UN DOCUMENT NECUNOSCUT DESPRE CĂPITANIA COSĂUȚI DE PE NISTRU DATAT CU ANUL 1798

Share

 

Cetatea SorocaPrintre puţinele documente domneşti păstrate în timp, se numără şi cel datat cu 9 septembrie 1798, emis de către domnitorul Ţării Moldovei, Alexandru Calimachi (1795-1799).1 Hrisovul conţine o instrucţiune cu referinţă la căpitănia de margine de la vama Cosăuţi, ţinutul Soroca, prin care voievodul ratifica decizia hatmanului, Iordache Roman de a ,,rândui,, căpitan la Cosăuţi, ţinutul Soroca pe Hrişte Constantin”2.

 

În Evul Mediu râul Nistru constituia geografic linia de hotar a Moldovei. Graniţa oficială o reprezentau vadurile fluviului, cele mai importante fiind înregistrate şi ca puncte vamale. Aşezarea geografică a vadurilor a determinat, în principiu, şi fixarea drumurilor comerciale, care în sec. XVIII legau hotarul (periferia) cu centrele, târgurile principale ale ţării3.

 

Punctele vamale de pe Nistru administrau cel puţin două vaduri. În această perioadă Moldova îşi avea vămile pe Nistru „în cuprinsul ţinuturilor Soroca, Orhei şi Lăpuşna” 4.

 

Pe lângă datoria de a merge la oaste, locuitorii din acest spaţiu de hotar mai aveau şi datoria de străjer, care consta în a apăra şi păzi hotarele ţării.

 

În a doua jumătate a sec. XVIII, pe cursul râului erau amplasate mai multe  căpitănii: Speia, Criuleni, Jora, Rezina, Solonceni, Vasilcău, Cosăuţi, Verejeni. Cea mai de sud-est căpitănie înregistrată fusese cea de la Speia, iar cea mai de nord-est-Verejeni, urmată, în ordinea cursului râului de căpitănia de la Cosăuţi5.

 

Prin reforma administrativă realizată aici, regimul fanariot a contribuit la operarea unor schimbări esenţiale în atribuţiile vechilor dregători. Conform acestora marele hatman era considerat şi conducător al căpitanilor de margine.

 

Pe la sfârşitul secolului, aceste căpitănii de margine aveau, practic, un caracter administrativ grăniceresc, rolul principal, de apărare, fiind înlocuit cu cel de pază a hotarului. Căpitanul era „rânduit de domn, după ”alegerea cinstit şi credincios boierului... hatman”6.

 

 În a II-a jumătate a sec. XVIII, după ce Pocuţia trecuse la Polonia, vama din ţinutul Soroca a devenit cel mai de nord punct vamal la hotarul de est, urmat, pe curs, de Raşcov, Dubăsari...

 

În  documentul la care ne referim, se afirmă că, în anul 1798, în această căpitănie, un şir de vaduri erau supravegheate de călăraşii de margine7.

 

Această categorie de slujitori călăreţi constituită într-un corp militar, se află în serviciul domniei. În schimbul datoriei militare ei erau scutiţi de plata dărilor către stat8.

 

De fapt, documentul pe care îl analizăm este o reconfirmare, a actului emis de domnitorul, Grigore Calimachi în a doua sa domnie (1767-1769), la 3 februarie 1769. În cartea domnească din acel an, Voievodul menţiona: „... te înştiinţăm că iată di aice s-au trimes pi d-lui bimbaşa agă şi cu cinci stiaguri di niferi cari sânt rânduiţi di domnia mea să meargă la Soroca...”9.

 

Dacă am compara aceste 2 acte, putem deduce că şi peste trei decenii la Soroca erau atestate aceleaşi denumiri de vaduri, şi puncte vamale: 12 la număr cu un număr stabil al efectivului de călăraşi atestat  la fiecare trecere  „32 fac care au să fii pe săptămână nelipsiţi la rând şi fiindcă s-au  aşăzat ca să slujească a triia săptămână pe trei săptămâni fac 96 călăraşi”10. Excepţie făcea doar administrarea Cosăuţilor, care în timpul domniei precedente fusese dat în  seama unor slugi de origine turcă.

