ÎNTEŢIREA POLITICII SOVIETICE DE TEROARE ASUPRA BASARABENILOR ÎN AJUNUL RĂZBOIULUI SOVIETO-GERMAN.

Share

ÎNTEŢIREA POLITICII SOVIETICE DE TEROARE ASUPRA BASARABENILOR ÎN AJUNUL RĂZBOIULUI SOVIETO-GERMAN.

Autor: Mariana S. ŢĂRANU, doctor în istorie, Academia de Transporturi, Informatică şi Comunicații.

 

NKVD_BasarabiaPactul dintre Hitler şi Stalin, semnat la 23 august 1939, la Moscova, oferea URSS mână liberă în ceea ce priveşte extinderea posesiunilor. Deşi pactul a fost încheiat în august, având acceptul Germaniei pentru materializarea revendicărilor faţă de Statele Baltice şi faţă de România, URSS a recurs la nişte acţiuni spontane, punând Berlinul doar în faţa unui fapt consumat. Lichidarea reprezentanţilor administraţiei publice ce au activat în perioada românească. Politica criminală sovietică avea drept scop şi lichidarea reprezentanţilor administraţiei publice române care, fie nu au reuşit, fie nu au dorit să se refugieze peste Prut. Din primele ore de ocupaţie a început arestarea acestora. Mulţi erau arestaţi direct din stradă, alţii în timpul nopţii. Cele mai multe arestări se făceau noaptea, între orele 01.00 şi 03.00, pentru ca efectul moral să fie cât mai mare. Arestările foştilor reprezentanţi ai administraţiei publice nu au contenit pe parcursul întregii perioade de ocupaţie. În majoritatea cazurilor, cei arestaţi, după o perioadă de detenţie în penitenciarele din Chişinău, din Tiraspol sau din cen trele judeţene, erau trimişi la munci în gulagurile din URSS ori, în rezultatul unor simulacre de judecată, erau lichidaţi fizic. Dacă până la ocupaţia sovietică, în timpul administraţiei române, locuitorii provinciei se simţeau în siguranţă, fiind ocrotiţi de lege, imediat după 28 iunie 1940 erau, zilnic, martorii unor scene îngrozitoare: arestări întâmplătoare, dispariţia fără urmă a unor persoane cu foste posturi de conducere şi chiar a membrilor familiilor lor, fără a li se preciza vinovăţia, nu era dusă evidenţa arestaţilor etc. Pe parcurs, arestaţii şi rudele lor, în speranţa că noile autorităţi le vor revedea dosarele, adresau cereri diferitor instanţe, solicitând revizuirea acestora. În cadrul Prezidiumului Sovietului Suprem din teritoriile româneşti ocupate a fost creată o Comisie republicană specială împuternicită cu revederea dosarelor. În componenţa acesteia au fost incluşi doi membri ai Tribunalului Suprem – I. Pratevici şi E. Verlan[1], precum şi E. Kisuli[2], Z. Bondarenko[3], Ia. Mordoveţ[4] şi S. Bondarciuk[5] – persoane fidele puterii sovietice şi dornice de a se afirma. În baza analizei proceselor-verbale ale Prezidiului Sovietului Suprem la care am avut acces, referitoare la amnistia condamnaţilor, ne permitem să constatăm că nicio cerere n-a fost satisfăcută, iar „vinovăţia” tuturor a fost „confirmată”. Astfel, regimul comunist de ocupaţie nu a eliberat sau cruţat în vreun fel nicio persoană suspectată de neloialitate faţă de puterea sovietică impusă forţat în regiune. Mai mult, se constată că respectiva comisie a avut o activitate prodigioasă pe parcursul lunilor martie-mai 1941, iar la începutul lunii iunie reviziurea dosarelor cu caracter penal a fost stopată, aceasta limitându-se la cele civile, care le depăşeau numeric pe cele înaintate în perioadele similare ale lunilor precedente. Este cert că, la un anumit moment, autorităţile ocupante nu vedeau utilitatea condamnării la moarte a reprezentanţilor administraţiei româneşti. Fiind nemijlocit implicaţi în organizarea deportărilor din luna iunie, le atribuiau o mai mare utilitate condamnărilor la munci forţate în diferite regiuni ale URSS. În acelaşi timp, în majoritatea cazurilor, respectiva comisie doar confirma deciziile judecătoriilor din centrele judeţene ce funcţionau la moment. Cele mai multe dosare au parvenit de la judecătoriile regionale Bălţi, Tighina, Soroca, Orhei şi Chişinău. Mai mult, până a fi supuşi verdictului final, deţinuţii stăteau în penitenciarele din centrele judeţene unde şi-au primit sentinţa.

