VOLUNTARII MOLDOVENI ŞI BULGARI DIN ARMATA RUSĂ (SF. SEC. XVIII − ÎNC. SEC. XIX): DOCUMENTE INEDITE

Share

Anterior, în istoriografie, au existat încercări de a publica documente referitoare la participarea voluntarilor din Balcani şi Ţările Române în cadrul detaşamentelor ruseşti. Astfel, de exemplu, la sfârşitul anilor 40 − începutul anilor 50 ai sec. XX, la Chişinău şi la Moscova s-au editat culegeri de documente ce abordau tematica participării comandanţilor supremi ai Armatei de pe Dunăre P. Bagration şi M. Kutuzov la acţiuni militare. Printre documente se regăseşte şi informaţie inedită despre voluntarii ce susţineau acţiunile militare ale armatei ţariste. O deosebită importanţă  pentru  bulgaristică  a  avut-o  volumul  „Stabilirea  emigranţilor  trans-danubieni   în  Basarabia  şi  activitatea  lui  A.  P.  Iuşnevski”.  Lucrarea  conţine  425 documente ce se referă la anii 1811-1819. Deşi o mare parte din ele sunt dedicate stabilirii bulgarilor în Basarabia, luptei emigranţilor pentru drepturi şi privilegii, sunt totuşi reliefate şi câteva documente ce atestă planurile comandamentului mi-litar rus de ai include în cadrul unei armate bulgare sub conducerea căpitanului D. Vatikioti. În anul 1960, cercetătorii I. Teriohina şi A. Nudelman au publicat sub genericul „Documente despre participarea populaţiei Moldovei la acţiunile militareale armatei ruse în timpul războaielor ruso-turce de la sfârşitul sec. XVIII−începutul sec. XIX” 35 documente. Materialele sunt identificate în mare parte din colecţia fondului nr. 1 „Senatorii preşedinţi în Divanurile Principatelor Moldovei şi Valahiei 1808-1812” şi fondului nr. 220 „Documente şi gramote vechi moldoveneşti” ale  Arhivei  Naţionale  din  Republica  Moldova.  După  câţiva  ani,  G.  Grosul  şi  R. Danilenko au publicat 12 documente din fondul nr. 1 şi nr. 6 „Administraţia guberniei Basarabia 1828-1918”. Trei dintre aceste documente sunt indentificate în fondurile Arhivei Ştiinţifico-Militare a Statului Major General al Arhivei Centrale Militar-Istorice din Rusia. Sursele publicate dezvăluie informaţii noi despre par-ticiparea popoarelor balcanice în cadrul armatei ţariste. Autorii sugerează că în perioada războiului ruso-turc din 1806-1812, ar fi existat două etape de abordare de către autorităţile ruse a problemei voluntarilor. Dacă la prima etapă, până la Armistiţiul de la Slobozia, se pleda pentru formarea unor detaşamente independente, ataşate la infanterie şi cavalerie, la a doua etapă, în perioada pregătirii pentru reînceperea luptelor (toamna anului 1808 − toamna anului 1809) voluntarii erau  admişi  pentru  serviciul  militar  în  cadrul  armatei  regulate  ruse.  În  1984,  a văzut lumina tiparului o lucrare valoroasă, intitulată „Rusia şi lupta de eliberare a poporului moldovenesc împotriva jugului otoman (1769-1812)”. Alcătuitorii ei, N. Mohov şi D. Dragnev, au publicat 241 documente, multe dintre care erau anterior necunoscute, despre participarea populaţiei Moldovei la războaiele ruso-turce de partea Rusiei. Seria de documente oferă informaţii noi despre modul în care se formau detaşamentele de voluntari: nu toţi ţăranii aveau acces la ele, doar cei care aveau cai şi armament. Alte surse reliefează criteriile după care autorităţile ţariste acordau arnăuţilor anumite privilegii.

 

Noi, la rândul nostru, publicăm şapte documente încă necunoscute de cercetători. Ele au fost identificate în Fondul arhivistic nr. 88 al Adunării Deputaţilor Nobilimii din Basarabia din Arhiva Naţională a Republicii Moldova. Documentele sunt publicate în original, în limba rusă, însoţite de traducerea lor în română şi sunt aranjate în ordine cronologică. Pentru unii termeni şi nume geografice necunoscute, atestate în textul documentelor, a fost dată explicaţia în notele de subsol. Documentele au fost incluse în acest fond, din considerentul că după anexarea Basarabiei, în 1812, pentru a-şi confirma provenienţa nobiliară, posesorii lor, adunau diferite acte, acordate anterior, pentru meritele lor, de către funcţionari ruşi,pentru a fi depuse la Comisia provizorie pentru examinarea dovezilor prezentate de nobili din Basarabia în vederea acărdării titlului de nobile, care a activat în perioada anilor 1815-1817. A doua Comisie a activat în perioada 17 februarie - 10 decembrie 1821.

