Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „100 de ani de la Congresul militarilor moldoveni: 20-27 octombrie 1917”, Prima zi

Share

Conferinta_Centenar_1917La această oră, la Centrul de Cultură şi Istorie Militară, se desfăşoară Conferinţa Ştiinţifică Internaţională cu genericul „100 de ani de la Congresul militarilor moldoveni: 20-27 octombrie 1917”.

Conferinţa este susţinută pe sesiuni, precum ar fi:

Sesiunea 1 – Congresul Militarilor Moldoveni, jaloane istorice – moderatori Dr. Petre Otu şi Dr.Vitalie Ciobanu;

Sesiunea 2 – Mişcarea naţională din Basarabia – moderatori Dr. Manuel Stănescu, Dr. Mihai Taşcă;

Sesiunea 3 – Anul 1917 în Basarabia şi pe Frontul Român – moderatori Dr. Mihail E. Ionescu şi Dr. Maria Danilov;

Sesiunea 4 – Evoluţia situaţiei din Basarabia şi Rusia în istoriografie şi memorii.

La 25 octombrie, începând cu orele 09:00, cu prilejul centenarului de la Congresul Militarilor Moldoveni din 1917, la Centrul de Cultură şi Istorie Militară, va fi organizată lansare de carte, Dr. Mihail Taşcă „Congresul Militarilor Moldoveni: 20-27 octombrie 1917. Studiu şi culegere de documente” şi Gheorghe Vartic „100 de ani de la deschiderea Frontului Românesc în Primul Război Mondial (1916-2016)”.

Conferința Științifică Internațională este organizată cu suportul şi susţinerea:

 

Ministerul Apărării al Republicii Moldova;

Centrul de Cultură și Istorie Militară;  

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”;

Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară (București);

Academia Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”;

Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei;

Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei.