Istoria per zi

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

La începutul anilor ’90, sub influenţa forţelor conservatoare locale şi a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul Republicii Moldova şi-a declarat independenţa autoproclamata republică moldovenească nistreană. Eforturile  forţelor  democratice  de  a  detensiona  situaţia  în  baza unei politici de conciliere au eşuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii şi activităţii legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestor tendinţe li se opunea însă, cu vehemenţă, dorinţa de a reveni la imperiul sovietic, politica de reîmpărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au fost, de fapt, principalele cauze ale începerii războiului de pe Nistru. Forţele procomuniste nu puteau accepta noile circumstanţe; căutau diferite...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

După eşecul puciului din august, autorităţile din Transnistria şi-au intensificat acţiunile orientate spre destrămarea unităţii teritoriale a Moldovei. Începând cu 1 septembrie 1991, un grup de femei din Tiraspol şi Bender au blocat, timp de o lună, calea ferată care asigura legătura cu fosta URSS. La  6  septembrie  1991,  în  conformitate  cu  hotărârea  Sovietului suprem transnistrian, intitulată „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei”, a fost creată aşa-numita gardă republicană. După organizarea acestor instituţii şi structuri antistatale, în perioada 10-12 septembrie 1991, la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi a şefilor Armatei a 14-a rusă, a fost convocată adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile ministrului apărării al URSS, ei vor trece...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

Urmărind scopul creării unor structuri paralele puterii de stat, la 1 decembrie 1991, forţele separatiste au organizat alegerea „preşedintelui republicii moldoveneşti nistrene”. În ajunul alegerilor, persoane înarmate au început să intimideze populaţia din regiune. Pregătirile pentru alegerea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene s-au desfăşurat în contextul unei activităţi ilegale intense a adepţilor menţinerii fostei URSS, în contextul acţiunilor practice de creare a unor structuri de ordine paralele, intimidării şi şantajării locuitorilor şi colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului. În ajunul alegerilor, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei oficiale moldoveneşti. La 27 noiembrie 1991, în biroul Sovietului sătesc din localitatea Teia (raionul Grigoriopol) au apărut 6 persoane...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 12

Share

Razboi_Transnistria_38A fost minat şi barajul centralei hidroelectrice de la Dubăsari. Singurul lucru ce-i oprea pe separatişti să arunce în aer barajul era valul de apă care ar fi putut atinge 12 m, inundând astfel Tiraspolul, capitala autoproclamatei republici nistrene.

Printr-un apel adresat populaţiei din raioanele din stânga Nistrului, Guvernul Republicii Moldova a demascat politica extremistă, antipopulară, a liderilor tiraspoleni, care au adus ţara în prag de război.

Puterea executivă cerea militarilor ruşi să respecte principiile de neamestec în treburile interne ale republicii, legile şi hotărârile oficiale, să nu furnizeze arme forţelor antidemocratice.

Ostilităţile de pe Nistru au fost deseori calificate drept conflict militar între forţele de ordine ale Republicii Moldova şi forţele separatiste de la Tiraspol, asistate, când făţiş, când pe ascuns, de susţinătorii acestora de la Moscova. Moscovei îi convenea ca lucrurile să evolueze de la sine, atâta timp cât forţele separatiste erau cele care dictau evoluţia violenţelor. Armata a 14-a a intervenit direct, o dată cu escaladarea conflictului, când interesele enclavei separatiste, dar şi ale Rusiei, erau ameninţate.

Implicarea  Rusiei  de  partea  forţelor  separatiste  în  confruntările armate din estul Republicii Moldova a fost recunoscută prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, de la Haga, pronunţată la 8 iulie 2004 în cazul Ilaşcu şi alţii vs Moldova şi Rusia. În perioada conflictului moldovenesc din 1991-1992, forţele fostei Armate a 14-a  (care  a  aparţinut  succesiv  URSS,  CSI  şi  apoi  Federaţiei  Ruse) staţionate în Transnistria – parte integrantă a teritoriului Republicii Moldova, au luptat cu/şi în numele forţelor separatiste transnistriene.

Mai mult ca atât, mari cantităţi de arme din depozitele Armatei a 14-a (care a devenit ulterior GOTR) au fost transmise, în mod intenţionat separatiştilor, care au beneficiat şi de alte arme, fără ca soldaţii ruşi să li se opună. Armata sovietică a pus cu generozitate la dispoziţia forţelor separatiste militari, experţi, echipamente sofisticate.