Motivele ce li se incriminau acestora erau diverse:

• au fost funcţionari în timpul administraţiei româneşti;

• poliţişti sau jandarmi;

• deţineau cărţi româneşti;

• au desfăşurat activitate contrarevoluţionară;

• au fost agenţi ai securităţii;

• au fost membri ai partidelor burgheze;

• au activat în calitate de feţe bisericeşti.

În consecinţă, se organiza un simulacru de judecată şi funcţionarii administraţiei româneşti arestaţi erau condamnaţi la moarte în conformitate cu art. 54–13 al Codului Penal al RSS Ucrainene. Menţionăm, în acest context, că asasinii niciodată nu au considerat necesar să comunice familiei arestatului informaţii despre soarta acestuia. Pe parcursul întregului an de ocupaţie sovietică, procese de judecată ale foştilor funcţionari ai administraţiei româneşti erau înscenate atât de Tribunalul Militar Odesa, cât şi de nou-creata Comisie de Stat de la Chişinău. În prima perioadă, majoritatea condamnaţilor erau judecaţi la Odesa, ca, ulterior, centrul de greutate să fie transferat la Chişinău. Guvernarea comunistă a fost neîngăduitoare şi cu reprezentanţii intelectualităţii rămase în provincie. Acestora li se incriminau diferite motive pentru care erau arestaţi, ca mai apoi să dispară fără urmă. Zguduitor este cazul lui Ilie Ciocoi din satul Zaim, raionul Căuşeni, judeţul Tighina, care a fost arestat de NKVD în ianuarie 1941 incriminându-i-se că avea în casă mai multe cărţi româneşti. Acesta a fost ţinut un timp în penitenciarul din Tighina, după care a fost trimis într-un lagăr de corecţie prin muncă din URSS[6]. Relevant este şi cazul lui Ion Cobzarenco, notar, arestat la 18 aprilie 1941 şi împuşcat în regiunea Kazan (din URSS) un an mai târziu. Acestuia, la arestare, nici nu i-a fost comunicat motivul pentru care s-ar fi făcut vinovat[7]. O soartă similară a avut-o Nicolae Holban, notarul satului Petreşti, raionul Ungheni, care, în 1940, a fost arestat împreună cu toată familia. La 5 decembrie 1941 a fost împuşcat într-un lagăr din regiunea Sverdlovsk[8]. Învăţătorul Zinovie Ioncu din Tighina a fost arestat la 6 iulie 1940, în timp ce se afla la Chişinău, şi a fost deportat la Novosibirsk[9]. Sunt doar câteva exemple de lichidare fizică a intelectualităţii de către puterea sovietică ocupantă.

În momentul în care industria grea sovietică necesita în permanenţă forţă de muncă, la iniţiativa maiorului Sazîkin, NKVD-istul principal de la Chişinău, şi, evident, cu confirmarea celor de la Kremlin, mii de funcţionari în timpul administraţiei româneşti au fost transferaţi în lagărele de muncă din URSS. Pe parcursul primului an de ocupaţie, astfel de transferuri au fost organizate de două ori. La sfârşitul lunii august 1940 şi aprilie 1941, NKVD de la Chişinău a organizat, în cea mai mare taină, trimiterea acestora la munci forţate în lagărele de muncă din RSS Kazahă, regiunea Kazan (RASS Tătară), Karaganda, Siberia, RASS Komi[10], lagărele Vâtegorsk, Veatsk, Cerepoveţ. Spre regret, nu cunoaştem deocamdată numărul acestora, însă cert este că majoritatea au murit în chinuri groaznice pe parcursul anilor 1942–1943. În felul acesta, autorităţile criminale sovietice eliberau locul pentru întemniţarea altor mii de oameni nevinovaţi, pe care regimul de ocupaţie i-a exterminat mai apoi. Genocidul ţărănimii locale. În rezultatul instaurării sistemului colonial sovietic a avut mult de suferit agricultura, ţărănimea locală. În 1940 suprafaţa terenurilor agricole constituia 3,4 mln. ha, dintre care 82% era pământ arabil şi cultivat cu plante multianuale. La început, tot pământul a fost naţionalizat şi declarat proprietate a statului sovietic. Pentru că expansiunea avusese loc vara, pământul arabil, lanurile de cereale, viile, livezile au rămas de facto fără stăpân, tocmai în perioada în care urmau a fi efectuate muncile agricole de recoltare. Ţăranii, într-adevăr, primeau pământul cu satisfacţie. Era firesc, mai ales că, pentru pământ nu se plătea, iar majoritatea suprafeţelor cu cereale, viile şi livezile erau cu rod. Ei însă nu-şi puteau imagina dimensiunile impozitului agricol şi ale livrărilor obligatorii de produse alimentare către statul sovietic. În scopul redării unui tablou veridic al terorii economice la care a fost supusă ţărănimea băştinaşă pe parcursul primului an de ocupaţie sovietică fac referinţă la un studiu de caz elocvent, reprodus din lucrarea istoricilor Elena şi Ion Şişcanu „O gospodărire ţărănească din judeţul Chişinău, având în folosinţă şase ha de pământ, era obligată să furnizeze statului sovietic 960 kg de cereale, dintre care, de regulă, 380 kg de grâu şi 580 kg de porumb, plus la acestea 2 160 kg de floarea-soarelui şi încă 1 920 kg de soia[11]. În total, ţăranul urma să dea statului la un preţ redus recolta obţinută de pe 4,87 ha, adică 81% din totalul recoltei obţinute[12].