 

Aşadar,  documentele  respective  au  fost  elaborate  în  perioada  a  trei  războaie ruso-turce  1769-1774  (nr.  1-3),  1787-1791  (nr.  4),  1806-1812  (nr.  5-7).  Atunci când luptele se desfăşurau pe teritoriul Principatelor Române o parte din ţăranii moldoveni  se  înrolau  în  detaşamentele  de  voluntari  ce  luptau  alături  de  armata rusă. Pe lângă voluntarii moldoveni se înrolau şi emigranţii transdanubieni. Aceste formaţiuni militare purtau numele de detaşamente de arnăuţi. Altă cauză a formării acestor echipe de arnăuţi era că armata Dunăreană avea doar 38.000 oameni, număr insuficient pentru a organiza acţiuni militare de succes împotriva armatei otomane, care o depăşea numeric. Arnăuţii aveau o misiune specială în cadrul armatei ruse, cunoscând bine o parte din teritoriului de război, ei se orientau uşor, şi deoarece cunoşteau limba populaţiei locale, mulţi dintre ei erau implicaţi în obţinerea informaţiilor secrete, efectuau servicii de patrulare, păzeau depozite şi prestau servicii poştale. Detaşamentele de arnăuţi nu depăşeau 500-600 oameni.

 

Conform datelor de care despunem, la războiul ruso-rurc din anii 1769-1774 au participat circa 10.000-12.000 voluntari. Majoritatea proveneau din ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei-Lăpuşna, Codru, situate în estul Principatului Moldovei. Din documentele noastre aflăm că voluntarii proveneau din sate precum Şalvieri, ţinutul Soroca, Sverja, Năpădeni, ţinutul Orhei-Lăpuşna, Mingir, Capaclia şi Beştemac, ţinutul Codru, de acolo în caz de pericol, aceştia puteau să se retragă mai repede în Rusia. Voluntarii bulgari şi moldoveni erau activi în perioada războaielor, ieşind în evidenţă în timpul luptelor de cucerire a cetăţilor Bender şi Ismail, pe câmpurile de lângă Râmnic, Larga şi Cahul. Autorităţile ţariste apreciau acest fapt, un argument în acest sens fiind acordarea pentru capii familiilor de voluntari a  aşa-numitelor  salvagvardii  ce-i  scuteau  de  plata  impozitelor  şi  dărilor  către stat.  Acest  tip  de  documente,  anexate  de  noi,  se  eliberau  de  către  comandantul rus,  în  cazul  nostru,  de  către  feldmarşalul  P.  Rumeanţev-Zadunaiski  şi  de  către generalul K. Meiendorf, dar şi de reprezentanţii rangurilor inferioare – colonelul Afanasie Gurji (nr. 4). Unii istorici afirmă că anume dorinţa de a fi scutiţi de impozite era motivul principal, ce îi atrăgea pe ţărani în rândurile voluntarilor. Însă banii pe care ar fi urmat să-i plătească cei scutiţi erau puşi pe seama familiilor fără voluntari. În cazul moldovenilor şi bulgarilor nu putem să negăm faptul că ei, pe lângă dorinţa de a avea anumite privilegii, doreau să contribuie la eliberarea naţională a pământurilor de sub dominaţia Imperiului Otoman. Istoricul român M. Matei afirma în acest sens că „voluntarii se ridică la luptă împotriva jugului otoman, nesiliţi de nimeni, de nicio lege”.

 

În acest context, nu este întâmplător nici faptul că autorităţile ţariste i-au sprijinit pe voluntari şi le-au acordat înlesniri anume în Basarabia. Din ana-liza documentelor anexate, deducem că satele Capaclia, Beştemac, Şalvieiri şi Năpădeni se aflau în zona limitrofă şi, în caz de război, ar fi putut servi drept zid de primă apărare contra unui eventual atac. Stabilirea bulgarilor voluntariîn această zonă a avut scopul creării unei rezerve strategice pentru viitoarele războaie. Pentru ca localnicii să fie loiali armatei ruseşti, autorităţile ordonau militarilor  să  ajute  familiile  bulgare  şi  să  nu-şi  permită  fărădelegi.  În  acelaşi timp, ocrotindu-i pe imigranţii transdanubieni, Imperiul Rus dorea să le demonstreze altor popoare balcanice: bulgari, sârbi, greci, albanezi etc. că este apărătorul şi susţinătorul lor.

