FORMAREA ŞI ACTIVITATEA MINISTERELOR DE SECURITATE ŞI DE INTERNE ÎN RSSM (1945-1950)

Share

NKVD_RSSMSfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a marcat o nouă etapă în activitatea instituţiilor sovietice de stat. Conducerea de vârf îşi dorea să reformeze sistemul administrativ existent, deoarece, după război, eficienţa acestuia scăzuse. În cadrul organelor de forţă, schimbările începuseră în 1943, când din structura NKVDului a fost separat Comisariatul Securităţii (NGB).

Începuse pregătirea efectivelor ambelor structuri pentru eventuale reforme. Se preconiza constituirea unor structuri noi, ce să răspundă exigenţelor timpului. Conducerea direcţiilor NKVD şi NGB şi-a propus să ridice capacitatea de luptă a trupelor la nivelul celei din unităţile militare.

În acelaşi timp, conducerea sovietică a procedat la organizarea de comisariate de securitate şi de interne în noile teritorii ocupate după război. De la Marea Baltică şi până la Marea Neagră, republicile nou-formate opuneau rezistenţă puterii sovietice, iar autorităţile răspundeau prin diverse acţiuni de represiune împotriva populaţiei autohtone, care nu dorea să devină parte a URSS.

În RSSM, serviciile sovietice de securitate şi de interne au început a fi organizate în anul 1944. În funcţia de şef al NKVD a fost desemnat general-maiorul Mihail Markeev, iar şef al Comisariatului de Securitate a devenit comisarul Iosif Mordoveţ, care a activat în diferite structuri ale securităţii sovietice.

În anii războiului, Comisariatul de Interne şi Comisariatul Securităţii au activat fără să se subordoneze Partidului Comunist. Supunându-se direct conducerii centrale de la Moscova, şefii acestor structuri ţineau în foarte mică măsură cont de sugestiile membrilor guvernului RSSM.

În 1944-1945, secţiile comisariatelor de securitate şi de interne se formaseră în mod haotic: în RSSM nu exista o împărţire administrativă clară şi o divizare stabilă a împuternicirilor şi obligaţiunilor structurilor de forţă. După încheierea războiului, armata sovietică dorea să-şi menţină întâietatea în cadrul organelor de forţă, iar serviciile de securitate şi de interne doreau să limiteze puterea militarilor.

În raioane şi judeţe, se anulase o parte din împuternicirile şefilor comisariatelor de recrutare în armata sovietică. În 1945, din ordinul lui Beria, la Chişinău, în cadrul Comisariatului de Interne a fost creat un punct de filtrare, pe unde urmau să treacă toţi militarii ce se întorceau de la război. Acolo, ei erau supuşi unui control medical, li se verificau biografiile, în special celor care anterior luptaseră în armata română, iar după 1944 se înrolaseră în cea sovietică.

În acest răstimp, în republică se concentraseră un număr mare de ofiţeri NGB şi NKVD, care s-au stabilit cu traiul la Chişinău şi în centrele raionale ale republicii, unde urmau să se organizeze secţii locale.

Ofiţerilor din serviciile de securitate şi de interne li s-a permis să ocupe apartamentele “părăsite” de locuitorii Chişinăului în urma acţiunilor militare. S-a instituit şi practica de a transmite ofiţerilor din structurile de securitate şi de interne locuinţele persoanelor arestate ca duşmani ai poporului.

Când s-au încheiat acţiunile militare, conducerea NKVD a decis să lichideze lagărul de concentrare pentru prizonieri nr. 103 din or. Bălţi, care a şi fost închis la 22 octombrie 1945. O parte din personal a fost transferată la lagărul de concentrare de la Chişinău. Ca pretext pentru închiderea lagărului au servit capacităţile lui mici şi cheltuielile mari pe care le solicita întreţinerea lui.

