ROLUL OSTAŞULUI ÎN ISTORIA MILITARĂ

Share

ostasi medievali... Unităţile militare ale Moldovei nu erau constituite din mercenari, ci din ostaşi care luptau pentru apărarea Patriei şi religiei, nu pentru interese mercantile ...

În diverse lucrări cu tematică istorico-militară, sînt descrise detaliat premisele războaielor, strategiile şi tacticile acceptate, la o anumită perioadă de timp, apariţia şi perfecţionarea tipurilor de arme, dar nu se efectuează o analiză detaliată a importanţei ostaşului simplu în război.

Încă din epoca antică, se considera o onoare şi o datorie să fii militar. În oraşele-state din Grecia Antică (sec. X-VIII î. Hr.), soldaţii de rînd erau numiţi hopliţi. Pregătirea militară începea din copilărie, în special, aceasta se remarcă în Sparta, unde copiii, din fragedă copilărie, erau trimişi în tabere militare şi educaţi de veterani de război, care se străduiau să le cultive capacităţi de luptă, rezistenţă şi voinţă. Datorită pregătirii militare şi calităţilor morale ale ostaşilor de rînd, grecii au fost capabili să se apere de invaziile persane (sec. VI-V î. Hr.).

Rolul ostaşului în istoria militară ... Unităţile militare ale Moldovei nu erau constituite din mercenari, ci din ostaşi care luptau pentru apărarea Patriei şi religiei, “ nu pentru interese mercantile ... În Imperiul Roman, se acorda o atenţie deosebită militarilor. În caz de război, toţi cetăţenii erau obligaţi să lupte în legiunile romane. Armata romană a fost cea mai puternică forţă militară, datorită faptului că unităţile fuseseră formate din ostaşi, care erau cetăţeni romani şi doreau să apere statul, fiind devotaţi tradiţiilor şi legilor romane. Ulterior, în armata romană sînt înrolaţi tot mai mulţi mercenari din afara imperiului, străini de cutumele vieţii din statul roman.

Ca o consecinţă a acestei schimbări, a decăzut puterea militară şi imperiul s-a dezmembrat. La începutul sec. I (d. Hr.), statul dacic prezintă o forţă militară puternică. Ostaşii geto-daci sînt descrişi în diverse izvoare, remarcîndu-se prin vitejie deosebită, rezistenţă şi devotament faţă de Patrie. Roma zilelor noastre abundă de statui, reprezentînd ostaşi daci care au luptat cu trupele romane. Comandanţii romani considerau ostaşii daci periculoşi, deoarece erau neînfricaţi în faţa morţii. Pentru a cuceri Germania, romanii au concentrat 3 legiuni, iar pentru a supune Dacia, au avut nevoie de 13 legiuni (anii 101-106 d. Hr.), fiind siliţi să organizeze două campanii militare.

Războaiele daco-romane au fost ultimele războaie din Europa antică, unde s-au făcut remarcaţi ostaşii de rînd. La începutul epocii medievale, în forţele armate din Europa, rolul luptătorului simplu începe să decadă. În special, acest fapt s-a evidenţiat în sec. VIII (d. Hr.), cînd a fost instituit Imperiul lui Carol cel Mare, care cucereşte cea mai mare parte din Europa, aducînd cu sine o altă organizare militară, unde se formează o nouă castă militară de nobili ce vor dispune de detaşamente proprii de mercenari, pe care le subvenţionau şi aveau privilegiul de a purta arme şi participa în războaie.

Domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare operează modificări radicale privind locul omului simplu şi al ostaşului de rînd într-un război. În anul 1475, ţara se afla într-o conjunctură internaţională periculoasă. La acel moment, Imperiul Otoman atinsese apogeul său politic şi militar, ducînd o ofensivă activă de anihilare a statelor creştine din Europa. Armata otomană prezenta cea mai puternică forţă militară la acea perioadă. Pentru a rezista în faţa invaziei, domnitorul Moldovei a efectuat schimbări în organizarea militară. S-a început mobilizarea generală şi s-a creat Oastea Mare, compusă din locuitorii simpli, ce vorbeau aceeaşi limbă şi aveau o religie unică, majoritatea fiind ţărani. La acel moment, înarmarea şi chemarea în serviciul militar a oamenilor simpli era ceva inovator şi, astfel, se distrugeau toate stereotipurile existente.

