ASPECTE DIPLOMATICE ALE RĂZBOIULUI DE PE NISTRU

Share

 


Mircea Snegur si James Becker, 1992Tensiunile dintre Chişinău şi Tiraspol, care au marcat declanşarea conflictului secesionist în raioanele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova, au început cu mult înainte de 2 martie 1992, data oficială a începerii războiului transnistrean. După ce, pe 31 august 1989, limba română fusese proclamată limbă de stat pe teritoriul fostei RSSM, la întreprinderile de subordonare unională din regiunea nistreană au început să se instituie aşa-numitele colective unificate de muncă – OSTK. Membrii acestora organizau în zonă greve şi mitinguri de protest împotriva proclamării limbii române ca limbă de stat în RSSM şi trecerii acesteia la grafia
latină.

 

În anul 1990, la Tiraspol şi Râbniţa au fost organizate referendumuri, cu intenţia de a-i conferi Transnistriei statut de autonomie teritorială în cadrul RSSM. Pe parcurs, acţiunile separatiste desfăşurate în Transnistria s-au intensificat şi, cu sprijinul tacit al Armatei a 14-a, aici au fost înfiinţate primele detaşamente paramilitare secesioniste ce se subordonau administraţiei de la Tiraspol. Pe parcursul anului 1991, administraţia de la Tiraspol a desfăşurat o intensă campanie de înlocuire a persoanelor din instituţiile locale loiale Chişinăului cu oameni de încredere ai Tiraspolului.

 

În martie 1992, tensiunile dintre Chişinău şi Tiraspol au ajuns la apogeu. La 1 martie 1992, gardişti şi cazaci înarmaţi au provocat incidente la Dubăsari, atacând şi poliţia moldovenească chemată în ajutor. Ulterior, trupele paramilitare transnistrene, cu un efectiv ce depăşea cu mult numărul poliţiştilor (câteva zeci), a atacat sediul poliţiei şi a luat cu asalt clădirea. În timpul confruntărilor, poliţiştii au fost luaţi prizonieri şi dezarmaţi. În acest mod, ziua de 2 martie a devenit dată oficială a declanşării conflictului militar de pe Nistru, în aceeaşi zi Republica Moldova devenind şi membru al ONU.

Trebuie menţionat că în perioada 1991-1992, mai multe din unităţile militare ale URSS, ulterior ale Federaţiei Ruse, au trecut cu tot cu muniţie de partea separatiştilor transnistreni şi numeroase echipamente militare ale Armatei a 14-a au fost preluate „paşnic” de către separatişti. Ulterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cazul Ilaşcu contra Rusiei) a stabilit că separatiştii transnistreni au folosit arme din arsenalul Armatei a 14-a, staţionate în Transnistria. Militarii Armatei a 14-a nu au opus rezistenţă separatiştilor veniţi să se înarmeze din depozitele ei, ci, dimpotrivă, de multe ori, au contribuit la echiparea lor, livrându-le arme şi oferindu-le acces la depozite1.

 

În prima jumătate a lunii martie, confruntările militare dintre forţele constituţionale ale Republicii Moldova şi detaşamentele paramilitare ale separatiştilor transnistreni au luat amploare pe mai multe porţiuni din apropierea Nistrului. Conducerea Republicii Moldova a întreprins diverse acţiuni de stopare urgentă a conflictului militar, la 19 martie, Parlamentul de la Chişinău propunând Tiraspolului drept compromis proiectul de acordare a statutului de zona economica liberă pentru Transnistria şi o modificare a legii privind organizarea teritorială2. A doua zi, la reuniunea OSCE de la Helsinki au demarat discuţiile privitor la crearea unui mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului transnistrean, din care să facă parte Republica Moldova, România, Rusia şi Ucraina3. Tot la 20 martie, la Kiev, şefii statelor CSI au adoptat o declaraţie despre situaţia din raioanele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova, reafirmând susţinerea de către aceste state a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a republicii. Concomitent cu declaraţia de la Kiev, care fusese semnată şi de preşedintele rus B. Elţin, Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse adoptând, în spirit perfect imperial şi în contradicţie cu poziţia asumată de preşedintele Rusiei, o altă declaraţie cu privire la conflictul din Transnistria4.

 

 

Pe 23 martie 1992, la Helsinki, a fost difuzată Declaraţia comună a miniştrilor de externe ai celor patru state, în care se stipula crearea mecanismului cvadripartit de consultări politice privind reglementarea conflictului militar de pe Nistru. Oficialii se pronunţau în favoarea respectării integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, încetării focului, dezarmării imediate a tuturor formaţiunilor ilegale, restabilirii organelor de putere legală în localităţile unde acestea au fost nevoite să-şi suspende activitatea, respectării drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităţilor etnice, acordării de asistenţă refugiaţilor5.

