCurs în domeniul securitățiiCurs în domeniul securitățiiCurs în domeniul securitățiiCurs în domeniul securitățiiCurs în domeniul securitățiiCurs în domeniul securitățiiCurs în domeniul securitățiiCurs în domeniul securității

 

 

 

 

 

 

 

 

GALA SPORTULUI MINISTERULUI APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

Share

 

 

 

Centrul de Cultură și Istorie Militară a găzduit ,,Gala Sportului Ministerului Apărării al Republicii Moldova”.

  

În cadrul evenimentului au fost premiați cei mai buni sportivi, din armata națională, ai anului 2013. Sportivul anului a fost declarat Campionul European la haltere, Oleg Sîrghi. Profesor-antrenor sporturi de iarnă, din cadrul Centrului Sportiv Central al Armatei, Petru Bria a fost nominalizat ca antrenorul anului. Ministrul Apărării, Vitalie Marinuța a înmânat drapelul armatei sportivilor Alexandra Camenșcic și Victor Pînzaru, pentru ca acesta să fie purtat la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci din 2014. 

 

 

 

Gala Sportului Ministerului Apărării al Republicii MoldovaGala Sportului Ministerului Apărării al Republicii MoldovaGala Sportului Ministerului Apărării al Republicii MoldovaGala Sportului Ministerului Apărării al Republicii MoldovaGala Sportului Ministerului Apărării al Republicii MoldovaGala Sportului Ministerului Apărării al Republicii MoldovaGala Sportului Ministerului Apărării al Republicii MoldovaGala Sportului Ministerului Apărării al Republicii MoldovaGala Sportului Ministerului Apărării al Republicii MoldovaGala Sportului Ministerului Apărării al Republicii Moldova

 

 

 

 

 

 

 

 

 

POEZIA LUI EMINESCU ELOGIATĂ LA CENTRUL DE CULTURĂ ŞI ISTORIE MILITARĂ

Share



 

Centrul de Cultură Militară a organizat programul literar-muzical „Eminescu-i nemurire”,  consacrat Zilei de naştere a geniului literaturii naţionale Mihai Eminescu.

 

Poezia marelui poet a fost recitată de artista poporului Paulina Zavtonie, actriţa Teatrului „Luceafarul”; studenţii facultăţii de istorie şi filosofie a Universităţii de Stat, tineri pasionaţi de opera lui Eminescu. Opera poetului a fost interpretată muzical de laureatul concursurilor naţionale şi internaţionale Cristian Papanaga, formaţia muzicală „Tineri ghitarişti”, etc.

 

În cadrul evenimentului oaspeţii au admirat expoziţia de artă plastică „Mihai Eminescu”, expusă de studenţii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Evenimentul a fost încununat de prezentarea Elenei Dabija,  Directorul Centrului Academic Internaţional Eminescu, a culegerilor de poezii eminesciene. 

 

 

 

Poezia lui Eminescu elogiată la Centrul de Cultură şi Istorie MilitarăPoezia lui Eminescu elogiată la Centrul de Cultură şi Istorie MilitarăPoezia lui Eminescu elogiată la Centrul de Cultură şi Istorie MilitarăPoezia lui Eminescu elogiată la Centrul de Cultură şi Istorie MilitarăPoezia lui Eminescu elogiată la Centrul de Cultură şi Istorie MilitarăPoezia lui Eminescu elogiată la Centrul de Cultură şi Istorie MilitarăPoezia lui Eminescu elogiată la Centrul de Cultură şi Istorie Militară

 

 

 

 

 

 

 

 

MINISTRUL APĂRĂRII A DISCUTAT CU ATAŞAŢII MILITARI

Share


Ministerul Apărării a înregistrat rezultate semnificative, pe parcursul anului curent, în realizarea obiectivului de dezvoltare a cooperării bilaterale, iar acest lucru a fost posibil datorită implicării dumneavoastră personale. Declaraţia a fost făcută de ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, în cadrul unei şedinţe desfăşurate la sediul Centrului de Cultură şi Istorie Militară cu ataşaţii militari acreditaţi în ţara noastră.

 

Ministrul Apărării a salutat, în debutul şedinţei, acreditarea, în acest an, a şase noi ataşaţi militari în Republica Moldova. „Disponibilitatea partenerilor de a continua desemnarea diplomaţilor militari, în condiţiile de austeritate financiară, este o dovadă a încrederii de care se bucură Republica Moldova pe arena internaţională, inclusiv pentru implicarea activă a acesteia în procesul de asigurare a securităţii regionale şi internaţionale”, a spus ministrul Apărării.

 

Vitalie Marinuţa a apreciat contribuţia ataşaţilor militari la desfăşurarea unor serii de activităţi pe segmentul bilateral, de la exerciţii militare, asistenţă de tehnică şi echipament, pînă la conferinţe şi cursuri de instruire, activităţi care au avut ca finalitate pregătirea şi dotarea Armatei Naţionale, în conformitate cu standardele europene. „Vă mulţumesc că aţi dat mai multă substanţă cooperării noastre şi contăm în continuare pe sprijinul dumneavoastră, în calitate de diplomaţi militari, în dezvoltarea relaţiilor de colaborare, reciproc avantajoase pentru armatele noastre”, a adăugat ministrul Marinuţa.

 

La finalul întîlnirii, diplomaţii militari au fost colindaţi de grupul etnofolcloric „Dumbrava verde” din Străşeni.

 

Întrevederea dintre corpul de ataşaţi militari şi conducerea Ministerului Apărării este organizată anual, avînd ca scop familiarizarea oficialilor cu stadiul actual de dezvoltare a Armatei Naţionale.

 

Actualmente, în Republica Moldova, sînt acreditaţi 29 de ataşaţi militari, iar cooperarea militară bilaterală este reflectată în programe de asistenţă tehnico-materială, de consultanţă, precum şi de perfecţionare a ofiţerilor moldoveni în instituţii militare de învăţămînt din străinătate.

 

Ministrul Apărării a discutat cu ataşaţii militariMinistrul Apărării a discutat cu ataşaţii militariMinistrul Apărării a discutat cu ataşaţii militariMinistrul Apărării a discutat cu ataşaţii militariMinistrul Apărării a discutat cu ataşaţii militari
Ministrul Apărării a discutat cu ataşaţii militari
Ministrul Apărării a discutat cu ataşaţii militari

 

 

 

 

 

 

 

Subcategories