CORDONUL DE CAZACI (SEC. XIX)

Share

 

Scarlat Sturdza, Guvernatorul Basarabiei, 1812-1813Evacuându-şi forţele armate din Principatele Române, oficialităţile ruse au postat la noua frontieră a Imperiului Rus trei regimente de cazaci (regimentele 1 şi 2 Orienburg şi regimentul 5 Don) care, după cum se menţionează în expozeul lui Scarlat Sturdza adresat monarhului Rusiei, au constituit de-a lungul Prutului şi Dunării „un cordon militar de interdicţie”1.

 

Grija pentru crearea cordonului a manifestat-o însuşi Scarlat Sturdza. La 7 octombrie 1812 el îi scria generalului-maior Hartingh: „Deoarece Prutul a devenit hotar, consider necesar a forma pe malul râului un cordon de strajă. Fiind în subordinea Excelenţei Voastre trupele care alcătuiesc garnizoana din Basarabia, rog să urgentaţi organizarea acestei străji care poate servi drept obstacol pentru fugarii din această regiune peste frontieră, în Moldova. Străjii să-i ordonaţi ca nimeni să nu fie lăsat să treacă graniţa, iar cei care vor fi prinşi să fie înapoiaţi la locurile de unde au fugit. Comandanţii cordonului de strajă să-mi furnizeze informaţii despre toţi cei care trec hotarul cu autorizaţii”2. În ceea ce priveşte înfiinţarea posturilor de carantină la hotar, Sturdza i-a comunicat lui Hartingh, pe data de 27 octombrie, că nu are posibilitatea să se ocupe de această problemă din cauza timpului de iarnă, arătându-se, totodată, satisfăcut de deschiderea posturilor militare de carantină la Ismail şi Reni3.

 

Cazacii postaţi la Prut provocau necazuri locuitorilor, lucru despre care Sturdza l-a înştiinţat pe Hartingh prin demersul din 15 decembrie, cerându-i să i-a măsuri: „Cazacii plasaţi în raiaua Hotin îşi aleg satele pentru cartiruire în mod samavolnic, fără ştirea pârcălăbiei, apoi, după bunul lor plac, se mută în alte sate, asuprind locuitorii. Asupra cazacilor mi s-au plâns în repetate rânduri şi locuitorii altor ţinuturi, în care aceştia sânt cantonaţi. Am fost informat că unităţile care stau de strajă la frontiera de la Prut provoacă în permanenţă daune locuitorilor din satele dimprejur, luându-le fără plată diferite lucruri”4. Peste 6 zile Sturdza iarăşi îi scrie lui Hartingh în privinţa cazacilor de la Prut, trimiţându-i drept dovadă, tradus în ruseşte, raportul Ispravnicului ţinutului Greceni, în care se menţiona despre întâmplările şi ofensele cauzate de cazaci locuitorilor din satele situate în preajma Prutului, precum şi despre jafurile pe care le comiteau5. La 31 decembrie, guvernatorul civil i-a comunicat aceluiaşi general despre plângerea ce i-a fost adresată de către locuitorii satului Bolatina din ţinutul Iaşi, care au declarat că suportă diferite nelegiuiri din partea cazacilor încartiruiţi în satul lor. Cazacii îi silesc să li se dea gratuit hrană, iar pentru cai – fân şi orz. În plus în fiecare noapte, iau dintre locuitori câte 2-3 oameni pentru a le păzi caii6.

 

La 31 octombrie 1812, Sturdza i-a cerut lui Hartingh să interzică cazacilor de a-i obliga pe locuitorii care trec de pe un mal al Prutului pe celălalt să plătească bani, fapt ce fusese reclamat de către caimacanul Principatului Moldovei7. Este însă puţin probabil ca Hartingh să fi luat măsurile de rigoare, deoarece în ianuarie 1813, concesionarii care încasau în Basarabia taxele vamale i-au înaintat lui Sturdza o reclamaţie asupra cazacilor postaţi în satul Sculeni. Ei erau nemulţumiţi  că aceşti păzitori ai graniţei storc bani de la cei care trec Prutul, în special de la locuitorii satelor situate în apropierea râului, care transportau fânul pregătit pe malul drept al Prutului până la definitivarea procedurii de încheiere de pace cu Poarta Otomană8.

 

Cazacii le-au interzis locuitorilor din satul Pogăneşti ţinutul Hotărniceni, să revină la casele lor. Aceştia se stabiliseră pe malul drept al Prutului când abia se fixase hotarul. Comunicându-i despre aceasta lui Hartinhg, la 9 martie, Sturdza i-a cerut să dispună cazacilor să le permită trecerea şi, în genere, sublinia el, „nimeni dintre cei care doresc să se strămute în Basarabia să nu fie oprit”9.

