ANARHIA DIN BASARABIA

Share

 


Semion MurafaDeznaţionalizarea masivă, adversităţile interne, divizarea din societatea ţaristă, asuprirea acerbă a popoarelor din Imperiu au condiţionat, în timpul Primului Război Mondial, crearea haosului şi anarhiei pe întreg teritoriul Rusiei ţariste.

 

Această situaţie a condus la nemulţumiri în rândul etniilor neruse şi, în acelaşi timp, a amplificat tendinţa spre eliberarea lor naţională. Mişcarea naţională s-a manifestat cu cea mai mare amploare după 2 martie 1917, odată cu abdicarea de la tron a ţarului Nikolai al II-lea.

 

Integrându-se în aceste tendinţe generale, românii din Basarabia au lansat şi ei o serie de apeluri la unirea tuturor forţelor democratice din ţinut şi din afara graniţelor lui. Din a doua jumătate a lunii martie 1917, la Chişinău s-au organizat manifestaţii cu caracter social. O parte dintre basarabeni s-au constituit în cercuri, comitete, mişcări naţionale1. În paralel, au fost create şi societăţi antimoldoveneşti, majoritatea întrunind persoane de alte naţionalităţi, în special ostaşi ruşi, care nu aveau nimic comun nici cu acest teritoriu, nici cu idealurile naţionale ale populaţiei băştinaşe.

 

Războiul, haosul din societatea rusă, situaţia politică de după revoluţia din februarie i-au aruncat pe soldaţii basarabeni în vâltoarea evenimentelor revoluţionare. Implicaţi activ în viaţa socială şi apropiaţi de idealurile ţărăneşti, soldaţii credeau că revoluţia va aduce schimbări şi propuneau o serie de revendicări, în special referitor la problema agrară.

 

În Basarabia, starea de dezorganizare era condiţionată, în primul rând, de apropierea frontului, linia căruia trecea рe teritoriul ei, având o lungime de 205 verste. Aproximativ a treia parte (30%) din efectivul armatei active a imperiului era dislocată în Basarabia şi în imediata ei apropiere. În septembrie 1917, unităţile ruse de ре front numărau 1,5 mln. soldaţi, precum şi 400.000 civili încadraţi în instituţiile care asigurau frontul2.

 

Unităţile ruseşti care se retrăgeau de pe front, militarii din unităţile ce staţionau în Basarabia, dezertorii au transformat teritoriul Basarabiei într-un teatru de omoruri şi jafuri, pe care istoriografia sovietică le interpreta ca acţiuni revoluţionare3.

 

În unele localităţi rurale, numărul ostaşilor îl depăşea cu mult pe cel al populaţiilor autohtone4. Aici, soldaţii îşi manifestau autoritatea prin intimidări, jafuri şi violuri generalizate. Situaţia s-a menţinut pe tot parcursul Primului Război Mondial, atingând apogeul odată cu declanşarea revoluţiei burgheze din februarie.

 

Populaţia locală era foarte îngrijorată din cauza demobilizării în masă a efectivelor unităţilor ruseşti, ce urma să se producă la sfârşitul războiului. Trenurile erau insuficiente pentru transportarea numărului enorm de soldaţi şi, de aceea, o parte din ei se întorceau la baştină cu alte mijloace de trans-port sau chiar pe jos. Unii o făceau în mod intenţionat, sperând că în drumul lor prin Basarabia vor găsi vin şi femei. De aceea, pentru asociaţiile naţionale ale moldovenilor era important ca acest torent de oameni să fie dirijat şi orientat într-o direcţie concretă, să nu staţioneze şi să nu hoinărească pe teritoriul ţinutului.

 

Ideea revoluţionară a echităţii sociale a influenţat negativ armata, subminând autoritatea ofiţerilor, reducând disciplina şi majorând numărul cazurilor de nesupunere şi de neascultare din partea soldaţilor. Deşi comitetele militare nou-organizate au avut un rol important în mişcarea naţională, ele au reprezentat şi o veritabilă catastrofă pentru armată, oferind o alternativă la subordonarea strict ierarhică: soldaţii implicaţi în aceste comitete refuzau deseori să se supună superiorilor lor direcţi.

