SCHIMBAREA LINIEI DE HOTAR A BASARABIEI DE PE NISTRU PE PRUT CONFORM LEGISLAȚIEI RUSE DIN ANII '30 AI SECOLULUI XIX

Share

 

Încercarea premeditată, întreprinsă după anexarea din 1812, de a îngloba deplin şi definitiv teritoriul Basarabiei în imperiul Rus a inclus şi transferarea liniei de hotar de pe Nistru pe Prut. În 1830, la şedinţa din 13 septembrie a Senatului rus s-a pus în discuţie problema privind schimbarea liniei de hotar de pe Nistru pe Prut şi formarea districtelor vamale din Basarabia. Iniţiativa aparţinea ministrului rus de finanţe şi fusese susţinută şi aprobată de membrii legislativului. Decizia a fost promulgată de împăratul Rusiei, Nikolai I, fiind semnată  la 26 septembrie 1830, în Ţarskoe Selo. Responsabil pentru transpunerea ei în fapt a fost desemnat însuşi ministrul de finanţe, urmând să fie ajutat de către ministrul de interne şi de guvernatorul Novorusiei.

 

Conform deciziei, începând cu anul 1831, în Basarabia urma să se introducă şi sistemul de ghilde, problema trebuind pusă în discuţie şi în cadrul Comitetului de Stat. Dar, ca şi chestiunea privind schimbarea liniei de hotar, problema ghildelor a fost soluţionată, de rând cu alte probleme, doar de către Comitetul de miniştri. Legea despre ghilde fusese acceptată de instituţiile superioare ruse încă în anul 1827, dar nu fusese pusă în practică, urmând, aşadar, să fie implementată odată cu transferarea liniei de hotar.1  Astfel, începând cu 26 septembrie 1830, după cum am mai menţionat, trecerea liniei vamale de pe Nistru pe Prut a fost legalizată în mod oficial. 2 

 

Tot la şedinţa din 13 septembrie, Basarabia fusese împărţită în două districte vamale, partea de nord, numită Basarabia de Sus sau Sculeni, care includea teritoriile cuprinse între ţinutul  Podoliei şi ţinutul Ismail, în componenţa căruia fusese inclusă şi brigada pazei vamale. Cel de-al doilea district, cel de sud, includea Basarabia de Jos sau Ismailul, cuprinzând ţinutul Ismail până la Gurile Dunării şi în sus pe limanul Nistrului. Şi acest district dispunea de o semibrigadă de pază.3

 

În districtele Basarabiei urma să se instituie mai multe vămi: la nord, punctele vamale Nouasuliţă şi Sculeni, desemnate drept vămi de categoria I şi având dreptul de a colecta tarife vamale şi pentru mărfurile aduse prin Odessa, dar fără dreptul de a le depozita. Pichetele Lipcani şi Leova făceau şi ele parte din districtul de nord. În districtul Ismail fusese instituit punctul vamal Ismail, pichetul Reni şi pichetul Acherman.4 Prin decretul din 6 octombrie 1828, vămii Ismail i s-a confirmat calitatea de depozit vamal central.

 

Odată cu instituirea noilor districte urma să se lichideze districtul vamal Dubăsari, punctele vamale Moghiliov şi Dubăsari şi punctele vamale Maiak şi Parcani, din districtul Odessa.5

 

La constituirea statelor de personal ale pazei de hotar trebuia luată în consideraţie şi paza de carantină, listele urmând a fi prezentate de către ministrul de finanţe şi aprobate de ţar. În regim de urgenţă, aproape întreg personalul vamal de pe Nistru a fost transferat la punctele vamale de pe Prut.6

 