 

Abuzurile cazacilor nu conteneau. Potrivit raportului revizorului Andrei Donici, cazacii Regimentului 5 Don îi băteau şi le provocau multe suferinţe locuitorilor din satele de la frontieră. La 4 iulie 1813, Hartingh i-a ordonat locotenentului-colonel Astahov, comandantul regimentului în cauză, să pună capăt acestor fapte criminale10.

 

Cazacii aduceau neplăceri şi locuitorilor de pe malul drept al Prutului. Într-o notă a Departamentului Afacerilor Străine al Guvernului Principatului Moldovei, pe care i-a transmis-o lui Hardingh consulul rus de la Iaşi, se atestă că, la 9 iulie 1813, patru cazaci au trecut Prutul pe la vadul de la Costiceni şi l-au jefuit în satul Bujor ţinutul Dorohoi, pe un evreu. Ei l-au deposedat de cal şi pe un panţir. În răspunsul datat cu 31 august şi semnat de consulul Al. Pini, se menţiona că  Hartingh a poruncit locotenent-colonelului Astahov să cerceteze cazul. Acesta, însă i-a declarat  nevinovaţi pe cazaci, negând, incursiunea lor peste Prut11.

 

Guvernatorul civil elibera autorizaţii pentru trecerea frontierei. Asemenea autorizaţii, fuseseră puse de către Scarlat Sturdza la dispoziţia lui Andrei Gheorghe şi Nicolaie Scutaru, locuitorilor din dreapta Prutului, care se înapoiau cu vitele lor aduse la iernat în Basarabia, precum şi pitarului Vasile Coroi care avea să treacă în dreapta Prutului 150 vaci, 80 de boi şi 500 de oi. La 4 aprilie i-a oferit autorizaţie locuitorului din dreapta Prutului, Dumitru Gafencu, ce trebuia să transporte în oraşul Iaşi 30  chilograme de grâu, cumpărate în Basarabia, iar la 23 iunie 1813, Hartingh a dispus Pichetului de carantină Sculeni să permită vel – spătarului Iordache Bucşănescu să ducă peste Prut 200 chilograme de grîu recoltate de pe moşiile sale din Basarabia12.

 

Au fost înregistrate şi cazuri de trecere clandestină a frontierei. În aprilie 1813, comandantul Regimentului 2 de cazaci i-a raportat lui Sturdza că au fost prinşi 4 moldoveni care încercaseră să treacă prin vad 20 de vite cornute şi 2 cai13.

 

Trist este cazul comisului Constantin Hurmuzachi, moşier din Basarabia care, întorcându-se de la Iaşi cu doi slujitori, a fost surprins în momentul când trecea Prutul printr-un loc nepermis, fiind obligat să stea 21 de zile în carantina de la Sculeni pentru profilaxie. A. B. Kurakin însă  a dispus să fie ţinut, ca pedeapsă, 42 de zile. Neaşteptând expirarea termenului, C. Hurmuzachi a fugit, la 6 iunie 1813, împreună cu slugile sale la Iaşi. La 20 iunie, Hartingh i-a adresat consului rus de la Iaşi, Aleksandr Pini, rugămintea să-l găsească şi să-l aducă în carantină, pentru a sta tot termenul, apoi să fie pedepsit14.

 

Prin dispoziţia de la 1 august 1813, Hartingh aducea la cunoştinţă Departamentului I despre reţinerea de către straja de la Prut a 58 de vite cornute şi 1500 de oi ale clucerului Constantin şi scutarului Ion Moscu, care erau trecute pe ascuns peste graniţă. Curând însă, după cum scria, la 8 august, consulul Pini, Hartingh a dispus să fie eliberate de sub arest animalele acestor doi proprietari15. Tot în acest timp au fost reţinute la frontieră 233 de oi ale locuitorului din Iaşi, Tănase Tătaru16.

 

La 26 decembrie 1813, Hartingh a dispus ca Departamentul I să examineze cazul ciobanului Moşanu, care intenţionase să treacă peste Prut, fără autorizaţie, 130 de oi, iar cei 125 cai prinşi în timp ce erau mânaţi în mod clandestin peste Prut, au fost trecuţi în proprietatea statului17.

 

Aflând despre faptul că mulţi indivizi, şi îndeosebi evrei, trec în taină mărfuri peste frontieră (din Principatul Moldovei în Basarabia), principele A. Kurakin a ordonat lui Hartingh, în august 1813, să avertizeze populaţia Basarabiei că persoanele prinse asupra faptului vor fi deferite justiţiei18.