În cazul în care nu îndeplinea obligaţiile în termenele stabilite, gospodăria ţărănească era supusă unei amenzi echivalente cu preţul de piaţă al cantităţii de produse nelivrate. În acelaşi timp, din gospodăria respectivă, odată cu amenda, era luată şi cantitatea de produse agricole neachitată. În cazul în care ţăranii se împotriveau sau nu erau deloc în stare să achite impozitele exagerate, erau condamnaţi. Arestarea şi judecarea acestora se efectua conform aceluiaşi scenariu ca şi în cazul celor învinuiţi de acţiuni politice. Arestaţilor li se înscenau procese de judecată în centrele raionale unde aveau vize de reşedinţă. Cele mai multe procese de judecată de accest gen au avut loc în toamna şi iarna anului 1940. Cei judecaţi de autorităţile comuniste erau învinuiţi de neîndeplinirea planului de livrare a impozitului către stat „postavka” sau neachitarea impozitului în bani, uneori erau judecaţi şi din cauză că nu au îndeplinit planul de stat la semănat. Drept bază legislativă pentru condamnaţi au servit vestitele articole 46, 58 şi 51-1 ale Codului Penal al RSS Ucrainene, care prevedeau privaţiunea de libertate şi/sau confiscarea averilor. Documentele de arhivă şi sursele orale denotă că ţăranii judecaţi în baza motivelor nominalizate mai sus au fost impuşi la munci forţate în lagărele de muncă din URSS. În scopul asigurării economiei sovietice cu forţă de muncă către începutul lunii ianuarie 1941, în mod clandestin şi bine organizat, deţinuţii au fost transferaţi în lagărele de muncă forţată din Vîtegorsk, Veatsk şi Cerepoveţ. Documentele la care am avut acces, deocamdată, nu ne permit să ne creăm un tablou amplu al acestor evenimente[13]. După cum s-a demonstrat, regimul comunist, pe tot parcursul perioadei de ocupaţie, a avut un comportament criminal cu toţi cei bănuiţi că ar avea alte viziuni decât cele oficiale, dar teroarea s-a înteţit în momentul în care linia frontului s-a apropiat. În ultimele zile înainte de retragere, reprezentanţii administraţiei sovietice, paralel cu distrugerea imobilelor, arderea acestora, şi-au finisat şi toate procesele ce le aveau pe rol.

SUMMARY

As it was proved, the communist regime, throughout the period of occupation had a rough behavior with everyone suspected to have other views than the official ones, but terror intensified when the front line approached. In the last days before retirement, the Soviet government representatives, along with the destruction and burning of the buildings, finished with supererogation all the processes that they had.



[1] Studii medii, preşedintele Judecătoriei Supreme a RSSM.

[2] Studii medii, preşedintele Sovietului Suprem al RSSM.

[3] Studii medii incomplete, primul-secretar al Comitetului Raional Nisporeni, ucrainean.

[4] Studii medii, şeful NKVD-ului de la Chişinău, ucrainean.

[5] Studii medii incomplete, procurorul RSSM.

[6] M. Druc, Al. Chiriac, Persoane deportate din Basarabia după 1940 // Arhivele totalitarismului, 1996, Nr. 10, p. 195.

[7] Ibidem, p. 205

[8] Ibidem, p. 196.

[9] Ibidem, p. 206.

[10] Arhiva Naţională a Republicii Moldova, F. 2918, Inv. 3, dos. 1; M. Druc, Al. Chiriac, Op. cit., p.185–214.

[11] Toate aceste cantităţi trebuiau livrate statului indiferent de faptul dacă ţăranul le va cultiva sau nu.

[12] I. Şişcanu, E. Şişcanu, Sistemul fiscal sovietic privind ţăranii basarabeni, 1940–iunie 1941 // Revista de istorie a Moldovei, 1995, Nr. 3-4, p. 20-21.

[13] La moment, nu cunoaştem nici numărul arestaţilor, nici al condamnaţilor, acest subiect fiind unul prioritar pentru autor.