GENEZA ȘI EVOLUȚIA TRATATULUI FORȚELOR ARMATE CONVENȚIONALE ÎN EUROPA

Share

 

Tratatul Forţelor Armate Convenţionale în Europa (FACE) este unul dintre cele mai ambiţioase acorduri privind controlul armamentului convenţional şi este unanim considerat fundamentul securităţii europene. În perioada războiului rece, tratatele de acest gen au contribuit semnificativ la menţinerea stabilităţii şi securităţii europene prin stabilirea juridică a plafoanelor pentru deţinerea armamentului convenţional.

 

Semnat de ţările Tratatului de la Varşovia şi de ţările-membre NATO la 19 noiembrie 1990 la Paris, şi intrat în vigoare la 9 noiembrie 1992, Tratatul impune limite legale în ceea ce priveşte posesiunea de vehicule blindate, tancuri blindate, artilerie, avioane de luptă şi elicoptere de atac.

 

Precursor al Tratatului FACE poate fi considerat Acordul privind Limitarea Strategică a Armelor (SALT=Strategic Arms Limitation Talks1), produs al negocierilor din 1969-1972, între Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică cu privire la controlul armelor nucleare. Acordul SALT avea drept scop limitarea armelor ofensive strategice2 ale celor două ţări semnatare.

 

SALT a asigurat deschiderea unui dialog politic şi militar între cele două mari puteri şi a stabilit limitele de utilizare a armelor nucleare; a marcat startul şi fundamentul respectivelor tratate şi al discuţiilor ulterioare între SUA şi URSS.

 

Tratatul FACE îşi are originea din anii 1970, mai precis în anii 1973 şi 1975, când în timpul reuniunilor de pregătire a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, se punea problema stabilirii unui regim de control al echipamentelor militare convenţionale în Europa. Negocierile cu privire la stabilirea unui regim, numit Mutual Balanced Forces Reduction (Reduceri Reciproce şi Echilibrate de Forţe), între ţările Organizaţiei Atlanticului de Nord (NATO) şi ţările-membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV) au demarat la 30 octombrie 1973. Divergenţele cu privire la forma de reducere a forţelor armate şi profunda neîncredere între cele două blocuri făceau ca negocierile să fie dificile. În timp ce NATO opta pentru reducerea cu plafon egal a forţelor armate, ca plafonul să se refere doar la echipament şi pentru limitarea forţelor la nivel de alianţă, ţările Tratatului de la Varşovia pledau pentru o reducere cu acelaşi procent (cu 2-3 procente3) a forţelor, reducerea urmând să vizeze atât echipamentul, cât şi personalul, iar limitarea să se aplice la nivel de naţiune. Or, ţările Tratatului de la Varşovia prezentau în Europa un număr net superior de forţe convenţionale în comparaţie cu cele deţinute de NATO. Statele NATO insistau, aşadar, pentru obţinerea unui echilibru sub aspectul forţelor deţinute, în timp ce statele Tratatului de la Varşovia optau pentru o reducere procentuală4.

 

Schimbul de date ce viza stabilirea unei baze comune de date, realizat în iunie 1976 între OTV şi NATO, s-a soldat cu un eşec condiţionat de discrepanţa dintre datele estimate de către NATO şi cele prezentate de URSS5. În decembrie 1979, NATO şi-a prezentat primele propuneri6, succedate în luna iulie 1980 de contrapropunerile7 venite din partea OTV. În anii 1984-1985, NATO a propus:

 

- să reducă numărul trupelor Tratatului de la Varșovia;

 

- în prima fază a tratatului, să se reducă cu 5.000 unităţi forţele Statelor Unite ale Americii şi cu 11.500 – ale URSS;

 

-să se stabilească un regim de verificare care să includă o bază de date detaliată şi a câte 30 inspecţii pe an.