 

S-a descoperit, însă, că în desăvârşirea unor treceri clandestine peste Prut sunt implicaţi înşişi cazacii. Despre implicarea lor conducerea Basarabiei a fost informată de către ispravnicul ţinutului Iaşi, Ioniţă Iamandi, care, în raportul prezentat menţiona că locuitorii acestui ţinut, printre care şi evreul Abram, au mânat peste Prut circa 2.000 vite, complice fiindu-le un sotnic al Regimentului 2 Orienburg. Pentru a cerceta cazul împreună cu ispravnicul I. Iamandi şi revizorul A. Donici, la 5 octombrie 1813, Hartingh l-a detaşat în ţinutul Iaşi pe consilierul Departamentului 2, Lugovski19.

 

Cazuri similare au mai fost semnalate. Despre unul dintre acestea se vorbea în actul expediat de  Hartingh, la 7 octombrie 1813, comandantului Regimentului 2 Orienburg, esaulului Grebenşcikov: „În urma cercetărilor efectuate pe teren de către consilierul Departamentului I, Bukin, şi funcţionarul moldovean Braşoveanu, au fost descoperite foarte grave infracţiuni comise de revizorul funcţionar de clasa a IX-a, Anenkov şi de către subalternii regimentului comandat de Dvs., esaulul Ovcinikov şi trei cazaci de rând care, pentru bani, au permis multor negustori să treacă în partea cealaltă a Prutului un număr mare de vite cornute şi oi”20. În privinţa acestei infracţiuni Hartingh l-a înştiinţat pe ministrul de război, A.I. Gonciarov. Întrebându-l cum să procedeze în cazul militarilor, el   i-a comunicat că i-a arestat pe cazaci, iar pe Anenkov îl va deferi justiţiei21.

 

Asupra complicităţii cazacilor atrăgea atenţia guvernatorului, în octombrie 1813, pârcălăbia ţinutului Hotin. Cu concursul lor, se semnala în raportul expediat, un armean, supus al  Austriei, a trecut peste hotar 360 de vite cornute22.

 

La 6 noiembrie 1813, Hartingh i-a cerut esaulului Grebenşcikov să-i comunice rezultatele cercetărilor cu privire la circumstanţele următorului incident. Isprăvnicia ţinutului Codru adusese la cunoştinţa Departamentului II că straja constituită din localnici a reţinut 37 de vite care, cu ajutorul a doi cazaci, erau trecute pe ascuns peste Prut. Drept răzbunare, cazacii l-au pedepsit  cu lovituri de biciuşcă pe localnicul plecat să anunţe isprăvnicia despre cele întâmplate. Deşi isprăvnicia, în comun cu esaulul Grebenşcikov, au efectuat cercetări, acestea însă, la un moment dat, au fost suspendate, fapt ce l-a surprins pe guvernator23.

 

Populaţia din partea locului era obligată să pună la dispoziţia cazacilor fân pentru cai. La 9 august 1813, Hartingh l-a înştiinţat pe comandantul Regimentului I de cazaci că Isprăvnicia ţinutului Tomarova, potrivit explicaţiei date de ispravnicul acestui ţinut, slugerul Iordache Teodor, nu are posibilitatea să-i satisfacă cererea de a livra regimentului fân pentru perioada de iarnă, cu atât mai mult că locuitorii erau ocupaţi cu muncile agricole. Din acest motiv, el a dispus, cu scopul „de a-i despovăra, pe cît e cu putinţă, pe ţărani”, să ceară de la isprăvnicie să repartizeze imaşuri situate în apropierea pichetelor24. În schimb, la 31 octombrie 1813 a dat ordin Departamentului II să ia măsuri în vederea asigurării cu fân a regimentului 2 de cazaci. Fânul urma să fie transportat la destinaţie de către locuitori, cu căruţele lor25.

 

În afară de cordonul de cazaci, menţiona Scarlat Sturdza în raportul despre activitatea sa  administrativă, a fost constituit la frontieră „încă unul, de interdicţie şi de supraveghere a primului, compus din localnici înarmaţi”, nu numai la hotarul cu Principatul Moldovei, dar şi de-a lungul Nistrului26.

 

Cu scopul de a supraveghea activitatea pichetelor constituite din localnici, Hartingh a introdus, la 25 iulie 1813, funcţia de revizor de frontieră, titularii desemnaţi fiind ofiţeri în retragere şi funcţionari ruşi27.

