Share

 

La începutul lunii martie 1944, după ce trupele germane şi aliaţii lor s-au retras din Ucraina, linia frontului a ajuns pe râul Nistru. Această stare de lucruri a creat un pericol major pentru conducerea Germaniei, care era îngrijorată că, în cazul ieşirii din război a României, îşi va pierde cel mai puternic aliat care, la acel moment, luând în consideraţie numărul efectivelor antrenate în lupte, se plasa pe locul doi după Germania. Pierzând controlul asupra acestui teritoriu, comandamentul german se lipsea şi de zăcămintele româneşti de petrol, care reprezentau o principală sursă pentru tehnica germană de război.

        

Evenimentele militare derulate în lunile martie-august 1944, pe acest teritoriu nu au fost studiate nici până astăzi. Operaţiunea Iaşi-Chişinău, prezentată cu lux de amănunte în majoritatea lucrărilor ce descriu luptele celui de-al doilea război mondial, constituie doar o parte a etapei finale a luptelor desfăşurate pe teritoriul Moldovei. Perioada anterioară ofensivei trupelor sovietice, practic, nu a fost studiată. Acest lucru poate fi explicat prin promovarea de către fosta conducere a URSS a unor interese politice bine determinate.

 

Putem afirma că importanţa acestei  bătălii a fost pentru Basarabia, aşa cum era numită ea în anul 1944 decisivă. Drept mărturie servesc atât memoriile foştilor ostaşi participanţi la acest conflict, cât şi documentele de arhivă.

 

După cum se ştie, al doilea război mondial a fost primul conflict militar contemporan, în care s-a folosit masiv aviaţia de luptă. Atingerea supremaţiei  aeriene reprezenta unul dintre obiectivele militare principale ale ambelor părţi beligerante.

 

Odată cu crearea liniei de apărare, în luna martie 1944, pe aliniamentul Kolomeea-Solca-est Fălticeni-Tîrgu Frumos-Orhei-Dubăsari-Nistru-Marea Neagră, pe aripa de sud a frontului de est, s-au produs evenimente profund tragice. Comandamentul sovietic, trecând de Nistru, şi-a propus ca în luna martie să obţină controlul asupra României şi a zăcămintelor ei de petrol. Concomitent, Germania şi România au depus eforturi enorme pentru dejucarea acestor planuri. În componenţa Armatelor 6 şi 8 germane şi ale Armatelor 3 şi 4 române, a fost creat Grupul de Sud, aici fiind concentrate cele mai bune forţe ale aviaţiei de luptă germane: escadrele 52 şi 53 „Pik-As” ale aviaţiei de vânătoare, în cadrul cărora lupta elita piloţilor germani.

 

Printre aviatorii acestor escadre se număra şi Giinter Rall, pilot cu mare experienţă de luptă şi care repurtase victorii în Spania, Franţa, Grecia, Creta, participase la luptele desfăşurate în spaţiul aerian al Marii Britanii, în cadrul operaţiunii „Leul de Mare”. A fost primul pilot al aviaţiei germane de vînătoare, decorat la 26 octombrie 1942 personal de către Adolf Hitler, pentru faptul că a doborât 100 avioane, cu cel mai înalt ordin al aviaţiei de luptă-Crucea cavalerului de aur, cu frunze de stejar, săbii şi briliante. Pe parcursul războiului G. Rall a fost de 7 ori doborât şi de 3 ori rănit, dar a continuat lupta până la sfârşitul operaţiunilor.

 

În escadra 52, luptase un alt as al aviaţiei germane de vânătoare-G. Barckhorn, care era şi comandantul escadrei. Pe parcursul războiului, acesta repurtase 301 victorii, fiind decorat şi el cu Crucea cavalerului de aur, cu frunze de stejar, săbii şi briliante.

 

În această unitate lupta şi cel mai bun aviator german, pilotul de vânătoare, E. Hartmann, decorat cu acelaşi ordin, care repurtase pe  parcursul războiului 352 victorii, ceea ce reprezintă un record absolut: nici un alt pilot al aviaţiei de vânătoare a statelor  participante la acest conflict nu l-a putut depăşi.

 

Aviaţia germană de vânătoare opera cu  cele mai bune aparate de zbor: ME- 109G2 şi ME-109G4, supranumite şi „soldaţii războiului total”.

