14 mai

Share

1536

Umanistul, istoriograful și omul politic de origine română Nicolaus Olahus, editează lucrarea istorică “Hungaria”, în care tratează despre latinitatea poporului român şi a limbii române. Este prima abordare în scris de către un român, a unităţii de neam şi a originii latine comune a muntenilor, ardelenilor şi moldovenilor.

 

 

 

 

1812

S-a născut Costache Negri, scriitor, om politic și patriot român. Prieten bun cu Alexandru Ioan Cuza, a sprijinit toate acțiunile și reformele domnitorului Unirii. Prin misiunile pe care le-a avut peste hotare, Costache Negri poate fi socotit primul diplomat al Principatelor Române. Complotul care a dus la detronarea lui Cuza l-a determinat, ca și pe Vasile Alecsandri, să renunțe la viața politică. S-a retras la Târgu Ocna și și-a dedicat ultimii ani ai vieții pasiunilor sale de-o viață: numismatica și colecționarea de tablouri.

 

 

 

1940

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, oraşul Rotterdam este bombardat de aviația germană. Olanda se predă Germaniei.

 

 

 

1955

A fost semnat „Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală” („Tratatul de la Varșovia”) între Albania (retrasă în 1968), Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germană, Polonia, România, Ungaria și Uniunea Sovietică (intrat în vigoare la 5 iunie 1955). În urma schimbărilor din Europa Centrală și de Est din anii 1989 și 1990, „Tratatul de la Varsovia” și-a încetat valabilitatea la 1 iulie1991.

 

 

1957

S-a stins din viaţă Camil Petrescu, romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română în special ca inițiator al romanului modern.