Între timp, s-a tensionat şi situaţia criminogenă. În capitala republicii au apărut bande ce comiteau jafuri şi omoruri. Prin raioane hoinăreau dezertori care jefuiau locuitorii. Militarii sovietici din unităţile dislocate la Chişinău şi în centrele raionale încălcau sistematic regulamentul militar, comiţând infracţiuni cu caracter criminal: jefuiau civili, săvârşeau acte de huliganism, trăgeau din armă pe străzile oraşului.

Conducerea de partid solicita Comisariatului de Interne să întreprindă măsuri ce să stabilizeze situaţia criminogenă din republică. Deseori, se înregistrau confruntări între militarii ce comiteau acte criminale şi lucrătorii NKVD. În oraşe a fost mărit numărul patrulelor Ministerului de Interne, deseori autorităţile cereau comandanţilor de unităţi militare să ridice disciplina în cadrul unităţilor militare.

La 18 martie 1946, cea de-a V-a sesiune a Sovietului Suprem al URSS a adoptat o lege ce prevedea transformarea Consiliului Comisarilor Norodnici în Consiliu de Miniştri. Această lege a antrenat schimbări administrative în republicile unionale, oferind structurilor sovietice de stat o autonomie mai largă decât partidului comunist.

În RSSM, comisariatul de securitate (NGB) şi-a schimbat denumirea în Ministerul Securităţii (MGB), iar comisariatul de interne (NKVD) – în Ministerul de Interne (MVD). Noile structuri încercau să-şi impună controlul asupra întregului teritoriu al republicii. Secţiile create în timpul războiului urmau a fi şi ele reorganizate.

Se depistau cazuri când şefii secţiilor judeţene şi raionale nu-şi onorau obligaţiunile, comiteau abuz în serviciu în scopuri personale. În această perioadă, s-a creat şi o reţea de informatori ce urma să acopere întreaga republică. Se încurajau denunţurile, urmărirea reciprocă dintre cetăţeni.

Însă odată cu acestea a început şi un flux enorm de plângeri din partea cetăţenilor la adresa conducătorilor de partid locali, preşedinţilor de colhoz, funcţionarilor publici, care comiteau furturi şi vânzări ilegale. În demersurile lor, studenţii de la universităţile din Chişinău cereau să se ridice nivelul de trai în căminele în care locuiau.

Controlul efectuat la universităţile din republică a depistat o stare dezastruoasă a căminelor universitare, cazuri de furt comise de angajaţii responsabili de baza materială. Pe parcursul anului 1947, mai multe unităţi importante din cadrul Ministerului de Interne au trecut în subordinea Ministerului Securităţii.

În RSSM, direcţia de miliţie şi secţia de luptă cu elementele criminale a fost inclusă în componenţa Ministerului Securităţii. În gestiunea Ministerului de Interne au rămas unităţile de grăniceri, de pază a obiectivelor strategice şi a căilor ferate.

Această perioadă a fost marcată de începutul unei confruntări neoficiale între armată şi serviciile de securitate. Mulţi militari nu erau de acord ca trupele MGB şi MVD să fie egalate în rang cu unităţile armatei sovietice. În localităţile din republică se înregistrau ciocniri între ofiţerii MGB, MVD şi din armată. Pe militari îi deranja faptul că ofiţerilor din cadrul serviciilor de securitate şi de interne li se distribuiau cele mai bune apartamente, li se ofereau facilităţi de care ei nu beneficiau.

În acelaşi timp, lucrătorii miliţiei reţineau din ce în ce mai des militari care ar fi încălcat ordinea publică, fapt ce conducea la tensiuni şi mai mari. În 1947, Serviciul sovietic de securitate a supus unui control riguros miniştrii din cadrul Consiliului de Miniştri al RSSM.

Au fost studiate în detaliu biografiile tuturor funcţionarilor de rang înalt, conducerea de partid era informată dacă persoanele sunt compromise sau nu. În rapoartele lor, lucrătorii securităţii indicau dacă cineva dintre apropiaţii acestora activaseră în organele administraţiei româneşti ori îşi făcuseră serviciul militar în armata română.

