O RETROSPECTIVĂ ISTORICĂ - DOMNIA LUI ȘTEFĂNIȚĂ LUPU (1659-1661)

Share

 

 “Voinic fecior are Vasile-bei !…

 Şi aşea, fără zăbavă, au ieşitu la

 Domnie Ştefăniţă-vodă…” 1

 

Stefanita LupuPe parcursul istoriei, Ţara Moldovei, a avut domnii importante şi voievozi glorioşi, dar şi domnitori cărora, destinul şi conjunctura nu le-au oferit şansa de a se manifesta din plin. Din rândurile acestora face parte şi Ştefăniţă Lupu, domnia căruia, deşi de scurtă durată (1759-1661), merită atenţie din partea posterităţii.

 

Urcarea tânărului Ştefăniţă Lupu pe tronul Moldovei nu a reprezentat ceva surprinzător. La Constantinopol, dar şi în ţară  ,, factorii decizionali îşi dădeau prea bine seama că, ex-voievodul Vasile Lupu era ţinut în rezervă de către marele vizir. Deşi avea o vârstă onorabilă şi era puţin derutat de felul cum îşi pierduse domnia, Vasilie-Vodă spera ca, prin metode şi mijloace tradiţionale, să revină în Ţară. Chiar şi în detenţie “il Luppulo (voievoda) e di buona speranza”2, înregistrau în depeşele lor agenţii diplomaţiei veneţiene. Împrejurările, însă, au vrut ca domn al Moldovei să devină fiul său, fostului domnitor revenindu-i funcţia de capuchehaie.

 

Cele circa două decenii cât a  domnit  Vasile Lupu (1634-1653), au lăsat adânci impresii şi sentimente. În Moldova existau persoane care tânjeau după Vodă Vasile, aşteptând ca, după nestatornicile guvernări ale boierilor Gheorghe Ştefan (1653-1658) şi Ghorghe Ghica (1658-1659), Scaunul domnesc din Iaşi să încapă în mâinile unei personalităţi cum era Lupu Coci. Iată  din ce cauză numirea lui Ştefăniţă Lupu ca domn şi voievod avea să-i învioreze ре  nostalgici. Dar puţin timp după înscăunarea acestuia  atât turcii, cât şi Ţara, se  dezamăgiseră…Un lucru, însă,  rămânea cert, prin tatăl său, rămas la Poartă ostatec decât capuchehaie   mai mult  Ştefăniţă, la nici cei douăzeci de ani ai săi, prezenta o garanţie politică foarte sigură.

 

 

Pe timpul domniei acestui “copil fără nici o experienţă”3 istoria Moldovei fusese  bogată în evenimente politice şi militare. Prin diversitatea şi numărul lor, într-o perioadă scurtă de timp, acţiunile lui Ştefăniţă Lupu au copleşit contemporanii: (Gheorghe II Rakoczy al Transilvaniei, Ian Kazimir al Poloniei şi alţii), care aveau “Vechime” în cariera lor guvernaţională.

 

La mijlocul lunii noiembrie 1659, Ştefăniţă, mândru de sine şi de părintele său  pe care l-a avut drept dascăl, a intrat în Moldova, însoţit de tătari şi o mie de albanezi. Ajuns la Iaşi, trimisese imediat soli la Poartă, pentru a înştiinţa    faptul s-a săvârşit.

 

În scurta sa domnie (noiembrie 1659 – septembrie 1661) Ştefan-Vodă i-a “deranjat” ре aproape toţi vecinii: Transilvania, Polonia, Crimeea, Ţara Românească, Ucraina, fără a ieşi din cuvânt  vizirului Koprulu.

 

Una dintre primele acţiuni externe a fost participarea contingentului moldovenesc la operaţiunea de înlăturare din Scaunul Munteniei a voievodului hainit, Radu Mihnea. Tânărul domn a blocat tentativele ex-voievodului muntean, Constantin Şerban, de a uzurpa tronul bucureştean, apoi şi cel ieşean.

 

În vara lui 1660, Ştefăniţă Lupu a poruncit să fie atacată urbea “căzăcească” Raszkow, unde locuia soră-sa Ruxanda, văduva lui Timoş Hmelniţki. Unii cercetători pretind că ea ar fi fost prizoniera cumnatului ei, Iurie Hmelniţki, alţii, că ar fi  refuzat să se întoarcă în Moldova la solicitările tatălui şi fratelui ei.

 

Rezultatele campaniei au fost altele decât cele aşteptate. La începutul anului următor (1661) Cazacii l-au pus în Scaun ре Constantin Şerban. Cârmuirea acestuia n-a durat, decât circa o lună. La mijlocul lui februarie 1661 Ştefăniţă, împreună cu protectorii săi, îl învingeau ре uzurpator la Tătăraşi. În ziua de 17 februarie 1661, Vodă acorda deja o danie boierului Grigore Lupu.

 

Mai dificile au fost raporturile cu Transilvania, unde lupta pentru tron se ducea între mai mulţi pretendenţi: Gheorghe II Rakoczy, Acacius Barcsay şi  generalul Ioan Kemehy, învingător devenind ultimul.

