Istoria per zi

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

La începutul anilor ’90, sub influenţa forţelor conservatoare locale şi a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul Republicii Moldova şi-a declarat independenţa autoproclamata republică moldovenească nistreană. Eforturile  forţelor  democratice  de  a  detensiona  situaţia  în  baza unei politici de conciliere au eşuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii şi activităţii legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestor tendinţe li se opunea însă, cu vehemenţă, dorinţa de a reveni la imperiul sovietic, politica de reîmpărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au fost, de fapt, principalele cauze ale începerii războiului de pe Nistru. Forţele procomuniste nu puteau accepta noile circumstanţe; căutau diferite...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

După eşecul puciului din august, autorităţile din Transnistria şi-au intensificat acţiunile orientate spre destrămarea unităţii teritoriale a Moldovei. Începând cu 1 septembrie 1991, un grup de femei din Tiraspol şi Bender au blocat, timp de o lună, calea ferată care asigura legătura cu fosta URSS. La  6  septembrie  1991,  în  conformitate  cu  hotărârea  Sovietului suprem transnistrian, intitulată „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei”, a fost creată aşa-numita gardă republicană. După organizarea acestor instituţii şi structuri antistatale, în perioada 10-12 septembrie 1991, la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi a şefilor Armatei a 14-a rusă, a fost convocată adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile ministrului apărării al URSS, ei vor trece...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

Urmărind scopul creării unor structuri paralele puterii de stat, la 1 decembrie 1991, forţele separatiste au organizat alegerea „preşedintelui republicii moldoveneşti nistrene”. În ajunul alegerilor, persoane înarmate au început să intimideze populaţia din regiune. Pregătirile pentru alegerea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene s-au desfăşurat în contextul unei activităţi ilegale intense a adepţilor menţinerii fostei URSS, în contextul acţiunilor practice de creare a unor structuri de ordine paralele, intimidării şi şantajării locuitorilor şi colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului. În ajunul alegerilor, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei oficiale moldoveneşti. La 27 noiembrie 1991, în biroul Sovietului sătesc din localitatea Teia (raionul Grigoriopol) au apărut 6 persoane...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

Share

cazaci_3După eşecul puciului din august, autorităţile din Transnistria şi-au intensificat acţiunile orientate spre destrămarea unităţii teritoriale a Moldovei. Începând cu 1 septembrie 1991, un grup de femei din Tiraspol şi Bender au blocat, timp de o lună, calea ferată care asigura legătura cu fosta URSS.

La  6  septembrie  1991,  în  conformitate  cu  hotărârea  Sovietului suprem transnistrian, intitulată „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei”, a fost creată aşa-numita gardă republicană.

După organizarea acestor instituţii şi structuri antistatale, în perioada 10-12 septembrie 1991, la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi a şefilor Armatei a 14-a rusă, a fost convocată adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile ministrului apărării al URSS, ei vor trece de partea separatiştilor şi, în caz de complicare a situaţiei, vor proceda la apărarea acestora.

Deoarece personalul secţiilor de poliţie din stânga Nistrului continua să se conducă de legislaţia Republicii Moldova, forţele separatiste au decis să formeze un minister de interne paralel. Astfel, la 10 septembrie 1991, a fost emis ordinul aşa-numitei Direcţii de interne transnistriene care dispunea crearea la Râbniţa a unei secţii locale de miliţie.

Concomitent, se proferau ameninţări la adresa poliţiei şi pichetate sec-ţiile raionale de poliţie şi alte structuri ale Ministerului de Interne.

La 11 septembrie, hotărârea Prezidiului sovietului suprem transnistrian – „Cu privire la forţele armate pe teritoriul Transnistriei” – a invalidat Decretul Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la evacuarea forţelor armate ale URSS şi celor ale Ministerului de Interne al URSS de pe teritoriul Republicii Moldova. Conform acestui act, decretul îşi înceta puterea legală pe teritoriul autoproclamatei republici moldoveneşti nistrene.

Sub presiunea autorităţilor locale, la 19 septembrie, secţia de poliţie  din  or.  Râbniţa  a  trecut  sub  jurisdicţia  Direcţiei  de  interne  a Transnistriei.

La 20 septembrie, Sovietul orăşenesc Dubăsari a adoptat decizia de a desfiinţa secţia raională de poliţie şi de a crea o secţie raională de miliţie transnistriană.

La 22 septembrie, secţia raională de poliţie Camenca a trecut şi ea sub autoritatea separatiştilor.

La 1 octombrie 1991, a fost semnat un protocol de conciliere şi redresare a situaţiei din zona de conflict. Punctele 3 şi 4 ale protocolului de conciliere prevedeau suspendarea hotărârilor cu privire la instituirea structurilor de stat ilegale şi resubordonarea organelor existente ale puterii şi administraţiei de stat. Contrar acestor decizii, în or. Râbniţa, în zona combinatului metalurgic, a fost creată o tabără în al cărei perimetru se adunau aşa-numitele detaşamente de muncitori din or. Dubăsari şi Râbniţa. Se întreprindeau acţiuni ilegale de intimidare şi şantajare a colaboratorilor de poliţie rămaşi fideli Republicii Moldova.

Aceste acţiuni ilegale deveneau din ce în ce mai violente. La 2 octombrie 1991, executivul din Tiraspol a adoptat rezoluţia nr. 20, cunoscută şi ca rezoluţia „Cu privire la reorganizarea direcţiei de miliţie orăşenească a departamentului de afaceri interne”, în baza căreia poliţia locală era scoasă de sub jurisdicţia conducerii legale a Republicii Moldova.