 

 

Demersul cvadripartit demarat în baza înţelegerilor de la Helsinki părea să evolueze promiţător. În perioada 31 martie–1 aprilie 1992, Chişinăul a găzduit primele consultări politice la nivel de experţi ai ministerelor de externe ale celor patru ţări. Recomandările experţilor vizau cu precădere măsurile de prevenire a escaladării violenţei armate, neadmiterea implicării în conflict a cetăţenilor altor state, reglementarea crizei exclusiv prin mijloace paşnice şi respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Republicii Moldova. În mod cert, însă, aceste principii nu conveneau tuturor membrilor mecanismului cvadripartit, ţinând cont de faptul că pe teritoriul Transnistriei ajunseseră deja mii de cazaci şi aşa-zişi voluntari, proveniţi în special din Rusia, dar şi din Ucraina, ca să acorde sprijin separatiştilor.

 

 

Implicarea internaţională nu era suficientă pentru calmarea situaţiei din Republica Moldova, unde luau amploare ostilităţile militare. Pe 28 martie, Mircea Snegur, preşedintele Republicii Moldova, a instituit starea excepţională pe întreg teritoriul ţării. Parlamentul de la Chişinău a instituit o comisie compusă din reprezentanţii tuturor fracţiunilor parlamentare, care urma să formuleze propuneri de soluţionare paşnică a conflictului, în baza normelor şi standardelor internaţionale. Toate aceste eforturi au fost date peste cap de vicepreşedintele Rusiei A. Ruţkoi, care, la 4 aprilie, a efectuat o vizită neautorizată la Tiraspol, în cadrul căreia a prezentat o declaraţie de susţinere a separatiştilor şi s-a pronunţat deschis în favoarea implicării Rusiei în acest conflict, evocând o pretinsă apărare a conaţionalilor din zonă. Pe fundalul acestei declaraţii, separatiştii şi-au intensificat acţiunile ilegale.

 

Implicarea repetată şi gravă a înalţilor demnitari ruşi în instigarea spiritelor implicate în conflictul militar de pe Nistru nu au rămas fără reacţia opiniei publice internaţionale. La 2 aprilie, Departamentul de Stat al SUA a difuzat o declaraţie menită să tempereze intenţiile agresive susţinute de Kremlin. „Guvernul Moldovei, se spunea în declaraţie, a dat dovadă de o admirabilă putere de reţinere, încercând să reducă tensiunile prin continuarea negocierilor paşnice cu conducerea separatistă transnistreană […]. Nu trebuie să aibă loc o intervenţie militară străină”6.

 

 

După declaraţia din 2 aprilie a Departamentului de Stat al SUA, care avertiza cu privire la o posibilă intervenţie armată străină în conflictul transnistrean, pe 6 aprilie, la Chişinău, a avut loc a doua reuniune a celor patru miniştri de externe – Ţâu, Năstase, Zlenko şi Kozârev. La întrunire a fost admisă, în vederea prezentării unui raport cu privire la situaţia creată, şi delegaţia administraţiei separatiste din Transnistria. La final, reuniunea cvadripartită de la Chişinău a adoptat o Declaraţie cu privire la soluţionarea conflictului transnistrean.

 

 

În Declaraţie se spunea: „Miniştrii afacerilor externe ai Republicii Moldova, Federaţiei Ruse, României şi Ucrainei, în conformitate cu hotărârea pe care au adoptat-o la Helsinki, la 23 martie 1992, privind coordonarea eforturilor de reglementare a conflictului din raioanele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova şi a proceselor din jurul lui, şi crearea în acest scop a unui mecanism de consultări politice, inclusiv la nivel de miniştri, s-au întâlnit la Chişinău, pe data de 6 aprilie a.c. Miniştrii au făcut o trecere în revistă a evoluţiilor din zona de conflict şi au examinat recomandările formulate de grupul de experţi din cele patru ţări în vederea reglementării conflictului exclusiv prin mijloace politice, în condiţiile respectării drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, prevenirii escaladării conflictului şi neadmiterii implicării în conflict a cetăţenilor altor state, precum şi pentru sporirea încrederii în această zonă.

Şefii departamentelor de politică externă şi-au exprimat din nou profunda îngrijorare cu privire la menţinerea focarului de încordare şi agravarea situaţiei în raioanele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova, continuarea actelor de violenţă soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, precum şi în legătură cu pericolul pe care aceste evoluţii le reprezintă pentru procesele democratice în statele din regiune. Relevând importanţa deosebită a Declaraţiei de la Kiev, din 20 martie a.c., a şefilor de state din Comunitatea de State Independente, ca şi a Declaraţiei lor de la Helsinki, din 23 martie a.c., care cuprind elementele de bază ale soluţionării crizei pe cale politică, miniştrii au reafirmat obligaţia ţărilor participante de a lua măsuri urgente şi eficiente în această direcţie.