 

Procesul de negocieri în cadrul MBFR s-a înviorat odată cu venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov, care, la 18 aprilie 1986, a propus un plan de reducere a forţelor convenţionale în Europa. La 18 iunie 1986, statele-membre OTV, reunite la Budapesta, au lansat ideea adoptării unui “program de reducere a forţelor convenţionale în Europa”, solicitând ca fiecare parte să-şi reducă, în timp de 1-2 ani, forţele convenţionale cu 110.000 şi, respectiv, cu 150.000 persoane.

 

La 28 septembrie 1986 prin semnarea Documentului de la Stockholm8, s-a decis ca ambele părţi să se notifice reciproc cu privire la activităţile militare majore (acestea presupunând implicarea a cel puţin 13.000 persoane sau 300 tancuri) în aria de la Atlantic până la Ural. Pentru orice altă activitate militară care implica mai mult de 17.000 persoane trebuiau invitaţi observatori din alte ţări semnatare.

 

La 7 decembrie 1988, URSS anunţă despre reducerea unilaterală, în timp de 2 ani, a forţelor sale convenţionale cu 500.000 persoane9.

 

La 2 februarie 1989, consultările între cele 23 de state-membre ale celor două alianţe militare au condus la închiderea definitivă a negocierilor MBFR. La 9 martie 1989, la Viena, a început un nou mandat de negociere privind reducerea forţelor convenţionale în Europa. Acest mandat avea drept obiectiv fixarea unui echilibru stabil de forţe convenţionale în Europa la nivelele inferioare; suprimarea disparităţilor care prejudiciază stabilitatea şi securitatea regională; eliminarea capacităţii de a lansa un atac fulger sau o acţiune ofensivă de anvergură.

 

La 23 mai 1989, OTV a acceptat propunerile NATO privind principiul  parităţii, care presupunea nivelul de 20.000 tancuri, 28.000  vehicule blindate, 24.000 piese de artilerie, 1.500 de avioane de luptă, 1.700 elicoptere şi 1.35 milioane trupe, dintre care 350.000 staţionate în exterior.

 

Aşadar, data de 9 martie 1989 marchează începerea istoriei propriu-zise a Tratatului FACE.

 

În perioada de pregătire şi negociere a Tratatului FACE, participanţii la Tratat au adoptat câteva documente legate de FACE, menite să asigure funcţionarea normală a Tratatului şi să menţină eficacitatea acestuia, în condiţiile schimbării contextului politico-militar în Europa.

 

Patru dintre aceste documente reprezintă acorduri internaţionale.

 

1.    Acordul privind cantităţile maxime de armament şi tehnică convenţională în Republica Bulgaria, Republica Ungaria, Republica Polonia, România, URSS, Republica Federală Cehia şi Slovacia, în raport cu Tratatul cu privire la Forţele Armate Convenţionale în Europa (Acordul de la Budapesta10, semnat la 3 noiembrie 1990 şi intrat în vigoare odată cu Tratatul FACE).

 

Acest acord reglementează în primul rând repartizarea iniţială stabilită de FACE a plafoanelor de grup pentru armamentul convenţional al ţărilor-membre a Tratatului de la Varşovia şi stabileşte mecanismul de schimbare a acestora pe viitor.

 

2.    Acordul cu privire la principiile şi ordinea executării Tratatului FACE11 (Acordul de la Taşkent, semnat la 15 mai 1992), sarcina căruia era de a rezolva problemele privind repartizarea cotelor de armament între statele succesoare ale URSS12 .

 

3.    Documentul coordonat între statele Tratatului FACE13, (Documentul de flanc, coordonat la 31 mai 1996 şi intrat în vigoare la 15 mai 1997, este şi Anexa A la Actul Final al primei conferinţe privind revizuirea viabilităţii Tratatului Forţelor Armate Convenţionale în Europa). Parţial, documentul reflectă hotărârea de compromis vizând limitările de flanc ale armamentului convenţional prevăzute de FACE, problemă înaintată de Federaţia Rusă în urma destrămării URSS.

