UNELE ASPECTE ALE PROBLEMEI MILITARE ÎN BASARABIA (SEC. XIX-ÎNCEPUTUL SEC.XX)

Share

          

Nicolae Șebeco Multe din aspectele vieţii social-politice ale Basarabiei sec. XIX au fost în mod conştient ignorate de istoriografia timpului. Un studiu detaliat în acest sens ar constitui un moment de mare actualitate, pentru că problema militară şi recrutarea la slujbă a populaţiei reprezintă un element primordial, determinat în mare măsură de colonizarea şi rusificarea ţinutului.

 

După ce Basarabia a fost anexată la Rusia, prin pravila din 1813 referitoare la conducerea vremelnică a Basarabiei fusese stabilit odată cu funcţia Guvernatorului provinciei, şi funcţia de comandant militar al ţinutului. Imediat după anexare problema militară urmă să ocupe un rol primordial în activitatea  ţinutului.1 Conducerea semicivilă, stabilită iniţial, în anul 1828 este deja substituită prin noua lege militară.

 

Completarea armatei ruse se realiza conform unui statut elaborat în 1831, care prevedea serviciul militar obligatoriu doar pentru ţărani, copiii ostaşilor, şi păturile de jos ale populaţiei orăşeneşti. Acest act, ceva mai „progresist” decât anteriorul înlocuise termenul de serviciu militar pe viaţă cu serviciul pe termen de 25 de ani, „vârsta de recrutare deviind între 20 şi 35 ani. Din 1835 până în 1854 se recrutau anual, în medie pe tot imperiul, aproximativ 80 mii oameni, în raportul de o persoană la douăzeci şi şase locuitori. Conform legislaţiei de recrutare, imperiul fusese divizat în partea de est şi partea de vest, din considerentul ca în fiecare dintre părţi, recrutarea urma să se facă peste un an, în raportul de cinci-şapte recruţi la o mie de oameni.2 Armata includea 1.027.899 militari, în caz de acţiuni militare această cifră se majora, modificându-se raportul cifrelor de recrutare.3 În principiu legile şi documentele oficiale ruse, ucazurile ţarului ce datau până la anii şaptezeci ai sec. XIX referitoare la recrutarea obligatorie, conţineau indicaţii de felul: „cu excepţia populaţiei Basarabiei”.4

 

Expresia nu viza şi pe reprezentanţii boierimii basarabene. Conform legii din 10 martie 1847, aceştia fuseseră egalaţi în drepturi cu nobilimea rusă, acordându-li-se privilegiul să ocupe funcţii militare în aparatul de stat. La rândul lor, mazilii şi ruptaşii, se echivalau în drepturi cu mica nobilime rusă.5 Dacă intrau la serviciu, copiii boierilor păstrau dreptul de dvorean. Cei care nu slujeau erau trecuţi în mazili, (categorie considerată de clasa a treia), cinovnici în rezervă.6 În anul 1874, la 1 ianuarie intrase în vigoare noua reformă militară. Legea prevedea serviciul militar obligatoriu pentru toţi bărbaţii din imperiul Rus, indiferent de poziţia ce-o ocupau în ierarhia socială. De această dată recrutarea excludea teritoriile, Caucaz, Asia Centrală, Cazahstan, Orientul Depărtat.7

 

În rezultatul reformei administrativ-militare au fost constituite 15 districte militare, conducerea acestora urmând să îndeplinească funcţiile unui mic minister militar. În jurisdicţia acestor „ministere” locale se aflau toate activităţile militare din localitate; acestora nu li se supuneau doar unităţile de gardă, cele de grenadieri, corpurile de armată Caucaz şi Orienburg.8 Acest act legislativ este introdus în circuitul militar de către generalul Miliutin. Vechiul sistem de recrutare, organizat în baza principiului de tragere la sorţi, care determina soarta fiecărui bărbat apt de serviciu militar şi a voluntarilor fusese înlocuit. Respectiva recrutare nu presupunea dreptul la răscumpărare bănească. Vechiul sistem de mobilizare era susţinut şi de boierii conservatori, care insistau ca corpurile de ofiţeri să includă exclusiv nobilime.9

 