În urma controlului s-a constatat că mulţi funcţionari de stat erau implicaţi în cazuri de furt şi speculă. Deseori, funcţionarii sovietici aduceau, de peste Prut, mobilă şi obiecte de anticariat cu care îşi decorau apartamentele ori le vindeau pe piaţa neagră din Chişinău. Nimerise în vizor şi viceministrul justiţiei din RSSM, care pleca în România în deplasare de serviciu şi procura acolo mobilă, bijuterii, deseori în schimbul produselor alimentare. În acelaşi timp, Ministerul de Interne organiza controale stricte la hotarul cu România.

Mulţi locuitori ai RSSM doreau să treacă Prutul pentru a scăpa de puterea sovietică, numărul acestora crescând cu deosebire în 1947-1949, în timpul represiunilor şi foametei. În plus, ofiţerii care îşi efectuau serviciul militar la hotarul cu România încălcau sistematic linia de hotar, trecând pe teritoriul României, în unele cazuri pentru a urmări ţăranii fugari, iar în altele – pentru a face contrabandă.

În februarie 1947, în RSSM au fost organizate alegeri locale. Serviciile de securitate au primit, de la conducerea centrală de la Moscova, ordinul de a ţine alegerile sub un control strict. Ofiţerii de securitate şi de interne urmăreau atent populaţia din sate şi oraşe. Cetăţenii de rând erau îndemnaţi să-i denunţe pe cei care nu susţineau aceste alegeri.

În urma supravegherii, s-a stabilit că o mare parte din populaţie nu avea încredere în puterea sovietică. Majoritatea delatorilor declarau că persoana denunţată nu crede că alegerile vor fi corecte şi afirmă că puterea sovietică face un spectacol, că vor fi aleşi cei numiţi de partidul comunist.

Viceministrul securităţii, colonelul Kozacenko, prezenta informaţiile cu privire la atitudinea cetăţenilor faţă de alegeri direct secretarului general al partidului comunist al Moldovei, Koval.

În 1947, Ministerul de Interne şi Ministerul Securităţii au fost chemate să asigure buna desfăşurare a reformei monetare. În RSSM au fost organizate 640 puncte de schimb bănesc, aflate sub supravegherea Ministerului de Interne. La această operaţiune au participat 1.815 angajaţi ai Ministerului de Interne. Reforma monetară a început la 22 decembrie 1947, în total fiind schimbate 212.000.000 ruble.

În timpul controalelor, s-au atestat cazuri în care funcţionari de partid, ştiind din timp de reforma monetară ce urma să fie realizată, încercau să obţină de pe urma ei profituri ilegale. Ofiţerii responsabili de transportul sacilor cu noile bancnote la bancă încălcau regulamentul de transportare: deschideau sacii şi furau o parte din bani.

Serviciile de securitate ţineau sub supraveghere cursul reformei, inclusiv modul în care angajaţii Ministerului de Interne îşi respectau obligaţiile. În anul 1947, în republică a început procesul de pregătire a cadrelor noi pentru ministerele de forţă. Pentru că numai 34% din angajaţii cu funcţii de răspundere din cadrul Ministerului de Interne aveau studii superioare ori medii, conducerea dorea ca aceştia să-şi ridice nivelul de calificare.

Se lua în calcul şi stagiul de muncă al angajaţilor: în urma controlului, s-a stabilit că 63,7% din numărul angajaţilor aveau un stagiu de peste 10 ani de lucru în cadrul organelor de forţă, 28% - peste 5 ani, iar 7,3% - mai puţin de 5 ani. 55,6% din ei absolviseră şcolile de miliţie şi Ceka.