La 30 septembrie 1830, personalul vamal al Basarabiei întrunea 112 persoane, dintre care 8 lucrau nemijlocit în cadrul aparatului districtului Sculeni şi 6 în cadrul celui de la Ismail. Bugetul privind cheltuielile pentru întreţinerea lucrătorilor vamali constituia, în total, 91.820 ruble, alocate pentru salarii, închiriere de apartamente, deplasări. La discreţia şefului de district, banii alocaţi pentru  locurile vacante puteau fi distribuiţi personalului în funcţiune.7

 

Punctele vamale şi pichetele urmau a fi dislocate în clădiri de stat, în locuinţe private (în baza unei înţelegeri cu proprietarii) sau închiriate. Paza era dislocată în edificiile rezervate cordoanelor sanitare militare. În cazul în care exista un număr mic de asemenea edificii sau ele erau insuficient de încăpătoare, puteau fi închiriate case de la localnici. Acolo unde nu existau aşezări populate, se săpau bordeie sau se ridicau construcţii temporare, mai târziu urmând să se construiască şi edificii durabile. După ce a fost lichidată  linia vamală de pe Nistru, aproape întreg personalul vamal care funcţionase pe Nistru a fost în mod prioritar angajat la noile vămi de pe Prut, vechii lucrători fiind declaraţi din oficiu buni profesionişti sau buni cunoscători ai serviciului vamal.

 

Paza urma să fie compusă din 6 unităţi, dintre care 4 amplasate în districtul Sculeni şi 2 în Ismail. Până la scoaterea liniei vamale de pe Nistru, în Basarabia fuseseră dislocate 2 unităţi, după care, din Dubăsari, au fost au mai fost transferate încă 3 unităţi de pază. Ministrului de finanţe i se atribuise competenţa de a numi un comandant al semibrigăzii din Basarabia, care urma să preia conducerea tuturor acestor unităţi de pază vamală, iar după schimbarea liniei de hotar pe Prut şi Dunăre să ocupe postul vacant de comandant al semibrigăzii Ismail. La vama de la Ismail au fost angajaţi şi câţiva supraveghetori şi ajutori de comandant vamal.8  Şefii nou-numiţi, coordonându-şi activitatea cu lucrătorii de la carantine, trebuiau să stabilească locul unor viitoare pichete şi să organizeze noi puncte de pază vamală.

 

Suma iniţială necesară pentru instalarea pazei vamale în Basarabia urma să fie repartizată din contul capitalului confiscat de către Departamentul comerţ extern, în anii ulteriori trebuind să se stabilească devizul şi să se planifice bugetul pentru lucrătorii pazei şi pentru întreaga activitate vamală.

 

Linia vamală de pe Nistru trebuia transferată în termen de trei zile de la anunţarea deciziei. Dacă în carantină existau aflau mărfuri primite până la acea zi, dar care nu depăşiseră termenul de carantină, ele trebuiau legitimate lor, în caz contrar, trebuiau lăsaţi, temporar, funcţionari care să rezolve problema privind legitimarea în conformitate cu legislaţia şi timpul regulamentar stabilit. Odată cu transferarea liniei vamale, trebuiau distruse şi dosarele vamale ce conţineau regulamentele de serviciu privind comerţul dintre Rusia şi Basarabia emise la 17 februarie 1825. Vămile din Basarabia, peste  6 săptămâni, iar cele din Ismail şi Reni, peste 2 luni de la data transferului, nu mai aveau dreptul să utilizeze vechile prescripţii şi regulamente privind transferarea mărfurilor prin Basarabia către Rusia şi erau obligate să respecte tarifele şi regulamentele generale.9

 

La 7 martie 1831, Senatul a mai adoptat o lege cu privire la regulile de tranzit către Principatul Moldovei. Faptul devenise necesar, mai ales în urma schimbării liniei de hotar, deoarece, conform regulamentului din 14 august 1818, marfa transportată din Odessa spre Moldova trecea doar prin vama Dubăsari şi Moghilev, acestea fiind desfiinţate la 1 martie 1831. Prerogativele acestor puncte vamale urma să le preia vama Sculeni,  personalul acesteia trebuind să aplice regulamentul de tranzit, elaborat în anul 1818.10