În  primăvara  anului  1992,  în  armata  separatistă  nistreană  erau deja  înrolaţi  8.000  de  ofiţeri  activi,  rezervişti  şi  militari  în  termen, care formau „garda transnistreană”, la care se adăugau 5.000 de angajaţi ai trupelor de interne şi 4.000 de muncitori înarmaţi din „detaşamentele de autoapărare”. Printre apărătorii cauzei separatiste se numărau şi mai bine de 3.000 de cazaci şi mercenari sosiţi din Rusia şi Ucraina, 200 voluntari de la Comrat şi peste 300 puşcăriaşi eliberaţi din penitenciarele ruseşti, cu condiţia de a veni în ajutorul enclavei separatiste. Întreprinderile de la Tiraspol şi Râbniţa au fost mobilizate în regim de război, pentru a asigura capacitatea de luptă a forţelor secesioniste.

În situaţia creată, factorii de decizie de la Chişinău au decis să creeze puncte de comandă în imediata apropiere a zonei de conflict. Un punct de comandă, prevăzut pentru acţiuni în zona de centru, a fost organizat în localitatea Holercani. De la punctul de comandă din or. Anenii Noi se coordonau acţiunile efectivului antrenat pe direcţia sud.

La 17 martie, în Republica Moldova a sosit într-o vizită de documentare un grup de deputaţi ai Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse.

În cadrul întrevederii acesteia cu Mircea Snegur, membrii grupului au  salutat  intenţia  Chişinăului  de  a  acorda  Transnistriei  statut  de zonă economică liberă, precizând, totodată, că „Transnistria trebuie să aibă toate garanţiile că, în cazul reunirii Moldovei cu România, nu se va pomeni teritoriu al statului reunificat România”.

La cererea preşedintelui Moldovei, situaţia din Transnistria a fost examinată şi la 20 martie, în cadrul reuniunii de la Kiev a şefilor CSI.

Declaraţia de la Kiev a şefilor CSI „Cu privire la situaţia din raioanele din stânga Nistrului” exprima grija pentru păstrarea integrităţii teritoriale. Semnatarii declaraţiei se obligau să nu permită antrenarea statelor  lor  în  conflict;  tranzitarea  pe  orice  cale,  pe  teritoriul  lor,  a formaţiunilor armate; să nu permită traficul ilicit de arme; să confişte armele, tehnica militară şi mijloacele militare de telecomunicaţii de la persoanele civile şi formaţiunile ilegale; să nu admită accesul acestora la arsenalele trupelor CSI; să stopeze propaganda conflictului în mass-media, fapt ce promova escaladarea lui.

 

După reuniunea de la Kiev, Legislativul Federaţiei Ruse a expediat pe adresa Parlamentului Republicii Moldova un mesaj, care sugera părţilor antrenate în conflict să înceteze focul, să-şi retragă formaţiunile armate şi să iniţieze un dialog politic. Sovietul Suprem al Rusiei considera  necesar  „a  completa  statutul  de  zonă  economică  liberă”, pe care Republica Moldova era gata să-l acorde Transnistriei, „cu un statut politic corespunzător, care să garanteze poporului din Transnistria dreptul la autodeterminare, în cazul pierderii de către Moldova a statutului de stat independent”.

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 11

Share

Razboi_Transnistria_2Lângă  satul  Ursoaia  (raionul  Căuşeni),  colaboratorii  raionali  de poliţie au oprit automobilul GAZ-53, ce aparţinea şcolii medii profesional-tehnice nr. 31 din Comrat. Din remorca maşinii s-au ridicat 4 oameni înarmaţi cu automate, care au deschis focul. Subofiţerul de poliţie Buga, venit la faţa locului, a fost rănit mortal, decedând pe loc, iar sergentul inferior Şchiopu s-a ales cu o rană grea la braţul stâng.

Colaboratorii poliţiei au deschis şi ei focul, rănindu-l mortal pe unul dintre atacatori. Ceilalţi gardişti au dispărut, părăsind automobilul.

Atacatorii purtau uniforme speciale. În remorca automobilului a fost găsit un automat, 4 încărcătoare cu 30 de cartuşe, o grenadă de producţie sovietică. Şoferul automobilului a fost reţinut. Identitatea celui împuşcat nu a fost stabilită, deoarece asupra cadavrului nu s-au găsit acte de identitate.