La acel moment, nomenclatura, destul de numeroasă, a Ministerului de Interne includea: 13 şefi de secţii ministeriale, 16 şefi-adjuncţi, 6 conducători de secţii de luptă cu criminalitatea, 9 şefi de penitenciare, 4 şefi ai lagărelor de concentrare din RSSM şi 1 şef al Şcolii de ofiţeri din Chişinău.

Trebuie remarcat că doar un şef de secţie, doi adjuncţi şi conducătorul şcolii de ofiţeri erau de origine moldovenească. Prima promoţie a Şcolii de ofiţeri a Ministerului de Interne din RSSM absolvise cursurile în 1947. Din cei 104 absolvenţi, 47 erau moldoveni.

În acelaşi an, a fost mărită, până la 3 ani, durata studiilor. Organele centrale insistau ca în structurile MVD să fie angajaţi cât mai mulţi băştinaşi. În acelaşi an, la studii au fost admise 72 de persoane, dintre care 42 erau moldoveni.

Majoritatea disciplinelor se predau în limba rusă. Se ţinea seama şi de pregătirea viitoarei conduceri a Ministerului de Interne: erau selectaţi cei care doreau să-şi continue studiile la Şcoala Superioară a Ministerului de Interne de la Moscova, iar după absolvire să revină în patrie şi să ocupe posturi importante.

Conducerea sovietică insista ca în structurile de forţă să fie incluşi cât mai mulţi localnici cu studii superioare, cu o bogată experienţă de lucru, devotaţi statului sovietic şi partidului comunist. În 1948, Ministerul de Interne a iniţiat în cadrul Procuraturii republicane un control general, ca urmare a numărului mare de demersuri din partea rudelor celor arestaţi, care declarau că procurorii fabricau dosare în scopul şantajului, cerând drept răscumpărare sume mari de bani.

Cercetările au confirmat câteva asemenea cazuri de abuz în serviciu. Uneori, pentru a li se retrage acuzaţiile, învinuiţii erau somaţi să depună mărturii contra unor terţe persoane. Această acţiune a sporit influenţa Ministerului de Interne în republică. În răspuns la criticile aduse funcţionarilor ministerului, conducerea a decis să crească gradul de eficienţă al acestei structuri.

În anul 1949, unităţile de grăniceri au trecut din subordinea Ministerului de Interne în cea a Ministerului Securităţii. Drept rezultat, a scăzut disciplina în cadrul unităţilor de grăniceri, s-au înregistrat noi încălcări comise de grănicerii ce-şi satisfăceau serviciul la hotarele republicii.

În urma lichidării judeţelor şi formării celor 60 de raioane, în 1949, în republică s-a mărit şi numărul secţiilor raionale ale ministerelor de forţă: a crescut numărul angajaţilor, activitatea acestora a devenit mai eficientă. În 1950, în structurile de forţă ale RSSM au fost angajaţi 26 lucrători noi, dintre care 2 au fost repartizaţi la muncă operativă, 11 – la muncă specială, 11 – la muncă tehnică şi administrativă. Şase dintre aceştia erau membri de partid, 2 – membri supleanţi, 18 – comsomolişti.

La începutul anilor ‘50, persoanele admise în serviciile de securitate şi de interne erau supuse unui control mai riguros. Se studia atent biografia lor, se da importanţă studiilor şi capacităţilor lor intelectuale. Totodată, se extindea reţeaua de informatori din republică: în toate instituţiile administrative şi de cultură puteau fi întâlniţi agenţi ai Ministerului Securităţii.

În primii 5 ani postbelici, RSSM era dominată de haos şi dezordine. Mulţi funcţionari de stat erau corupţi şi incapabili să organizeze eficient activitatea instituţiilor administrative. Serviciile Ministerului de Interne şi ale Ministerului de Securitate, aflate în proces de restructurare, s-au implicat în toate domeniile, încercând să stabilească o anumită ordine. Totodată, cele două ministere se supravegheau reciproc.

colaboratori ai Muzeului Armatei Naţionale

Sergiu MUNTEANU,

 Eduard OHLADCIUC