 

 

4.    Acordul privind Adaptarea Tratatului FACE, semnat la Istambul la 19 noiembrie 1999, nu a intrat în vigoare, statele-părţi propunând reactualizarea lui, condiţionată        de fondalul dezintegrării Pactului de la Varşovia, transformărilor arhitectonice ale mediului de securitate în Europa (încheierea războiului rece, desfiinţarea URSS). 

 

Din 1994-1995, Rusia insista continuu asupra revizuirii delimitărilor geografice ale Tratatului şi plafoanelor de armament. Negocierile cu privire la adaptarea tratatului au început în mai 1996. În cadrul lor, s-a ţinut cont de schimbările fundamentale realizate începând cu 1990: reunificarea Germaniei, dizolvarea Tratatului de la Varşovia şi a Uniunii Sovietice, apariţia noilor state succesorale, demararea procesului de democratizare din centrul şi estul Europei şi sfârşitul războiului rece. Totuşi, dezacordurile dintre Rusia şi ţările NATO privind intervenţia militară în Kosovo (martie şi aprilie 1999) şi lansarea celei de a doua campanii militare ruse în Cecenia (1999) au afectat grav raporturile dintre puteri.

 

Procesul de adaptare s-a încheiat prin semnarea, la Sumit-ul OSCE de la Istambul, din noiembrie 1999, a unui Acord de adaptare al Tratatului FACE, cu valoare juridică. Tot la Istambul a fost adoptat şi Actul final al Tratatului. Având implicaţii politice, textul documentului indică toate măsurile de restricţie şi reducere progresivă a echipamentelor permise, pe care statele participante le-au oferit suplimentar, în contextul adaptării Tratatului. Acordul va intra în vigoare abia după ce va fi ratificat de către statele partenere.

 

Specificul care face Tratatul inutilizabil sub mai multe aspecte (în ciuda adaptării acestuia în 1999) este determinat de logica de bloc pe care a fost instituit. Articolul 2, paragraful 1 A, utilizează conceptul de “grup de state-părţi” pentru a desemna statele-semnatare ale Pactului de la Varşovia sau ale NATO.


Regimul FACE este orientat către întărirea securităţii fiecărui stat-membru, fără a ţine cont de apartenenţa sa la blocurile
politico-militare. În Tratatul FACE se păstrează şi aşa-numita “zonă de flanc”: Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Islanda, Norvegia, Moldova, România, Turcia şi unele părţi din teritoriul Federaţiei Ruse şi Ucrainei. În această zonă urmează să funcţioneze un regim special, mai dur. În special în zonele de flanc este interzisă desfăşurarea exerciţiilor temporare de amploare (mai mult de 153 de tancuri de luptă, 241 de vehicule de luptă şi 140 sisteme de artilerie), iar redistribuirea cotelor naţionale şi teritoriale e permisă doar între ţările incluse în zona de flanc.

 

Tratatul FACE Adaptat introduce o clauză de accedere, oferind tuturor ţărilor-membre OSCE, situate între Atlantic şi Ural, posibilitatea să devină parte la tratat, fapt care le conferă importanţă particulară în contextul în care mai multe state, membre noi ale NATO nu au semnat Tratatul14.

 

Tratatul FACE Adaptat a permis Rusiei mărirea substanţială a cantităţii de armament convenţional din zona de flanc a teritoriilor sale: astfel, numărul vehiculelor blindate a fost mărit de aproape de 4 ori, de la 580 – la 2.140 unităţi. Acordul a atenuat efectele negative ale “primului val de extindere NATO” asupra securităţii Rusiei şi stabilităţii europene în ansamblu.

