30 iunie

Share

1606

A decedat Ieremia Movilă, boier moldovean, frate cu mitropolitul Gheorghe Movilă, a fost urcat pe tron de cancelarul polonez Zamoyski în locul lui Ștefan Răzvan. A fost tot timpul protejatul polonezilor. Este recunoscut ca domn și de turci cărora le plătea tributul. În timpul domniei sale a fost ridicată Mănăstirea Sucevița, pe locul unui lăcaș de cult mai vechi, din lemn.

 

 

 

 

1934

Începe „Noaptea cuțitelor lungi” sau "Operațiunea Colibri", a avut loc în Germania, când regimul nazist a executat cel puțin 85 de oameni din motive politice. Majoritatea celor uciși erau membri ai „Batalioanelor de asalt” (SA) (în germană Sturmabteilung), o organizație paramilitară nazistă. Adolf Hitler a acționat împotriva SA și împotriva liderului său, Ernst Röhm, deoarece vedea în independența SA și în apetitul membrilor acesteia pentru violențe de stradă o amenințare directă asupra puterii sale.

 

 

 

 

1941

La Liov a fost emisă Declarația de independență a Ucrainei de către Organizația Naționaliștilor Ucraineni, conduși de Stepan Bandera. Premierul noului stat ucrainean a fost numit Iaroslav Stețko, iar șeful Radei Națională Ucraineană a devenit Kost Levițki. OUN a încercat să profite de retragerea forțelor sovietice din Ucraina după invadarea URSS de către trupele Germaniei Naziste. După numai câteva zile de la ocuparea Liovului, naziștii au arestat proaspăt formatul guvern ucrainean, iar membrii săi au fost trimiși în lagăre de concentrare din Reich.