 

Tot prin această lege, depozitului vamal Ismail i se atribuiau drepturi egale cu cele ale principalelor depozite vamale din Imperiul Rus, acordându-i-se dreptul de a transporta mărfuri şi la alte depozite vamale din Rusia, fiind stabilite restricţii doar cu privire la durata transportării mărfii: către Sankt-Petersbug – 165 de zile; către Riga – 165 de zile; către Odessa – 55 de zile; către Moscova – 145 de zile. Conform legii, mărfurile provenite din oraşele sus-menţionate puteau fi depozitate la vama Ismail.11 

 

După ce linia vamală a fost mutată pe Prut, vămile Nouasuliţa şi Sculeni au obţinut statut de puncte vamale de categoria întâi, dar n-au fost egalate în drepturi cu vama Ismail: stocarea mărfurilor în aceste vămi era interzisă.12 Prin legea Senatului din 11 noiembrie 1831, au fost extinse drepturile de colectare a penalităţilor vamale, drepturi acordate doar anumitor instituţii vamale, printre care şi vămii Ismail. Penalităţile vamale acumulate trebuiau folosite de către haznaua locală la dezvoltarea comerţului şi industriei din regiunea dată, dar şi la menţinerea vămii într-o stare bună13.

 

Prin Ismail se permitea trecerea mărfurilor care, până la acel moment, se treceau doar prin vămile din Odessa şi Riga. Pentru controlul executării acestei legi au fost desemnaţi doi deputaţi din conducerea locală. Dacă în timpul unui control inopinat se demonstra că aceştia nu-şi respectă obligaţiunile, punctul vamal îşi pierdea drepturile asupra penalităţilor vamale. În lista mărfurilor, trecerea cărora prin acest punct vamal era interzisă până atunci, au fost incluse şi băuturile alcoolice (romul, rachiul francez etc.).

 

Legile şi regulamentele adoptate trebuiau urgent aduse la cunoştinţa guvernatorului Novorusiei şi Basarabiei, precum şi la cea a primarilor de Odessa şi Ismail14. Concomitent cu mutarea liniei de hotar a fost pus în aplicare şi sistemul de ghilde. Acesta avea competenţa de a elibera negustorilor certificate pentru comerţ. Ministrul finanţelor urma să pună la dispoziţia Palatei de Stat formulare privind activitatea comercială. Pentru a nu se confrunta cu probleme de trecere a frontierei, comercianţilor locali li s-au oferit următoarele privilegii:

 

a) În primii 5 ani, aceştia erau eliberaţi, definitiv, de plata ghildelor, de procentele pe capital de pe transport,  certificatul de comerciant eliberându-li-se gratuit.

 

b) În următorii 3 ani, aceştia urmau să plătească a patra parte din impozitele pentru ghilde.

 

c) În ultimii 2 ani, negustorii urmau să plătească o jumătate din impozitele nominalizate, înregistrându-le şi în certificatul de comerciant.

 

d) Pentru primii 5 ani, nu se prevedeau amenzi, nici chiar dacă persoana nu dispunea de certificat de comerciant.

 

Acest privilegiu, valabil pentru 10 ani, era valabil şi pentru negustorii străini ce doreau să se mute cu traiul în Basarabia. Aceştia erau obligaţi să depună jurământ faţă de această provincie doar în cazul în care nu fuseseră înregistraţi până la acel moment ca şi comercianţi în Rusia. În această categorie nu puteau fi incluşi evreii, cărora în genere li se interzise să treacă în Rusia. Comercianţii care plecaseră din Basarabia şi doreau acum să se întoarcă nu erau nici ei scutiţi de aceste impozite, în schimb, ţăranii care practicau comerţul se bucurau de anumite facilităţi.15

 

Trecerea punctelor vamale pe linia de hotar de la Prut a însemnat, practic, integrarea provinciei în sistemul economic al Imperiului Rus.