 

În spaţiul aerian al Moldovei a luptat şi renumitul regiment al aviaţiei de asalt „Immelman”, în listele căruia fusese inclus un alt as al aviaţiei germane- Hans-Ulrich Rudel. Acest pilot german a efectuat cele mai multe zboruri, înregistrate pe parcursul războiului. Numai în primăvara anului 1944, el a întreprins  2000 zboruri, ceea  ce  constituia un record absolut. Pentru acest fapt a fost chemat la Berlin şi decorat cu Crucea cavalerului de aur cu frunze de stejar, săbii şi briliante.1 Rănit, şi fără un picior, el revenise în aviaţia de asalt, unde a  luptat până la 9 mai 1945.

 

Înmemoriile lui M. Rudel relatează amănunţit despre luptele din Moldova. Încercând să-şi salveze doi camarazi, doborâţi de inamic el a săvârşit o aterizare forţată nu departe de or. Balta, dar din cauza împotmolirii şasiurilor nu a mai putut decola. Părăsind avionul, a trecut înot Nistrul, apoi şi linia frontului pe la Făleşti.

 

Într-una din misiunile sale de luptă Hans Rudel, s-a confruntat în aer cu asul aviaţiei sovietice de vânătoare-A. I. Pocrîşkin. Înţelegând că unica şansă de a rămâne în viaţă era fuga, aviatorul german (care pilota un IU–87 „Sturzkampfflugzeug”-avion de asalt german, cu viteza maximă de 320 km/oră şi care purta 500 kg bombe) încercase o manevră ce i-a salvat viaţa, anume „manevra verticală”, IU-87 fiind conceput special pentru astfel de manevre2.  Pocrîşkin, care pilota un avion de vânătoare ЛА-5 („Lavocichin”-avion sovietic cu viteza maximală de 600 km/oră înarmat cu 2 tunuri de 20 mm) a fost nevoit să se paraşuteze, căci în goana după pilotul german, au cedat eleroanele avionului său, acesta fiind, de fapt, un neajuns al avioanelor ЛА-5.

 

Aflând de concentrarea aşilor aviaţiei germane în Moldova, comandamentul sovietic şi-a deplasat aici, la început, regimentul 16 de gardă al aviaţiei de vânătoare comandat de A. Pocrîşkin decorat la acel moment cu două stele de erou al URSS. După ce au fost cucerite Crimeea şi Odesa, la 10 aprilie 1944, în Moldova a fost transferată divizia 9 de gardă a aviaţiei de vânătoare „Mariupolskaia”. La acel moment, A. Pocrîşkin fusese numit comandant al diviziei, formată din ordinul personal al liderului URSS, I. V. Stalin, în timpul bătăliei de la Stalingrad. În efectivele ei erau înrolaţi cei mai valoroşi piloţi ai aviaţiei sovietice de vânătoare, trimişi să contracareze atacurile aşilor din escadrele 52 şi 53 germane. 30 de piloţi din regimentul 16 al acestei divizii, au fost decoraţi, în perioada războiului, cu steaua de erou al URSS3.

 

Din martie 1944, pe teritoriul Moldovei a fost dislocat şi regimentul 508 al aviaţiei de vânătoare, în efectivele căruia lupta cel mai bun pilot sovietic din acea perioadă - Nicolai Gulaev care, până în luna august 1944, a realizat 57 de victorii personale şi 3 victorii în grup, fapt care îl plasase în fruntea piloţilor aviaţiei de vânătoare din URSS.4

 

În acest spaţiu aerian a luptat şi unitatea lui-Cojedub. Conform memoriilor sale, aviatorii sovietici,  pentru a face faţă atacurilor inamice din luna mai a anului 1944, erau antrenaţi zilnic în 6-8 lupte aeriene, lucru nemaiîntâlnit pe parcursul războiului5.

 

În cartea sa „Vulturii roşii”, istoricul englez R. Jackson descrie acele evenimente din cadrul luptelor purtate în Moldova, comparându-le prin dramatismul lor, cu cele din cadrul bătăliei de la Kursk.

