RSSM ÎN COMPONENŢA DISTRICTULUI MILITAR ODESA (1945-1953)

Share

Razboi_2_MondialDupă încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, conducerea sovietică a operat un şir de modificări în organizarea administrativă şi militară a statului. Important în acest sens era contextul internaţional, creat în urma aflării trupelor sovietice în estul şi sud-estul Europei. Din acest motiv a crescut importanţa districtelor militare aflate la hotar cu Europa, în special a Districtului Militar Odesa. Conform ordinului nr. 139 din 9 iulie 1945 al Sovietului Comisarilor Norodnici al Uniunii Sovietice, în componenţa districtului intrau câteva regiuni din Ucraina (Odesa, Ismail, Nikolaev, Herson) şi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Ca bază pentru formarea districtului au servit trupele Frontului II Ucrainean şi militarii ce activaseră în district în anii de până la război. Centrul de conducere al acestuia se afla la Odesa, iar funcţia de comandant îi revenise general-locotenentului Iuşkevici. În a doua jumătate a anului 1945, districtul căpătase importanţă specială, îndeosebi RSSM, ce reprezenta un teritoriu de tranzit şi acoperea spatele forţelor armate sovietice aflate în Balcani şi în Europa de Sud. Conform mai multor generali sovietici, Chişinăul era un punct bun pentru conducerea trupelor aflate în Balcani, România şi Ungaria şi pentru coordonarea acţiunilor militare din Ucraina de Sud.

După război în acest district se afla Armata 40 Gardă şi o serie de trupe ce făcuseră anterior parte din Frontul II Ucrainean. Principalele unităţi militare erau staţionate la Chişinău, Tiraspol, Bălţi, Râbniţa, Tighina. Pe parcurs, aici au venit şi unităţi ce anterior se aflaseră în componenţa Frontului II Ucrainean. Unele trupe fuseseră dislocate pentru o perioadă anumită, fiind apoi transferate în regiunile Odesa sau Herson.

Unităţile sovietice din RSSM nu aveau nici ele o dislocare permanentă: noi trupe veneau să le înlocuiască pe cele din timpul războiului, iar o parte urmau a fi desfiinţate. Tehnica militară urma a fi renovată, iar unităţile militare – completate cu cadre noi. La sfârşitul lui 1945, prin gările feroviare din Chişinău şi Tiraspol treceau zeci de eşaloane cu muniţie şi soldaţi ce se întorceau din Europa. Una dintre obligaţiile principale ale şeful Districtului Militar Odesa era să integreze militar teritoriile RSSM în componenţa districtului şi, totodată, să gestioneze hotărârile legate de forţele armate ale conducerii republicii. Unităţile militare de pe teritoriul republicii urmau să formeze un tot întreg cu trupele din regiunea Odesa.

Conducerea RSSM avea nevoie de susţinere economică, fiind incapabilă să întreţină în acelaşi timp şi economia republicii, şi trupele sovietice. În dările de seamă ale funcţionarilor partidului comunist se menţionau dificultăţile conducerilor raionale în ceea ce ţinea de acordarea de ajutor unităţilor militare ce treceau prin localităţi. Guvernul sovietic alocase 448.000.000 de ruble pentru construcţiile pe teritoriul republicii, însă clădirile erau destinate în primul rând ministerelor de forţă şi structurilor militare sovietice. Comandamentul de la Odesa solicita, în plus, şi oferirea de locuinţe pentru ofiţeri, şi organizarea de depozite pentru trupele sovietice dislocate pe teritoriul republicii.

În această perioadă, mai multe biserici şi clădiri de importanţă culturală au fost transformate în depozite pentru unităţile militare sovietice. Refacerea economică a republicii era cuplată cu integrarea cât mai rapidă în complexul militar sovietic. Un mare număr de soldaţi sovietici participau la construcţia drumurilor şi a podurilor peste Nistru. Merită menţionat faptul că, deşi în RSSM bântuia seceta şi foametea, unităţile militare nu aveau probleme de alimentare. Partidul Comunist menţinea sub un control strict asigurarea cu produse alimentare a tuturor trupelor dislocate în RSSM sau care tranzitau teritoriul republicii.

Conducerea republicii asigura comandamentul de la Odesa că militarii sovietici vor primi toate cele necesare şi că republica va continua să susţină Armata Roşie prin toate mijloacele. Sistemul militar sovietic, format în mod haotic în RSSM în timpul războiului nu corespundea cerinţelor noi din perioada postbelică şi urma să fie schimbat în totalitate. În februarie 1946, forţele armate ale statului sovietic au fost denumite armata sovietică, şi ulterior, supuse unui şir de reforme. Unul din primele obiective viza reorganizarea comisariatelor militare, create în anii războiului: Partidul Comunist, dar şi conducerea Ministerului de Interne a RSSM cerea de la conducerea districtului înlocuirea mai multor ofiţeri din comisariate ce încălcau sistematic disciplina militară.