 

 

Miniştrii de externe ai Federaţiei Ruse, României şi Ucrainei au apreciat poziţia şi eforturile conducerii Republicii Moldova vizând reglementarea paşnică a conflictului, confirmată şi de Parlament la 31 martie 1992, şi se adresează părţilor implicate în conflict să facă în aşa fel încât reprezentanţii legitim aleşi ai populaţiei din raioanele din stânga Nistrului să participe la lucrările Parlamentului în scopul creării unor condiţii mai favorabile soluţionării politice a conflictului.

 

 

Participanţii la reuniune atrag atenţia asupra inadmisibilităţii implicării Armatei a 14-a în conflict şi în treburile interne ale Republicii Moldova. Miniştrii afacerilor externe ai Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse s-au declarat disponibili să iniţieze tratative cu scopul de a stabili statutul juridic al acestei armate.

 

 

I. Miniştrii de externe reafirmă principiile care, în opinia guvernelor lor, trebuie aşezate la baza reglementărilor conflictului şi anume:

 

1)      respectarea necondiţionată a integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova;

 

2)      conjugarea eforturilor de către toate părţile, pentru a se ajunge la soluţionarea conflictului exclusiv prin mijloace politice;

 

3)      dreptul organelor constituţionale ale puterii din Republica Moldova de a acţiona în conformitate cu legislaţia ţării pentru menţinerea ordinii de drept în cadrul normelor de drept internaţional şi obligaţiilor ce-i revin conform documentelor CSCE;

 

4)      neadmiterea unei intervenţii militare şi a oricărui amestec în conflict din partea unor forţe străine.

 

II. În scopul prevenirii escaladării conflictului, miniştrii se pronunţă pentru luarea de urgenţă a următoarelor măsuri:

 

1) încetarea imediată şi totală a focului, începând cu 7 aprilie 1992, ora 15.00 şi dezangajarea ulterioară a formaţiunilor armate implicate în conflict;

 

2) asigurarea de către comandamentele Armatei a 14-a şi Forţelor Armate ale Republicii Moldova a unor condiţii care să excludă accesul părţilor implicate în conflict, ca şi al populaţiei civile, la arsenale şi la orice depozite de armament, tehnică de luptă şi muniţii;

 

3) neadmiterea de către statele participante la reuniune a folosirii teritoriilor lor pentru tranzitarea, pe orice cale, spre zona de conflict, a formaţiunilor înarmate, precum şi a armamentului, tehnicii de luptă şi muniţiilor;

4) angajamentul comun al Federaţiei Ruse, României şi Ucrainei de a se abţine de la orice acţiuni care ar putea fi calificate ca un amestec direct în conflict;

 

5) asigurarea efectivă a securităţii instalaţiilor şi amenajărilor din zona de conflict necesare vieţii şi desfăşurării normale a activităţii pe acest teritoriu şi care ar putea prezenta un pericol ecologic sporit (baraje, diguri, centrale electrice ş.a.);

 

6) stabilirea unui termen de control pentru reîntoarcerea la locurile de reşedinţă permanentă a cetăţenilor străini care participă, sub orice formă, la conflict, cu asigurarea de către Republica Moldova a securităţii lor în procesul retragerii acestora de pe teritoriul său;

7) statele participante vor întreprinde măsurile necesare pentru prevenirea finanţării, din orice surse, a persoanelor şi formaţiunilor armate implicate în conflict;

 

8) crearea de condiţii necesare pentru reîntoarcerea refugiaţilor şi acordarea de ajutor umanitar (cu participare internaţională) persoanelor care au avut de suferit de pe urma conflictului.

 

III. În scopul sporirii încrederii reciproce în zona de conflict, miniştrii de externe consideră oportune următoarele măsuri:

 

1) crearea unei comisii mixte, cu participarea reprezentanţilor celor patru ţări, pentru executarea controlului asupra respectării deciziilor prin încetarea focului şi dezangajarea părţilor;

 

2) instituirea unei misiuni de bune oficii şi de mediere, cu participarea reprezentanţilor celor patru ţări, în vederea dialogului cu reprezentanţii populaţiei din stânga Nistrului;

 

3) crearea unui grup de raportori, specialişti în problemele drepturilor omului, reprezentând cele patru ţări, cu scopul de a  elabora recomandări ce să ţină cont de principiile Cartei ONU, normele de drept internaţional şi prevederile corespunzătoare ale documentelor CSCE;

 

4) înlesnirea participării deputaţilor legal aleşi din raioanele de pe malul stâng al Nistrului la lucrările Parlamentului Republicii Moldova, precum şi la activitatea celorlalte organe constituţionale, în scopul creării de condiţii pentru soluţionarea politică a conflictului;

 

5) instituirea unui mecanism de informare operativă reciprocă între guvernele celor patru ţări asupra situaţiei din zona de conflict; luarea de măsuri pentru asigurarea informării obiective a opiniei publice, inclusiv prin prezentarea în mijloacele de informare în masă din ţările participante a punctelor de vedere oficiale privind evoluţia evenimentelor.