 

Pe măsură ce NATO a acumulat noi membri şi a iniţiat o serie de programe de cooperare militară privind antrenarea şi dotarea noilor membri (Bulgaria şi România) sau a fostelor republici sovietice, precum Georgia, Federaţia Rusă şi-a exprimat frecvent opoziţia faţă de FACE. Partea rusă a subliniat că cele trei state baltice membre NATO nu sunt constrânse de Tratat, deşi se ştie că Estonia, Letonia şi Lituania au promis să se alăture structurii NATO după încheierea Tratatului FACE Adaptat. Duma Federaţiei Ruse, prin Declaraţia cu privire la extinderea NATO15, susţine că acceptarea statelor baltice în NATO creează o zonă gri şi că Rusia în răspuns şi-ar putea revizui angajamentele de la Istanbul privind armamentul din Kaliningrad şi Pskov16.

 

Rusia acuză NATO că, din punct de vedere juridic, angajamentele asumate de Rusia în timpul Summit-ului de la Istambul sunt total distincte de FACE Adaptat în sine, iar invocarea acestor angajamente, ca refuz al adoptării Tratatului FACE Adaptat este, de fapt, o decizie politică. În plus, Rusia face trimitere la angajamentele conţinute în Actul final din 1999, în care părţile la Tratat se angajează să faciliteze procedurile naţionale de ratificare, cu scopul de a permite intrarea în vigoare a tratatului adaptat în termen cât mai scurt. Postura adoptată de Rusia vine să constrângă NATO să disocieze problema  ratificării FACE Adaptat de cea a retragerii trupelor ruse din Georgia şi Moldova. De fapt, condiţia respectării acordurilor bilaterale de către Rusia este mult mai complexă, ea reflectând compromisul care a dus la încheierea Tratatului Adaptat. În esenţă, sunt puse mai multe probleme: vorbim despre un caracter juridic de constrângere al angajamentelor asumate de Rusia, sau de natura unilaterală sau bilaterală a acestor angajamente. Între ratificarea Tratatului FACE Adaptat şi Angajamentele de la Istanbul există o legătură cauzală: ratificarea Tratatului FACE Adaptat se produce în momentul îndeplinirii Angajamentelor de la Istanbul. Această legătură de cauzalitate politico-juridică între ratificarea Tratatului FACE Adaptat şi îndeplinirea Angajamentelor de la Istanbul este foarte clar formalizată în documentele NATO. De exemplu, Declaraţia Summit-ului NATO de la Istanbul din 28 iunie 2004: “Reiterăm că îndeplinirea angajamentelor asumate la Istanbul cu privire la Republica Georgia şi Republica Moldova va crea condiţii pentru ca Aliaţii şi Statele-părţi să purceadă la ratificarea Tratatului FACE Adaptat.”17. Actul final se referă la şi recunoaşte angajamentul Federaţiei Ruse, asumat prin paragraful 19 al Declaraţiei Summit-ului OSCE de la Istanbul (“Salutăm angajamentul Federaţiei Ruse de a finaliza retragerea forţelor armate ruse de pe teritoriul Moldovei până la sfârşitul anului 2002”). Rezultă că ratificarea Tratatului FACE Adaptat implică asumarea legală a paragrafului 19 al Declaraţiei Summit-ului OSCE, prin care se recunoaşte angajamentul Federaţiei Ruse de a-şi retrage forţele de pe teritoriul Republicii Moldova.

 

În ceea ce priveşte Federaţia Rusă, ea afirmă că şi-a îndeplinit în totalitate angajamentele de retragere a forţelor militare din Transnistria. Conducerea rusă a subliniat că angajamentele asumate de Rusia la Istambul nu au termene precise de îndeplinire. În plus, ea afirmă că situaţia din Moldova şi Georgia sunt artificial legate de Tratat. În Tratat nu se spune nimic despre asta. De altfel, şi tehnica grea şi trupele au fost retrase din Moldova, iar micul contingent rămas acolo îndeplineşte, conform oficialilor ruşi, funcţii de menţinere a păcii şi se ocupă cu paza depozitelor de muniţii din Transnistria. Bazele din Georgia se retrag şi ele, iar acest proces se va încheia în toamna anului 200818.  Aceste afirmaţii au fost făcute la începutul anului 2007, de către ministrul apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Ivanov19.