 

Trimis pe teren, revizorul Krasnikov28, i-a raportat lui Hartingh în privinţa pichetelor de cazaci şi ale  pământenilor de la  Prut dintre Reni şi Sculeni, că deşi ele se află nu departe unul de altul, există totuşi locuri pe unde se poate trece liber frontiera, motiv din care a propus să se pună între două pichete ale sătenilor încă câte unul, ceea ce nu-i va împovăra prea mult pe locuitori, căci, menţiona el, sate lângă Prut sunt multe. Acceptând propunerea, şeful administraţiei basarabene a dispus ca aceasta să fie legiferată de către Departamentul II, începând cu 10 august 181329. Tot în acest timp, locotenent-colonelul Astahov l-a informat pe Hartingh că straja localnicilor este alcătuită din copii30.

 

Pentru a spori controlul asupra graniţei, la 26 august 1813, Hartingh le-a poruncit, revizorilor (maiorul Kuguşev şi funcţionarul de clasa a IX-a Anenkov) să organizeze la Prut, pe distanţa de care ei sunt responsabili, patrule constituite din localnici, având în componenţa lor câte un mazil şi trei ţărani şi să adauge la fiecare pichet al sătenilor încă câte o persoană31. Iar la 11 octombrie 1813 Hartingh a dispus comandanţilor regimentelor de cazaci să-şi aranjeze în spatele  pichetelor localnicilor pentru a forma cea de-a doua linie de interdicţie şi de a supraveghea cordonul localnicilor32.

 

Hartingh avea grijă şi de armele străjerilor localnici. La 26 octombrie 1813, el comunica Departamentului II că a trimis Isprăvniciei ţinutului Greceni praf şi gloanţe de oţel pentru a fi distribuite locuitorilor care stau de pază la hotar33.

 

Succesorul lui Sturdza intenţiona să pună capăt contactelor dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. La 26 august 1813, el îi scria revizorului Râmovici: „Pentru ca locuitorii satului Crihana din ţinutul Greceni să nu suporte pierderi în cazul în care li se va interzice transportarea de pe malul opus al golfului a cojii rămase nestrânse, ordon să li se permită încheierea muncii, iar transportarea să se efectueze cu bărci sigilate de Dvs. Ca să nu existe în acest timp comunicări clandestine cu locuitorii de pe malul drept, veţi pune un post de supraveghere alcătuit din săteni”34.

 

 

Summary

 

The article presents the Cossacks cordon which was set up in Bessarabia by  the Russian administration. The military units were used for that purpose. The cordon was established right on  the Prut river and was considered to be as a customs and the border’s guard between Russian Empire and Ottoman Empire. At the same time temporary quarantine cordons had been placed so that no virus or illness would have been introduced on the territory of the Russian Empire.        

 

 

NOTE

 

1. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 65, f. 59.

2. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 10, f. 12verso-13.

3. Ibidem, f. 72verso.

4. Ibidem, f. 309.

5. Ibidem, f. 342.

6. Ibidem, f. 380.

7. Ibidem, f. 101.

8. ARNM, F. 2, inv. 1, d. 80, f. 5verso-6.

9. Ibidem, f. 370.

10. ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 64verso.

11. Ibidem, f. 651verso.

12. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 80, f. 462verso-463, 579, 1185verso.

13. Ibidem, f. 706verso.

14. Ibidem, f. 1118.

15. ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 295, 387verso.

16. Ibidem, f. 296.

17. Ibidem, f. 942.

18. Ibidem, f. 578v.

19. ANRM, fond. 5, inv. 3, d. 3, f. 35verso.

20. Ibidem, f. 68.

21. Ibidem, f. 362.

22. Ibidem, f. 230.

23. Ibidem, f. 515.

24. ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 390.

25. ANRM, F. 5, inv. 3, d. 3, f. 438.

26. ANRM, F. 2, inv. 1, d. 65, f. 60.

27. ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 203.

28. Conform ordinului dat de Hartingh la 7 iulie, Krasnilov fusese trimis să inspecteze ambele cordoane, începând de la Tighina, pe malul drept al Nistrului, până la Marea Neagră, apoi, pe ţărmul mării, pînă la vărsarea Prutului, iar de aici până la Sculeni (ARNM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 75)       

29. ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 411verso-412.

30. Ibidem, f. 589.

31. Ibidem, f. 612.

32. ANRM, F. 5, inv. 3, d. 3, f. 113verso-115verso.

33. Ibidem, f. 303.

34. ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 620.

Autor: Dinu POȘTARENCU

Sursa: Revista "Cohorta"