 

Miniştrii pornesc de la premisa că aceasta va permite să se evite instigările şi menţinerea climatului de tensiune şi suspiciune, cauzate de absenţa unei informări obiective asupra evoluţiilor din zonă.

 

Promovarea unor acţiuni de natură să contribuie la soluţionarea principială a următoarelor probleme:

 

-         continuarea activităţii Comisiei de conciliere, la care ar putea să participe, în calitate de observatori, reprezentanţi ai Federaţiei Ruse, României şi Ucrainei;

 

-         instituirea pe larg a autoadministrării locale, adoptându-se o nouă legislaţie care să asigure creşterea responsabilităţii şi a drepturilor organelor locale ale puterii şi administraţiei de stat pe întreg teritoriul republicii şi acordându-se acestei zone statutul de zonă economică liberă.

 

IV.            Miniştrii au hotărât să-şi coordoneze şi de acum înainte eforturile pentru reglementarea paşnică a conflictului din stânga Nistrului, în cadrul diverselor mecanisme de consultări politice. Totodată, ei au convenit să întreţină contacte permanente, să decidă în funcţie de evoluţia evenimentelor reconvocarea grupului de experţi, să-şi desemneze reprezentanţi, care să participe la activitatea comisiei mixte, a misiunii de bune oficii şi de mediere, la activitatea grupurilor de raportori, precum şi în calitate de observatori în comisia de conciliere, să întreprindă, de comun acord, orice alte măsuri, de natură să contribuie la realizarea de progrese în reinstaurarea calmului în zona de conflict.

 

V.               Miniştrii vor continua consultările asupra căilor celor mai eficiente de asigurare a drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităţilor naţionale,în conformitate cu prevederile Declaraţiei universale a drepturilor omului şi pactelor internaţionale cu privire la drepturile omului, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în raioanele ei din stânga Nistrului, precum şi a altor garanţii care ar putea fi impuse de evoluţia situaţiei.

 

VI.      Participanţii la reuniune solicită ca ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova să-l informeze pe Secretarul General al ONU şi pe Preşedintele în exerciţiu al CSCE asupra eforturilor întreprinse de statele lor în scopul reglementării conflictului, exclusiv prin mijloace politice, în condiţiile respectării drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi să le remită acestora prezenta Declaraţie, chemând, totodată, CSCE şi toate statele participante la CSCE să susţină aceste eforturi.

 

VII.            Miniştrii au convenit să continue reuniunea. Data şi locul reluării ei vor fi stabilite de comun acord, pe parcurs”7.

 

Declaraţia de la Chişinău nu a oprit însă tentativele oficialilor ruşi de a acorda susţinere separatiştilor de la Tiraspol. Sfidând litera şi spiritul declaraţiei din 6 aprilie a celor patru miniştri, Congresul VI al deputaţilor poporului din Federaţia Rusă a adoptat, la 8 aprilie 1992, o rezoluţie privind respectarea drepturilor omului în Transnistria, prin care recunoşteau pretenţiile separatiştilor transnistreni la aşa-zisa autodeterminare. Tot în acea rezoluţie, legislatorii ruşi cereau transformarea Armatei a 14-a în forţă de pacificare8.

 

Radical diferită era poziţia SUA, care, prin intermediul Departamentului de Stat s-a pronunţat, la 9 aprilie, „cu fermitate în favoarea respectării acordului de încetare a focului şi a cerut tuturor părţilor implicate să-l respecte”. În aceeaşi zi, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat declara: „Statele Unite sprijină chemarea în favoarea unei reglementări politice, paşnice a conflictului, care să asigure integritatea teritorială a Moldovei şi, în acelaşi timp, sporirea răspunderii autorităţilor locale”9.

 

Factorii separatişti se angajau însă tot mai evident în amplificarea conflictului. Aceasta evoluţie nu putea avea loc fără o susţinere din ce în ce mai făţişă a Tiraspolului de către Federaţia Rusă. Despre această implicare a Moscovei vorbeau şi parlamentarii francezi, care în luna aprilie au vizitat Moldova. „Pentru noi unele momente ale acestui conflict politic şi nu interetnic, au fost o descoperire”, a declarat la Chişinău M. Xavier Deniau, şeful delegaţiei franceze. „Aici nu e greu să vezi unele pretenţii nejustificate ale Rusiei. E dezolant să vezi că acest colos de 150.000.000 se cramponează, căutând să destabilizeze situaţia într-o ţară mult mai mică decât el, ca teritoriu şi populaţie. În situaţia actuală, a conchis parlamentarul francez, e nevoie de o abordare la nivel internaţional a problemei Transnistriei”10.