 

Statele de personal ale punctelor de carantină din Basarabia, în baza legi ruseşti din 183216

 

Denumirea carantinei

 

Personalul

Suma de bani (în ruble ruseşti) alocată pentru  necesităţile de întreţinere a carantinei

Carantina centrală Sculeni

21 angajaţi

10 380

Carantina Leova

10 angajaţi

3485

Pichetul de carantină Lipnic

3 angajaţi

1070

Total pe districtul Sculeni

34 angajaţi

14 935

     Carantina centrală Ismail

26 angajaţi

13075

    Carantina Reni

11 angajaţi

3735

Pichetul de carantină Akerman

4 angajaţi

1270

Pichetul de carantină Bazarciuck

2 angajaţi

690

Total pe districtul Sculeni

43 angajaţi

18 770

Total pe Gubernia Basarabia

77 angajaţi

33 705

 

Statele punctelor de carantină de pe Nistru după legea rusă din 183217

 

Denumirea carantinei

 

Personalul

Suma de bani (în ruble ruseşti) alocată pentru necesităţile de întreţinere a carantinei

Carantina Dubăsari

5 angajaţi

10 380

Carantina Moghilev

5 angajaţi

3485

Carantina Isacova

5 angajaţi

1070

Pichetul de carantină Parcani

3 angajaţi

990

Total

18 angajaţi

4800

 

Edificiile carantinei de pe Nistru au fost, totuşi, păstrate şi îngrijite, preconizându-se ca la o eventuală epidemie în Basarabia, vama să fie remutată pe Nistru: din acelaşi motiv s-a păstrat şi personalul de rezervă indicat în tabel. Legea din 29 martie 1815 prevedea şi ea acest lucru, indicând că, odată cu schimbarea liniei de hotar, puncte de carantină vor trebui, totuşi, menţinute pentru cazurile de “molimă în Moldova şi Valahia”18

 

La 16 iunie 1833, au fost întărite noile state de personal ale pazei de hotar din districtele Sculeni, Ismail, Odessa. A fost stabilit şi modul de remunerare a personalului de pază. Astfel, ofiţerilor şi funcţionarilor inferiori care descopereau marfa dosită sau netrecută prin carantină li se plătea întreaga sumă obţinută în urma vânzării acestei mărfi. Dacă funcţionarul reuşea să descopere trei cazuri de dosire a mărfii, ori să surprindă trecerea ilegală, în afara carantinei, lui i se adăuga un an la stagiul de pensie19.

 

Prin legea din anul 1833, paza vamală urma să-şi schimbe denumirea în pază de hotar20. Cordonul obişnuit urma şi el să fie înlocuit cu paza de hotar.

 

Distanţele între posturile de pază, precum şi numărul necesar de lucrători vamali urmau să fie determinate de către şefii de vamă, tot ei asumându-şi şi prerogativele carantinei.

 

Pe o distanţă de 3.210 verste, general-guvernatorul şi namestnikul Basarabiei, generalul Voronţov,  au decis instituirea a 521 posturi (90 ofiţeri, 787 veghetori, 304 străjeri, iar conform unei propuneri suplimentare, 27 ofiţeri, 1.674 veghetori, 1.423 străjeri. În total 3.097 funcţionari inferiori.

 

Pentru întreţinerea personalului erau necesare 840.000 ruble, plus 380 ruble pentru instalarea pazei. La insistenţa ministrului de finanţe, aceste sume au fost modificate, statele existente fiind majorate până la 30 ofiţeri, 2.379 funcţionari inferiori 938 veghetori, 1.421 străjeri, 10 grefieri şi 10 fierari.