Conform noii legi, persoanele care au depăşit vârsta de 20 de ani trebuiau încorporate obligatoriu în serviciul militar activ. Termenul cătăniei, care până atunci era de 25 de ani, fusese înlocuit cu 15 ani: şase ani serviciu activ şi nouă ani, rezerva, pentru trupele de uscat şi zece ani la marină, cu serviciu activ-şapte ani.10 Durata serviciului se stabilea şi în dependenţă de studiile persoanei încorporate. Persoanele cu studii superioare făceau activ timp de 6 luni, ele putând fi încorporate, la dorinţă, după ce împlineau vârsta de douăzeci şi şapte ani, dându-li-se posibilitatea să finiseze studiile. Absolvenţii de liceu se înrolau pentru un an şi jumătate; gimnaziştii-pentru trei ani; persoanele cu studii primare-pentru patru ani.11 La recrutare se ţinea cont de pregătirea fizică şi de înălţimea recrutului.12

 

În Basarabia serviciul militar obligator este introdus în anul 1874, pe timpul guvernatorului Nicolai Şebeco. Tinerii erau mobilizaţi pentru armata permanentă şi pentru miliţia populară. Se solicita un singur an de recrutare, persoanele care la acel moment îndeplineau vârsta de douăzeci de ani. Recrutarea se efectua în perioada 1 noiembrie-15 decembrie. Toţi bărbaţii rămaşi în afara serviciului militar activ, apţi să poarte arma, erau înregistraţi în miliţia populară. Vârsta de până la patruzeci de ani era considerată potrivită pentru recrutarea; în această structură nu erau scutiţi nici cei întorşi din serviciul activ dar care nu depăşiseră vârsta nominalizată.13 Dacă bărbatul nu dispunea de documente, certificate prin care să-şi demonstreze vârsta, anul naşterii se determina după înfăţişarea fizică.

 

Începând cu 1874, sistemul de mobilizare din Basarabia rămasă sub ruşi nu se deosebeşte de sistemul de mobilizare din celelalte gubernii ruseşti. Populaţia băştinaşă recrutată pentru serviciul militar era practic forţată să înveţe limba rusă.14 Toţi tinerii care împlineau vârsta de şaisprezece ani trebuiau ca nu mai târziu de 31 decembrie a anului în care împlineau douăzeci de ani, să ridice certificatul de recrut şi detaşare către sectorul de mobilizare. Fără acest document tinerii nu se puteau angaja la lucru, şi nici chiar căsători.15 În anul 1881, din Basarabia trebuiau să fie recrutaţi două mii treizeci şi cinci persoane.16

 

Treizeci de ani mai târziu, în anul 1910, din gubernia Basarabia trebuiau încorporaţi în serviciul militar activ opt mii şapte sute patru bărbaţi, inclusiv nouă sute douăzeci şi cinci de naţionalitate evrei. În actele oficiale evreii erau prezentaţi ca pătură socială separată.  În liste au fost înscrişi douăzeci şi două mii cinci sute douăzeci şi una persoane. Populaţia majoritar băştinaşă, moldovenii (românii) era înregistrată în listele de recrutare alături de velicoruşi, maloruşi, beloruşi, evrei, magometani ca „procie hrestiane”(alţi creştini), fără a avea vreun nume în acest şir al conaţionalilor.17

 

Moldovenii au fost evidenţiaţi doar la capitolul, populaţie necărturară, din Basarabia, estimându-se că din cei cinci mii o sută şaizeci şi patru recruţi neştiutori de carte, patru mii optzeci şi doi sunt moldoveni, pe al doilea loc plasându-se maloruşii, apoi bulgarii şi evreii, cu câte opt sute cincizeci persoane. Aceste cifre relevau nivelul de cunoaştere a limbii ruse.18

 

Un alt aspect al problemei l-a constituit prezenţa unităţilor militare imperiale în teritoriu. Încartiruirea militarilor ruşi  s-a produs încă la venirea trupelor ţariste în Principate. Procedura de încartiruire reprezenta o povară pentru populaţia din ţinut, deoarece ostaşii erau încartiruiţi nu în localuri predestinate oştirii, ci pe la casele locatarilor din ţinut, indiferent de apartenenţa lor  socială.