 

În aprilie, au continuat şi tratativele în cadrul mecanismului cvadripartit – Republica Moldova, România, Rusia şi Ucraina – la nivel de miniştri de externe. A fost semnat protocolul grupului de lucru pentru stabilizarea situaţiei în Tighina (Bender) care prevedea dezarmarea formaţiunilor paramilitare, deminarea zonei, asigurarea ordinii de către poliţia moldovenească şi miliţia separatistă.

 

În aceste condiţii, la 17 aprilie, la Chişinău, în cadrul unei noi reuniuni cvadripartite, s-a adoptat statutul comisiei mixte privind controlul respectării încetării focului; s-a stabilit un număr de 400 de observatori, care urmau să supravegheze linia ce separă poliţia moldovenească de forţele rebele, pe o lungime de 262 km. Reuniunea a adoptat textul recomandărilor miniştrilor de externe, care avea următorul conţinut:

 

Examinând primele rezultate ale activităţii comisiei mixte, create în aprilie 1992, miniştrii consideră necesar:

 

1) Să se adopte de urgenţă măsuri suplimentare pentru asigurarea respectării stricte a regimului de încetare a focului şi exercitării controlului asupra realizării lor de către comandamentele respective, în scopul îndeplinirii ferme a înţelegerii convenite – condiţii fără de care celelalte măsuri proiectate nu pot fi înfăptuite.

2) Să se ia măsuri pentru dezangajarea şi retragerea neîntârziată a subunităţilor şi formaţiunilor armate, pe baza înţelegerilor asupra cărora va conveni comisia de conciliere. Retragerea va fi completă şi definitivă.

 

3) Să se creeze o instituţie a observatorilor din cele patru ţări, cu scopul de a se asigura dezangajarea garantată a subunităţilor şi formaţiunilor armate.

 

4) Să se întreprindă eforturi pentru crearea, în caz de necesitate, a unor forţe de menţinere a păcii, care să fie plasate în zona de dezangajare a părţilor adverse.

 

5) Să fie chemate părţile la instituirea unui control reciproc eficient, împreună cu observatorii, asupra tuturor tipurilor de formaţiuni armate şi unor persoane, pentru a nu se admite încălcări ale acordului de încetare a focului şi acte diversioniste. În scopul consolidării măsurilor de încredere, părţile se vor abţine de la concentrarea de forţe şi mijloace în zona de conflict.

 

6) Să se organizeze plecarea din Moldova a cetăţenilor străini care au participat la conflict, asigurându-se condiţiile necesare pentru deplasarea lor în siguranţă la locurile de reşedinţă.

 

7) Să se dizolve subunităţile de voluntari şi de miliţie populară, să se asigure revenirea organizată a membrilor lor la locurile de reşedinţă şi de muncă, în condiţiile acordării unei amnistii şi a garanţiilor că nu vor fi ulterior urmăriţi de justiţie. Persoanele civile să fie dezarmate de către subunităţile poliţiei şi ale miliţiei locale, asigurându-se conservarea armelor confiscate.

 

8) Să li se propună părţilor luarea de urgenţă a măsurilor necesare care să garanteze funcţionarea în siguranţă a complexului centralei hidroelectrice de la Dubăsari, precum şi executarea lucrărilor urgente de reparaţie şi întreţinere, pentru a se asigura securitatea baraju¬lui şi funcţionarea normală a centralei.

 

9) Să se asigure legătura telefonică şi radio permanentă şi directă între comandamentele şi comandanţii de subunităţi şi formaţiuni armate ale forţelor adverse în zonele de conflict, în scopul evitării unor excese care ar putea fi provocate de factori accidentali.

 

10) Să se sesizeze organele procuraturii în vederea cercetării neîntârziate a crimelor săvârşite în zona de conflict.

 

11) Să se demineze de urgenţă toate câmpurile minate, pentru a se asigura folosirea în condiţii normale a acestor teritorii.

 

12) Să se creeze neîntârziat o misiune de bune oficii şi mediere, cu participarea reprezen¬tanţilor celor patru ţări, şi să se asigure desfăşurarea activităţii ei.

 

13) Să se trimită în cel mai scurt timp în zona de conflict experţi-raportori din cele patru ţări în problemele drepturilor omului, cu o eventuală participare a specialiştilor în domeniu din alte ţări ale CSCE, pentru formularea de recomandări în sfera drepturilor omului. Părţile implicate în conflict să creeze condiţiile necesare pentru o activitate eficientă, în condiţii de securitate a acestora.