 

Faptele ce reflectă haosul provocat în acest spaţiu în anul 1917, exprimă convingător gravitatea situaţiei create de mişcarea revoluţionară din Rusia, îndeosebi de acţiunile şi ideile bolşevice. Cele mai multe fărădelegi le comiteau soldaţii din unităţile militare ruseşti, care se întorceau sau plecau ре front. La 7 martie 1917, adjunctul şefului Direcţiei de Jandarmi din Basarabia raporta că autorităţile române din Fălciu au o atitudine duşmănoasă faţă de unele unităţi ruse, din cauza furturilor comise de efectivul acestora în timp ce se retrăgeau de ре poziţii. Animalele furate erau comercializate în Basarabia. Pentru a contracara aceste acţiuni, comisarul Basarabiei a emis o dispoziţie, prin care interzicea populaţiei să cumpere bunurile materiale furate5.

 

Într-un raport al plutonierului basarabean Cujbă, care îşi satisfăcea serviciul militar în Regimentul 46 Infanterie al armatei ruse, prezentat Tribunalu-lui Militar, se menţiona că, la 6 iunie 1917, spre seară, trenul ce transporta ostaşii regimentului din care făcea parte a staţionat în gara Şoldăneşti. În acea noapte au şi început dezordinile. După ce au prădat casa preotului şi biserica din apropierea gării, militarii s-au deplasat la trei verste de această localitate, la Râbniţa, unde exista o întreprindere de producere a zahărului, la care lucrau circa 300-400 femei. Ajunşi aici, ei au început să violeze femeile, trei din care

au şi murit. La 7 iunie 1917 aceştia au prădat şi satul Cuhureşti, apoi, urcând în căruţe, au pornit spre Orhei, săvârşind furturi în toate localităţile prin care treceau, devastând beciurile ţăranilor în căutare de băuturi alcoolice. Au ajuns la Orhei peste trei zile. Aici organizatorii dezordinilor au fost arestaţi, unii dintre ei, drept pedeapsă, fiind trimişi înapoi pe front6.

 

Din procesul-verbal întocmit de Comisia pentru Cercetarea Dezordinilor din Basarabia aflăm că la 9 iunie, dinspre Chişinău, au mai venit câteva companii ruseşti, efectivul cărora s-a alăturat bandiţilor. Populaţia neajutorată a cerut să fie aduşi în ajutor cazacii7.

 

Istoriografia sovietică trata această fărădelege ca acţiune revoluţionară a ostaşilor ruşi: se susţinea că la 9 iunie Regimentul 21 a refuzat, în semn de protest, să plece pe front. Subliniem că şi înainte de 6 iunie 12 batalioane aflate în gara Şoldăneşti (circa 3.000 soldaţi) au refuzat să plece pe front şi să ocupe poziţiile de luptă.8 Istoriografia comunistă a salutat aceste fărădelegi, prezentând acţiunile soldaţilor ca şi faptă revoluţionară.

 

Comitetul Militarilor Moldoveni de la Odesa l-a delegat pe plutonierul Matveev spre a lua măsuri pentru încetarea şi cercetarea evenimentelor menţionate. Ajuns la Chişinău, acesta s-a adresat organizaţiilor militare locale şi şefului garnizoanei pentru a institui o comisie comună din reprezentanţii acestor uniuni şi cei ai procuraturii de sector.

 

Ordinea în Orhei a fost restabilită cu ajutorul unui detaşament de 100 de cazaci din Regimentul Rusesc Usurisk devotat guvernului Kerenski. Cu toate acestea, nelegiuirile nu au încetat, din cauza dezertării în masă a soldaţilor. La 10 iunie ре piaţa din Chişinău cu steagurile şi muzica Regimentului 5 Rezervă s-au prezentat numai ofiţerii9.

 

Un act de vandalism s-a produs la Chişinău în luna august. În istoriografie se subliniază caracterul lui antinaţional10. Jertfa acestui incident a devenit Simion Murafa, unul din marii militanţi pentru ideea naţională. La 19 august, câţiva soldaţi au rupt sârma ghimpată de la vila moşierului Capetanopolo şi au început să scandeze lozinci sociale. Acestora li s-au asociat şi alte grupuri de 20-30 de soldaţi11. La vila lui Hodorogea, unde avea loc o petrecere, soldaţii s-au aruncat asupra celor prezenţi cu strigăte de “bate-i pe burjui” (bei burjuiev). După ce a fost omorât Semion Murafa, soldaţii, cu strigăte de “ura”, l-au doborât pe Hodorogea cu patul armelor12.