 

Documentul reconfirma că la 1798 trecerile peste Nistru aveau în serviciul lor la Cosăuţi 78 de călăraşi care se aflau la vaduri, slujind câte o săptămână  neântrerupt peste două, câte 26 pe săptămână. Pe lângă acestea se mai aflau încadraţi încă 12 călăraşi care se găseau nemijlocit lângă căpitan în timpul raidurilor şi controalelor, şi 6 scutelnici. În total, vadurile de la Soroca erau controlate de 96 călăraşi.11

 

Aceştia erau distribuiţi la punctele de pază, după cum urmează, (lista vadurilor rămâne neschimbată şi corespunde cu cea din Hrisovul domnesc atestat la anul 1769): podul lui Bechir-2, la Soroca-3, la praguri-2, la Cosăuţi-3, la Gura Iorjiniţii-2, Cureşniţa-2; la Volovceniţa-2, la Râtul Porcului-2, la Creminciuc-2, la Iarova-2, la Iacolova-2 ( cifra indică numărul călăraşilor)12.

 

Călăraşii se aflau în supunerea unui căpitan, responsabil de activitatea unei administraţii sau unui grup de slujbaşi13.

 

Căpitanul era dator să raporteze o dată pe săptămână hatmanului (mare dregător, membru al Sfatului domnesc, comandant al cavaleriei sau întregii oşti, atestat documentar în 1541), despre toate problemele şi întâmplările de la vamă,14 şi despre toţi cei ce trec pe la vaduri. Asemenea rapoarte se făceau săptămânal, sau în mod neordinar, în cazul în care se înregistra vre-o trecere ilegală a hotarului sau vre-un incident. În asemenea caz se prezenta şi un raport ispravnicului.

 

Căpitanul era responsabil de organizarea pazei la vaduri şi de strângerea taxelor vamale.

 

Până în sec. XVIII, căpitanul de margine, era numit şi „serdar”, termenul reprezentând o traducere din limba turcă.15

 

În fiecare săptămână, căpitanul era obligat să facă o tură de control a călăraşilor de la toate vadurile, duminică, el schimbă călăraşii, citindu-le câte o instrucţiune de seviciu, şi urmărind ca aceştia să nu se prezinte fără cal. În cazul în care călăraşii nu respectau cerinţele prescrise în actele vamale şi de pază, căpitanul suporta pedeapsa corespunzătoare. Căpitanul era informat permanent despre neajunsurile şi întâmplările de la trecători, de cei 6 călăraşi ce se rânduiau, câte doi pe săptămână, şi făceau tură pe la punctele de trecere ale Nistrului.

 

Acest funcţionar supraveghea ca numai persoanelor care aveau „menzie domnească, răvaşu hatmanului, ori menzie pasport” să li se permită să treacă hotarul. Străinii care vroiau să intre în ţară trebuiau să prezinte „pasport”. Căpitanul era dator a înscrie pe reversul actului, numele deţinătorului, numele slugii acestuia, (dacă era însoţit), numărul cailor, să specifice  dacă sunt ai poştei sau personali. În cele din urmă „paşaportul” era înapoiat deţinătorului.16

 

Datoria de bază a căpitanilor de margine era, totuşi, paza trecerii. Dacă  permitea vreunei persoane fără „paşaport” să treacă hotarul, el era adus  pentru pedeapsă „în fheră şi pedeapsa lui va fi 100 beţi şi 50 lei treapădul”17. Dar dacă îşi permitea să ia „havaet” mai mare decât prevedea tariful, de la călăraş sau cei ce treceau hotarul, sau dacă, din „lenevie”, aceştia nu erau prinşi, căpitanul risca să fie pedepsit cu moartea „ ... tăindu-i-se capul la locul acela, spre pildă şi celorlalţi căpitani”.18

 

La sfârşitul sec. XVIII predomina şi elementul de contrabandă cu mărfuri.19

 

La punctul vamal Cosăuţi se treceau în mod ilegal îndeosebi lemne pentru foc, cherestea, vite, alte mărfuri furate sau cumpărate din Moldova.20

 

O menţiune similară conţine şi documentul de la 1769 „să privegheze ca pe la nici un vad al său să nu îndrăznească nimeni a trece în ceia parte nici un fel di zahere din celi opriti, sau lemni de foc, sau altă chereste”.21

 

Despre responsabilitatea căpitanului şi pedepsirea lui există mai multe mărturii datate cu sec. XVIII.