 

Documentele  anexate  scot  în  evidenţă  şi  cum  erau  numiţi  de  către  comandamentul rus moldovenii, bulgarii şi reprezentanţii altor popoare, care participau la război. În surse găsim doi termeni utilizaţi frecvent: „arnăuţi” şi „voluntari”. Cercetătorii G. Grosul şi R. Danilenko consideră că termenul „volontior”  (voluntar)  se  referea  doar  la  detaşamentele  militare  moldoveneşti (care erau şase la număr), cu termenul „arnăut” (arnăuţi) fiind numiţi alţii. La rândul lor, participanţii la războiul ruso-turc 1787-1791 Von Roon şi generalul G. Enghelgard menţionau că „aici, arnăuţi se numeau moldoveni şi volohii care se încadrau benevol în serviciul militar cu propriul cal şi armament, pentru asta ei primeau câte un cervoneţ pe lună şi nutreţ”.

Istoricul S. Vianu scria că termenul „arnăuţi” în Rusia se atribuia cavaleriei uşoare, formate din locuitorii Moldovei şi Ţării Româneşti. Documentele noastre  sugerează  că  arnăuţi  erau  numiţi  şi  moldovenii  împreună  cu  bulgarii (nr. 1-4), dar voluntari − numai bulgarii (nr. 5-7). Din acest motiv, nu putem afirma că în cadrul comandamentului rus a existat o delimitare strictă a celor care doreau să participe la război. Mai mult ca atât, nu este exclus că până la războiul din 1806 - 1812, toţi voluntarii erau numiţi arnăuţi. În acest context, cea mai adecvată este opinia lui V. Konobeev, care susţinea că în armata rusă arnăuţi erau numiţi toţi voluntarii care se încadrau în ea în teritoriile cucerite.

 

Sunt necesare şi unele precizări referitoare la informaţia din documentul nr. 4 din 17 august 1788. În el se vorbeşte despre „sârbi”, care, în opinia noastră, sunt de fapt bulgari. Se ştie că, în această perioadă, izvoarele din Ţările Române îi numesc  pe bulgari cu  etnonimul  „sârbi”. În istoriografie există  mai  multe variante de explicare a acestei greşeli. Aşa, de exemplu, L. Cerovici crede că, fenomenul se explică prin faptul că sârbii au pătruns mai devreme la nord de Dunăre, românii știindui mai bine pe ultimii, care, în rezultatul migraţiilor masive din anii 1690 şi 1737, s-au stabilit în Ţara Românească. Potrivit opiniei autorului, până în sec. XVIII,  mai  mulţi  sârbi  se  concentrau  în  zonele  Banat,  Crişana  şi  Maramureş. Începând cu perioada ambelor migraţii masive ale sârbilor, în opinia lui D. Gămulescu,  toţi  slavii  care  au  locuit  în  Balcani,  dar  şi  cei  care  emigrau  în  spaţiul românesc  se  numeau  „sârbi”.  La  rândul  său,  Petre  Constantinescu-Iaşi  credea că cei care efectuau recensământul populaţiei nu cunoşteau limba bulgară şi nu puteau s-o diferenţieze de cea sârbă. Tot aici se adaugă faptul că bulgarii şi sârbii purtau haine naţionale aproape identice. Există şi alte explicaţii ale acestei greşeli, prin faptul că bulgarii şi sârbii au limbi asemănătoare, astfel că, unii puteau confunda apartenenţa etnică a vorbitorilor acestor limbi slave. Pe de altă parte, lingvistul Iorgu Iordan considera că, emigrând la nord de Dunăre, bulgarii se autodenumeau special cu etnonimele altor popoare, ca „sârbi, ruşi şi greci”, pentru că anume aceştia aveau drepturi garantate de a forma „slobozii” – sate libere, care beneficiau de privilegii şi erau scutite de dările către stat. Tot aici, cercetătorul adaugă  că,  până  la  apariţia  etnonimului  „sârbi”,  românii  îi  numeau  pe  bulgari „schei”, forma română a cuvântului latin „sclavus”, cu care erau numiţi toţi slavii. Istoricul  Ion  Donat  considera  că,  toponimia  română  confirmă  că  bulgarii  erau numiţi greşit sârbi: „deşi multe dintre sate în denumire conţin termenul sârbi, de exemplu: Сiocăneşti Sârbi, Băleni Sârbi, Sârbişor etc., în ele niciodată nu au trăit sârbi, dimpotrivă, şi azi aici trăiesc bulgari”. Cercetătorii I. Dundarov şi V. Pelin atrag  atenţia  că,  în  această  perioadă,  Principatul  Moldovei  se  afla  sub  suzeranitatea  Porţii,  motiv  din  care  toate  documentele  perfectate  de  către  administraţia locală erau analizate atent de către funcţionarii turci, „ca să evite problemele cu otomanii, domnitorii Moldovei îi numeau pe bulgari sârbi”. Considerăm că ulti-mii au dreptate în afirmaţiile lor, pentru că sursele documentare demonstrează că, Poarta nu avea niciun interes în emigrarea bulgarilor la nord de Dunăre, fenomen ce ar fi cauzat micşorarea populaţiei pe pământurile bulgăreşti, iar în rezultat haznaua imperiului nu ar fi primit impozite şi dări suficiente. În acest context, Poarta elabora diferite acte legislative pentru a stopa pribegia bulgarilor.