 

Unităţile locale (armata se împărţea în unităţi locale şi unităţi de logistică), se supuneau şefului de district militar. În gubernie, exista un şef militar, responsabil de unităţile dizlocate în teritoriul dat. Această erarhie şi acest  element militar conducea la dispariţia autonomiei guberniei Basarabia.19 Încartiruirile se operau, în Basarabia, încă de pe timpul războaelor ruso-turce. În 1806-1812, „una din cele mai împovărătoare prestaţii impuse Moldovei şi Ţării Romaneşti de către administraţia rusă era încartiruirea militarilor în casele locuitorilor pe timpul iernii, iar a unei părţi dintre ei pe tot parcursul anului”.20

 

Locuitorii încercau prin diferite metode, să opună rezistenţă acestei găzduiri  forţate. Uneori basarabenii devastau anumite părţi ale clădirilor, îndeosebi sobele, uşile, podelele, scoţând intenţionat geamurile, numai ca aceşti „oaspeţi” nepoftiţi să nu fie cazaţi în casele lor. Deoarece supuşii străini erau scutiţi de încartiruire mulţi dintre proprietari se străduiau să dea, temporar, clădirile în arendă.

 

Practic, militarii ruşi erau şi alimentaţi de populaţia băştinaşă. Conform unui ordin din 1809, administraţia militară rusă considera inutil a repartiza ostaşilor raţia alimentară, pentru că unităţile au fost repartizate pe la casele oamenilor, care îi şi hrăneau din „bunăvoinţă”.21 Locuitorii principatelor fuseseră obligaţi să întreţină armata rusească cu alimente şi furaje, „să-i asigure pe militari cu mijloace de transport, cu lemne, braţe de muncă, să plătească medicamente, porţia de carne, să întreţină spitalele militare, suportând povara interminabilelor corvezi şi a insuportabilelor impozite,....”22

 

Decretul Senatului din 18 decembrie 1835 împărţea teritoriul Basarabiei nu în şase judeţe cum fusese anterior, ci în opt ţinuturi: Hotin, Iaşi, Soroca, Chişinău, Orhei, Bender, Cahul, Acherman. Izmailul se supunea unei conduceri speciale, numite, „Grodonacialsvomi Izmailischimi”. Printr-un act militar datat cu anii treizeci, numărul populaţiei basarabene  constituia patru sute şaptezeci şi patru mii oameni.23

 

Date statistice privind încartiruirea oştirii în Basarabia (prezentate de administraţia militară rusă) în anii treizeci ai sec.  XIX:

 

Denumirea judeţului

Numărul

de case

Numărul de

locuitori

Distribuirea ostaşilor pe la case

după noua împărţire teritorială

după vechea împărţire

teritorială

 Oraşe

 Sate

Bărbaţi

Femei

Încăpă

toare

Obişnuite

Îngrămădite

 

Hotin

 

 

850

 

23087

 

65395

 

58919

 

7000

 

21000

 

63000

Iaşi

 

Soroca

 

Iaşi

 

 

789

 

23114

 

54577

 

57097

 

-

 

-

 

-

 

 

Chişinău

 

Orhei

 

 

 

 

Orhei

 

 

 

 

3216

 

 

 

 

26565

 

 

 

 

76959

 

 

 

 

68546

 

 

 

 

9000

 

 

 

 

27000

 

 

 

 

81000

 

Bender

 

1050

 

8367

 

25099

 

20569

 

3000

 

9000

 

27000

Cahul

 

Izmail

Leova sau anterior

Izmail

 

2846

 

2000

 

10697

 

9235

 

1500

 

4500

 

13500

 

Acherman

din acest judeţ cîteva localităţi au trecut la Izmail

 

 

1691

 

5286

 

18788

 

14325

 

2500

 

7500

 

22500

Total

10442

88417

251515

282691

30000

 

 

                   

 

Până la aplicarea noii reforme administrative încartiruirea urma să se execute conform datelor vechi.24

 

Din tabel deducem că la fiecare casă urmau să fie încartiruiţi trei, uneori chiar patru ostaşi; în judeţul Iaşi şi Soroca încartiruirea nu se realiza, aşa că celelalte judeţe urmau să găzduiască câte cinci militari de casă. 

 

Conform statisticii, localităţile din judeţele Iaşi, Bender, Cahul, Acherman fuseseră considerate convenabile pentru manevrele de cavalerie şi artilerie, deoarece aici existau cantităţi suficiente de furaj şi multe câmpii pentru imaşuri. Preţurile pentru alimentarea ostaşilor şi furajului pentru cai erau minime şi, în general, ei luau alimentele gratis.