 

Evocând momentul tragic al morţii lui S. Murafa şi A. Hodorogea, procurorul judecătoriei din Chişinău comunica şefului statului major al districtu-lui militar Odesa că soldaţii au comis acele fapte din întâmplare, nu intenţionat, şi că acţiunile lor nu au nicio conotaţie naţională.

 

Ideologia bolşevică pătrundea în satele din Basarabia, provocând conflicte între proprietarii de pământ şi ţărani. Prădăciunile frecvente îngrijorau populaţia locală, îndeosebi pe ţărani, deoarece urma să înceapă recoltarea cerealelor. Basarabia era principalul furnizor de grâne pentru armata rusă de pe front şi, în această situaţie, risca să rămână ea însăşi fără pâine.

 

Membrii Comitetului Central Moldovenesc au încercat să prevină dezastrul din mai multe localităţi ale Basarabiei. Un adevărat măcel a fost atestat în satul Micleşti, jud. Orhei, soldat cu pierderi economice şi jertfe omeneşti13. Un pogrom de proporţii se pregătea рentru data de 8 octombrie 1917 în satul Ciuciuleni, jud. Chişinău. Îngrijoraţi, locuitorii au solicitat ajutor militar de la comisarul Basarabiei, menţionând că aici au loc sistematic acte de vandalism şi omoruri14. Acţiuni de acelaşi gen s-au înregistrat şi în localităţile Isacova, Orhei, Horjeşti, Leova etc15. La începutul lunii decembrie, soldaţi, împreună cu unii locuitori din Călăraşi, au prădat mai multe gospodării ale ţăranilor înstăriţi şi conace boiereşti, furând şi vărsând vinul şi alte produse.16

 

Vladimir CristiConducerea armatei ruse din teritoriu se făcea vinovată de menţinerea haosului în gubernie. Mai mult decât atât, ea considera că încercările membrilor Comitetului Ostăşesc al Moldovenilor de a stopa anarhia erau cele care provocau dezordinea. De exemplu, comisarul gubernial Vladimir Cristi menţiona că, la 23 octombrie 1917, a primit de la generalul Kuljinski, şeful pazei Armatei a VIII-a, o telegramă prin care acesta îl informa că la Soroca activează reprezentanţii Comitetului Moldovenesc, care nu se

supun ordinelor armatei ruse, şi cerea retragerea acestora. La rândul său, Vladimir Cristi a cerut ca unitatea militară din Soroca să treacă imediat în supunerea Comisarului gubernial, susţinând că soldaţii provoacă în judeţ dezordine17.

 

Haosul s-a extins mai ales după conflictul militar intern din Rusia, între bolşevicii care sperau să vină la putere şi forţele care se împotriveau instaurării puterii bolşevice în imperiu, şi s-a înteţit îndeosebi după rebeliunea armată de la Petersburg din octombrie 1917. Bolşevicii intenţionau să-şi extindă influenţa politică asupra întregului teritoriu al fostului Imperiu Rus.

 

Lupta politică din imperiu influenţa nefavorabil îndeosebi armata, fapt ne-fast pentru Basarabia, deoarece majoritatea unităţilor ruse, în drum spre şi dinspre front, traversau anume acest teritoriu.

 

Totuşi, anarhia a grăbit formarea instituţiei militare naţionale: soldaţii moldoveni de pe front au aflat despre nelegiuirile săvârşite şi au solicitat formarea unor unităţi speciale naţionale, ce urmau să fie trimise în Basarabia. În pofida măsurilor luate, ideologia bolşevică a căpătat totuşi amploare. A crescut numărul cazurilor de vandalism în societate. Localităţile Basarabiei erau cuprinse tot mai mult de acte de anarhie.

