20 octombrie

Share

1097

În timpul Primei Cruciade, incepe asediul creștin al orașului Antiohia. Asediul a durat până la 3 iunie 1098, fiind cucerit în final de către cruciați, după un al doilea asediu asupra fortăreței din centrul orașului.

 

 

1471

Domnul Țării Românești, Laiotă Basarab (Basarab al III-lea cel Bătrân), este înfrânt de către pretendentul său la tron Basarab Țepeluș (Basarab al IV-lea cel Tânăr). Lipsit de sprijinul lui Ștefan cel Mare protectorul său, Laiotă Basarab pierde lupta și se refugiază în Moldova.

 

 

 

 

1595

Bătălia de la Giurgiu. Artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund  în cetate. Sinan Pașa privește neputincios de la Rusciuc  (Ruse)  victoria adversarilor lui. În rândurile aliaţilor s-a aflat şi Mihai Viteazu.

 

  

1601

Oastea lui Mihai Viteazul îl alege domn al Munteniei pe Radu Şerban, dar acesta e nevoit să se refugieze în Transilvania din faţa lui Simion Movilă.

 

 

 

 

 

Manastirea_Caldarusani1638

S–a încheiat construcția Mănăstirii Căldărușani, ctitorie a lui Matei Basarab (1632 – 1654).

 

 

 

Maria_Theresia1740

Maria Theresia devine împărăteasă a Austriei, Ungariei şi Boemiei.

 

 

 

 

 

Louisianapurchase1803

Senatul american a ratificat cumpărarea Louisianei de la statul francez, consfințind termenii tratatului cunoscut drept  Louisiana Purchase.

 

 

 

1860

Promulgarea Diplomei din Octombrie de către împăratul Franz Joseph, care a pus capăt sistemului absolutist și a deschis era guvernării constituționale ("regimul liberal") în Imperiul Austriac. Potrivit documentului, Transilvania a redevenit stat autonom în cadrul imperiului.

 

 

 

 

1883

Peru și Chile semnează Tratatul de la Ancón, prin care, provincia Tarapacá a fost cedată statului Chile; sfârșitul Războiului din Pacific.

 

 

Marșul_Cel_Lung1935

Comuniștii chinezi conduși de Mao Tzedun ajung în nord–vestul Chinei la capătul unui marș de 10.000 de kilometri de–a lungul țării, cunoscut drept  Marșul Cel Lung.

 

 

 

1939

S-a născut Dumitru Matcovschi, poet, prozator, academician, publicist și dramaturg, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. Este recunoscut în critica literară pe plan internațional și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională la începutul anilor 1990.

 

 

 

 

1944

Al Doilea Război Mondial: Armata sovietică câștigă lupta pentru Belgrad, capitala Iugoslaviei.

 

 

Churchill-And-Stalin1944

În timpul vizitei de la Moscova, primul ministru britanic Winston Churchill i-a propus, și Stalin a acceptat, înțelegerea cu privire la împărțirea zonelor de influență în Balcani.

 

 

 

1980

După șase ani de ședere în afara structurilor militare ale NATO, Grecia revine în Alianță.

 

 

 

Muammar-al-Gaddafi2011

A fost ucis  colonelul Muammar al-Gaddafi (născut 1942),  dictatorul din Libia.