Error
  • Component not found

03 March 2018

04 March 2018

4 martie

1152

Frederick I Barbarossa a fost ales la Frankfurt și încoronat la Aachen Rege al Germaniei.

 

 

 

 

 

 

1386

Vladislav II Iagello este încoronat rege al Poloniei. Prințul Vladislav devine primul rege Iagello al Poloniei, luându-și titlul de Vladislav al II-lea, în urma căsătoriei din 1386 cu Hedviga de Anjou.

 

 

 

 

 

1461

În cadrul Războiului celor două roze, Regele Henric al VI-lea al Angliei care aparținea casei Lancaster este detronat de către vărul său, care va deveni regele Eduard al IV-lea și care aparținea casei de York.

 

 

 

 

 

1665

Regele Angliei, Carol al II-lea declară război Țărilor de Jos marcând începutul celui de-Al Doilea Război Anglo-Olandez. Cauzele războiului erau de natură economică, ca și conflictele anterioare dintre navele engleze și olandeze. În război era implicată indirect și Franța, Danemarca și principatul german Münster.

 

 

1821

În timpul Revoluției de la 1821, Oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită Adunarea norodului, ocupă Slatina.

 

 

 

 

 

1852

S-a stins din viaţă Nikolai Gogol, prozator și dramaturg rus, născut în Ucraina. Gogol s-a afirmat ca un scriitor care urmărește să redea adevărul vieții, smulgând fără cruțare vălul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său.

 

 

 

 

 

1861

Abraham Lincoln devine preşedinte al S.U.A. Lincoln a exclus orice compromis cu statele sclavagiste din Sud, ceea ce face ca războiul civil să devină inevitabil. El a condus ţara sa în timpul unei perioadei critice din istoria Americii reprezentate de  Războiul Civil. A fost asasinat la sfârşitul războiului de către John Wilkes Booth.

 

 

 

 

 

1882

S-a născut Nicolae Titulescu, un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.

 

 

 

 

 

1907

Răscoala țărănească din 1907: Peste 2.000 de țărani răsculați pătrund în Botoșani, unde au loc ciocniri sîngeroase cu armata.

 

 

 

1915

Guvernul rus înaintează ambasadorilor Franței și Angliei la Petrograd un memorandum în care își exprimă hotărîrea de anexare la Rusia a Constantinopolului și a strîmtorilor Bosfor și Dardanele. Guvernele francez și englez nu s-au împotrivit.

 

 

Read more

3 martie

1799

Domn al Țării Românești, Constantin Hangerli este executat la București, din ordinul sultanului. Trupul decapitat a fost înmormântat în Biserica Sfântul Spiridon Nou din București. 

 

 

  

 

 

1857

Se înființează la București "Comitetul Central al Unirii" cu scopul de a coordona acțiunile organizate vizând Unirea Principatelor. La Iași se înființase în același scop societatea "Unirea" încă din 25 mai 1856.

 

 

 

1863

S-a stins din viaţă Iancu Văcărescu, poet român, fiul lui Alecu Văcărescu. Atras de ideile înaintate ale epocii, a salutat răscoala lui Tudor Vladimirescu („Buna vestire”, „Glasul poporului subt despotism”) și a participat la mișcarea de redeșteptare culturală și națională, sprijinind începuturile școlii, teatrului, presei și tipografiei românești.

 

 

 

 

1878

Este semnat Tratatul preliminar de la San Stefano, de către Imperiul Rus și cel Otoman, după încheierea războiului ruso-turc din 1877-1878. Din partea Rusiei au fost delegați contele Nicolai Pavlovici Ignatiev și Alexandr Nelidov, iar din partea Imperiului Otoman au participat ministrul de externe Safvet Pașa și ambasadorul în Germania, Sadullah Bey. Tratatul a confirmat o serie de schimbări politice în Balcani, prin recunoașterea independenței mai multor state, inclusiv a României.

 

 

1904

Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei a devenit prima persoană care a înregistrat un document politic folosind fonograful lui Thomas Edison.

 

 

 

 

 

1907

În timpul răscoalelor ţărăneşti, la Pașcani, a avut loc prima mare ciocnire dintre răsculați și armată. Țăranii arestați au fost eliberați de către muncitorii ceferiști de la depoul local.

 

 

 

1918

A fost semnat Tratatul de pace de la Brest-Litovsk, între Rusia și Puterile Centrale, marcând ieșirea Rusiei din primul război mondial. Tratatul a devenit practic nul până la sfârșitul anului dar, importanța lui majoră, deși neexistentă în intențiile semnatarilor, a fost aceea de declanșator al procesului de cucerire a independenței Finlandei, Poloniei, Estoniei, Letonie și Lituaniei.

 

 

1930

S-a născut Ion Iliescu, politician român. A fost președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004 și președinte al CFSN între 22 decembrie 1989 și 1992.

 

 

 

 

Read more