Error
  • Component not found

03 December 2017

04 December 2017

4 decembrie

1691

Este emisă Diploma Leopoldină, prin care împăratul Leopold I recunoaște sistemul politic al Principatului Transilvaniei, iar el însuși devine mai întâi tutore al lui Mihai Apafi al II-lea, apoi, la majoratul acestuia și renunțarea la domnie în 1697, șef al statului, ca principe al Transilvaniei.

 

 

 

 

 

1769

Moare Constantin Mavrocordat, în mai multe rânduri domn al Țării Românești și al Moldovei. În timpul domniei sale s–au realizat o serie de reforme ce au dus la modernizarea statului, dar și la un avânt deosebit al culturii: cea mai veche colecție de documente românești, datând din anul 1741, a fost tipărită la îndemnul și cu sprijinul domnitorului.

 

 

 

 

 

1864

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Codul Penal, alcătuit după modelul Codului Penal francez şi al Codului Penal prusac, având la bază şi unele legi penale autohtone.

 

 

 

 

 

1943

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, liderii mişcării de rezistenţă din Iugoslavia, în frunte cu generalul Tito, au format în exil un guvern democratic.

 

 

 

 

 

1992

A fost elaborat un memorandum ce prevedea cooperarea în domeniul apărării dintre Armata Naţională a Republicii Moldova şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii.

 

 

 

1998

Şefii Serviciilor de informatii din Republica Moldova, România şi Ucraina au încheiat, la Cernăuţi, un Acord de colaborare care prevedea coordonarea eforturilor instituţiilor respective în vederea combaterii traficului de droguri, de arme, de persoane, precum şi a operaţiunilor ilegale din domeniul financiar-valutar.

Read more

3 decembrie

1861

În România, la Bucureşti, Domnul Alexandru Ioan Cuza, anunţă, cu prilejul deschiderii Camerelor, că „Înalta Poartă, precum şi toate Puterile Garante” recunosc Unirea Principatelor.

 

 

 

 

 

1912

În timpul primului război balcanic Imperiul Otoman a semnat armistiţiul cu statele balcanice cu care era în conflict, cu excepţia Greciei.

 

 

 

 

 

 

1920

La Geneva este semnat Protocolul privind constituirea Curții Permanente de Justiție Internațională cu sediul la Haga.

 

 

 

1989

Încheierea „războiului rece”. Întâlnirea la nivel înalt de la Malta dintre George Bush, președintele SUA, și Mihail Gorbaciov, președinte URSS, consacrată “noii ordini mondiale”, cei doi lideri declară că „războiul rece” s–a încheiat.

 

 

 

1992

Este adoptată de ONU, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi,  pentru a motiva populaţia să devină mai responsabilă în ceea ce priveşte integrarea persoanelor cu dizabilităţi in societate.

 

 

 

1997

Este încheiat Tratatul de la Ottawa sau Tatatul pentru interzicerea minelor terestre, oficial numit Convenție asupra interzicerii folosirii, depozitării, producerii și transportului minelor anti-personale și asupra distrugerii lor, care interzice complet toate minele anti-personale.

Read more