La  12  martie  1992,  între  orele  10.00  şi  17.00,  în  or.  Bender  s-a desfăşurat sesiunea ordinară a sovietului orăşenesc, în cadrul căreia urmau să se discute doleanţele scrise ale deputaţilor referitor la situaţia social-politică a or. Bender şi la ilegalităţile comise de gardişti în Transnistria. Preşedintele comitetului executiv, V. Cogut, a dat un răspuns superficial, menţionând că poliţia îşi va îndeplini şi în continuare obligaţiile, declarând, totodată, că gardiştii îşi permit acţiuni nesancţionate. Unele tentative izolate ale câtorva deputaţi de a-i familiariza pe cei prezenţi la sesiune cu adevărata stare de lucruri nu au avut nici un efect: V. Cogut s-a grăbit să închidă lucrările sesiunii.

În jurul orei 18.00, pe traseul Bender-Căuşeni, în apropiere de satul Zaim, colaboratorii secţiei raionale de poliţie Căuşeni au încercat să reţină un automobil fără numere de înmatriculare, în care se aflau 3 gardişti care au deschis imediat focul. Automobilul abandonat, a fost găsit mai târziu la o intersecţie din apropierea satului Zaim şi a fost adus la sediul din Căuşeni. La 6 martie, această maşină a fost sustrasă de către gardişti de la colaboratorii serviciului inspecţie rutieră a inspecţiei auto a or. Bender, care au fost ameninţaţi cu moartea.

În jurul orei 18.30, la ieşirea din or. Bender, gardişti înarmaţi au reţinut 2 colaboratori ai secţiei de poliţie Buiucani. La statul-major al gardiştilor, cei doi poliţişti au fost deposedaţi de armele din dotare şi de actele de identitate, ulterior fiind şi intimidaţi. După aceea, au fost eliberaţi împreună cu maşina şi cu cei doi infractori pe care îi escortau.

La 13 martie, în satul Parcani, un detaşament de femei, susţinut de aproximativ 300 de cazaci, au întreprins un atac banditesc asupra unităţii militare a Armatei a 14-a, capturând armament. S-a stabilit ulterior, că acest furt fusese regizat de înşişi ofiţerii armatei.

La 14 martie, vandalii au distrus podul de peste Nistru în direcţia or. Dubăsari.

În seara de 14 martie, gardişti şi cazaci care controlau magistrala auto strategică Tiraspol-Râbniţa, au deschis, în apropierea satului Roghi, focul asupra unui grup de 15 poliţişti aflaţi în subordinea Ministerului de Interne al Republicii Moldova. Atacatorii şi-au întărit din timp poziţiile lângă şosea şi în pădurea vecină: au săpat tranşee, au construit blindaje, au modificat un tanc, transformându-l în maşină blindată pe şenile. Ca răspuns la atacul gardiştilor, poliţiştii au deschis şi ei focul, însă forţele separatiştilor creşteau permanent. În timpul contraatacului, gardiştilor li s-a alăturat o altă maşină blindată pe şenile şi un camion marca ZIL-130. O mitralieră de pe una din maşinile blindate a început să verse foc asupra unui autobus cu civili, care se apropia din direcţia or. Râbniţa. Martorii oculari spuneau că echipajul maşinii blindate a folosit autobuzul ca scut, fiind sigur că poliţiştii nu vor deschide focul asupra unui mijloc de transport civil.

Protejându-se cu ajutorul autobuzului, gardiştii au continuat să tragă din armă, apoi au împins mijlocul de transport în şanţul de pe marginea drumului. Chiar şi când pasagerii, părăsind mijlocul de transport, fluturau batiste albe, gardiştii nu au încetat să tragă: civilii s-au împrăştiat în grabă, fără să-şi ia lucrurile personale.

Poliţiştii i-au strâmtorat pe atacatori şi i-au forţat să se retragă în direcţia or. Dubăsari. Postul gardiştilor a fost lichidat; starea psihologică a populaţiei satului Roghi, unde gardiştii distribuiau arme, încercând să implice locuitorii în aceste evenimente, s-a îmbunătăţit.

După încetarea acţiunilor militare, în jurul orei 20.30, jumătate dintre locuitorii satului a predat armele la primărie.

Sosită la faţa locului, echipa de filmare a găsit o maşină blindată arsă, iar alături – cadavrele a doi gardişti. A ars şi camionul în remorca căruia se aflau două cadavre în uniforme de cazaci, iar cadavrul unui alt cazac a fost găsit pe marginea şoselei. Pe asfalt, se profilau urme de şenile. Ministerul de Interne al Republicii Moldova nu avea în dotare maşini blindate cu şenile.

