RECRUTAREA ÎN ARMATA SOVIETICĂ A POPULAŢIEI BASARABIEI (ÎNCEPUTUL PERIOADEI POSTBELICE)

Share

Ocupatia SovieticaÎn perioada postbelică armata continua să joace un rol important în societatea sovietică. Totodată, era una din căile de colonizare şi sovietizare a popoarelor ce locuiau pe teritoriul Uniunii Sovietice.

Mobilizarea din timpul războiului II mondial şi recrutarea ulterioară nu a fost primită cu entuziasm de către populaţia din Basarabia. Mulţi conducători locali de partid nu se grăbeau la ajutorarea organizării recrutării. Totuşi, în anul 1944, în armata sovietică are loc mobilizarea bărbaţilor ce s-au născut în anii 1889-1925, mobilizare ce a durat pînă în anul 1945. A urmat recrutarea tinerilor ce s-au născut în anii 1925-1926, acţiune ce avea loc haotic, fără existenţa unor comisariate militare organizate, se efectua numai de către unităţile speciale ale NKVD-ului, aşa-numitele istribitilnîe otreadî.

În oraşele Chişinău, Tiraspol, Rîbniţa, Tîrnova, Ungheni, Bălţi, Bender au fost organizate centre de strîngere şi selectare a recruţilor, aceste centre nu dispuneau însă nici de medici calificaţi, nici de încăperi igienice. Ofiţerii şi medicii care activau în acele centre nu cunoşteau limba băştinaşilor, acest lucru producea mari dificultăţi privind efectuarea unei recrutări eficiente. În anul 1945, în luna ianuarie începe să fie organizat un sistem de comisariate militare, dar, din lipsa unei administrări teritoriale unice a RSSM, unde deja existau comisariate militare judeţene, iar în stînga Nistrului activau comisariate militare raionale, acest lucru ducea la confuzii şi îngreuna pregătirea nomenclaturii şi a unui plan de activitate a comisariatelor în ansamblu.

Iniţial în centrele raionale unde existau asemenea comisariate, acestea aveau la dispoziţie doar o singură încăpere. Într-o singură odaie avea loc înregistrarea recruţilor şi controlul medical. În luna aprilie 1945 este numit noul comisar militar al RSSM, Corsun Vasilie Macarovici. Noul conducător avea de rezolvat un şir de probleme, una din principalele fiind aplanarea conflictelor dintre conducerea comisariatelor raionale şi conducătorii raionali de partid. Începutul acestor conflicte are loc în toamna anului 1944, cînd conducătorii comisariatelor militare raionale ignorau organizaţiile de partid şi rolul lor de reprezentanţi ai puterii.

Din diferite localităţi parveneau plîngeri ale şefilor de partid precum că toată puterea este controlată de şeful comisariatului militar local care conducea individual, fără să permită comuniştilor locali să participe la administrare. În septembrie-octombrie 1945 cazuri de nesupunere au avut loc în judeţul Orhei, Soroca, Bender, drept motiv servind încercările conducerii raionale de a reîntoarce imobilul ce a fost luat de către şefii comisariatelor militare raionale în 1944.

Conducerea de partid raională organiza inspecţii în comisariate, acest lucru nu era pe placul şefilor militari locali, deseori, în asemenea situaţii ofiţerii comisariatelor refuzau să satisfacă cererile funcţionarilor de partid, în unele comisariate aceştia erau expulzaţi cu forţa din edificii. După încheierea războiului din 23 iunie 1945, intră în vigoare legea privind demobilizarea osta- şilor şi ofiţerilor din armata sovietică. Aprobarea acestei legi a grăbit conducerea RSSM să perfec- ţioneze lucrul comisariatelor militare. La 11 iulie Biroul comitetului central al partidului comunist din RSSM primeşte hotărîrea legată de organizare a lucrului sovietelor săteşti cu cei care au fost demobilizaţi.

