BUZDUGAN

Share

 

Buzduganul este o armă masivă, formată dintr-un cap metalic în formă cilindrică sau alungită, având o coadă din lemn, iar apoi una din fier cu mânerul din piele. Unele buzdugane aveau la mâner o dangă, ce proteja mâna luptătorului. Capul buzduganului era înconjurat de corpuri ascuțite. Arma se întâlnește în Moldova în secolele XV-XVI, fiind produsă aici, dar importată și din țările vecine. În dotarea cavaleriei erau buzduganele cu mânerul scurt, iar în dotarea infanteriei se întâlnea cel cu mânerul lung.