 

Cu statul polon, Ştefăniţă nu a avut complicaţii, menţinând, fie şi  aparent,  raporturi de bună vecinătate. Foarte curând, la un prim ordin otoman ridicase oastea împotriva regelui, care la trădat, în 1653, pe Vasile Lupu. În acelaşi an, pe când moldovenii asediau Raszkow-ul, Ştefăniţă insistă ре lângă Ian Kazimir să i se restituie o sumă “de patru ori o sută de mii şi cincizeci de mii de zloţi polonezi, bani gheaţă, precum şi bijuterii care rămaseră după moartea surorii sale Maria Radziwill”4

 

În plan intern domnul avea să se  confrunte cu o situaţie economică precară. Hărţuielile militare pentru tron şi raidurile turco-tătare au agravat şi mai mult viaţa poporului român. Acestor ravagii li s-a adăugat şi foametea. Ca să le salveze vieţile oamenii acceptau să-şi vândă copiii. Din lipsă de bani şi produse alimentare, ei se hrăneau cu coaja de copac, papura… Martor ocular al acestor evenimente, Miron Costin scria: “oamenii mânca(u)…papură uscată în loc de pâine…, poreclea şi pre Ştefăniţă-Vodă, de-i dzicea Papură-Vodă”.5

 

Contemporanii, se pare, au fost  extrem de severi cu domnul lor. La doar câteva zile după înscăunare, Ştefan-Vodă poruncea pârcălabilor, aprozilor şi altor funcţionari să scutească, provizoriu, de impozite populaţia ţării.

 

Nici prin atitudinea faţă de Biserică, Ştefăniţă nu poate fi comparat cu tatăl său, chiar dacă Occidentul l-a calificat ре Ştefăniţă Lupu drept “duşman al credinţei catolice”6, el a manifestat o atitudine plină de mărinimie faţă de confensiunea sa. În timpul domniei sale a fost finisată edificarea mănăstirii Golia. El ierta mănăstirilor “dările şi angajările, ca să nu aibă a da nici o dăjde”7, le dăruia sate, moşii. Numele lui devenise circulatoriu în mediul Curiei Papale din Roma şi a celei Patriarhale din Constantinopol.

 

Domnia lui Ştefăniţă se consolida treptat; se crease iluzia restabilirii în perspectivă a casei lui Lupu Coci. Dar moartea tatălui său, a pus capăt carierei domneşti al acestui voievod. La 19 septembrie 1661, din cauza unei febre tifoidale Ştefan Lupu s-a stins din viaţă la Bender-Tighina. La finele lunii Înalta Poartă a instalat în Moldova un alt domn, ре Eustratie Dabija (1661-1665).

 

În afară de “Papură-Vodă”, Ştefăniţă Lupu  mai avea şi alte supranume (porecle) sau calificative, determinate de fizicul şi purtările sale: “Ştefan slăbănogul”, “necoptu în vârsta sa”, “dezmierdat şi inimos”, “la mânie răpitoriu”.8 Cronicarul muntean Radu Popescu susţinea că acest domn, “făcea lucruri copilăreşti, sau să zic mai bine nebuneşti” din care motiv “l-au (şi) otrăvit boierii”.9

 

Comportamentul feciorului a fost dezaprobat de Vasile Lupu căruia, “nu-i părea bine, auzind aceste fapte rele…”despre Ştefăniţă.10 Şi totuşi, această “victimă a eredităţii”11 a fost capabilă să se menţină în Scaunul domnesc din Iaşi într-o conjunctură politică internaţională specifică. Faptul rămâne, poate singurul, dar, cu certitudine, incontenstabilul merit al voievodului Ştefăniţă Lupu.

 

 

Summary

 

Many chroniclers wrote about a legacy bequeathed by the Stephen the Great, prince of Moldavia (1457–1504) to his son Bogdan. The author tries to determine rather it was a fiction or a historically-official document. His advises, recommendations  for the successors related to the internal and external policy as well as the diplomatic relations of Moldova were revealed in this legacy.

 

 

NOTE:

 

1. Costin M., Opere, Letopiseţul Ţării Moldovei.–Chişinău, 1989, p. 182.

2. E. de Hurmuzaki, Documente, IX-I, p. 125.

3. Ibidem, vol. V-2, p. 67.

4. Corfus I., Documente privitoare la storia României culese din arhivele polone. Sec.XVII.–Bucureşti, 1983, p. 268. Vezi mai sus domnia lui Vasile Lupu – E.B.

5. Costin M., Op. cit., p. 184.

6. Vezi: E. de Hurmuzaki, Documente, XIII., p. 472. Cu două decenii mai înainte – în 1640 –  Occidentul îl calificase ре tatăl său  duşman al Creştinilor şi prieten al turcilor. E.B.

7. Vezi: Revista Istorică, vol. VI, p. 82.

8. Vezi: E. de Hurmuzaki. Documente, V-2, p.67; M.Costin. Op.cit., p. 190; I.Neculce. Op.cit., p. 278.

9. Popescu R., Istoriile, p. 127.

10. Neculce I., Op. cit., p. 278.

11. Vezi Constantin I. Andreescu: Ştefăniţă Lupu domn al Moldovei (1659-1661), Constantin A. Stoide.– Bucureşti, 1938, p. 36.

Autor: dr. Eduard BAIDAUS

Sursa: Revista “Cohorta”