 

La 26 aprilie 2007, în discursul anual adresat Parlamentului, preşedintele Vladimir Putin a avertizat Occidentul privind retragerea Rusiei din Tratatul FACE în caz de neratificare a Tratatului FACE din 1999 de toţi membrii NATO. 

 

Totodată, preşedintele Federaţiei Ruse a cerut o conferinţă extraordinară privind FACE (posibilitate prevăzută de Articolul XXI-2 din tratatul din 199020). Conferinţa a avut loc pe 12-15 iunie 2007, la Viena21, Federaţia Rusă făcând câteva propuneri pentru restabilirea viabilităţii Tratatului:

 

- revenirea la procesul de negocieri a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, care sunt la moment în afara platformei FACE;

 

- reducerea volumului de stocuri militare permise de Tratat pentru NATO, pentru a compensa pe această cale extinderea euroatlantică realizată anterior;

 

- adoptarea unor reglementări politice privitor la restricţiile de flanc, stabilite pentru Rusia, fapt ce ar permite flexibilizarea proceselor de repoziţionare a forţelor ruse;

 

- transpunerea în practică sau cel puţin începerea aplicării Tratatului FACE, adaptat nu mai târziu de 1 iulie 2008;

 

- continuarea procesului de integrare a statelor noi la FACE şi actualizarea continuă a Tratatului.

 

În ciuda acestor propuneri înaintate de Rusia, conferinţa nu a înregistrat progrese semnificative, adoptându-se decizia de a analiza aceste propuneri mai târziu, după intrarea în vigoare a Tratatului Adaptat. Prin urmare, la jumătatea lui iulie 2007, Vladimir Putin (invocând Articolul XIX din tratatul din 1990) a anunţat că Rusia va înceta respectarea FACE în 150 de zile, dacă între timp NATO nu ratifică tratatul. Acesta fusese ratificat doar de Bielarus, Ucraina, Kazahstan şi Rusia, la 6 decembrie 2004. Decizia Rusiei de a ieşi din FACE a provocat “îngrijorarea” multor state şi structuri internaţionale. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a primit cu îngrijorare gestul Federaţiei Ruse şi i-a îndemnat pe toţi participanţii la Tratatul nominalizat să ia măsuri urgente pentru ameliorarea situaţiei.Regretul în acest sens a fost exprimat şi de către UE.

 

NATO a calificat decizia Rusiei drept “dezamăgitoare”22.

 

Poziţia Republicii Moldova faţă de decizia Federaţiei Ruse privind moratoriul asupra FACE rămâne cea de la 19 noiembrie 1999, “ratificarea Tratatului FACE Adaptat, doar în rezultatul retragerii complete a forţelor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova,  în conformitate cu deciziile Summit-ului OSCE de la Istanbul (1999) şi angajamentele Federaţiei Ruse asumate în cadrul acestuia23.

 

După ce, începând cu noaptea de 12 spre 13 decembrie 2007, ora 00.00, Tratatul FACE şi-a pierdut valabilitatea pentru Federaţia Rusă, aceasta nu mai respectă prevederile lui. În acest context, s-au propus consultaţii cu partea occidentală în vederea restabilirii valabilităţii Tratatului. Negocierile de bază s-au realizat în formatul ruso-american.

 