 

Condica lui Constantin Mavrocordat, publicată la mijlocul sec. XVIII conţine o carte „pă la dragătorii i vameşii du pă margine” preântâmpina slujitorii  domniei „de toate aceste ades şi necontenit să ne faceţi ştire, atâta de oameni trecători, cât şi de voroavele ce s-ar vorovi. Că, de vom auzi noi dentr-alţii că v-au trecut cineva pe acolo, sau că s-au bucurat ceva şi nu ne-aţi făcut ştire, om trimite om gospodar de o aduce aici”.22

 

În baza acestui act, pe tot parcursul sec. XVIII mai mulţi domnitori au emis    hrisoave, în care mustrau purtarea neglijentă a căpitanilor de margine. Grigore Ghica Voievod scria adresându-se acestora, „... când trec acei cai, îi supăraţi şi le luaţi câte 3 potronici starostii şi căpitanii ... văzând către domniii mele, să le daţi bună pace ...”23

 

Căpitănia de margine obţinea şi alte venituri decât cele parvenite din paza vadurilor, călăraşii fiind datori să presteze în folosul căpitanului câteva clăci pe an, una de arat şi de sămănat cu sămânţa căpitanului, una de cosit  şi strâns fân şi una de strâns pâinea de pe ogorul ce îl însămânţau. Scutelnicul, la rândul său, urma să strângă taxă de la cei care treceau cu căruţa sau carul încărcat. Această taxă constituia doua parale, cu una mai mult decât se lua în anii şaizeci, iar pentru  persoana călare, taxa trecerii constituia de „una para”.24

 

În alţi ani unii domnitori, în contradicţie cu acest document, dădeau anumitor categorii de persoane firman liber de trecere a unor mărfuri. Şi cei care intrau temporar în ţară (solii, alte persoane venite cu treburi la domnie), trebuiau să facă un fel de declaraţie vamală, conform căreia acestora li se permitea să treacă înapoi obiectele declarate în act, fără a plăti taxă vamală, „le-am făcut domnia mea testament ca, oricând ar vrea ca să treacă să-i ducă iar ... să aibă pace la vamă de staroştii, de căpitanii”.25

 

Imaginea acestei instituţii statale ne oferă posibilitatea să reconstituim  ansamblul de evenimente desfăşurate în secolul XVIII.

 

În acest mod, hrisovul domnesc de la 1798, oferă o nouă perspectivă asupra  problemei vamale şi a căpităniei de margine, aducând în circuitul istoric fapte şi elemente  inedite din perioada domniei fanariote în Ţara Moldovei. 

 

 

Summary

         

The article presents an unknown document of 1798 during the reign of Constantin Calimachi. It is for the first time when the customs from Cosauti, Soroka district, as well as river crossings on the Dniester river  are mentioned. This document reveals the borders of Moldova country for that period and we could hypothesis about  the border’s guard and the type of clerks envolved in this kind of work.

 

 

N O T E:


1. Constantinescu A., Istoria Românilor, vol. III. Ediţia Academică.-Bucureşti, p. 667.

2. Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova,  fondul personal  Demir Dragnev, p. 1., 1 verso, 2.

3. Boga L., Paza marginii.-Chişinău, 1932, p. 3.

4. Ghibănescu G.,Catastiful vămilor Moldovei. 1765, p. 9.

5. Boga L., Paza marginii.-Chişinău, 1932, p. 14.

6. Ibidem. p. 9.

7. Vezi anexa.

8. Dicţionar de Istorie a Românilor.-Chişinău, 2005, p. 69.

9. L. Boga. Paza marginii, Chişinău 1932. p.18.

10. Ibidem. P. 19.

11. Vezi anexa.

12. Ibidem.

13. Dicţionar enciclopedic Moldovenesc.-Chişinău, 1989, p.318.         

14. Dicţionar de Istorie a Românilor.-Chişinău, 2005, p.162.

15. Iorga N., Istoria Armatei Româneşti, p. 154.    

16. Vezi anexa.

17. Ibidem.

18. Ibidem.

19. Istoria României, vol. III. Ediţia academică.-Bucureşti, p. 667.

20. Ibidem.

21. Boga L.,Paza marginii.-Chişinău,1932. p.20.

22. Istrati Corneliu. Condica lui Constantin Mavrocordat, vol. II.-Iaşi, 1987. p.85.

23. Ibidem. p. 199.

24. Vezi anexa.

25. Istrati Corneliu. Condica lui Constantin Mavrocordat, vol. II.-Iaşi, 1987. p.199.

  

 

Anexa

 

Noi, Alexandru Ioan Calimah v(oe)vod, cu mila lui Dumnezeu, domn Ţării Moldavviei. Facem ştire cu această carte a domnii meli, că iată prin alegire a cinstit şi credincios boeriul domnii meli, dum(nealu)i Iordachi Romano hat(man), s-au rânduit căpitan la Cosăuţi, ţinut Sorocii, pentru trebuinţa şi paza marginii pe Hrâste Constandin, care după ponturile de mai gios arătate, ari să urmezi. Adica: vad căl(ăraşi).

