Error
  • Component not found

10 September 2018

11 September 2018

11 septembrie

1649

A luat sfârșit asediul Droghedei. Orașul era deținut de o garnizoană catolică irlandeză ajutată de regaliști englezi. Ea a fost asediată și cucerită de forțele parlamentariste engleze conduse de Oliver Cromwell. În urma atacului, mare parte din soldații garnizoanei și un număr neprecizat, dar important, de civili au fost uciși de trupele parlamentare.

 

1971

A decedat Nikita Sergheevici Hrușciov, fost conducătorul Uniunii Sovietice după moartea lui Stalin. A fost Prim Secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1953 până în 1964 și premier din 1958 până în 1964.

 

 

 

 

 

1924

Are loc primul incident al rebeliunii bolșevice de la Tatar-Bunar la Nicolaevca, din Bugeac (Basarabia de Sud), care făcea pe atunci parte din România, iar în prezent este parte a Regiunii Odesa din Ucraina. Un grup înarmat condus de Ivan Bejanovici, alias Kolțov, a comis un atac banditesc. „Rebeliunea", care în mod oficial avea un scop politic, a degenerat treptat în jafuri, tâlhării, omoruri la care s-au dedat bandele de bolșevici.

 

Bashar_Hafez_al-Assad1965

S-a născut președintele Siriei, Bashar Hafez al-Assad.

 

 

 

 

Augusto_Pinochet1973

O lovitură de stat condusă de generalul Augusto Pinochet răstoarnă regimul democratic din Chile, condus de președintele Salvador Allende.  În aceeași zi, președintele Allende a murit, în condiții neelucidate.

 

 

 

zidul-berlinului1989

Ungaria deschide Cortina de Fier, pentru a permite germanilor din RDG aflaţi în concediu în Ungaria să se refugieze în RFG.

 

 

 

2001

Peste 3.000 de oameni își pierd viața în atacurile teroriste de o amploare fără precedent, de la New York și Washington, DC. Au fost distruse turnurile gemene din complexul comercial World Trade Center din New York și o parte din clădirea Pentagonului din Washington D.C. 

 

 

 

 

 

Pentagon_September_11_Memorial_Arlington_National_CemeteryData de 11 septembrie a fost declarată, printr-un decret prezidenţial, Ziua patrioţilor.

Read more

10 septembrie

1440

Are loc victoria lui Iancu de Hunedoara de lângă Bataszek asupra grupării nobiliare, condusă de Ladislau Garai.

 

 

 

 

 

1709

S-a născut Antioh Dimitrievici Cantemir, poet de limbă rusă, scriitor și diplomat rus de origine română. Era fiul mezin al domnului Dimitrie Cantemir și al doamnei Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino. Avea un nivel cultural înalt, cunoștea limbile: greacă, turcă, latină, italiană, rusă, franceză și engleză.

 

 

 

 

 

1872

A decedat Avram Iancu, avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

 

 

 

 

Empress_Elisabeth_of_Austria,_18641898

Împărăteasa Elisabeta a Austriei (Sissi) a fost asasinată la Geneva de anarhistul italian Luigi Lucheni.

 

 

 

 

 

 

1919

Este încheiat Tratatul de pace de la Saint Germain, între Aliații din Primul război mondial și noii create Republici a Austriei.Prin tratat, s-a recunoscut independența Republicii Austria, dezmembrarea Dublei Monarhii, prin constituirea statelor Polonia, Cehoslovacia și a Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor.  Articolul 59 stipula că Austria renunţa în favoarea României la toate drepturile asupra părţii fostului Ducat al Bucovinei, recunoscându-se astfel unirea Bucovinei cu România.

 

 

1939

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, submarinul australian HMS Oxley este scufundat din greșeală de submarinul britanic HMS Triton în apropiere de Norvegia și devine prima pierdere a Royal Navy.

 

 

 

1939

Canada declară război Germaniei naziste, alăturându-se Aliaților – Franța, Regatul Unit, Noua Zeelandă și Australia.

 

 

 

Bay_of_Gibraltar1967

Populaţia din Gibraltar decide, prin vot, ca teritoriul să rămână sub autoritate britanică, în loc să intre în componenţa Spaniei.

 

 

 

 

Elvetia2002

Elveția se alătură Organizației Națiunilor Unite.

 

Read more