 

Analiza documentelor (nr. 5-7) permite să afirmăm că, încă înainte de încheierea  războiului  ruso-turc  din  anii  1806-1812,  bulgarii  deja  trăiau  în  câteva sate din ţinutul Codru. Ei s-au stabilit acolo în perioada războaielor anterioare. Atunci când armata ţaristă a intrat în Moldova, aceştia s-au înrolat din nou în cadrul ei. Sursele atestă că, în februarie 1807, aici au fost formate două regimente de cavalerie şi două de infanterie, în număr de 2 000 de bulgari.  Toţi  voluntarii  care  făceau  parte  din  aceste  formaţiuni  erau  scutiţi  de dări. Probabil că în rândurile acestora erau cei din satele Capaclia, Beştemac şi Mingir, deoarece foile de protecţie erau acordate câtorva sate concomitent, pe 19 martie. Despre continuarea existenţei acestor emigranţi în locurile vizate după ce le-au fost acordate salvagvardii ne mărturisesc datele statistice. Astfel, peste patru ani, în octombrie 1811, în satul Capaclia „situat pe pământul lui Perebescu” locuiau 4 familii de bulgari, ce includeau 20 de persoane de ambele sexe. Acestea suportau multe greutăţi din cauza implicării lor în mun-cile de câmp şi la lucrările de construcţie a drumurilor şi podurilor. Totodată, bulgarii  erau  obligaţi  să  acorde  moşierului  zeciuială  din  roada  recoltată,  ca şi  ţăranii  moldoveni.  Faptul  i-a  determinat  pe  bulgarii  din  satele  moşiereşti să  fugă,  după  anul  1812,  pe  pământurile  libere  ale  Bugeacului,  unde  au  fostcreate coloniile bulgăreşti.

 

Salvagvardiile publicate scot în evidenţă şi o altă problemă, ce a existat în timpul războiaielor ruso-turce. Ele se refereau la fărădelegile ispravnicilor locali,  dar  şi  ale  militarilor  ruşi.  Nu  întâmplător,  în  toate  documentele  găsim indicaţia  ca  ispravnicii  „să  nu  hărţuiască”,  iar  militarii  „sub  ameninţarea  cu pedeapsa pe care o prevăd statutele militare, să nu îşi permită să comită insolenţă şi ruinare şi să nu ia ceva fără bani şi fără licitaţii benevole”. Aceste date se confirmă prin alte documente, publicate anterior de către specialişti. Aşa, de exemplu, referitor la ispravnici, la 30 septembrie 1771, membrii Divanului Moldovei cereau general-maiorului A. Rimski-Korsakov să-i scoată din funcţii pe ispravnicii din Hârlău, Nicolae Aslan şi Alexandru Hurmuzachi, care jefuiau populaţia locală. Referitor la militari, autorităţile ţariste primeau plângeri asemănătoare. De exemplu, în 1808, locuitorii mai multor sate din ţinutul Iaşi se plângeau că unităţile militare ce treceau prin sat, le-au confiscat fânul, propriile vite rămânând fără nutreţ, le-au luat şi porumbul necesar întreţinerii familiilor, unii cazaci i-ai şi bătut pe ţăranii care opuneau rezistenţă.

 

În opinia unor cercetători, atitudinea autorităţilor ruse faţă de nenumărate-le abuzuri reclamate de locuitori era caracterizată fie prin negare, ignorare sau minimalizare, fie prin false sau neadecvate măsuri punitive. Totuşi, trebuie să recunoaştem, salvagvardiile demonstrează că comandamentul ţarist interzicea cu stricteţe, „sub ameninţarea cu pedeapsă conform statutelor militare” samovolnicia soldaţilor.

 

Aşadar,  ne  exprimăm  speranţa  că  documentele  pe  care  le  publicăm  vor completa o pagină nouă în problema studierii participării voluntarilor moldoveni şi bulgari la războaiele ruso-turce şi a atitudinii comandamentului rus faţă de aceştia.