Desigur, şefii comisariatelor militare nu doreau să-şi piardă privilegiile în faţa organizaţiilor de partid şi intrau tot mai des în conflict cu conducerea raională. Comandamentul Districtului Odesa a emis un ordin, prin care cerea şefilor comisariatelor militare să-şi coordoneze activităţile cu secţiile locale de partid. După ce în republică a fost organizat Ministerul Securităţii şi Ministerul de Interne, a scăzut importanţa structurilor militare subordonate districtului Odesa. În acest răstimp, au fost scoşi din funcţie mai mulţi şefi ai comisariatelor militare ce încălcaseră disciplina militară sau comiseseră infracţiuni şi a început recrutarea în armata sovietică, conform unor criterii noi, radical diferite de cele din timpul războiului.

În comisariatele militare au fost încadraţi un mare număr de medici-militari veniţi de pe front, fapt ce a condus la un control medical mai riguros. Conducerea districtului a creat un nou sistem de control asupra comisariatelor militare. S-au organizat comisii în componenţa cărora intrau nu doar ofiţeri, ci şi medici, ce aveau misiunea de a controla activitatea personalului din instituţiile de recrutare şi starea clădirilor. S-a stabilit că majoritatea comisariatelor din RSSM se aflau într-o stare deplorabilă, mai ales cele din dreapta Nistrului. Se atrăgea o mai mare atenţie capacităţilor fizice ale recruţilor şi s-a stabilit un şir de încălcări ce datau încă din timpul războiului şi ţineau, în special, de nerespectarea vârstei de recrutare. Conducerea de la Odesa cerea comisariatelor militare să lucreze în mod mai organizat. De exemplu, multe comisariate nu dispuneau de arhive în care să ţină la evidenţă numărul celor recrutaţi în perioada războiului.

O altă problemă cu care se confruntau generalii din district era oprirea şi aplanarea deselor conflicte dintre militari şi ofiţerii Ministerului de Interne. Aceste cazuri se atestau, în majoritatea lor, în RSSM. În mai multe adresări către conducerea districtului, structurile Partidului Comunist cereau ca ofiţerii forţelor armate să respecte disciplina, menţionând că mai mulţi ofiţeri din Ministerul de Interne au fost atacaţi, mai ales la Chişinău.

Guvernul republicii solicita comandantului Districtului Odesa întărirea disciplinei în unităţile militare, în special în garnizoana de la Chişinău, unde ofiţerii sau soldaţii comiteau destul de des furturi şi omoruri. În iunie 1946, în funcţia de comandant al districtului a fost numit mareşalul Jukov, care a început să restructureze unităţile militare, în special pe cele din RSSM, care era loc strategic şi teritoriu de tranzit pentru unităţile militare sovietice trimise în Balcani.

Primul pas a fost controlul trupelor dislocate în district. În cazul RSSM s-a remarcat scăderea capacităţii de luptă a unităţilor militare din Chişinău, Tiraspol, Bălţi. S-a constat că sistemul de apărare antiaeriană din Chişinău, creat încă în timpul războiului, nu corespundea cerinţelor postbelice. Astfel, în eventualitatea unui atac masiv din partea aviaţiei inamicului, Chişinăul ar fi fost distrus în totalitate. Prin urmare, se impunea înlocuirea unei părţi din armamentul din dotarea trupelor antiaeriene. Jukov dorea schimbarea urgentă a unei părţi din tehnica militară, care nu corespundea nici ea cerinţelor actuale.

Pentru a spori capacitatea de luptă a unităţilor militare şi a asigura coordonarea trupelor din diferite regiuni, în special între cele din RSSM şi cele din Ucraina, Jukov a ordonat organizarea de aplicaţii militare în perioada septembrie-octombrie 1946. Trupele aflate pe teritoriul RSSM organizau marşuri şi manevre ce aveau drept scop verificarea capacităţilor de luptă ale noii tehnici. În urma acestor aplicaţii, au fost distruse mai multe loturi de pământ ale ţăranilor şi au fost depistate mai multe câmpuri minate.

Odată cu numirea lui Jukov în această funcţie, pe teritoriul RSSM a crescut din nou importanţa comisariatelor militare raionale şi a scăzut influenţa secţiilor locale ale Ministerului de Interne. Conducerea RSSM cerea comandamentului de la Odesa ca toţi comandanţii unităţilor militare să-şi coordoneze acţiunile cu autorităţile republicane, în special cu cele de forţă. În 1947, a început retragerea trupelor sovietice aflate în România. O parte dintre aceste unităţi au fost dislocate în RSSM. La Parcani, a fost staţionat un regiment special de unităţi de transmisiuni. Aici, în premieră pentru republică, au fost create 6 puncte de control radio. De asemenea, la Chişinău au venit 2 regimente de transmisiuni şi un regiment motorizat. La Tiraspol, a fost dislocată o brigadă motorizată.