 

În toate cele opt judeţe se aflau garnizoane permanente. În centrele de judeţ existau batalioane de garnizoană şi detaşamente pentru invalizi.

 

Din 1878 funcţionarilor militari şi ofiţerilor li se interzicea să repartizeze şi să încartiruiască militarii. Ei exersau aceste drepturi  în baza articolului 584, care prevedea că numai atunci când lipsesc reprezentanţii conducerii locale sau ai poliţiei, comandanţii de unitate îşi puteau asuma această responsabilitate. Proprietarii de case nu erau obligaţi să găzduiască ostaşi, dacă aceştia nu dispuneau de bilet de cazare.25

 

După ce erau găzduiţi de către  locatari, ofiţerii aveau dreptul să-şi cazeze aici soţiile şi copiii.26

În teritoriu fusese declarată situaţia de cazarmă. Se considerau încăperi de cazarmă casele de stat ce puteau caza un escadron sau o baterie. Locuinţa era considerată cazarmă dacă în ea putea fi cazat un pluton. De statutul acesta erau scutite doar palatele, bisericile şi mănăstirile, instituţiile oficiale, sinagogile, moscheile, fabricile, farmaciile, staţiile de poştă.27

 

Legislaţia rusă referitoare la aprovizionarea celor încartiruiţi obliga populaţia băştinaşă să ofere hrană unităţilor militare ce nu erau dislocate permanent în acest teritoriu şi, deci, nu erau asigurate. Este vorba, îndeosebi, de grupurile de militari recrutaţi ce urmau a se deplasa spre locurile permanente de dislocare, de membrii delegaţiilor, de persoanele ce tranzitau, plecând în concedii etc. La „punctele de înnoptare ” ei trebuiau să primească alimente de la stăpâni, sau de la vecinii acestora.28 În acest scop militarul trebuia să primească o sumă zilnică de bani pentru aprovizionare, eliberată din haznaua statului. Mărimea raţiei alimentare se stabilea anual, în dependenţă de preţurile de achiziţie stabilite pentru regiunea dată. Tabelul de plată era stabilit anual, pentru fiecare district militar, de către colegiul militar de district.29

 

Pe parcursul sec. XIX s-au emis mai multe legi care reglementau necesităţile de aprovizionare ale militarilor. Cifrele, însă, erau prezentate doar în documentele oficiale, în practică, sumele nu erau achitate. Localnicii erau intimidaţi, plătiţi parţial. Uneori, din bună voinţă, locatarul oferea o hrană gratuită. Actele oficiale reglementau că locatarul era obligat să hrănească militarul de două ori în zi, seara, în ziua sosirii şi dimineaţa, la plecare.30 Conform articolului 92 al legii despre încartiruirea militarilor (1821), încartiruitul trebuia să insiste ca în raţion să fie inclusă făină, crupele, carnea, peştele, mazărea, cartofii şi tot ce poate servi la îmbunătăţirea mâncării.

 

Mai exista şi un alt aspect al problemei militare din Basarabia. Prin decretul din 3 decembrie 1868 fusese aprobat regulamentul de funcţionare a oastei de cazaci, aduşi în Basarabia. Până la 1 ianuarie 1875, celor 6970 de foşti cazaci li s-au repartizat 45.300 ari de pământ (în medie câte 6.7 ari de persoană).31 În schimb, cazacii erau obligaţi să dea statului, pe timp de pace, două regimente care să asigure ordinea  publică şi să ţină cordoanele, tot ei fiind încadraţi şi în garda de ordonanţe a guvernatorului general din Odesa.32 Armata cazacilor era supusă Guvernatorului Basarabiei, şi comandată de un ataman. În anul 1898 acesta avea gradul de colonel şi reşedinţa în târgul Bairamcea, judeţul Acherman.33

 

Colonizarea Basarabiei s-a realizat şi cu ajutorul veteranilor armatei ruse care, retrăgându-se în rezervă, rămâneau să trăiască în acest ţinut, contribuind, totodată, la rusificarea guberniei. Această categorie de persoane era scutită de orice impozite, membrii ei fiind luaţi la evidenţă doar pentru număr.34

 

Am prezentat doar câteva momente ce vizează fărădelegile comise în Basarabia în secolul „modernizării”. 