 

14) Să se asigure condiţii pentru reîntoarcerea tuturor refugiaţilor la locurile lor de trăi.

 

15) Să se asigure, pe viitor, neutralitatea Armatei a 14-a şi neamestecul ei în conflict.

Miniştrii şi-au exprimat speranţa că Republica Moldova şi Federaţia Rusă vor iniţia neîntârziat negocieri pentru stabilirea statutului Armatei a 14-a.

 

Miniştrii menţionează că soluţionarea conflictului pe cale paşnică este singura cale de asigurare a reglementării politice, reciproc acceptabile şi sigure a acestuia, precum şi de creare a premiselor de natură să garanteze viaţa paşnică, în condiţii de securitate, a cetăţenilor pe întreg teritoriul Republicii Moldova”11.

 

Totuşi, până pe 15 mai, în zonă au ajuns pentru supraveghere numai observatorii din Republica Moldova şi din România12.

 

În cadrul întâlnirii din 17 aprilie a celor patru miniştri era deja clar faptul că participanţii mecanismului cvadripartit porneau de la principii diferite în stabilirea cauzelor conflictului, dar şi în identificarea metodelor de soluţionare a acestuia. De exemplu, ministrul român de externe, Adrian Năstase, punea accentul pe necesitatea participării la lucrările reuniunii cvadripartite a reprezentanţilor CSCE, iar ministrul rus Kozârev se axa pe ideea atragerii la acest format a reprezentanţilor Transnistriei. Abordarea lui Kozârev a fost respinsă de ministrul moldovean Ţâu, susţinut în această chestiune şi de ministrul de externe al Ucrainei, Zlenko13.

 

Apelurile internaţionale privind stoparea ostilităţilor militare de la Nistru nu erau auzite. În prima jumătate a lunii mai 1992, s-au întreprins mai multe atacuri asupra posturilor de poliţie de la Cocieri, Coşniţa, Gura Bâcului, Dubăsari, Roghi. La 19 mai, criza a reizbucnit în urma unui ordin al ministrului rus al apărării, Pavel Graciov, cu privire la pregătirea de luptă a comandamentului Armatei a 14-a. O parte din trupele ruse au părăsit unităţile de dislocare şi au ocupat poziţii alături de gardiştii transnistreni. La 19 iunie, gardiştii transnistreni şi cazacii au dezlănţuit un atac provocator asupra poliţiei moldoveneşti din Tighina (Bender). Poliţiştii au reuşit să se menţină pe poziţii, noaptea venindu-le în ajutor şi alte detaşamente de poliţişti şi voluntari. Luptele de la Bender au reprezentat cel mai violent episod al războiului de pe Nistru.

 

La 19 mai 1992, preşedintele Snegur a protestat şi împotriva ocupării altor regiuni din Transnistria de către forţele Armatei a 14-a, sprijinite de mercenarii cazaci şi ruşi şi de forţele paramilitare din Transnistria. În „Apelul către poporul Moldovei” al preşedintelui Mircea Snegur se menţiona că agresiunea militară din partea Federaţiei Ruse a violat suveranitatea statului şi toate normele dreptului internaţional, făcând iluzorii negocierile în curs pentru găsirea unei soluţii a conflictului din Transnistria. Acuzând Federaţia Rusă că a înarmat forţele separatiste din Transnistria, preşedinţia Parlamentului moldovean a cerut Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse să înceteze agresiunea şi să-şi retragă forţele militare de pe teritoriul moldovenesc14.

 

Ulterioara întrunire a celor patru miniştri de externe s-a produs la 24 mai 1992, la Lisabona, în cadrul Conferinţei pentru ajutorarea Noilor State Independente. Ea s-a desfăşurat în condiţiile în care armata rusă era activ implicată în conflictul din Transnistria, de partea separatiştilor. În Declaraţia de la Lisabona, cei patru miniştri de externe menţionau că sunt „profund îngrijoraţi de înrăutăţirea situaţiei şi conştienţi de necesitatea prevenirii escaladării conflictului pe teritoriul Republicii Moldova şi se pronunţă pentru adoptarea următoarelor măsuri urgente:

 

-           respectarea strictă a încetării focului;

 

-           readucerea tehnicii blindate în cadrul Armatei a 14-a;

 

-           reîntoarcerea tuturor formaţiunilor militare şi a tehnicii de luptă la locurile de dislocare;

 

-           garantarea securităţii centralei hidroelectrice de la Dubăsari şi a altor obiective vitale;

 

-           continuarea desfăşurării misiunilor de observatori militari în locurile de confruntare.