 

Unităţile lui A. I. Pocrîşkin şi A. I. Cojedub, fuseseră dotate cu avioane de tip ЛА-5 şi „Aerocobra”. Chiar dacă „Aerocobrele” fuseseră utilizate pe întreaga perioadă a războiului, propaganda sovietică a interzis să se scrie despre avioanele de acest tip, produse în SUA şi  oferite Uniunii Sovietice în număr de 4953 conform legii Lend–Liz (51,6 % din numărul de  avioane produse de firma „Bell”).

 

Conform datelor statistice, la 30 mai 1944, divizia 9, comandată de A. Pocrîşkin, a fost antrenată în 8 lupte: 88 „Aerocobre” împotriva a 216 avioane germane(10 IU-88; 103 IU-87; 59 ME-109; 46 FW-190). În cadrul acestor lupte au fost doborâte 28 avioane germane: 4 IU-88; 5 IU-87; 5 ME-1096. Conform rapoartelor piloţilor sovietici, aviatorii germani au folosit cu succes aceeaşi „manevră verticală”.

 

La 31 mai 1944 aceeaşi divizie a fost antrenată în 15 lupte: 196 „Aerocobre” contra 408 avioane germane. Au fost doborâte 31 avioane germane. Printre cei doborâţi a fost şi G. Barckhorn7, care fiind grav rănit, a fost paralizat. După 4 luni de zile, pilotul german a revenit în aviaţia de vânătoare, încetându-şi activitatea la 9 mai 1945.

 

La 3 iunie 1944, A. Pocrâşkin, împreună cu camarazii săi, a „atacat cu” 14 „Aerocobre”  40 IU-87 şi 6 ME-1098. Piloţii sovietici au doborât 3 IU-87 şi 6 ME-109. În memoriile sale A. Pocrâşkin menţiona că în acele zile germanii formau grupe mari, de 100–120 avioane, pentru atacurile lor asupra poziţiilor sovietice9. Iar E.P. Mariinskii, erou al URSS, pilot al regimentului 129 al aviaţiei sovietice de vânătoare scria: „Niciodată regimentul, divizia, corpul de armată nu a dus lupte mai înverşunate şi nu a întâlnit acţiuni mai masive ale aviaţiei fasciste. Şi cine ştie, dacă nu ar fi fost divizia lui A. Pocrîşkin introdusă în corp în ajunul începerii acestei operaţiuni de apărare, poate că nu mulţi aviatori ar fi supraveţuit finalizării ei”.

 

În lunile mai–iunie 1944, comandamentul german a încercat pentru ultima dată în cadrul războiului să obţină supremaţie în spaţiul aerian al Moldovei. Ofensiva sovietică  realizată în cadrul operaţiunii „Bagration”, care avea drept scop spargerea grupului de armate „Centru” a impus comandamentul german şi sovietic să redisloce aici elitele aviaţiei de luptă, fapt ce a redus cu mult, începând cu sfârşitul lunii iunie 1944 intensitatea luptelor desfăşurate între aceşti aviatori. A urmat o perioadă de o relativă acalmie, care a durat până la mijlocul lunii august 1944, când a avut loc ofensiva Iaşi–Chişinău. 

 

 

Summary

 

The author presents the events that took place during the Second World War on the territory of Moldova in March-July 1944. Taking over the command of the air by the parties involved in this conflict represented a decisive factor in gaining the victory. It was noticed during the battle for Bessarabia. Both the URSS and Germany focused on this territory the own air battle elite that successfully accomplished their mission. Much has been written about the best Soviet pilots, and less attention there have been paid to German pilots who had much more experience.     

 

      

NOTE:

 

1. Rudel H-U. „Stuka-pilot”.- New-York 1963, p.263

2. Ibidem, p.280

3. Покрышкин M. K.  «Жизнь отданная небу».- Москва: Патриот, 1989, p.35

4. Архипенко Ф. Ф. «Записки лётчика-истребителя».-Москва: НПП «Дельта», 1999, р. 92

5. Кожедуб И. Н. «Верность отчизне».- Москва: Детская литература, 1969

6. ЦАМО. Ф. 200046 Оп. 1. Д. 23. л.16

7. Архипенко Ф. Ф. «Записки лётчика-истребителя»,  р. 95

8. ЦАМО. Ф. 200046 Оп. 1. Д. 23. л.21

9. Покрышкин Ф. И. «Крылья истребителя».-Москва: Воениздат МВС СССР, 1948, р. 94

Autor: Sergiu CATARAGA

Sursa: revista "Cohorta"