Au fost formulate obligaţiunile sovietelor săteşti şi a comisariatelor militare, de asemenea în acest document erau prezentate beneficiile celor demobilizaţi. În anul 1945, în fiecare soviet sătesc este creat Biroul de evidenţă militară, care avea ca funcţie luarea la evidenţă a celor demobilizaţi şi a celor apţi de a îndeplini serviciul militar. Fiecare persoană trebuia să aibă o fişă personală unde se indica numele de familie, provenienţa socială, starea sănătă- ţii. Totodată, acest birou era obligat să ducă lucrul politic şi de propagandă în rîndul viitorilor recruţi.

O importantă misiune era de a identifica pe cei care nu doreau să fie recrutaţi în armata sovietică şi cu ajutorul organelor NKVD să fie pedepsiţi. În atribuţiile comisariatului local intra identificarea celor care se eschivau de la recrutare, de la munca impusă în raioanele industriale ale Uniunii Sovietice, în special în minele de cărbune din Donbas şi întreprinderile industriale din Siberia, aceştia urmau să fie arestaţi şi trimişi în gulaguri. Se ducea lucru instructiv cu toţi locuitorii cum să se comporte cu recruţii. În perioada iulie-august începe demobilizarea ofiţerilor şi ostaşilor din armata sovietică. Conducerea republicană a primit ordin de a pregăti manifestaţii de întîlnire a demobilizaţilor.

Cei care se întorceau trebuiau să fie asiguraţi cu loc de trai, ajutor material şi locuri de muncă. Demobilizarea se desfăşura pe grupuri, nu toţi ostaşii şi ofiţerii ce erau originari din RSSM au fost deconcentraţi întrun singur an. O parte din ei au participat în campania militară sovietică din Orient. După încheierea celui de-al doilea război mondial, venirea celor demobilizaţi avea loc tot în grupuri, la 10 septembrie, în oraşele-judeţ din RSSM era înregistrat următorul număr de demobilizaţi:

Oraş/judeţ

Numărul celor demobilizaţi

Oraşul Chişinău

312

Judeţul Chişinău

1862

Orhei

1687

Tighina

452

Soroca

2040

Bălţi

3527

În această perioadă are loc venirea unui mare număr de ofiţeri sovietici care pînă la război au locuit în alte regiuni ale Uniunii Sovietice. Venind aici, ei primeau apartamentele libere sau ale celor care au fost represaţi. Mulţi preşedinţi ai sovietelor raionale, neavînd la dispoziţie locuri de trai, nedorind să intre în conflict cu noii veniţi preferau să le recomande să plece în centrele raionale vecine sau în marile oraşe ale republicii, unde puteau fi găsite apartamente libere. În această perioadă, în Chişinău, dar şi în alte oraşe ale RSSM veneau ofiţerii nu numai din armata sovietică, dar şi lucrători ai NKVD-ului.

În unele cazuri apăreau conflicte, deoarece autorităţile au început să acorde locuri de trai ale băştinaşilor ce erau în armata sovietică, dar au fost demobilizaţi mai tîrziu. Odată cu reîntoarcerea lor în patrie, ei găseau locuinţa ocupată, bunurile din casă erau fie vîndute, fie aruncate. În comitetul central veneau plîngeri privind fărădelegile şi cereri de a fi eliberată locuinţa. În judeţul Chişinău, la acel moment nu a fost dat nici un ordin de angajare la muncă a celor demobilizaţi. Din 600 de întreprinderi ce activau în Chişinău numai 12 au dat cerere de angajare a celor demobilizaţi. În urma unor controale s-a stabilit că în unele raioane ale judeţului Chişinău, legea privind demobilizarea ostaşilor din armata sovietică nu a fost aplicată.

În funcţia comisariatelor militare raionale intra supravegherea lucrărilor de colectare a armamentului, minelor ce au rămas în urma acţiunilor militare din perioada celui de-al doilea război mondial. Totodată, şefii comisariatelor trebuiau să supravegheze cum decurgeau lucrările privind lichidarea întăriturilor militare. În perioada anilor 1946-1947 începe recrutarea tinerilor care s-au născut în anii 1927-1928. Acesta era planul unional de recrutare. Tot în această perioadă s-a încercat efectuarea unui recensămînt al populaţiei pe vîrste şi pe naţionalităţi.

