13 mai

Share

1476

Sultanul Mehmed al II-lea Cuceritorul pornește cu oastea din Adrianopol și deschide marea campanie împotriva Moldovei. În primăvara 1475, Veneția încheie pace cu Imperiul Otoman și acesta primește răgazul necesar pentru operațiuni militare la Marea Neagră. Scopul atacului otoman, susținut și de tătari, era preluarea cetăților Chilia și Cetatea Albă și înlocuirea lui Ștefan cu alt domnitor loial Imperiuliui.

 

  

 

 

1860

A fost adoptată legea cu privire la principiile şi la modul de desfăşurare a instrucţiei în armata Principatelor Unite, care „vor fi de acum înainte uniforme”.

 

 

 


1940

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, începe cucerirea Franței de către Germania, armata germană traversează Meuse. Winston Churchill ține faimosul discurs "sânge, trudă, lacrimi și sudoare" în Camera Comunelor.

 

 

 

 

 

1940

După invazia nazistă, Regina Wilhelmina a Țărilor de Jos, împreună cu tot guvernul se autoexilează şi ajunge la Londra, unde o primește regele George al VI-lea. Ea refuză să accepte înfrângerea, continuându-și lupta cu un guvern de exil. Prințesa Juliana își duce copiii în Canada pentru siguranță.

 

 

 

 

 

1943

Lipsită de sprijin eficient de la Berlin, armata germană din Africa de Nord, sub conducerea mareșalul Erwin Rommel, capitulează în fața aliaților. Afrika Korps a fost o forță expediționară germană în Africa, care în Campania din Africa de Nord din cel de-al Doilea Război Mondial în Libia și Tunisia.

 

 

 

 

 

2008

S-a stins din viaţă actor de teatru și film Colea Răutu (Nikolai Rutkovski). Este originar din Limbenii Noi, județul Bălți (astăzi Republica Moldova). Între anii 1952-1968 a jucat la Teatrul Giuleşti din Bucureşti. A jucat pentru scurt timp şi la Teatrul din Piteşti. A interpretat roluri în peste 70 de filme de lung metraj, atât româneşti cât şi străine şi în seriale de televiziune. Rolul sau de debut (Ilie Barbu) a rămas reperul întregii sale filmografii.