Unităţile militare ale Moldovei nu erau constituite din mercenari, ci din ostaşi care luptau pentru apărarea Patriei şi religiei, nu pentru interese mercantile. În campaniile organizate în Moldova (1475-1476), otomanii s-au ciocnit de un fenomen militar nou şi anume războiul popular. Tactica utilizată de Imperiul Otoman, la cucerirea unui stat, se rezuma la următoarele: invadînd o ţară la hotar, aceştia nimiceau forţele armate formate din nobili şi detaşamentele de mercenari, după care cucereau capitala şi principalele oraşe, fără a întîlni rezistenţă din partea populaţiei. În asemenea mod, au fost cucerite majoritatea statelor din Balcani. Însă în Principatul Moldovei nobilimea şi-a unit forţele cu oamenii de rînd, împotriva duşmanului comun. Ţăranii de rînd luptau cu neînfricare cu unităţile otomane, care, pînă la aceasta, cuceriseră Constatinopolul.

Datorită eroismului şi jertfirii de sine a ostaşilor simpli, Moldova şi-a apărat dreptul la statalitate, evitînd soarta Greciei, Bulgariei, Serbiei, Ungariei, Albaniei, transformate în paşalîcuri (provincii otomane). Moldova s-a limitat doar la plata tributului. După războaiele dintre Imperiul Otoman şi Principatul Moldovei, în diferite ţări din Europa, începe să apară o altă viziune privind organizarea trupelor şi rolul ostaşului simplu în război – în special, cînd are loc formarea statelor cu administraţie centrală – şi decade puterea nobiliară.

În secolul al XVII-lea, se intensifică rolul infanteriei. Se formează două tipuri de organizare a forţelor militare: în primul unităţile militare se organizau din mercenari străini şi în cel de-al doilea tip ostaşii simpli vorbeau aceeaşi limbă şi erau cetăţenii aceluiaşi stat. S-a demonstrat că disciplina şi capacităţile de luptă erau mai bune în trupele formate din ostaşi simpli de aceeaşi provenienţă etnică. Odată cu începutul revoluţiei franceze (1789), se organizează un nou tip de armată. Se instituie obligativitatea serviciului militar pentru toţi cetăţenii statului, iar în cazul unui război, avea loc mobilizarea generală. În aceste forţe armate, ostaşii simpli reprezentau cetăţenii ce apărau statul care le-a oferit libertăţi sociale.

În unităţile militare, exista un nivel moral înalt, în special, cînd aveau loc războaie pentru apărarea independenţei. În sec. al XIX-lea, cînd are loc formarea statelor naţionale şi modernizarea societăţi, cetăţeanul simplu este implicat tot mai mult în organizarea militară a statului. Ostaşii erau educaţi în spiritul mîndriei pentru efectuarea serviciului militar în forţele armate ale naţiunii şi statului respectiv. La 1 august 1914, începe prima conflagraţie mondială, în care militarii de rînd s-au ciocnit cu noi provocări. În toate statele implicate, războiul s-a început cu un nivel înalt de patriotism în societate şi mobilizări în masă. 30000 de băştinaşi din Basarabia au luptat pe diverse fronturi.

Odată cu începerea bătăliilor sîngeroase, cu rezultate minime, dar pierderi uriaşe, foametea şi bolile au dus la căderea morală a ostaşilor şi la nerespectarea disciplinei militare. În unităţile militare din diferite ţări, osta- şii simpli nu se mai supuneau ordinelor ofiţerilor. În 1917, datorită insurecţiilor militare, s-a început destrămarea Imperiului Rus, mai tîrziu, după acelaşi scenariu, s-au dezmembrat Imperiul German şi cel Austro-Ungar. Au rezistat doar statele în care ostaşii de rînd au avut tărie de caracter să suporte greutăţile războiului, au menţinut disciplina în unităţi şi nu s-au dedat provocărilor.

Importanţa ostaşilor de rînd s-a remarcat, în mod deosebit, în cel de-al doilea război mondial (1939-1945). În această confruntare militară, victoria era de partea statelor unde ostaşii de rînd s-au remarcat prin profesionalism, experienţă şi devotament faţă de Patrie. Războiul a prezentat şi un sacrificiu enorm al cetăţenilor pentru victorie. La finalul conflictului, s-au revizuit concepţiile privind capacităţile militare ale ostaşului. Se punea accent pe pregătirea de luptă cît mai bună a soldatului, în special, odată cu dezvoltarea noilor tehnologii şi apariţia diverselor tipuri de arme. Istoria războaielor a demonstrat că, într-o confruntare, învinge acel stat care dispune de ostaşi nu numai cu capacităţi profesionale, dar şi cu un nivel patriotic înalt, pregătiţi să lupte pentru stat, fără a lua în considerare greutăţile.

 

Sergiu Munteanu, colaborator al Centrului de Cultură și Istorie Militară