      1        2      la podul lui Bichir

      1        3      la Soroca cu la vamă

      1        2      la Praguri, însă 1 călări

      1        3      la vamă la Cosăuţi, la mal

      1        2      la Gura Iorjiniţii, însă 1 călări

      1        2      drept vii călari

      1        2      la Cureşniţa, însă 1 călări

      1        2      la Volovceniţa, tij 1 călări

      1        2      la Râtul Porcului călări

      1        2      la Cremeciuc

      1        2      la Iarova călări

      1        2      Iacolova

 

    12        26    ai vadurilor

călări să aibă căpitan lîngă dînsul

scutelnici pe săptămână.

fac care au să fii pe săptămână nelipsiţi la rând. Şi fiindcă s-au aşă-

zat ca să slujască a triea săptămînă, pe trei săpt(ămâni) fac 96 călăraşi.

 

 

         

                 Veniturile aceştii căpitănii:

3 clăci pe an să fii datori călăraşii a faci căpitanului, însă: 1 clacă de arat şi de sămănat cu sămânţa căpit(ăniei);

                    1 clacă de strânsul pâinii ce vor ara, fără să o şi triere;

                    1 clacă de cosât fân, care să i-l şi strângă;

                    câte două parale de carul sau căruţa, ci va treci cu încărcat, şi câte una para deconul călare, ce va treci, să aibă a lua căpit(anii) pentr trecire lor, însă să s(ă) feriască a nu lua aceşti bani şi de la acei ce nu să  cade a da.

                        

 

Ponturile după care au să urmezi căpitanii la paza marginii:

 

1. Toţi călăraşii, ce după izvodul visterii sînt rânduiţi spre paza aceia, să-i  rînduiască pe toată săptămâna nelipsit la rânduitile vaduri, fără a îndrăzni vreodată să opriască pe vreunul pentru al său folos, iar când să va dovedi că au luat de la vreun călăraş parale şi nu l-au pus la rânduita săptămână la slujbă, acel căpitan pedepsindu-se, să s(ă) şi scoată.

 

2.Călăraşii, ce are să ţii căp(itanul) pe lângă dânsul să fii călări, din care doi să-i triimată unul într-o parte şi pe altul într-altă parte ca să umble pe la vadurile căpitănii sale, spre cercetare celoralanţi călăraşi, ci stau pe la vaduri de păzesc cu luare aminte, şi ciilanţi să ste gata lângă dânsul.

 

3.Însuşi căpitanu să fii datori o dată pe săptămînă să umble pe la toati vadurile căpitănii sale, priveghind pentru necazul marginii.

 

4.Tot căpitanu să fii datori pe toată săptămâna a triimite la hătmănii curat raport, atât pentru acei ce merg şi vin, trecând pe la căpităniia lui, cum şi pentru celi ci să pot întâmpla în săptămâna aceia la vadurile căpitanii sali. Şi când să va întâmpla la vreun vad căpitănii sali ori vreo trecire făr(ă) de vesti a celor de ceia parte, ori vreo gâlceavă „sau altă întâmplari neobicinuită, atunce hotărât, fără să mai aştepte rânduita zi a răportului şi fără de prelungire, să pornească înadinsul om, dând de ştire şi la isprav(nic) de ţinut şi la hatmanii.

 

5.Fiişticare, căpitan să  fii cu mare purtare de griji, ca pe la vadurile căpitănii lui să nu triacă nime în ceia parte fără a ave ori menzil domnesc, ori răvaşu hătmănii, ori menzil paşport a săcoritării gospod, asămine să nu lasa nici din ceia parte să triacă vreunul în pământul domneştii noastre ţări fără a ave paşport de la comandirii din ceia par care paşport, după ce-l va vide căpit(anu) datori să fii a  treci în dosul paşportului numele acelui om, arătând şi de va ave slugă, sau de nu va ave, şi de esti cu calul poştii sau a lui, încă să arăte şi cu cât cai şi, iscalindu-l, să-l de iarăş la mâna aceluia, şi aşa să aibă voi a trece, iar când să va vide vreodată ca de aici în ceia parte om fără voi în scris, sau din ceia parte au trecut în ţara domnii meli fără paşport, acel căpit(an), pi la a căruia vaduri va treci, are să s(ă) aducă aice în fheră şi pedeapsa lui va fi 100 beţi şi 50 lei treapădul.