 

Comisarul de judeţ din Tighina informa Comitetul Central al Ostaşilor Moldoveni din Chişinău că a primit o telegramă de la Comrat, care informa că la 30 de verste de Comrat, în satul Baimaclia, jud. Izmail, are loc un pogrom împotriva populaţiei locale. De la Cahul, cuprins deja de flăcări, bandele au pornit spre Comrat. Pentru a asigura paza depozitelor şi a proteja proprietăţile personale ale cetăţenilor trebuiau aduse forţe suplimentare. Se insista să fie trimisă la Comrat o pază înarmată. Telegrama era semnată de preşedintele de voloste, Cappo, preşedintele pentru aprovizionare, Serbinov, şi de şeful miliţiei municipale de sector, Miţchevici18. Comitetul Gubernial considera evenimentele de la Cahul doar un început de haos, menţionând că fărădelegile comise de către unităţile ruseşti nu ar fi avut loc, dacă nu ar fi fost susţinute de o parte din populaţia băştinaşă, implicată şi ea, din inconştienţă, în furturi şi distrugeri19.

 

Prin hotărârea Directorului General pentru Problemele Militare din 23 de-cembrie 1917, unităţile militare ruse ce veneau zilnic la Chişinău urmau să fie deposedate de echipament. Totodată, Directorul cere Petrogradului se cereau bani pentru întreţinerea militarilor în timpul aflării lor în teritoriu20.

 

În oraşul Acherman, bande înarmate, formate din dezertori şi elemente criminale, care acţionau, de obicei, noaptea, săvârşeau furturi şi violuri. Şeful detaşamentului de miliţieni raporta că, având în supunere doar 100 oameni, nu poate opri acţiunile tâlharilor. Comitetul Militar Moldovenesc din Odesa i-a sugerat să se adreseze Şefului statului major al districtului militar Odesa, cu o cerere de majorare a efectivului detaşamentului până la 150 de oameni organizarea unei unităţi suplimentare21.

 

Pentru a stopa anarhia, care se dezlănţuia atât în sate, cât şi în oraşe, la 22 decembrie a fost luată decizia de a forma o Comisie pentru Stări Excepţiona-le, compusă din membrii Comitetului Central al Militarilor şi reprezentanţi ai unităţilor militare dislocate la Chişinău. Preşedinte al comisiei a fost numit G. Turcuman, deputat în Sfatul Ţării. Prin acelaşi ordin s-a dat dispoziţie co-mandantului regimentului I infanterie să trimită o companie militară pentru menţinerea ordinii în Ungheni22.

 

În decembrie 1917, Comitetul Militar din Mărculeşti, volostea Floreşti s-a adresat şefului miliţiei judeţene din Soroca23 cu rugămintea să i se permită organizarea, cu scopul de a păstra ordinea şi a contracara acţiunile criminale din localitate unei miliţii locale, formată din 10 infanterişti şi 10 călăreţi. În acest mod, reprezentanţii puterii locale căutau, pe cont propriu, ieşire din situaţie, şi încercau să pună capăt anarhiei24.

 

Anarhia afecta enorm relaţiile dintre păturile sociale. La 17 decembrie 1917, ţăranii din localitatea Oniţcani au furat pâinea colectată pentru volostea locală şi intenţionau să dea foc morii25.

 

Un pogrom de proporţii s-a înregistrat la 30 decembrie 1917, la Edineţ. În jurul orei 19.00, soldaţi din armata rusă au folosit în stradă, pentru intimidarea populaţiei, armele de foc. După ce au devastat edificiile şi au dat foc tarabelor din piaţa oraşului, au trecut la spargeri de apartamente. Conform telegramei trimise de ajutorul comisarului de judeţ, Cohachi, puterea locală era neputincioasă în faţa acestor tâlhari.

 

Pentru a stopa acţiunile criminale ce aveau loc în oraşul Bălţi, la 18 decembrie 1917 Consiliul Directorilor Generali a introdus în oraş starea excepţională26. La 4 decembrie 1917, soldaţii ruşi au devastat câteva gospodării din Pârjolteni, de unde au sustras şi bunuri materiale27.

 

Şeful garnizoanei Chişinău, Ilie Cătărău, care, se presupune, era un agent al ruşilor, samavolnic, cu ajutorul agenţilor de confiscare, sechestra bunuri mate-riale de la populaţie, pe care apoi le dădea personalului său pentru o anumită răscumpărare sau chiar le comercializa. Consiliul Directorilor Generali a fost nevoit să-l aresteze şi să-l expulzeze din Basarabia, rugându-i ре cei care au suferit de pe urma acţiunilor lui să prezinte cereri la Directoratul Justiţiei28.