Autobuzul în care s-a tras avea numere de înmatriculare turceşti.

Echipa de filmare a depistat cadavrul unei tinere de 20 de ani, decedate în urma rănilor provocate de arme de foc. Autobuzul era în întregime ciuruit de gloanţe. Traiectoria împuşcăturilor confirma că gloanţele au fost trase de către unităţile de gardişti. În autobuz se  aflau  33  de  turişti  din  or.  Harkov (Ucraina),  care  se  îndreptau spre Turcia. Ambii şoferi ai autobuzului erau cetăţeni turci. 20 de pasageri au ajuns în Râbniţa, o femeie grav rănită a fost internată în spitalul din acest oraş. Poliţia Republicii Moldova a transportat doi gardişti răniţi la spitalul din Criuleni, unde li s-a acordat primul ajutor medical.

Peste o zi, în zona satului Coşniţa s-au dat lupte crâncene între gardişti şi poliţiştii chemaţi în apărarea satului: au fost utilizate rachete antigrindină.

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 10

Share

Razboi_Transnistria_15La 2 martie 1992, gardiştii şi cazacii, înarmaţi cu automate, au patrulat, pe automobile, şoseaua Tiraspol-Dubăsari, blocând astfel podurile de peste Nistru în direcţia localităţilor Vadul lui Vodă, Lunga, dar şi barajul hidrocentralei de la Dubăsari, blocând astfel trecerea transportului pe podurile din or. Bender, Râbniţa şi spre or. Camenca. Posturile de gardişti şi miliţieni erau asigurate cu maşini blindate din dotarea armatei ruse.

La ora 20.00, în or. Bender, 16 gardişti înarmaţi au reţinut 6 colaboratori ai Batalionului serviciului de pază şi patrulare a secţiei orăşeneşti de poliţie, pe care i-au dezarmat, ducându-i la sediul Sovietului unit al colectivelor muncitoreşti (OSTK). În urma negocierilor dintre comisarul poliţiei, preşedintele Sovietului orăşenesc şi comandantul batalionului de gardişti, I. Kostenko, poliţiştii reţinuţi au fost eliberaţi, restituindu-li-se şi armele şi muniţiile, cu excepţia a două arme PR-73.

În acelaşi oraş, în noaptea de 3 martie, cazacii au cerut, în cadrul adunării OSTK, luarea cu asalt a secţiei orăşeneşti de poliţie din Bender. Străzile au fost patrulate, pe parcursul întregii nopţi, de trei automobile grele, cu gardişti înarmaţi.

La ora 11.00, gardiştii au atacat, cu maşini blindate, unitatea militară a statului-major al apărării civile. În drum spre satul Cocieri, au tras cu arma în populaţia paşnică, precum şi în edificiul sovietului sătesc din localitate. Gardiştii şi poliţiştii susţinuţi de populaţia băştinaşă, au luptat timp de trei ore. În rezultat, separatiştii au fost forţaţi să părăsească localitatea. În timpul luptei, au fost ucişi trei locuitori ai raionului Dubăsari şi 4 gardişti, 4 locuitori ai satului Cocieri; 15 gardişti s-au ales cu răni grave.

La ora 16.00, în or. Bender, la intersecţia străzilor Kişiniovskaia-Ermakov, a fost instalat un post din 8 gardişti înarmaţi cu arme automate şi cu o mitralieră. Ei aveau în dotare şi o maşină blindată.

La 4 martie 1992, la ora 16.40, în or. Bender, pe strada Suvorov, 6  gardişti  înarmaţi  au  atacat  postul  mobil  al  Poliţiei  auto,  cauzând leziuni  corporale  grave  inspectorilor,  deposedându-i  de  maşina  de serviciu şi plecând în direcţia or. Tiraspol.

La ora 17.40, în oraş, lângă memorialul „Vulturul gloriei”, gardişti neidentificaţi au atacat echipa de medici a secţiei de reabilitare narcologică a secţiei orăşeneşti de poliţie, provocând leziuni corporale şoferului-poliţist, deposedându-l de automobilul de serviciu şi dispărând într-o direcţie necunoscută.