 

6.Fiiştecare căpitan să privighezi, ca pe la nici un vad al său, să nu îndrăznească nimini a treci în ceia poarte nici un fel de zahere din celi opriti, sau lemni de focu,  sau altă  chereste, şi când vreodată să va întâmpla să triacă din ceia parte, sau să fure lemni, sau să apuci vite, sau ca să facă vreo răutate, atunce să fii datori, luând cu dânsul toţi călăraşii, să alergi spre locul acela, unde să opriască ace ră urmare, şi într-ace vremi să de ştire şi la ispravnicii ţinut(ulu)i, să-i de tot căzutul agiutori. Iară când să va dovedi, că s-au întâmplat vreo trecere ca aceasta la vreun loc a căpitănii şi căpitănii, din negătire sa şi din nepunere la cali a capitănii sali, nu va lua de ştire, sau luând de ştire, şi din lenevire lui nu va alerga, ca să agiungă la vremi să opiască călcare, sau că din a lui rău folos va urma vreun chip înpotriva celor poroncite şi opriti cu cei din ceia porte, şi cu luare de bani va lăsa să triacă şi să iasă în ceia parte lemni, sau alte orice feli de zahere, atunce acel căpit(an), ca în călicător poroncilor domnii mele şi stricător nezamului poruncilor înpărăteşti, ari să s(ă) pedipsască cu moarte, tăindu-i-să capul la locul acela, spre pilda şi celoralanţi căpitani.

 

7.Datori să fii fiiştecare căpit(an) în toată duminica ca să schimbe călăraşii căpitanii sali, rânduindu-i după cum în sus arată pe la toati vadurile, dând şi fiiştecăruia călăraşi povăţuiri  şi toată învăţătura, după chipul ci mai sus să arată. După care tot călăraşu să fii datori a urma, păzâind vadul la care ... 1 orândui. Spre aceasta, mai vârtos, căpitanu să aibă purtari de griji, ca ...1 păzască să urmezi toţi călăraşii, după chipul de sus arătat, pedepsind pe ...1 (călă)raşii2, ce se va arăta cu lenevire la datoriea sa. Iar când căpitanu, ...1 nevoire sa, nu va pedepsi pe călăraşii, ce vor faci sminteală la păzi, în locul (că)lăraşilor2 să va pedepsi căpitanul, spre ţinere ce mai bună a nizamului.

 

8.Să nu cutezi căpit(anul) a lua de la călăraşi, sau de la cei ce trec, havaet al căpitănii sali mai mult decăt iaste hotărât, iar de să va dovedi, că au luat mai m(ult)2, ori de la călăraşi, ori de la trecători, sau de va lua a trecătorii havaet de la cei ce nu să cade a da, să de înnapoi îndoit şi s(ă) scoată din sluj(ba)2 căpitănii.

         1798, sept(embrie) 9.

       În continuare scris de alta mână cu altă cerneală:

 

9.Datori să fii dregătorii ţinutului a faci totdeauna cercetări fiişticăruia căpit(an), de pune la vadurile căpitănii sali  rânduiţii  călăraşi deplin, şi ori de nu urmează celor de sus arătate, ori de nu urmeaz, şi din pricina lui să faci vreun cusur să înşiinţăzi pe domnia me.

 

       Pecetea domnească ovală, aplicată cu chinovar.

 

       Joş în dreapta: Procit hat(man).                          

       Pe verso: s-au trecut la condica hătmăniei condicar Popovici.

 

       Institutul de Istorie al ASM,  

       Fondul personal D. Dragnev. D. P.1, 1verso,2

 

1. Documentul e deteriorat. Lipseşte marginea din dreapta de la p.2.

 

2. Restabilit după conţinut.

Documentul ne-a fost pus la dispoziţie de dna, cercetator ştiintific Larisa Svetlicinîi, care l-a transmis pentru colecţia Moldova în epoca feudalismului, vol. XI. Îi exprimăm recunoştinţă şi pe această cale.

Autor: colonel Petru Costin

Sursa: Revista “Cohorta”