 

Anarhia presupunea şi împărţirea zonelor de influenţă şi supremaţie între diferite grupări înarmate. Vestitul Petliura, unul din comandanţii detaşamentelor antibolşevice, a ordonat ca, începând cu 3 decembrie 1917, frontul de sud-vest şi cel românesc să se supună Secretariatului General Militar.29

 

Conflictele erau, în principiu, interetnice, marea lor majoritate fiind înregistrate la hotarul dintre Ucraina şi Basarabia. Detaşamente de ucraineni pătrundeau pe teritoriul Basarabiei, îndeosebi în regiunea localităţilor Criuleni şi Lalova, folosind arme de foc, jefuind şi omorând populaţia locală30.

 

Unele grupări de ostaşi ucraineni, aflaţi în Basarabia, influenţaţi de hotărârea Radei din Republica Ucraineană,31 conform căreia Basarabia trebuia să devină o provincie a Ucrainei, cereau ca localităţile de aici, „populate preponderent de ucraineni”, să fie alipite la Ucraina.

 

În această zonă a hotarului s-au înregistrat şi foarte multe cazuri de contrabandă. Pădurea de lângă Dubăsarii Vechi, care era tăiată pentru necesităţile armatei, se transporta pentru vânzare în regiunea Herson.32

 

Alegerile în Adunarea Constituantă au servit şi ele drept imbold la fărădelegi. În timpul alegerilor pentru Zemstvă, soldaţii, părăsind samavolnic unitatea, pătrundeau în localurile unde aveau loc scrutinele şi cereau să se voteze deschis. Susţinuţi de populaţia civilă, ei deschideau urnele, aruncând sau distrugând buletinele. Asemenea conflicte s-au atestat în mai multe localităţi din Basarabia. Pentru aplanarea lor, din Chişinău au fost trimise detaşamente de militari33.

 

Starea de anarhie existentă şi solicitările de a anunţa sfârşitul războiului şi demobilizarea l-au determinat pe generalul A.Şcerbaciov, comandantul trupelor ruseşti de pe Frontul Român, să se adreseze în decembrie 1917 instituţiilor de resort din Odesa şi din Basarabia să pună capăt agitaţiei bolşevice criminale şi zvonurilor despre începutul demobilizării de ре front, să infirme zvonurile că unităţile militare au dreptul să părăsească poziţiile de luptă, care duceau la dezastru şi anarhie totală, cerând să fie luate măsurile corespunzătoare în vederea instaurării ordinii în ţinut.

 

Acţiunile criminale şi lipsa de alimente l-au determinat pe generalul Şcerbaciov să emită un ordin de lăsare la vatră a militarilor de ре Frontul Român şi a celor de pe Frontul de Sud-Vest, recrutaţi în perioada 1900-190334. Nici comisarii naţionali nu anunţaseră demobilizarea, războiul nu se terminase încă. Marile puteri semnaseră doar o pace temporară. Retragerea unităţilor de ре front urma să aibă loc doar după semnarea armistiţiului de la Brest-Litovsk.

 

Comitetele de voloste repartizau soldaţii demobilizaţi din unităţile ruseşti ре la casele ţăranilor35. La 3 ianuarie 1918, în satele Sipoteni şi Truşeni a in-trat un divizion de artilerie rusesc, fără comandant. Soldaţii au comis furturi, omoruri. Autorităţile propuneau demobilizarea soldaţilor ruşi, nu şi a celor moldoveni şi ucraineni36.

 

Dimitrie Bogos scria evocând momentul: ”Chişinăul devine un vacarm, un lagăr înarmat de la mic până la mare, ре străzi soldaţii buhnesc din puşti fără nici un rost, aşa numai pentru distracţie...”37.

 

Neputinţa şi neajutorarea populaţiei locale, numărul mic al efectivului cohortelor moldoveneşti nu putea asigura stoparea fărădelegilor. Faptul i-a determinat pe moldoveni să ceară, în scopul restabilirii ordinii, introducerea unei forţe din afara imperiului. Şeful cohortelor moldoveneşti, Botezatu, a cerut să fie introdusă în Basarabia o armată străină disciplinată, argumentând această necesitate prin exemple concrete de acte de anarhie, subliniind că bande înarmate trec permanent Nistrul, furând grâu, alte bunuri materiale,  tăind pădurile.38

 

La 2 februarie 1918, generalul Şcerbaciov a permis formarea în teritoriul dintre Prut şi Nistru a drujinelor voluntare39. Acestea urmau să fie organizate de către Directorul Militar şi Comandamentul Român al Trupelor din Basarabia40.