 

ANEXĂ

Nr. 1. 1772 iulie 3.

Граф Пётр Румянцов

Ея  Императорскаго  Величества  Само-Держицы  Всероссийской  Всеми-лостивейшей  Государыни  моей  генерал  фелдмаршал  командующий  первою армиею Малой России генерал-губернатор, президент малороссийской коллегии,  ординов  российских  Императорских  святых  апостола  Андрея, военнаго  великомученика  и  победоносца  Георгия  большаго  креста,  Александра Невскаго и Голстинскаго Святыя Анны кавалер.

 

Силою  сего  охранительнаго  листа  даннаго  арнауту Стефану  Калалбе, Агакию Декусаре, Костантину Паладию и Стефану Лапушняну на домы их в  деревне  Шалвирь  Сороцкаго  цынута  повелеваю  и  земским  чинам  особливо исправникамъ того цинута не делать им и домашним их притеснений и  отягощений,  равным  образом  и  военным  а  паче  проижающим  не  приключать им ни каких наглостей и разорений и не брать ничего безденежно и  без  добровольнаго  торгу,  под  наказанием  в  артикулах  военных  изображенным. В городе Яссах.

 

Июля 3 дня 1772 года     (semnătura)

(М.П.)

 

SursaArhiva  Naţională  a  Republicii  MoldovaFond  88,  inventar  1  dosar  15,

fila 12.

 

Traducere

Сontele Piotr Rumeanţev

 

Al Maiestăţii Sale Împărăteşti, Suveranei Autocrate şi Absolute a întregii Rusii,  celei  mai  milostive  Împărătese,  general-feldmareşal,  comandantul  armatei, general-guvernatorul  Malorosiei,  preşedintele  colegiului  Malorosiei,  posesorul ordinelor ruseşti împărăteşti ale Sfântului Apostol Andrei, marelui martir militar şi  purtător  de  biruinţă  Gheorghe,  marea  cruce  şi  cavaler  al  ordinului  Alexandr Nevski şi Sf. Ana din Holştein.

 

Prin puterea acestei foi de protecţie, acordată arnăutului Stefan Calalba, Agachie Decusari, Constantin Paladie şi Ştefan Lapuşneanu pentru casele lor aflate în cătunul Şalviri, ţinutul Soroca, ordon funcţionarilor locali, mai ales ispravnicilor acestui ţinut, să nu-i persecute şi să nu-i îngrevieze pe ei şi pe membrii gospodă-riilor lor, tot aşa şi militarilor care trec pe lângă ei, sub ameninţarea cu pedeapsa pe care o prevede statutul militar, să nu se poarte cu ei obraznic, să nu le cauzeze daune şi să nu ia nimic fără bani şi fără negocieri benevole. În oraşul Iaşi.

 

3 iulie 1772

(L.Ş.)

 

Nr. 2. 1773 martie 25.

 

По  Указу  Ея  Величества  Государыни  Императрицы  Екатерины  Алексеевны Самодержицы Всероссийской, и прочая и прочая и прочая

 

Дан сей охранительный лист арнауту Настасию Григориеву, Тодор Боршу, Настасие Липкану, Нистор Сивершу, Иону и Сандул Диаконол на домы их въ деревне Свержи Оргеевскаго цынута40, силою котораго повелевается земским чинам особливо исправникам не делать ему наглости притеснения и отягощения, а во взыскания надлежащих с него податей и повинностей показывать ему пред другими верное облачение в разсуждении службы его при российских войсках, равным образом и военным не делать ему обиды и разорение взыманием чего либо безденежно и насильно.

 

В Яссах, марта 25 дня 1773-го года.

 

Ея Императорскаго Величества Всемилостивейшей Государыни моей генерал фельдмаршал командующий армиею Малой России генерал губернатор коллегии президент и всех российских ординов и Св. Анны кавалер.

(Подпись)

 

(М.П. <deceară roşie>)

 

Sursa: ArhivaNaţională aRepubliciiMoldova. Fond 88, inventar 1, dosar 15, fila 15.

 

Traducere

 

Conform Decretului Maiestăţii Sale, Împărătesei Ekaterina Alekseevna, Autocratei Întregii Rusii şi altele, şi altele, şi altele.