 

Miniştrii împuternicesc comisia mixtă să pregătească, cu titlu de urgenţă, un raport privind ulterioarele măsuri de reglementare a conflictului, respectarea strictă a încetării focului, readucerea tehnicii blindate în cadrul Armatei a 14-a ş.a.”15

 

Ministrul Nicolae Ţâu, unul dintre semnatarii declaraţiei, consemna mai târziu că întrunirea „a fost destul de dificilă, deoarece s-a simţit încotro vrea să meargă diplomaţia Federaţiei Ruse, ţară care nu vrea să înţeleagă în niciun fel că este vorba de un conflict intern, ce intră în competenţa exclusivă a Moldovei”16.

 

Implicarea armatei ruse în conflictul militar de pe Nistru de partea separatiştilor transnistreni nu lăsa Moldovei nici cea mai mică şansă de victorie. Chişinăul trebuia să găsească urgent o soluţie de instaurare a păcii. Cea mai firească modalitate de soluţionare a conflictului militar presupunea utilizarea mecanismului internaţional cvadripartit. Printre ultimele încercări de acest gen s-a numărat şi reuniunea şefilor de state la Istanbul, la 24 iunie 1992. Cu prilejul iniţierii cooperării între 11 state riverane din bazinul Mării Negre, la 25 iunie a avut loc şi o întrunire a preşedinţilor Republicii Moldova, României, Ucrainei şi Rusiei, în cadrul căreia s-a discutat despre conflictul transnistrean. Conform unui comunicat de presă, în baza unui schimb de opinii, şefii celor patru state au hotărât: „să se propună părţilor în conflict încetarea neîntârziată şi necondiţionată a focului pe toată linia de confruntare;

 

-               la 24 de ore de la încetarea focului, ambele părţi să procedeze la dezangajarea formaţiunilor lor înarmate;

 

-               să se creeze zone şi culoare de securitate pentru circulaţia liberă a populaţiei civile, a personalului medical şi pentru transportul de ajutor umanitar pentru locuitorii raioanelor afectate. Măsurile menţionate se vor realiza prin intermediul unei comisii parlamentare alcătuite din reprezentanţii ambelor părţi, cu participarea în calitate de observator a Comisiei mixte cvadripartite;

 

 

-               să se examineze problema forţelor separatiste;

 

-               se asigură neutralitatea armatei a 14-a.

 

 

Statutul armatei, termenele şi modalitatea de retragere a acesteia vor fi stabilite în cadrul negocierilor dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova, care vor începe în cel mai scurt timp. Imediat după încetarea focului, se adoptă măsuri efective în vederea acordării de ajutoare umanitare raioanelor din Transnistria, care au suferit, şi a creării condiţiilor necesare pentru reîntoarcerea refugiaţilor, la aceste eforturi urmând a fi atrase Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, alte organizaţii umanitare internaţionale, precum şi societăţile naţionale de Cruce Roşie din cele patru ţări.

 

Preşedinţii adresează Parlamentului Republicii Moldova propunerea de a examina şi rezolva problema privind statutul raioanelor din stânga Nistrului ale Republicii Moldova.

 

Preşedinţii au dat sarcină miniştrilor lor de externe să se întrunească în decurs de o săptămână în vederea elaborării programului de realizare a hotărârilor susmenţionate.

 

Cei patru preşedinţi consideră necesar să se adreseze organelor de conducere ale CSCE cu apelul de a contribui în mod activ la reglementarea conflictului prin bune oficii, precum şi prin urmărirea permanentă a situaţiei drepturilor omului. Conducătorii celor patru state vor saluta un rol pacificator mult mai activ al ONU în cadrul procesului reglementării politice a problemelor din raioanele din partea stângă a Nistrului ale Republicii Moldova. În acest context, ei şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu Hotărârea Secretarului General al ONU de a trimite, în viitorul apropiat, în zona de conflict, o misiune de stabilire a faptelor. Preşedinţii Republicii Moldova, României, Federaţiei Ruse şi Ucrainei au în vedere să continue să menţină între ei contacte în problemele reglementării conflictului din raioanele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova.

 

S-a stabilit că ministrul afacerilor externe al Ucrainei va transmite textul prezentului comunicat preşedintelui Consiliului CSCE şi Secretarului General al ONU”17.

 

Evenimentele ce au urmat reuniunii de la Istanbul au venit să demonstreze că mecanismul internaţional cvadripartit implicat în căutarea de soluţii pentru conflictul transnistrean devenea un obstacol din ce în ce mai mare în soluţionarea lui conform scenariilor moscovite. La îndemnul Rusiei, separatiştii transnistreni condiţionau tot mai insistent, aplanarea conflictului militar de înlăturare a României din formatul de negocieri. Chişinăul, care suferise un eşec militar în încercarea de a restabili ordinea constituţională în raioanele din estul ţării, se împotrivea tot mai anemic perspectivei eliminării României. În aceste condiţii, unul dintre ultimele acte ale mecanismului cvadripartit în problema Transnistriei s-a consumat la Moscova, la 3 iulie 1992. A fost o întâlnire scurtă, cu un caracter mai mult formal. După reuniune, ministrul român de externe, Adrian Năstase, declara: „Noi nu dorim să participăm cu orice preţ la discuţii, la operaţiuni de soluţionare a crizei. Credem că aceasta este o chestiune care ar putea fi soluţionată în formatul unu, şi nu în patru, şi aşa trebuie rezolvată. Cu toate acestea, problemele din Moldova nu ne pot lăsa fără reacţii pe noi, cei din România, fără să simţim tot ce este rană dincolo de Prut”18.