Imediat după Summit-ul de la Bucureşti din 28 martie 2008 a fost adoptată o Declaraţie a Consiliului NATO pe marginea FACE, care, prin art. 42, făcea următoarea referire la tratat: “Susţinem în totalitate declaraţia Consiliului Nord-Atlantic din 28 martie 2008 şi reafirmăm angajamentul Alianţei faţă de regimul Tratatului FACE, aşa cum s-a exprimat în poziţia Alianţei conţinută în paragraful 42 al Declaraţiei Summit-ului de la Riga din 2006, declaraţia finală a aliaţilor la Conferinţa extraordinară FACE de la Viena şi declaraţiile Alianţei care reflectă dezvoltările ulterioare. Punem cel mai mare preţ pe regimul Tratatului FACE, cu toate elementele sale, şi subliniem importanţa strategică a Tratatului FACE, inclusiv a regimului său de flanc, ca o piatră unghiulară a securităţii euroatlantice. Suntem profund îngrijoraţi că Federaţia Rusă a continuat “suspendarea" unilaterală a obligaţiilor sale juridice decurgând din Tratatul FACE. Această acţiune nu contribuie la obiectivul nostru comun de menţinere a viabilităţii pe termen lung a regimului FACE şi solicităm ferm Federaţiei Ruse să reia implementarea acestuia. Situaţia actuală, în care aliaţii NATO din FACE implementează Tratatul în timp ce Rusia nu o face, nu poate dura la infinit. Am oferit un set de propuneri constructive şi inovatoare de acţiuni paralele pe subiecte-cheie, incluzând paşi din partea aliaţilor privind ratificarea Tratatului FACE Adaptat şi din partea Federaţiei Ruse privind angajamentele restante referitoare la Georgia şi Republica Moldova. Considerăm că aceste propuneri răspund tuturor preocupărilor exprimate de Rusia. Încurajăm autorităţile ruse să lucreze în spirit constructiv cu noi şi cu alte state părţi interesate pentru a ajunge la un acord pe baza pachetului de acţiuni paralele, astfel încât să salvgardăm împreună beneficiile acestui important regim”24.

 

În iulie 2008, partea americană s-a arătat disponibilă să intensifice dialogul pe marginea tratatului şi să lărgească formatul acestuia. Însă, după evenimentele din august 2008, din Caucaz, ţările NATO au luat o pauză de la negocieri. La 17 decembrie 2008, negocierile ruso-americane pe marginea FACE au fost reluate (întrevederi succesive au avut loc în aprilie, mai şi septembrie 2009).

 

În zilele de 1 şi 2 decembrie 2009, la Atena s-au desfăşurat lucrările Consiliului ministerial al OSCE, la finalul căruia s-au adoptat o serie de decizii şi declaraţii vizând aprofundarea şi revigorarea cooperării între statele-membre, pentru a face faţă riscurilor actuale la adresa securităţii în arealul euroatlantic şi euroasiatic.

 

27 de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice au făcut o declaraţie prin care au reiterat poziţia privind condiţionalitatea ratificării Tratatului FACE Adaptat de îndeplinirea în totalitate a angajamentelor reflectate în Actul Final al Tratatului FACE din 1999 şi anexele sale.  Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi alte ţări s-au aliniat la declaraţia Alianţei Nord-Atlantice.

 

Însă moratoriul Federaţiei Ruse asupra Tratatului FACE rămâne în vigoare, urmând ca situaţia să fie deblocată în urma negocierilor. Putem considera, pe bună dreptate, dispariţia sau caducitatea Tratatului drept premisă pentru un climat de suspiciune generalizat la scară europeană şi transatlantică. Pe de altă parte, putem observa că Rusia are o nevoie mai mare de Tratatul FACE adaptat, ca să poată monitoriza prezenţa şi mişcările Alianţei în imediata apropiere de graniţele sale în condiţiile în care armamentul convenţional rus degradează, iar elementul mobilităţii şi componentul aerian sunt superioare în cazul NATO.

 

Summary

 

This article presents key moments that led to apparition of the Conventional Armed Forces Treaty in Europe. Negotiation and adoption history helps at understanding the logic of the treaty foundation, and explains the treaty necessity today.

 

 

NOTE:

1. Interim Agreement between the United States of America and the Union of Soviet Socialist Republics on certain measures with respect to the limitation of strategic offensive arms // http://www.fas.org/nuke/control/salt1/text/salt1.htm

2. Strîmbeanu, V., Paradigmele securităţii sau ce ne rezervă viitorul referitor la controlul înarmării?, pag. 127// Gândirea militară românească. Revistă de teorie şi ştiinţă militară editată de Statul Major General al Armatei României, Bucureşti, 3 mai-iunie 2006.