 

Această foaie de protecţie este acordată arnăutului Nastasie Grigoriev, Todor Borş, Nastasie Lipcanu, Nistor Siverş, Ion şi Sandul Diaconol pentru casele lor în cătunul Sverji, ţinutul Orhei, prin puterea căreia se ordonă funcţionarilor locali şi mai ales ispravnicilor să nu i se cauzeze obrăznicii, asupriri şi greutăţi, iar la încasarea de la el de impozite şi taxe, trebuie să i se acorde scutiri pentru slujirea în rândurile armatei ruse, tot aşa şi militarii să nu-i cauzeze ofense şi daune luându-i ceva fără plată şi prin violenţă. În Iaşi, 25 martie 1773

 

Al Maiestăţii Sale Împărăteşti, Atotmilostivei Împărătese, general-feldmareşal, comandantul armatei, general-guvernatorul Malorosiei, preşedintele colegiului şi posesorul tuturor ordinelor ruseşti şi cavalerul ordinului „Sf. Ana”.

 

(Semnătura)

(Ştampilă. <de ceară roşie>)

 

Nr. 3. 1773, aprilie.

 

По Указу Ея Величества Государыни Императрицы Екатерины Алексеевны Самодержицы Всероссийской, и прочая и прочая и прочая

 

Дана  сия  салвогвардия  арноутам  жительствующим  цынута Oргеевскаго в деревне Нападени, Лупулу Стефанескулу, Алексею, Ионице Нерашу, Мойсею, Дмитрию, Понуфея Мустяцам, Федосие Лашку, Ло-гину Зянтону, Тодосия Власову, Георгию Костантинову, Иону Анастасиеву и Ивану Аурсаю, на домы их. Всем земским чинам особливо исправникам повелевается не делать им и домашним их никаких обид и притеснений. А  по  взыскании  с  них  надлежащих  податей  и  повинностей  показывате предь другими всякое облегчение в разсуждении службы их при войсках Ея Императорскаго Величества. Равно же и военным запрещается чинить им какия либо наглости и разорения, особливо взысканием чего либо без денежно и насильно под штрафом за пренебрежении сего. В Яссах. Апреля <..>44 дня 1773-го года.

 

Ея  Императорскаго  Величества  Всемилостивейший  Государыни  моей генерал  фельдмаршал,  командующий  армиею  Малой  России,  генерал губернатор, коллегии малороссийской презыдент, трех российских орденов и гостинскаго Св. Анныкавалер (semnătură)

 

Sursa: Arhiva Naţională a Republicii Moldova. Fond 88, inventar 1, dosar 15, fila 10.

 

 

Traducere

 

Conform Decretului Maiestăţii Sale, Împărătesei Ekaterina Alekseevna, Autocratei Întregii Rusii şi altele, şi altele, şi altele.

 

Această  salvogvardie  este  acordată  arnăuţilor  locuitori  ai  ţinutului  Orhei  în cătunul Napadeni, Lupul Stefanescu; Alexei, Ioniţă Neraş; Moisei, Dmitrii, Panufei Musteaţă; Feodosie Laşcu; Loghin Zianton; Teodosie Vlasov; Gheorghie Constantinov; Ion Anastasiev şi lui Ivan Aursai, pentru casele lor. Se ordonă tuturor funcţionarilor locali şi mai ales ispravnicilor să nu le cauzeze lor şi celor din casele lor jigniri greutăţi. Iar când de la ei se vor încasa impozite şi taxe, trebuie să li se arăte,  în  faţa  altora  scutirile  pentru  slujirea  în  rândurile  armatei  Maiestăţii  Sale Împărăteşti. Tot aşa şi militarilor li se interzice să le cauzeze jigniri şi daune, mai ales prin sustragerea de ceva, fără plată şi cu violenţă, amendă în cazul neglijării pretenţei.

 

La Iaşi, <..> martie 1773.

 

Al Maiestăţii Sale Împărăteşti, Atotmilostivei Împărătese, general-feldmareşal, comandantul  armatei,  general-guvernatorul  Malorosiei,  preşedintele  colegiului Malorosiei  şi  posesorul  a  trei  ordine  ruseşti  şi  cavaler  al  ordinului  „Sf.  Ana  din Holştein” (semnătura).

 

Nr. 4. 17(88), august 17.

 

Datu-s-au această carte de apărare la aceşti sărbi (semeni) 40, cari au acea oaste a lor de la fiştecar(e) de slujăsc arnauţ la comanda me. Deci pentru ac(ea)stă, să dă ştire zapciilor a tuturor ţănuturilor; că văzănd aciastă să le de pace, nesupărăndui întru nemic, nici pentru cari ş(i) pentru ialoviţă cum ş(i) pentru alte avaeturi ce sănt asupră ţării, ce pentru mai mari tărie ş(i) credinţă am întărit aciastă cu iscălitura şi pecetea mea. S-au dat lăngă Prut, aproape de ta(b)oră la lagher.

 

Avgust 17, 17(88) an.