 

Pe 21 iulie 1992, preşedintele Boris Elţin şi preşedintele Mircea Snegur, au semnat, la Moscova, acordul de încetare a focului, care a pus capăt confruntărilor armate dintre Chişinău şi Tiraspol, nu însă şi celor de ordin politic sau economic. Moldova nu a reuşit să restabilească, prin forţa armelor ordinea constituţională în raioanele din stânga Nistrului. Principala cauză a acestei înfrângeri militare a fost intervenţia armatei ruse, care a garantat victoria militară a separatiştilor şi consolidarea regimului separatist la Tiraspol. O consecinţă directă a eşecului militar al Chişinăului a fost demontarea mecanismului cvadripartit, care, prin prezenţa în el a României, garanta Moldovei o contrabalanţă pentru eforturile proseparatiste ale Rusiei. Deci, eşecul militar al Chişinăului din 1992 a fost amplificat şi de un eşec diplomatic, consecinţele căruia se resimt şi în ziua de azi.

 

NOTE:

 

1. M. Grecu, A. Ţăranu, Trupele ruse în Republica Moldova (Culegere de documente şi materiale), Ed. Litera, Chişinău, 2004, p. 803.

2. V. Nedelciuc, Republica Moldova, Ed. Universitas, Chişinău, 1992, p. 75.

3. Gh. Cojocaru, Politica externă a Republicii Moldova. Studii, Ed. Civitas, Chişinău, 2001, p. 78.

4. V. Nedelciuc, Op. cit., p. 73.

5. Gh. Cojocaru, Op. cit., p. 78.

6. N. Ţâu, Diplomaţie în culise, Suveranitate, independenţă, război & pace, Editura Enciclopedică,

Bucureşti, 2002, p.163.

7. Sfatul Ţării, 8 aprilie, 1992.

8. Ibidem, 10 aprilie 1992.

9. Sfatul Ţării, 15 aprilie 1992.

10. D. Dragnev şi col., O istorie a regiunii Transnistrene din cele mai vechi timpuri până în prezent, Civitas, Chişinău, 2007, p. 440.

11. Adevărul, 21 aprilie 1992.

12. I. Popa, L. Popa, Românii, Basarabia şi Transnistria, Ed. Fundaţia Europeană Titulescu, Bucureşti, 2009, p. 238.

13. Gh. Cojocaru, Op. cit., p.82-83.

14. M. Grecu, A. Ţăranu, Op. cit., p. 112.

15.  Sfatul Ţării, 26 mai 1992.

16. D. Dragnev, Op. cit., p. 444.

17. Moldova Suverană, 27 iunie 1992.

18. I. Popa, L. Popa, Op. cit., p. 112.

 

 

SUMMARY

 

The tensions between Chisinau and Tiraspol that marked the start of separatist conflict in the districts on the left bank of Moldova, reflected diplomatically.

 

In the first half of March, when military clashes between the Moldova's constitutional forces and Transnistrian separatist paramilitary battalions have increased, the Moldovan leadership has undertaken various urgent diplomatic action to stop the military conflict, such as: Parliament proposals in Chisinau from 19 March 1992; on March 20, 1992 – the initiation of discussions on a quadripartite mechanism for settling the Transnistrian conflict, of which Moldova, Romania, Russia and Ukraine be part, at the OSCE summit in Helsinki; on March 20, 1992 – in Kiev, CIS heads of state adopted a declaration on the situation in districts on the left bank of Moldova, reaffirming their support to the sovereignty and territorial integrity of the republic. Between March 31 and April 1, 1992, Chisinau hosted the first political consultations at the expert level of foreign ministers of the four countries, etc. However, international involvement was not enough to relieve the situation in Moldova, where military hostilities escalated.

 

A direct result of military failure of Chisinau in the conflict was removing quadripartite mechanism which, by the presence in it of Romania, Moldova guarantees a counterbalance to the Russian pro-breakaway efforts.

 

Therefore Chisinau military failure in 1992 boosted a diplomatic failure, the consequences of which are still felt today.

 

Autor: Anatol ŢĂRANU,

doctor în istorie, conferenţiar universitar

Sursa: Revista „Cohorta”