La 5 martie 1992, la ora 18.50, trei echipaje ale Serviciului patrulare şi pază (PPS) a secţiei orăşeneşti de poliţie Bender, în total 12 persoane, au fost reţinute de un grup de gardişti înarmaţi, în apropierea aceluiaşi memorial. În văzul trecătorilor, sub ameninţarea armelor, persoanele reţinute au fost supuse percheziţiei şi abuzului fizic, apoi transportate în or. Tiraspol. Cele trei automobile ale Serviciului patrulare şi pază (PPS) a secţiei orăşeneşti de poliţie au fost transportate la baza gardiştilor.

La 6 martie, între orele 24.00 şi 6.00, în or. Bender, pe strada Zavodskaia  27,  un  grup  de  gardişti  înarmaţi  a  pătruns  pe  teritoriul arendat de secţia poliţiei auto a Serviciului patrulare şi pază (PPS), distrugând şi scoţând din funcţiune mai multe automobile.

La 7 martie 1992, în jurul orei 2.00, în or. Bender, pe strada Zavodskaia, în apropierea secţiei Poliţie rutieră, gardişti înarmaţi, care se  deplasau  într-un  automobil  KAMAZ,  au  capturat  doi  paznici  ce supravegheau clădirea şi baza auto a unei uniuni de consum. Gardiştii le-au pus saci pe cap şi au scos din sediul poliţiei auto câteva safeuri cu acte şi fişiere, după care au incendiat clădirea. Paznicii au fost ameninţaţi cu moartea în caz că vor încerca să anunţe unitatea de pompieri cu privire la incendiu. Echipa de pompieri a ajuns la locul faptei abia peste o oră, când incendiul mistuise deja întreaga clădire. Gardiştii au dus safeurile cu documente şi fişierele într-o direcţie necunoscută.

La ora 10.50, în apropiere de maternitate, la staţia de autobuze de pe strada Moscovskaia-Parcul Gorki, gardişti înarmaţi, deplasânduse într-un automobil KAMAZ, au capturat 10 colaboratori ai poliţiei din Bender, pe care i-au dus într-o direcţie necunoscută, le-au cauzat leziuni corporale grave, apoi, la ora 12.30, i-au eliberat. În jurul orei 11.00, în or. Bender, pe strada Moskovskaia, un alt grup de gardişti înarmaţi au cauzat leziuni corporale grave inspectorilor Serviciului poliţie rutieră a inspecţiei auto a secţiei orăşeneşti de poliţie, aflaţi în misiune de serviciu.

La ora 1.00, în satul Crasnogorca (raionul Grigoriopol), 10 gardişti au intrat în scara unui bloc locativ, începând să bată la uşa şefului-adjunct responsabil pentru activitatea operativă a comisariatului de poliţie din orăşel. Gardiştii au încercat să spargă uşa. Poliţistul i-a avertizat că, în caz că i se va forţa uşa, va aplica arma din dotare. Ca răspuns, gardiştii au deschis foc din arme automate. Poliţistul a reuşit să scape cu greu, alegându-se cu o fractură provocată de o cădere periculoasă.

La 11 martie 1992, la ora 14.15, la intrarea în or. Bender, 5 gardişti înarmaţi, care circulau cu un UAZ-469, au oprit automobilul M-2141 al secţiei raionale de poliţie Căuşeni, cu care comisarul-adjunct de poliţie şi un ofiţer operativ superior al poliţiei economice se întorceau din Chişinău şi, fără nici un avertisment, au deschis foc asupra maşinii. Colaboratorii poliţiei au reuşit să mai parcurgă două cartiere cu automobilul deteriorat, apoi, cu un mijloc de transport de ocazie au ajuns la Căuşeni.

La ora 17.30, în or. Bender, pe strada Enghels, un grup de gardişti înarmaţi  l-au  reţinut  pe  şeful  adjunct  al  Departamentului  poliţiei economice  a  secţiei  orăşeneşti,  maiorul  V.  Antoniuc,  şi  pe  ofiţerul operativ al Direcţiei poliţiei economice a Ministerului de Interne, căpitanul I. Soroncenco. Aceştia au fost urcaţi în automobile şi transportaţi în cazarmele gardiştilor de pe strada Benderskogo Vostania.

La ora 18.30, pe strada Ermakov, gardişti înarmaţi au oprit autobuzul care circula pe ruta Tiraspol-Chişinău. 

