Error
  • Component not found

01 July 2018

02 July 2018

2 iulie

1504

După o domnie îndelungată de 47 de ani, Marele Domnitor Ştefan cel Mare a încetat din viaţă. În cursul domniei sale, Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mult mai puternici, Ștefan cel Mare a reușit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Guvernului Republicii Moldova a adoptat Hotărârea Nr. 433 din 26.12.1990, prin care pe 2 iulie să fie este marcată Ziua comemorării lui Ştefan cel Mare. Biserica Ortodoxă Română a emis în 1992 actul oficial al canonizării lui Ştefan cel Mare ca domn binecredincios, stabilind şi ziua cinstirii sale – 2 iulie.

 

 

1504

Bogdan al III-lea (cel Chior) urcă pe tronul Moldovei. Este fiul lui Ștefan cel Mare și al Doamnei Maria Voichița, fiind asociat la domnie încă din 1497. La moartea tatălui său avea cca. 25 de ani.

 

 

 

 

 

1644

Are loc  Bătălia de la Marston Moor, în timpul Primului Război Civil Englez din 1642–1646. Forțele combinate ale covenantiștilor scoțieni în frunte cu earlul de Leven și parlamentariștii englezi conduși de Lord Fairfax și de earlul de Manchester i-au învins pe regaliștii conduși de Prințul Rupert al Rinului și de marchizul de Newcastle.

 

 

 1849

Este semnat „Proiectul de pacificare” la Seghedin de către Kossuth, guvernatorul Ungariei, şi de N. Bălcescu şi C. Bolliac, reprezentanţii emigraţiei române. Guvernul maghiar asigura românilor dreptul de folosire a limbii materne în administraţie, justiţie şi învăţământ. Românii se angajau să depună armele în două săptămâni, beneficiind de amnistie generală, şi se legau să apere împotriva Habsburgilor independenţa Ungariei. 

 

 

Read more

1 iulie

1859

Alexandru Iona Cuza dă decretul pentru înfiinţarea Direcţiei de statistică a Moldovei, director fiind numit Ion Ionescu de la Brad.

 

 

 

 

 

1866

Promulgarea noii Constituţii a României, redactată după modelul Constituţiei Belgiei din februarie 1835. Noua Constituţie reprezintă baza juridică a coaliţiei dintre burghezie şi moşierime.

 

 

 

 

 

1878

S–a încheiat Congresul de pace de la Berlin. Prin Tratatul de pace s–au recunoscut independența României și drepturile ei asupra Dobrogei. Județele Cahul, Bolgrad și Ismail, din sudul Basarabiei, aflate în componența României, sunt încorporate Imperiului Țarist.

 

 

1881

Apare la Iaşi, bilunar, apoli lunar, revista politică, culturală, ştiinţifică şi literară de orientare general-democratică „Contemporanul”, tribună a materialismului militant. Revista a apărut sub conducerea lui Ioan Nădejde (1881-1885) şi apoi a lui Vasile Morţun (1885-1891), avându-l ca mentor pe Constantin Dobrogeanu-Gherea.

 

 

 

 

1916

Începe Bătălia de pe Somme, una dintre cele mai lungi și mai sângeroase din Primul Război Mondial, cu mai mult de un milion de morți în ambele părți. Forțele britanice și franceze au încercat să rupă liniile germane pe un front de 40 km la nordul și sudul râului Somme, în nordul Frenței. Principalul scop al acestei lupte era ca germanii să aducă trupe de la Verdun; totuși, pierderile din Somme au terminat fiind superioare celor de la Verdun.

 

 

1942

Începe prima bătălie de la El Alamein, una dintre luptele ale Campaniei Deșertului Vestic a celui de-al Doilea Război Mondial, având ca beligeranți forțele Axei comandate de Erwin Rommel pe de-o parte și forțele Aliaților comandate de Claude Auchinleck. Bătălia a marcat oprirea înaintării spre est a Axei. El Alamein (Egipt) a fost punctul cel mai estic atins de forțele Axei, aflat la doar 80 km de Alexandria.

Read more