 

Faptele şi evenimentele expuse reprezintă doar mici aspecte ale spectrului militar din teritoriu, contribuind doar parţial la restabilirea tabloului evenimentelor produse, pe parcursul sec. XIX, în Basarabia.

 

 

Summary

 

The present research reveals some aspects related to the military Russian policy carried out in Bessarabia in the XIX century – the beginning of XX  century.

 

Some essential facts on the recruitment on the territory between Dniester and Prut in the Russian army, which began in 1870 are presented, facts that have never been presented by historiographers before, as well as some elements related to the military Russian units stations in this area after its enclosing to the Russian Empire.

 

 

NOTE:

 

1. Ciachir N., Basarabia sub stăpînirea ţaristă. 1812-1917.-Bucureşti, p. 32.

2. Zaioncicovschii P., Voennîe reformî 1860-1870 godov v Rossii.-Moscova 1952, p. 18.

3.  Ibidem. p. 17.

4. Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fond 2, inv. 1, dos. 7426 (1-228), p. 7.

5. Ciachir N., Basarabia sub stăpânirea ţaristă. 1812-1917, p. 31.

6. Zelenciuc B., Naselenie Besarabii i Pridnestrovie v XIX v.-Chişinău, 1979, p. 144.

7. Ustav o voinscoi povinosti, 1-go ianvarea 1874 g., Viatca 1874, Biblioteca A.N.R.M., inv. 7786, p. 25.

8. Zaioncicovschii P., Samoderjavie i russcaea armiia na rubeje XIX-XX stoletiia.-Moscova, 1973, p. 90.

9. Ciachir N., Basarabia sub stăpânirea ţaristă. 1812-1917, p. 54

10. Ustav o voinscoi povinosti, 1-go ianvarea 1874 g., Biblioteca ANRM, inv. 7786, p. 13.

11. Zaioncicovschii P., Samoderjavie i russcaea armiia na rubeje XIX-XX stoletiia. p. 142.

12. Ustav o voinscoi povinosti, 1-go ianvarea 1874 g., p. 20.

13. Ibidem. p. 12.

14. Popa-Lisseanu L., Basarabia. Privire istorică.-Bucureşti 1924, p.18.

15. Ustav o voinscoi povinosti, 1-go ianvarea 1874 g., p. 41.

16. Vestnic besarabscogo zemstva, 1881, nr.7-8, p. 12.

17. Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fond 403, inv. 1, dos. 46, f. 248.

18. Ibidem. f. 41.

19. Zaioncicovschii P., Voennîe reformî 1860-1870 godov v Rossii. p. 87.

20. Agachi A., Încartiruirea militarilor ruşi în casele locuitorilor Moldovei şi Ţării Româneşti în anii de ocupaţie 1806-1812.//Destin Romanesc, revistă de istorie şi cultură, 1999, nr.1, p. 66.

21. Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fond 1, inv.1 dos. 612, f.52.

22. Agachi A., Încartiruirea militarilor ruşi în casele locuitorilor Moldovei şi Ţării Româneşti în anii de ocupaţie 1806-1812.//Destin Romanesc, revistă de istorie şi cultură, 1999, nr.1, p.73.

23. Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fond, cu harta, f. 4.

24. Ibidem. f. 4, revers.

25. Polnîi sbornic vseh zaconov s razesneniiami po cvartirnomu dovolstviiu.-Sanc- Petersburg. 1990, p. 124.

26. Ibidem. p. 17-18.

27. Ibidem. p. 96.

28. Ibidem. p.122.

29. Ibidem. p.123. Legile din 13 iunie 1821, 30 iunie 1863, 31 august 1876, 2 iunie 1889.

30. Ibidem. Legile din 19 noiembrie 1813, 17 iunie 1842, 14 martie 1894.

31. Istoria RSS Moldoveneşti. vol. X.-Chişinău, 1967, p. 514.

32. Arbure Zamfir C., Basarabia în sec. XIX.-Chişinău, 2001, p. 500.

33. Ibidem. 499.

34. Anţupov I., Russcoie naselenie Besarabii i levoberejnego podnestroviia conţa XVIII-XIXV, Chişinău 1996, p. 62.

Autor: colonel Vitalie Ciobanu

Sursa: revista “Cohorta”