Relevant pentru cele spuse este următorul tabel, efectuat în judeţul Cahul:

Nr/

d.o

Naţionalitatea

Anul naşterii

1928

1927

1.

Ruşi

125

63

2.

Ucraineni

69

21

3.

Moldoveni

1117

955

4.

Găgăuzi

603

920

5.

Bulgari

572

368

6.

Alte naţionalităţi

2508

2336

După cum se poate observa, pentru autorită- ţile sovietice era important să cunoască ponderea recruţilor de fiecare naţionalitate. În acea perioadă se încearcă să se formeze un sistem de pregătire a viitorilor recruţi prin organizarea diferitor întreceri sportive sub egida conducerii raionale, comisariatelor militare şi a şcolii. În anul 1946, în şcoală este introdusă pregătirea militară obligatorie şi era constituită din trei etape: pregătirea fizică, unde intrau copii din clasele 1-4; după accea urma pregătirea militară începătoare, unde făceau parte copiii din clasele 6-7 şi se termina cu pregătirea militară prerecrut, unde erau pregătiţi copiii din clasele 8-10.

Această activitate era sub un strict control din partea comisariatelor militare raionale. Maşina propagandistică stalinistă a început să propage tinerilor ideia, conform căreia serviciul militar în armata sovietică este o mare onoare, dacă ai efectuat serviciul militar, atunci mai rapid poţi să obţii un loc de muncă mai bun, la studii aveau prioritate. În anul 1947 recrutarea în armata sovietică avea loc cu mari dificultăţi, după cum remarca şeful secţiei politice a comisariatului militar central, în ultimul timp a scăzut atenţia faţă de măsurile de pregătire de război.

Mulţi conducători ai sovietelor raionale, săteşti şi şefi de partid nu trăgeau atenţie la pregătirea şi recrutarea tinerilor din Moldova. A fost interzis ca în edificiile administrative să aibă loc seminare legate de pregătire, mobilizare şi apărare. În Briceni, în luna martie 1947, are loc un conflict între şeful comisariatului militar şi secretarul partidului comunist. La Glodeni conducerea de partid a cerut ca toţi ofiţerii să plece prin sate ca reprezentanţi ai comitetului raional de partid. În caz de nesupunere, erau ameninţaţi cu pedepse administrative.

Familiile mobilizaţilor şi celor care au căzut în război nu primeau nici un ajutor material, aveau loc plîngeri în masă. În raionul Orhei nu putea fi organizată o evidenţă a ofiţerilor şi ostaşilor demobilizaţi, deoarece conducerea de partid raională trebiua să acorde o caracteristică politică fiecărui ofiţer, dar şefii de partid ignorau aceste cerinţe, asemenea cazuri se întîlnesc în majoritatea raioanelor din RSSM. În multe raioane nu existau comisariate militare, altele au fost închise după terminarea războiului. Controlul medical al recruţilor efectuat de că- tre organele medicale republicane nu era la un nivel înalt şi profesionist.

Serviciile medicale nu duceau activităţi privind tratarea medicală a recruţilior. Un mare număr de tineri aveau boli venerice şi hernie. Hotărîrea sovietului de miniştri al RSSM, care prevedea controlul roentghen total al recruţilor nu a fost aplicată în practică, deoarece o parte din raioane nu dispuneau de energie electrică, altele nu dispuneau de instalaţiile necesare de a efectua un control medical. Educaţia ideologică în rîndul tinerilor nu dădea roadele aşteptate de către conducătorii sovietici, un mare număr de tineri continuau să se eschiveze de la serviciul militar.

Toate acestea au dus la neîndeplinirea hotărîrii sovietului de miniştri al RSSM cu numărul 469 din 3.06.1947, care prevedea pregătirea şi recrutarea tinerilor în armata sovietică. Comisarul militar al RSSM a cerut ca conducerea de partid din republică să ajute comisariatele militare la depistarea celor ce se eschivează de la îndeplinirea serviciului militar. În acest context la începutul lui octombrie elitele raionale şi oră- şeneşti primesc ordin de la secretarul general de partid Zîcov privind delegarea viitorilor recruţi în şcoli profesionale.

