Articles

17 decembrie

546

În timpul Războiul Gotic (535-554), Ostrogoții conduși de Regele Totila, cuceresc Roma, mituind garnizoana bizantină.

 

 

 

  

1863

În Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei a fost votată „Legea secularizării averilor mănăstireşti”.

 

 

 

  

 

1903

A avut loc în Kitty Hawk, statul american Carolina de Nord, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, realizat după planurile fraților Orville și Wilbur Wright. Durata zborului a fost de 12 secunde, timp în care a parcurs 37 de metri, la o înălțime de circa 10 metri.

 

 

1917

La Tiraspol este convocat Congresul moldovenilor din stînga Nistrului, la care au fost adoptate un şir de revendicări cu caracter naţional: introducerea limbii materne în şcolile, bisericile şi judecătoriile din localităţile moldoveneşti, predarea istoriei şi a literaturii naţionale, utilizarea grafiei latine, crearea unităţilor militare moldoveneşti etc.

 

 

1942

În al Doilea Război Mondial  guvernele britanic, american și sovietic au somat Germania să pună capăt măsurilor de exterminare a evreilor, sub amenințarea cu represalii. În acel moment, în urma aplicării „soluției finale” (adoptată la Conferința de la Wannsee din 20 ian. 1942), fuseseră ucise deja aproape două milioane de persoane .

 

 

1989

În Timișoara, la ordinele lui Ceaușescu, se trage în manifestanți, din Piața Libertății până la Operă, în zona Podului Decebal, pe Calea Lipovei. Tab–urile blochează intrările în oraș, elicopterele efectuează zboruri de supraveghere.

 

гис-технологии
ткани для вышивания