Cântece uitate s-au auzit din nou la Chișinău. "Este o muzica de suflet"

Category : Evenimente Artistice
Views : 37130

Cântece, doine şi balade de haiducie au răsunat în cadrul Festivalului-concurs "Cântec de cătănie", care s-a desfăşurat în Capitală. Potrivit organizatorilor, revenirea la astfel de creaţii este necesară pentru a cultiva valorile de altădată tinerilor, dar şi pentru a nu dau uitării cântecul ostăşesc.

La eveniment au participat aproape 20 de formaţii folclorice din ţară, ai căror membri recunosc faptul că acest gen este dat uitării.

"Prin revenirea acestor valori în satul natal şi în raion, se vor întoarce poate la obiceiurile vechi foarte frumoase".

"În ziua de azi cântecul de cătănie este puţin uitat. Generaţia mai în vârstă, să se mobilizeze şi să organizeze mai multe concursuri".

Spectatorii au ascultat cu emoţii piesele prezentate:

"Este un festival care readuce amintiri pe timpurile cum se petreceau înainte băieţii la armată".

"Am deosebite emoţii pentru doinele vechi. Pentru muzica aceasta care într-adevăr este de suflet. Exprimă starea omului".

Festivalul Naţional "Cântec de cătănie", organizat de Ministerul Apărării, este la prima ediţie.

"Festivalul vine să promoveze şi să readucă în valorea nostră naţională acea tradiţie a patrimoniului care deja a fost uitată nemijlocit şi în armată şi în socieatea civilă", a declarat organizatorul Vitalie Ciobanu.

Add your comments