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 9

Share

Razboi_Transnistria_12La 16 decembrie, delegaţia Ministerului Apărării al URSS, condusă de generalul Omelcev, venită să verifice cazurile de înarmare a gărzilor transnistriene din depozitele armatei sovietice, a fost arestată de către activistele comitetului de grevă de la Tiraspol. I s-a cerut să urce într-un autobuz şi, sub escorta femeilor greviste, a fost transportată la Odesa, la comandamentul militar al districtului.

La 22 decembrie, un grup de gardişti transnistrieni înarmaţi au atacat batalionul unităţii de miliţie (nr. 5447) din or. Bender, capturând 2 blindate şi 3 automobile, pe care le-au dus la Tiraspol.

În noaptea de 31 ianuarie 1992, în or. Bender, s-a comis un atac asupra unui grup de poliţişti din Bender, în urma căruia 5 poliţişti s-au ales cu leziuni corporale grave.

Alt atac similar s-a comis asupra unei patrule de poliţie, 4 poliţişti fiind traumatizaţi.

Cazuri de maltratare şi intimidare se înregistrau în mod repetat, în regiune creându-se o situaţie de haos, ce înfricoşa populaţia locală şi o cufunda în incertitudine.

Printr-o hotărâre adoptată la 25 februarie, Sovietul suprem transnistrian dispunea ca, începând cu 1 martie 1992, toate băncile din regiune să-şi efectueze operaţiile financiare cu partenerii din ţările CSI doar prin intermediul conturilor deschise la Tiraspol. Administraţiei  i  se  acordau  prerogativele  de  a  lua  în  mod  operativ  măsuri extraordinare în scopul protejării intereselor economice şi financiare ale enclavei separatiste.

La  27  februarie,  în  baza  unui  „decret”,  a  fost  instituită  cetăţenia RMN, ca un punct pe „i” în disputa cu Chişinăul privitor la seriozitatea proiectului secesionist.

La începutul lunii martie 1992, pe fundalul confruntării financiar-economice între cele două maluri ale Nistrului începea un război adevărat, cu gloanţe şi obuze: un masacru al inocenţilor.

Gardiştii-mercenari şi căzăcimea condusă de liderii de la Tiraspol declanşau  constant  acţiuni  militare  împotriva  structurilor  legitime ale Republicii Moldova. Formaţiunile paramilitare au început ofensiva asupra sediului poliţiei din Dubăsari, arestând 34 de poliţişti.

La  1  martie  1992,  ora  22.19,  în  timpul  unei  serate  cu  dansuri, la căminul fabricii de confecţii, asupra câtorva grupuri de cetăţeni, înspre care se îndreptau din direcţii diferite două automobile UAZ, s-au tras rafale intense din arme automate. În rezultatul atacului armat, şeful departamentului de poliţie din Dubăsari, Sipcenco, a fost rănit şi a decedat la spital. Deşi grupa operativă a Secţiei raionale de  poliţie  de  la  Dubăsari  n-a  participat  la  acel  schimb  de  focuri, prin oraş s-au răspândit zvonuri provocatoare privitor implicarea poliţiei în decesul lui Sipcenco. Acest atac a fost urmat de atacul armat al cazacilor asupra secţiei de poliţie şi luarea drept ostatici a 32 de colaboratori ai poliţiei şi a 2 stagiari. Poliţia nu a răspuns însă la acest atac.

La ora 4.25, medicul de serviciu al Spitalului raional Dubăsari a comunicat că au fost aduse cadavrele lui Meşkov, locuitor al or. Volgodonsk din regiunea Rostov, şi al lui Pasecinik, locuitor din Dubăsari.

La 2 martie, sesiunea a 46-a a Adunării Generale a ONU a admis Republica  Moldova,  prin  aprobare  unanimă,  în  familia  Naţiunilor Unite. Anterior, la 30 ianuarie, Republica Moldova devenise membru deplin al CSCE.

Admiterea  Republicii  Moldova  în  Organizaţia  Naţiunilor  Unite însemna, în mod implicit, condamnarea enclavelor separatiste la un anonimat categoric şi anularea, pentru totdeauna, a oricăror iluzii ale acestora de a fi admise cândva în lumea civilizată. De aici pornise şi disperarea Tiraspolului, manifestată prin încercarea de a se impune prin forţa armelor. În fapt, conflictul dezlănţuit de forţele proimperiale  urmărea  să  compromită  şansa  de  integrare  în  lumea  liberă  a noului stat independent; să remodeleze, printr-o înfrângere militară, cursul politic de distanţare de CSI, îndeosebi în chestiunile de politică militară; să reafirme rolul de tutore necontestat al Moscovei în această regiune a Europei de Sud-Est.