 

De la polcul arnăuţăsc polcovnic Afanasi Gurji  

(L.Ş. <de ceară roşie>)

 

Sursa: Arhiva Naţională a Republicii Moldova. Fond 88, inventar 1, dosar 15, fila 21.

 

 

Nr. 5.1807, martie 19.

 

По  указу  его  Величества  Государя  Императора  Александр  Павловича Самодержца Всероссийскаго, и прочая и прочая и прочая.

 

Всем  воинским  начальникам  и  командам  предписываю  болг(арским) семействам  в  деревне  Минджир46  жительствующим  из  коих  многие поступили  в  Российскую  службу  добровольно  из  единаго  усе(рдия)  к Российскому  престолу  волонтерами,  никаких  обид  и  при(теснее)ний не  делать,  постоем  не  бременить,  безденежно  ничего  не  брать,  (под) опасением строгаго взыскания, но напротив того в случае нужде оказывать им  возможное  в  помоществование  и  защищение,  во  увере(ние)  чего  и(з)

дана сия сальвогвардия47 за подписом моим и съ приложением герба моего печати. Лагерь под Измаилом, марта 19 дня 1807 года.

 

Его  Императорскаго  Величества  Всемилостивейшаго  Государя моего,  генерал  от  кавалерии,  командующий  вторым  корпусом  (войс)к, финляндский  военный  губернатор  и  (ра)зныхъ  орденов  кавалер  барон Меендорф.

 

Подпись. (М.П. <de ceară roşie>)

 

Sursa: Arhiva Naţională a Republicii Moldova. Fond 88, inventar 1, dosar 15, fila 19.

 

Traducere

 

Conform decretului Maiestăţii Sale, Împăratul Aleksandr Pavlovici, Autocrat al Întregii Rusii şi altele, şi altele, şi altele.

 

Tuturor comandanţilor militari şi echipelor ordon că familiile bulgăreşti care locuiesc în cătunul Mindjir, mulţi din care au intrat în serviciul rusesc ca voluntari benevol doar din râvnă faţă de Tronul Rusesc, să nu li se cauzeze insulte şi hărţuiri, să nu fie impuşi la încartiruiri, fără plată nimic să nu le fie luat, sub posibilitatea unei pedepse stricte, ci dimpotrivă, să li se acorde ajutor şi pază în caz de necisitate, pentru confirmarea cărui fapt este dată salvogvardia sub semnatura mea şi cu aplicarea stemei ştampilei mele. Lagărul de lângă Ismail, 19 martie 1807.

 

Al Maiestăţii Sale Împărăteşti, Atotmilostivului meu Împărat, general din cavalerie, comandantul corpului al doilea al armatei, guvernator militar finlandez şi cavaler al diferitor ordine, baronul Meiendorf.

Semnătura. (Ştampilă. <de ceară roşie>)

 

Nr. 6. 1807, martie 19.

 

По  указу  его  Величества  Государя  Императора  Александр  Павловича Самодержца Всероссийскаго, и прочая и прочая и прочая.

 

Всем  воинским  начальникам  и  командам  предписываю  (болгар)ским семействам  в  деревне  Капаклы48  жительствующ(им)  из  коих  многие поступили  в  Российскую  службу  добровольно  (из)  единаго  усердия  к Российскому  престолу  волонтерами  ник(аких)  обид  и  притеснений  не делать, постоем не бременить, б(езденеж)но ничего не брать, под опасением строгаго  взыскания,  но  (напро)тив  того  в  случае  нужде  оказывать  им возможное в (помо)ществование и защищение, во уверение чего и дана сия

сальвогвар(дия) за подписом моим и съ приложением герба моего печати. В (лагере) при Измаиле, марта 19 дня 1807 года.

 

Его  Императорскаго  Величества  Всемилостивейшаго  Государя  моего, генерал от кавалерии, командующий вторым корпусом войск, финляндский военный губернатор и (ра)зныхъ орденов кавалер барон Меендорф.

Подпись. (М.П. <de ceară roşie>)

 

Sursa: Arhiva Naţională a Republicii Moldova. Fond 88, inventar 1, dosar 15, fila 20.

 

Traducere

Conform decretului Maiestăţii Sale, Împăratul Aleksandr Pavlovici, Autocrat al Întregii Rusii şi altele, şi altele, şi altele.

 

Tuturor comandanţilor militari şi echipelor ordon că familiile bulgăreşti care locuiesc în cătunul Capaclî, mulţi din care au intrat în serviciul rusesc ca voluntari benevol doar din râvnă faţă de Tronul Rusesc, să nu li se cauzeze insulte şi hărţuiri, să nu fie impuşi la încartiruiri, fără plată nimic să nu le fie luat, sub posibilitatea unei pedepse stricte, ci dimpotrivă, să li se acorde ajutor şi pază în caz de necisitate, pentru confirmarea cărui fapt este dată salvogvardia sub semnatura mea şi cu aplicarea stemei ştampilei mele. Lagărul de lângă Ismail, 19 martie 1807.