 

Suma întrunea 233.400 ruble, ce urmau a fi utilizate în felul următor:  pentru necesităţi de existenţă – 248.600 ruble, pentru îmbrăcăminte, armament şi cumpărarea de cai – 310.000 ruble.21 Se estima că întreţinerea pazei ar fi mai ieftină decât întreţinerea unităţilor de cazaci, suma anuală pentru întreţinerea căzăcimii constituind 1.474.000 ruble.22 Suma necesară urma să fie împrumutată din bugetul Vămii şi Departamentului comerţ.

 

Cavaleriştii care urmau să fie angajaţi în serviciu trebuiau să aibă nu mai puţin de 10 ani vechime de muncă în domeniu. În 1845, fuseseră reconstruite şi repartizate cordonului vamal la hotarul cu Austria 25 de edificii.23

 

În 1846, în scopul dislocării punctelor vamale, în districtul vamal Sculeni a fost reamenajată o clădire pentru punctul vamal Nouasuliţă şi s-au reparat edificiile vamale pentru punctele Leova şi Lipcani.24

 

Schimbarea liniei de hotar de pe Nistru pe Prut a constituit, practic, încadrarea masivă a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus, iar în anul 1873, pe timpul guvernatorului rus Nikolai Şebeko (1871-1879), ţinutul şi-a pierdut definitiv autonomia, devenind provincie rusească.

 

Summary

 

Bessarabia’s definitive and total integration in the Russian Empire also included boundary transfer from Nistru river to Prut river. In 1830, at a session of the Russian Senate, the borderline transfer issue was discussed; according to it, during the next year, in Bessarabia had to be introduced the guild commercial system and the custom line had to be transferred to Prut and Danube. Until this year, the region’s isolation from the European market and Russia’s internal market, realized by double customs and sanitary quarantines, created poverty and disaster in the gubernia. So, the canceling of Nistru customs eased in a way the population’s situation, but also contributed to integration, during a century, of Bessarabia in the Russian Empire.

 

 

N O T E:

1. ANRM, fond 2, inv. 1, dos. 1571, f. 23; p.s.s., 1830, f. 23.

2. Ibidem, f. 85.

3. Polnoie Sobranie Zakonov Rosiiskoi Imperii. Sankt-Petersburg, 1830, p. 86.

4. ANRM, fond 2, inv. 1, dos. 1571, f. 24.

5. Polnoie Sobranie Zakonov Rosiiskoi Imperii. Sankt-Petersburg, 1830, p. 86.

6. ANRM, fond 2, inv. 1, dos. 1571, f. 29.

7. Polnoie Sobranie Zakonov Rosiiskoi Imperii. Sankt-Petersburg, 1831, anexă la legea nr. 3968 din 1830, p. 4-5; A.N.R.M. fond 2, inv. 1, 8.dos. 1571, f. 31

9. Polnoie Sobranie Zakonov Rossiiskcoi Imperii. Sankt-Petersburg, 1830. p. 87.

10. Ibidem. p. 88-89.

11. Ibidem, 1832, legea 4409, p. 215.

12. Ibidem.

13. Ibidem.

14. Ibidem, p.197.

15. Ibidem, 1831, ediţia 1832, p.197.

16. Ibidem, 1831, vol V, legea nr. 3952, din 1830, p. 72-73.  

17. Ibidem, 1833, vol.V, legea nr. 5690 din 1832, p. 147-148.

18. Ibidem.

19. Ibidem, 1830, vol. 33., legile din 1815-1816, p.49.

20. Ibidem,1833, vol. X, legea 8247, p. 745-746.

21. Ibidem, legea 8008, p.284.

22. Ibidem.p.285.

23. Ibidem, p.286; Gosudarstvennaia vneşneia torgovlea v raznîh ee vidah. Sankt-Peterburg 1847. p. XIV.

24. Gosudarstvennaia vneşniaia torgovlea v raznîh ee vidah. Sankt-Peterburg 1847. p. XIV.                  

25. Ibidem, p. XVII.                 

Autor: loc.-colonel Petru COSTIN

Sursa: revista “Cohorta”