Pentru a redresa situaţia se cerea ca şefii de partid să asigure prezenţa, pînă la 13 octombrie, a tuturor persoanelor ce se eschivează de la îndeplinirea serviciului militar la comisariatele militare raionale; să ajute organele militare locale în transportarea lor la destinaţie; să nu permită evadarea tinerilor în timpul deplasării; să ducă un lucru ideologic mai intens în rîndul tinerilor. În anii 1948-1949 se începe recrutarea tinerilor ce s-au născut în anii 1928-1929. La comisariatele militare se selectau recruţii a căror apropiaţi au fost represaţi.

Aceştia erau îndreptaţi în unităţile militare ce aveau o importanţă strategică mică sau erau trimişi să execute serviciul militar prin muncă. În perioada dată la comisariatele militare vin un mare număr de tineri care doreau să se înroleze în armata sovietică, deoarece doreau să scape de foame, mulţi dintre ei aveau simtomele bolii distrofiei. Unii recruţi care veneau erau depistaţi că erau bolnavi de tif. Cei mai mulţi dintre aceşti tineri puteau să fie înrolaţi în armata sovietică numai dacă treceau un curs de tratament medical şi dacă medicul confirma că recrutul este sănătos. Şefii comisariatelor militare au fost nevoiţi din nou să ceară ajutor de la unităţile NKVD, deoarece o parte din recruţii care locuiau în sate se ascundeau prin păduri.

Detaşamentele speciale ale ministerului de interne organizau razii ca să prindă dezertorii. Se mai remarca că veteranii de război din sate cu indiferenţă privesc efectuarea recrutării tinerilor. La cererile autorităţilor de a se implica în ajutorarea pregătirii recrutării, acestea răspundeau că sînt ocupate la serviciu şi au de întreţinut familii. În perioada dată serviciul militar în armata sovietică constituia 5 ani. Tinerii erau trimişi să îndeplinească serviciul militar în zonele îndepărtate ale URSS-ului, deoarece acolo puteau fi sovietizaţi mai uşor.

În anul 1950 se începe o nouă etapă de recrutare a tinerilor în armata sovietică, erau recrutaţi tinerii ce s-au născut în 1930. În perioada dată are loc o diminuare a confilictului dintre organizaţiile de partid şi comisariatele militare. Se atrăgea o atenţie deosebită la pregătirea fizică a recruţilor. Conducerea republicii dorea să îndeplinească planul de recrutare, deoarece cele precedente, începînd cu anul 1945, nu au fost îndeplinite. Pentru ca lucrul să fie mai eficient, în comisariatele militare au început să activeze majoritatea ofiţerilor sovietici băştinaşi şi controlul medical la fel începe să fie efectuat de că- tre medicii băştinaşi.

Începînd cu anul 1950, în RSSM vine un nou val de ofiţeri sovietici demobilizaţi, care se stabilesc cu traiul în Chişinău, Bălţi, Tiraspol, Rîbniţa. Ofiţerii din trupele sovietice care erau dislocate pe teritoriul RSSM-ului, după demobilizare, unii au rămas cu traiul pe teritoriul dat, contribuind masiv la rusificarea acestui teritoriu. Ofiţerii au creat un şir de probleme conducerii orăşeneşti. Noii veniţi aveau nevoie de spaţiu locativ, dar la acel moment nu existau încăperi suficiente, în unele oraşe nu erau deloc.

Primii cinci ani de după război se caracterizează prin formarea unui sistem de recrutare sovietic, care se remarca printr-o luptă permanentă dintre comisariatele militare şi comitetele raionale de partid, prin existenţa unui mare număr de dezertori, printrun mare număr de recruţi bolnavi şi prin implicarea comisariatelor militare în procesul de învăţămînt.

 

Eduard Ohladciuc, Sergiu Munteanu, Muzeul Armatei Naţionale.