30 decembrie

Share

1663

Uciderea postelnicului Constantin Cantacuzino, din ordinul lui Grigore Ghica, declanşează conflictul dintre partida Cantacuzinilor şi cea a Bălenilor. 

 

 

 

 

 

1916

La Budapesta, în catedrala Sf. Matia, este încoronat ultimul rege ungar Carol al IV-lea, iar Zita ca regină a Ungariei.

 

 

 

 

 

1947

A fost abolita monarhia în România. Regele Mihai a fost obligat să abdice și să părăsească țara. Prin înlăturarea de la putere a regelui Mihai, țara a intrat pe deplin în mâna comuniștilor.

 

 

 

 

 

1922

Se formează Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS). Era constituită din mai multe Republici Sovietice Socialiste (RSS-uri). Numărul acestora a variat de-a lungul timpului; la data dezmembrării, URSS număra 15 republici componente.

 

 

 

1942

S-a născut  Vladimir Bukovski, scriitor și disident rus, stabilit în prezent în Marea Britanie. A fost închis în repetate rânduri în spitale de psihiatrie și în lagărele comuniste, a atras atenția opiniei publice occidentale în anul 1976 când, în urma unui troc politic, este schimbat pentru un alt deținut politic, Luis Corvalan, lider al Partidului Comunist din Chile („Judecată la Moscova”, „ Reușești sau mori”).

 

 

1997

În România, la București, Majestatea Sa Regele Mihai I, anunță modificarea Statutului Casei Regale de România, în sensul renunțării la Legea salica, iar succesorul la tronul României, va fi Principesa Margareta.