 

Pentru a opri anarhia, militarii moldoveni din unităţile militare ruseşti au intensificat activitatea de organizare a subunităţilor militare moldoveneşti.

 

Adversităţile interne din Rusia, cauzate de revoluţia rusă şi de Primul Război Mondial, au constituit principalii factori ce au condus la intensificarea mişcării naţionale. Relaţiile dintre păturile sociale accentuau anarhia, ca efect al răspândirii ideologiei bolşevice.

 

Relaţiile dintre soldaţii ruşi şi populaţia civilă se agravau continuu. Apro-pierea frontului, prezenţa permanentă a unităţilor militare ruseşti pe teritoriul Basarabiei, numărul crescând al dezertorilor făceau să sporească numărul crimelor, militarii furând tot ce le nimerea sub mână, comiţând violuri şi alte nelegiuiri.

 

Aceşti factori au accelerat organizarea de unităţi militare naţionale, luarea deciziei de chemare în ajutor a trupelor române, menite să oprească răspândi-rea anarhiei şi să stabilească ordinea în Basarabia.

 

Un rol important în organizarea unităţilor militare naţionale au avut Comitetele Militare Moldoveneşti, create, practic, în toate regiunile şi oraşele Imperiului rus, care, la acel moment, au devenit suflul mişcării de eliberare naţională a basarabenilor, iniţiatori ai organizării Sfatului Ţării care, mai târziu prin actul istoric de la 27 martie 1918, a hotărât soarta de mai departe a teritoriului dintre Prut şi Nistru.

 

 

NOTE:

 

1. Şt. Ciobanu, Cultura Basarabiei. Chişinău, 1993, p. 27

2. Мировая воина в цифрах. Moscova, 1934, p. 14

3. A.N.R.M., fond 297, inventar 1, dosar 464, f. 105

4. Свободная Бесарабия, 9 iulie, 1917

5. A. N. R. M., fond 297, inventar 1, dosar 464, f. 105

6. Ibidem, fond 727, inventar 2, dosar 13, f. 8-9

7. Şt. Ciobanu, Unirea Basarabiei. Chişinău, 1993. p. 212

8.Революционное движение в 1917 году и установление советской власти в Молдавии. Chişinău, 1964, p. 229

9. Ibidem, p. 213

10. Ibidem

11. A. N. R. M., fond 727, inventar 2, dosar 17, f. 66

12. Dm. Bogos, La răspântie. Moldova de la Nistru. 1917-1918. Chişinău, 1998. p. 133

13. Ibidem, dosar 1, f. 125

14. Ibidem, dosar 30, f. 114

15. Ibidem, fond 919, inventar 2, dosar 2, f. 200

16. Ibidem, f. 199

17. Ibidem, partea II, f. 237

18. A. N. R. M., fond 727, inventar 2, dosar 2, partea II, f. 289

19. Ibidem, fond 919, inventar 2, dosar 2, partea I, f. 3

20. Ibidem, f. 426

21. Ibidem, fond 727, inventar 2, dosar 9, f. 54

22. Ibidem, dosar 108, f. 3

23. Ibidem, f. 12.

24. Ibidem, fond 289, inventar 7, dosar 124, f. 1

25. Ibidem, fond 919, inventar 2, dosar 2, f. 201

26. Ibidem, fond 297, inventar 1, dosar 464, f. 18

27. Ibidem, dosar 5, f. 604

28. Ibidem, fond 919, inventar 2, dosar 2, partea I, f. 209

29. Ibidem, fond 727, inventar 2, dosar 9, f. 44

30. Ibidem, f. 356

31. Ibidem, dosar 2, partea I, f. 143

32. Ibidem, f. 225

33. Бессарабская жизнь, nr. 23, din 18 octombrie, 1917

34. Ibidem, fond 919, inventar 2, dosar 2, partea I, f. 146

35. Ibidem, f. 202

36. Ibidem, partea I, f. 37

37. A. N. R. M., fond 727, inventar 2, dosar 14, f. 223

38. Ibidem, partea II, f. 356

39. Ibidem, fond 727, inventar 2, dosar 17, f. 233

40. Ibidem, fond 919, inventar 2, dosar 1, partea I, f. 42

Autor: colonel Vitalie CIOBANU