Error
  • Component not found

03 September 2018

04 September 2018

4 septembrie

476

În Imperiul Roman de Apus, ultimul Împărat al Imperiului, Romulus Augustus, este indepărtat de la tron de Odoacru care se proclamă Rege al Italiei. Ia sfarsit de facto, Imperiul Roman de Apus.

 

 

 

 

 

Transylvania_Sibenburgen1541

Asupra Transilvaniei se instaurează suzeranitatea Imperiului Otoman.

 

 

 

James_cook1774

În timpul celei de-a doua expediţii, exploratorul englez James Cook a descoperit, la 1200 de kilometri est de Australia, insulele din Pacific. El le numește Noua Caledonie, după numele latin al Scoției (Caledonia).

 

 

 

 

 

 

1870

Împăratul Napoleon al III-lea al Franței este detronat și se declară cea de-A Treia Republică Franceză. A fost o democrație parlamentară ce a supraviețuit până la capitularea Franței la începutul celui de al Doilea Război Mondial în 1940. În anii 1870 inițiatorii republicanismului au considerat această formă de guvernământ ca fiind cea care "divide cel mai puțin opiniile Franței". Cu toate acestea, chiar dacă cea de a treia republică a fost regimul politic cel mai longeviv după revoluția din 1789, regimul nu a fost foarte apreciat.

 

 

Geronimo1886

După 25 de ani de lupte împotriva armatelor Statelor Unite și Mexicului, conducătorul apaș Geronimo şi ultimii lui războinici s-au predat în Arizona.

 

 

 

 

 

WW11915

Primul Război Mondial. Bulgaria se alătură Puterilor Centrale (Germania şi Austro-Ungaria).

 

 

 

ZeppelinLZ127a1929

Călătoria de 35 de zile prin lume a dirijabilului german LZ 127 Graf Zeppelin se încheie la Friedrichshafen.  40.000 de oameni vor asista la revenirea lui.

 

 

 

1939

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a declaraţiei de război a Marii Britanii, are loc primul bombardament al Royal Air Force, asupra teritoriului german.

 

 

 

1940

Generalul Ion Antonescu devine prim-ministru al României. În ziua următoare Constituția va fi suspendată iar Antonescu va fi investit "cu depline puteri pentru conducerea statului român".

 

 

 

 

 

1941

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, are loc primul atac al submarinelor germane, asupra unui vas al SUA (USS Greer).

 

  

 

Schuman1963

A murit Robert Schuman, om politic francez, unul din părinții fondatoriai Uniunii Europene.

 

 

 

 

 

Baltic1991

Președintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, recunoaște independența celor trei state baltice: Estonia, Letonia și Lituania.

Read more

ARMATA NAŢIONALĂ ÎMPLINEŞTE ASTĂZI 27 DE ANI

Armata-Nationala_27CHIŞINĂU, 3 septembrie 2018 — Ziua Armatei Naţionale a fost sărbătorită astăzi în toate garnizoanele militare.

Astfel, la Chişinău, corpul de comandă al Ministerului Apărării, Marelui Stat Major, unităţilor dislocate în capitală, precum şi corpul de ataşaţi militari acreditaţi în ţara noastră, au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Maica Îndurerată de la Complexul Memorial Eternitate şi la Cimitirul Central şi Cimitirul „Sfântul Lazăr”.

Tot astăzi, un grup de ofiţeri şi subofiţeri a fost decorat cu diplome ale Guvernului, distincţii ale Armatei Naţionale şi a primit grade militare pentru performanţă în serviciu.

De asemenea, activităţi festive au avut loc în garnizoanele Bălţi, Cahul şi Ungheni.

Duminică, 2 septembrie, în contextul Zilei Armatei Naţionale, Ministerul Apărării a organizat, în premieră, Ziua Uşilor Deschise. În cadrul evenimentului, subdiviziunile Armatei Naţionale au pregătit un program inedit pentru publicul prezent la activitate care a cuprins concursuri, expoziţii de fotografii şi filatelie, de echipament, tehnică şi armament militar, exerciţii de mânuire a armei şi luptă corp la corp, tehnici de arte marţiale, precum şi o paradă a uniformelor militare. Totodată, pe platoul instituţiei au evoluat Orchestra prezidenţială a Republicii Moldova, ansamblurile „Cavalerii Armoniei”, „Haiducii de la Mereni” şi „Haiducii de la Costeşti”, şi interpreţii Vali Boghean, Cristina Scarlat, Ion Raţă şi Marin Ganciu.

Armata Naţională a fost creată la 3 septembrie 1991, prin decretul preşedintelui Republicii Moldova nr. 194.

Read more

3 septembrie

Ziua Armatei Naţionale a Republicii Moldova. În 1991, preşedintele Mircea Snegur, a emis decretul nr. 194, prin care, în conformitate cu Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova şi în scopul asigurării protecţiei suveranităţii republicii şi integrităţii ei teritoriale, decreta “Crearea Forţelor Armate ale Republicii Moldova”.

 

 

 

1546

Se încheie a doua domnie a lui Petru Rareş în Moldova, începută în 1541. A fost fiul natural al lui Ștefan cel Mare şi păstra multe din calitățile tatălui său: ambiția, îndrăzneala, vitejia, religiozitatea, gustul artistic. Era în schimb o fire nestatornică și îi lipsea simțul politic.

 

 

 

 

 

1783

Este semnat Tratatul de la Paris care a încheiat formal Războiul Revoluționar American între Regatul Unit al Marii Britanii și Cele 13 foste colonii ale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776. Ca o parte separată a acestui Tratat, Marea Britaniei a încheiat tratate separate cu Franța și Spania, cunoscute sub numele de Tratatele de la Versailles.

 

 

1916

Are loc bătălia de pe linia Rasova-Cobadin-Topraisar-Tuzla, o puternică ofensivă germano-bulgaro-turcă condusă de feldmareşalul von Mackensen, respinsă de trupele româno-ruse.

 

 

 

 

 

1939

Marea Britanie şi Franţa declară război Germaniei, dar nu însoţesc această declaraţie de acţiuni hotărâte.

 

 

 

1953

A intrat în vigoare Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma.

 

 

Read more