 

Al Maiestăţii Sale Împărăteşti, Atotmilostivului meu Împărat, general din cavalerie, comandantul corpului al doilea al armatei, guvernator militar finlandez şi cavaler al diferitor ordine, baronul Meiendorf.

Semnătura. (Ştampilă. <de ceară roşie>)

 

Nr. 7. 1807, martie 19.

 

По указу его Величества Государя Императора Александр Павловича Самодержца Всероссийскаго, и прочая и прочая и прочая.

 

Всем воинским начальникам и командам предписываю болгарским семействам в деревне Бештамаше49 жительствующим из коих многие поступили в Российскую службу добровольно из единаго усердия к Российскому престолу волонтерами, никаких обид и притеснений не делать, постоем не бременить,  безденежно  ничего  не  брать,  под  опасением  строгаго  взыскания, но на против того в случае нужде оказывать им возможное в помоществование и защищение, во уверение чего и дана сия сальвогвардия за подписом моим и съ приложением герба моего печати. В лагере при Измаиле, марта 19 дня 1807 года.

 

Его Императорскаго Величества Всемилостивейшаго Государя моего, генерал от кавалерии, командующий вторым корпусом войск, финляндский военный губернатор и разныхъ кавалер барон Меендорф.

Подпись. (М.П. <de ceară roşie>)

 

Sursa: Arhiva Naţională a Republicii Moldova. Fond 88, inventar 1, dosar 15, fila 22.

 

Traducere

 

ConformdecretuluiMaiestăţiiSale, ÎmpăratulAleksandrPavlovici, Autocratal ÎntregiiRusii şialtele, şialtele, şialtele.

 

Tuturor  comandanţilor  militari  şi  echipelor  ordon  că  familiile  bulgăreşti  carelocuiesc  în  cătunul  Beştamaş,  mulţi  din  care  au  intrat  în  serviciul  rusesc  ca  voluntaribenevoldoardinrâvnă faţă deTronulRusesc, să nulisecauzezeinsulte şi hărţuiri, să nu fie impuşi la încartiruiri, fără plată nimic să nu le fie luat, sub posibilitateauneipedepsestricte, cidimpotrivă, să liseacordeajutor şipază încazdenecisitate, pentruconfirmareacăruifaptestedată salvogvardiasubsemnaturamea şicuaplicareastemei ştampileimele. Lagărul de lângă Ismail, 19 martie 1807.

 

Al Maiestăţii Sale Împărăteşti, Atotmilostivului meu Împărat, general din cavalerie, comandantul corpului al doilea al armatei, guvernator militar finlandez şi cavaler al diferitor ordine, baronul Meiendorf.

Semnătura. (Ştampilă. <de ceară roşie>)

 

SUMMARY

The article presents seven unknown documents. These documents were drafted during the three Russian-Turkish wars of 1769-1774 (the documents No. 1, 2, 3), of 1787-1791 (the document No. 4) and of 1806-1812 (the documents No. 5, 6, 7). The analysis (especially of the documents no. 5, 6, 7) allows us to state that even before the end of the Russian-Turkish war of 1806-1812, the Bulgarians already lived in several villages in Codru County. From our sources, we find that volunteers came from villages Şalviri (Soroca County), Sverja, Năpădeni, (Orhei-Lapushna County), Mingir, Capaclia and Beştemac (Codru County). From there, in a case of an emergency, they could withdraw quickly in Russia. Moldovan and Bulgarian volunteers were active during wars, standing out during battles to conquer the fortresses Bender and Ismail, battlefields near Râmnic, Lunga and Cahul. Tsarist authorities appreciated this fact. An argument in this regard is the conferment of so-called salvagvardii for  the  heads  of  volunteer  families,  an  act  which  absolved  them  from  rate  paying and state taxes. Such type of documents, attached by us, were released by the Russian commander, in this case by the Field Marshal Pyotr Rumyantsev-Zadunaiskiy and by the General K. Meiendorf, and lower ranking representatives – the Colonel Afanasie Gurji.

 

 

                                                              

Autor: Ivan DUMINICA*

 

 

* Ivan Duminica, doctorand, Universitatea din Veliko Târnovo „Sf. Chiril şi Metodiu”, Bulgaria; cercetător ştiinţific, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

 

Extras din revista „Cohorta”, nr. 1, 2014