La 16 octombrie 1991, într-un birou al secţiei raionale de poliţie Dubăsari a fost aruncat un obiect exploziv cu nitrotoluen: din fericire, au fost cauzate doar daune materiale.

La 27 noiembrie, „sovietul suprem” transnistrian a decis acceptarea sub jurisdicţia autoproclamatei republici moldoveneşti nistrene a unităţilor Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne şi ale Comitetului Apărării Civile pan-unionale, care, în cadrul unor adunări ale ofiţerilor şi subofiţerilor, au solicitat formarea unei comisii ce să negocieze cu instanţele de la Moscova chestiunile privind finanţarea  şi  asigurarea  materială;  elaborarea  unei  baze  normative ce să reglementeze activitatea unităţilor, statutul lor juridic şi social; mărirea salariilor militarilor trecuţi în serviciul Tiraspolului; elaborarea unui plan cu privire la structura şi amplasarea acestor unităţi pe teritoriul republicii moldoveneşti nistrene. O altă hotărâre a „Sovietului suprem”, cu referire la unităţile militare ale armatei sovietice trecute sub jurisdicţia Tiraspolului, stipula că tragerea la răspundere penală sau la oricare alt gen de răspundere a militarilor, ale căror acţiuni „sunt îndreptate spre apărarea suveranităţii şi independenţei RMN este permisă doar cu acordul Sovietului suprem al RMN, iar în perioada dintre sesiuni – şi de prezidiul lui”.

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

Share

PMSSR 1990 TiraspolLa începutul anilor ’90, sub influenţa forţelor conservatoare locale şi a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul Republicii Moldova şi-a declarat independenţa autoproclamata republică moldovenească nistreană.

Eforturile  forţelor  democratice  de  a  detensiona  situaţia  în  baza unei politici de conciliere au eşuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii şi activităţii legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestor tendinţe li se opunea însă, cu vehemenţă, dorinţa de a reveni la imperiul sovietic, politica de reîmpărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au fost, de fapt, principalele cauze ale începerii războiului de pe Nistru.

Forţele procomuniste nu puteau accepta noile circumstanţe; căutau diferite moduri de revenire la vechile tradiţii şi la vechile hotare. Susţinătorii locali ai acestor idei deveniseră simple marionete în mâinile „marilor minţi” de la Moscova.  În plus, în Moldova îşi făcuseră apariţia şi s-au stabilit actorii principali ai construcţiei viitoarei republici separatiste, care anterior colindaseră întregul spaţiu sovietic, realizând diverse misiuni.

Începând  cu  luna  septembrie  1989,  în  partea  stângă  a  Nistrului s-au declanşat un şir de acţiuni antimoldoveneşti susţinute de forţele antidemocratice de la Moscova. În scurt timp, liderii comitetelor muncitoreşti şi nomenclatura comunistă au convocat, în satul Parcani (raionul Slobozia), „congresul deputaţilor de toate nivelurile” din raioanele şi oraşele din stânga Nistrului, în cadrul căruia aceştia şi-au declarat opţiunea pentru autonomia în raport cu Republica Moldova şi nerecunoaşterea actelor legislative ale RSSM.

În temeiul hotărârilor adoptate de către instituţiile autoproclamate şi cu scopul de a susţine „structura statală” a acestora au fost create detaşamente înarmate, intitulate „unităţi de susţinere a miliţiei”.

Prin ordinul din 11 martie 1991 al locţiitorului preşedintelui executivului din or. Tiraspol, pe lângă executivul orăşenesc a fost creat un detaşament de miliţie civilă, constituit din 200 de persoane.

Membrii acestuia purtau uniformă militară de camuflaj fără semne distinctive şi erau echipaţi cu bastoane de cauciuc. Detaşamentul efectua  paza  edificiului  Sovietului  orăşenesc  şi  se  subordona  aşa numitului  Consiliu  unit  al  comitetelor  de  muncitori  (OSTK)  din Tiraspol. Hotărâri similare au fost adoptate şi de către sovietele orăşeneşti din Dubăsari şi Râbniţa, unde au fost create aşa numitele detaşamente de muncitori de ajutorare a miliţiei, cu un efectiv de 300 şi, respectiv, 100 de persoane.

Detaşamentul din or. Dubăsari era echipat cu uniformă militară de camuflaj, primită din Tiraspol, cu bastoane de cauciuc, staţii radio de tip militar, dar şi cu muniţii din arsenalul unităţilor armatei sovietice. În luna martie, asupra a patru membri ai detaşamentului au fost găsite 64 de grenade antipersonal F-1, 44 calupuri (brichete) cu trinitrotoluen, alte muniţii, care au fost imediat confiscate. În baza acestor detaşamente s-au şi format ulterior forţele armate ale separatiştilor din stânga Nistrului, utilizate în realizarea planurilor pe care le nutreau liderii lor şi în escaladarea unor conflicte social-politice.

Prin hotărârea  din  6  mai  1991  a  aşa-numitului  Soviet  suprem transnistrian, secţiile raionale şi alte instituţii ale Ministerului de Interne, localizate în partea stângă a râului Nistru, au fost scoase din subordinea Ministerului de Interne al Republicii Moldova, în regiune organizându-se Direcţia de interne, Procuratura, alte structuri nerecunoscute, care şi-au adoptat propriile legi.

Organizaţia „Patrioţii din Dubăsari” adresa locuitorilor din acest oraş şi din satele din stânga Nistrului apeluri prin care îndemnau la nesupunere faţă de prevederile Constituţiei şi legilor Republicii Moldova. Scrisoarea era înţesată de calomnii şi încerca să discrediteze structurile Ministerului de Interne. Acţiunile de intimidare a populaţiei din localităţile din stânga Nistrului şi de discreditare a structurilor statale oficiale au continuat pe parcursul mai multor luni.