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 8

Share

parada_tiraspol_1La 14 decembrie 1991, gardiştii au deschis focul, din direcţia or. Dubăsari, atacând masiv forţele poliţiei. În timpul acestor acţiuni, au fost reţinuţi 34 de gardişti, de la care au fost confiscate 2 mitraliere, 20 de arme automate Kalaşnikov, echipament militar etc. 28 dintre cei reţinuţi erau locuitori ai or. Râbniţa.

În aceeaşi zi, la ora 17.00, pe strada Kotovski, un grup de 12 gardişti înarmaţi au deschis focul asupra electricianului cazangeriei.

La ora 19.00, un grup de gardişti a deschis focul asupra automobilelor care circulau pe străzi, astfel de atacuri fiind înregistrate pe întregul perimetru al or. Dubăsari.

Tot în aceeaşi zi, în timpul atacului gardiştilor, a fost grav rănit locotenentul de poliţie Mihai Lazan.

Deşi conducerea Republicii Moldova depunea eforturi vădite pentru a evita începerea unui război, acesta s-a declanşat, totuşi, soldându-se cu mari pierderi de vieţi omeneşti. În aproximativ 4 luni, de la 10 decembrie 1991 până în martie 1992, au fost înregistrate 57 de acţiuni criminale ale gardiştilor asupra poliţiştilor. În rezultatul acestora, şi-au pierdut viaţa 4 colaboratori ai poliţiei, 13 fiind răniţi, 40 maltrataţi.

La 12 ianuarie 1992, în or. Dubăsari, gardiştii au tras în automobilul de serviciu al Secţiei raionale de poliţie. Ofiţerul operativ superior al secţiei poliţie criminală, căpitanul S. Marcenco, s-a ales cu răni grave.

În aceeaşi zi, la Dubăsari, la postul Poliţiei rutiere, s-a tras în automobilul M-412, iar conducătorul auto, sergentul S. Manole, care se întorcea de la înregistrarea unui accident rutier, a fost rănit.

Într-o scrisoare deschisă, 11 deputaţi-reprezentanţi ai grupurilor etnice minoritare „au acuzat evenimentele din 13 decembrie 1991 de la Dubăsari, care au agravat mult situaţia, apropiind-o de un război civil de proporţii, de un conflict interetnic, cu posibile repercusiuni serioase pentru securitatea europeană şi mondială. [...]. Conflictul în curs de desfăşurare poartă nu atât un caracter interetnic, cât unul politic şi ideologic”, subliniau cei 11 deputaţi, sugerând ca ambele părţi implicate în acest litigiu să facă unele compromisuri. Procedura utilizată de militari era aceeaşi ca şi în Ţările Baltice: adunările de ofiţeri hotărau trecerea unităţilor militare sub jurisdicţia enclavelor statale ilegale.

Provocarea de la Dubăsari urmărea un scop bine determinat: de a-l împiedica pe M. Snegur să negocieze cu liderii Comunităţii Statelor Independente.

La 26 decembrie 1991, printr-un „decret”, semnat de „preşedintele transnistrian” au fost fondate „forţele militare ale RMN, în baza trupelor şi altor formaţiuni dislocate în teritoriul RMN, cu excepţia trupelor ce intrau în componenţa forţelor strategice de apărare”.

Structura  forţelor  armate  transnistriene  trebuia  definitivată  cel târziu la 15 ianuarie 1992. I. Smirnov, comandantul suprem al acestor forţe, a ordonat recrutarea tinerilor din teritoriul transnistrian doar în cadrul unităţilor din regiune, dar şi rechemarea din armata sovietică a militarilor care urmau să-şi continue serviciul în armata locală.

Sovietul suprem de la Tiraspol trebuia să adopte, până la 1 februarie 1992, structura şi bugetul formaţiunilor militare. Unităţile staţionate pe  teritoriul  RMN  îşi  păstrau  structura  şi  statele  existente  până  în momentul încheierii procesului de reorganizare, finanţarea lor fiind asigurată din bugetul autoproclamatei republici.

Între 9-14 ianuarie 1992, unităţile militare din teritoriul RMN au jurat credinţă „poporului multinaţional nistrean”, fapt determinat de transferarea Armatei a 14-a în cadrul forţelor strategice de apărare ale CSI.