Toate aceste trupe, retrase din Europa de Sud, erau situate în mod intenţionat la hotar, urmând să fie ulterior dislocate tot în Europa. Prezenţa în această regiune a respectivelor unităţi accentua importanţa districtului. În acelaşi timp, în RSSM, comisariatele militare au început recrutarea în armata sovietică pentru anii 1947-1948, a celor născuţi în 1928-1928. Însă tinerii nu doreau să efectueze serviciul militar în forţele armate sovietice. O parte dintre cei recrutaţi aveau familii, alţii nu doreau să-şi părăsească locurile natale, iar alţii nu cunoşteau limba rusă sau o cunoşteau prost, după cum constatase în raportul său şeful comisariatului general.

108 persoane au dezertat de la punctele de trimitere în unităţile militare, iar 22 – de la comisariatele republicane. Moldovenii care-şi efectuau serviciul militar în forţele militare sovietice primeau de la apropiaţi scrisori în care erau îndemnaţi să dezerteze. Comandamentul de la Odesa a cerut conducerii republicii să ofere mai multă asistenţă comisariatelor militare pentru efectuarea recrutării. S-a cerut desfăşurarea unei propagande mai active în rândurile viitorilor recruţi care nu doreau să-şi satisfacă serviciul militar, dar şi a populaţiei locale, ce avea o atitudine negativă faţă de serviciul militar în armata sovietică.

La cererea Partidului Comunist, tot mai mulţi localnici erau obligaţi să activeze în organizaţiile militare locale. Activitatea acestor organizaţii era supravegheată de militarii sovietici, dar şi de Partidul Comunist. La statul-major al Districtului Odesa erau trimise rapoarte privind activitatea organizaţiilor militare. S-a mărit capacitatea depozitelor militare de la Tiraspol în scopul stocării armamentului scos din dotarea unităţilor militare şi aducerii unor noi tipuri de armament.

Elocventă în acest sens a fost mărirea depozitului de artilerie de la Colbasna, creat în 1940 şi aflat la 4 km de hotarul cu Ucraina. Au fost ocupate noi terenuri destinate construcţiilor, iar autorităţile locale erau obligate să acorde orice ajutor solicitat de militari. În 1948, comandamentul de la Odesa a atras atenţia şefilor comisariatelor militare că ar trebui să controleze mai detaliat felul în care se desfăşoară pregătirea militară în şcoli. Conducerii republicii i s-a cerut să acorde mai multă atenţie activităţii organizaţiilor militare din republică. În această perioadă, a început crearea de şcoli profesionale unde să fie pregătiţi viitorii muncitori ce să lucreze la întreprinderile ce urmau a fi construite pe teritoriul RSSM.

Însă aceste şcoli ofereau pregătire şi viitorilor soldaţi. La 6 aprilie 1949, Comitetul Central al Partidului Comunist a adoptat hotărâ- rea de a deporta 11.280 de familii din RSSM. Conducerea Ministerului de Interne dorea ca la represiunile în masă să participe nu doar unităţile subordonate ei, dar şi trupele Ministerului Apărării. Totodată, comisariatele militare trebuiau să prezinte listele localnicilor care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au luptat în armata sovietică, pentru a evita reprimarea lor. Districtul Odesa a primit ordin să susţină prin toate mijloacele aceste represiuni. În timpul desfăşurării operaţiunii, trupele Districtului Odesa au fost aduse în pregătire de luptă. În perioada 1950-1952, în armata sovietică au avut loc mai multe schimbări. Comandantul Districtului Odesa a efectuat mai multe controale ale trupelor din RSSM.

În 1950, în Districtul Militar Odesa au avut loc manevre masive, cu implicarea tuturor unităţilor militare din district. În RSSM au fost aduse unităţi militare din Ucraina, se controla capacitatea de luptă a trupelor sovietice de pe teritoriul RSSM şi se evalua conlucrarea dintre administraţia locală şi militari. Unităţile de genişti au primit ordin să controleze în detalii toate localităţile din republică, deoarece, deseori, pe câmpurile ce urmau să fie prelucrate se descopereau mine sau obuze, în special în localităţile de pe malurile râurilor Nistru sau Prut. Ministerul de Interne menţiona că lucrările anterioare de deminare nu implicaseră un control detaliat al tuturor localităţilor.

În martie 1953, după moartea lui Stalin, în structurile de forţă, inclusiv în armata sovietică au început o serie de schimbări. Partidul Comunist din Moldova conlucra activ cu conducerea Districtului Odesa, Ministerul de Interne şi Ministerul Securităţii trecând pe planul doi. Pentru RSSM, perioada postbelică se caracterizează prin încercări active de includere a republicii în noul sistem militar format după război de către conducerea sovietică. Organizaţiile militare formate pe teritoriul republicii, armata sovietică dislocată în regiune, erau principalele garanţii pentru menţinerea în continuare a republicii în componenţa statului sovietic.

colaboratori ai Muzeului Armatei Naţionale

Sergiu MUNTEANU,

 Eduard OHLADCIUC