3.CFE Chronology : Conventional Forces in Europe Treaty // http://www.fas.org/nuke/control/cfe/chron.htm 4..Mutual Balance Force Reduction in Europe, by Baroch, Charles T. // http://www.heritage.org/Research/Europe/bg22.cfm

5. NATO estima forţele OTV la 956.000 forţe terestre şi 224.000 forţe aeriene, însă cifra prezentată de OTV era de 815.000 pentru forţele terestre şi 182.000 pentru forţele aeriene.

6.ropunerile NATO se refereau la o primă reducere a MBFR în număr de 30.000 de militari pentru URSS şi 13.000 pentru SUA.

7.Contrapunerile OTV constau în faptul ca reducerile iniţiale pentru MBFR să fie în număr de 20.000 de persoane adiţional celor 20.000 reduse unilateral de URSS şi 13.000 pentru SUA.

8.Document of the Stockholm Conference // http://www.osce.org/documents/fsc/1986/09/4261_en.pdf9.http://www.gorby.ru/rubrs.asp?art_id=21943&rubr_id=243&page=1

10Agreement on maximum levels for holdings of Conventional Arms and equipment of TEIE Union of Soviet Socialist Republics, the People's Republic of Bulgaria, the Hungarian Republic, the Republic of Poland, Romania and the Czech and Slovak Federal Republic in connection with the Treaty on Conventional Armed Forces in Europe, Budapest, 3 November 1990 // http://www.fas.org/nuke/control/cfe/text/abudapest.htm

11.Agreement on the principles and procedures for the implementation of the Treaty on Conventional Armed Forces in Europe, Tashkent, 15 May 1992 // http://www.fas.org/nuke/control/cfe/text/tashka.htm

12.More Th., Des « Balkans occidentaux » aux confins européens : la dialectique Russie-Union européenne, // http://www.geopolitique.net/index/francais/news/119

13.Annex A: Document agreed among the States Parties to the Treaty on Conventional Armed Forces in Europe of November 19, 1990 // http://www.fas.org/nuke/control/cfe/text/cfeadd.htm

14.Biad, A. Acordul de adaptare a Tratatului cu privire la Forţele Armate Convenţionale în Europa. Anuar francez de relaţii internaţionale, vol II, 2001 // http://www.afri-ct.org/IMG/pdf/biad.pdf

15.Заявление Государственной Думы в связи с расширением НАТО // http://www.duma.gov.ru/index.jsp?t=ums_zayavlen/c3.html

16.Ibidem

17.Istanbul Summit Communiqué, Issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council, 28 June 2004 // http://www.nato.int/docu/pr/2004/ p04-096e.html

18.Decizia Rusiei referitoare la Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa — un pas bine chibzuit, Ambasadorul Rusiei în Letonia, Viktor Kaliujnîi // http://www.ruvr.ru/main.php?lng=rom&q=733&cid=341&p=24.07.2007

19.Statele NATO ratifică Tratatul FACE numai după evacuarea trupelor ruseşti din Basarabia şi Georgia  // http://www.rgnpress.ro/

20.Treaty on Conventional Armed Forces in Europe  // http://www.state.gov/www/global/arms/treaties/cfe.html 21.http://www.osce.org/conferences/cfe_2007.html

22.7 Nov 2007 - NATO Press briefing by NATO Spokesman, James Appathurai and the IMS Spokesman Col. Brett Boudreau  // http://www.nato.int/docu/speech/2007/s071114a.html

23.Declaraţia Ministerului Afacerilor Externe // http://www.mfa.gov.md/noutati/843/

24.Declaraţia Summit-ului de la Bucureşti // http://www.summitbucharest.ro/ro/doc_201.html

 

Autor: locotenent Tatiana BEDROS

Sursa: Revista “Cohorta”