Istoria per zi

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

La începutul anilor ’90, sub influenţa forţelor conservatoare locale şi a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul Republicii Moldova şi-a declarat independenţa autoproclamata republică moldovenească nistreană. Eforturile  forţelor  democratice  de  a  detensiona  situaţia  în  baza unei politici de conciliere au eşuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii şi activităţii legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestor tendinţe li se opunea însă, cu vehemenţă, dorinţa de a reveni la imperiul sovietic, politica de reîmpărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au fost, de fapt, principalele cauze ale începerii războiului de pe Nistru. Forţele procomuniste nu puteau accepta noile circumstanţe; căutau diferite...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

După eşecul puciului din august, autorităţile din Transnistria şi-au intensificat acţiunile orientate spre destrămarea unităţii teritoriale a Moldovei. Începând cu 1 septembrie 1991, un grup de femei din Tiraspol şi Bender au blocat, timp de o lună, calea ferată care asigura legătura cu fosta URSS. La  6  septembrie  1991,  în  conformitate  cu  hotărârea  Sovietului suprem transnistrian, intitulată „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei”, a fost creată aşa-numita gardă republicană. După organizarea acestor instituţii şi structuri antistatale, în perioada 10-12 septembrie 1991, la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi a şefilor Armatei a 14-a rusă, a fost convocată adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile ministrului apărării al URSS, ei vor trece...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

Urmărind scopul creării unor structuri paralele puterii de stat, la 1 decembrie 1991, forţele separatiste au organizat alegerea „preşedintelui republicii moldoveneşti nistrene”. În ajunul alegerilor, persoane înarmate au început să intimideze populaţia din regiune. Pregătirile pentru alegerea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene s-au desfăşurat în contextul unei activităţi ilegale intense a adepţilor menţinerii fostei URSS, în contextul acţiunilor practice de creare a unor structuri de ordine paralele, intimidării şi şantajării locuitorilor şi colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului. În ajunul alegerilor, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei oficiale moldoveneşti. La 27 noiembrie 1991, în biroul Sovietului sătesc din localitatea Teia (raionul Grigoriopol) au apărut 6 persoane...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 4

Share

Igor_SmirnovLa 3 decembrie, după ce a depus jurământul de „preşedinte” al enclavei, liderul transnistrian a semnat decretul nr. 2, prin care interzicea activitatea structurilor legale de poliţie pe teritoriul Transnistriei, în locul lor urmând să fie create organe subordonate în exclusivitate Tiraspolului. A fost emisă şi o hotărâre cu privire la formarea Direcţiei republicane pentru apărare şi securitate a RMN. Şef al acesteia a fost numit general-locotenentul Gh. I. Iakovlev, comandantul Armatei a 14-a sovietice, staţionate în Transnistria. Generalul avea misiunea ca, până la data de 2 ianuarie 1992, să prezinte pentru confirmare Sovietului suprem al RMN structura organizatorică a statelor direcţiei, unităţilor amplasate în RMN, precum şi proiectul legii privind statutul unităţilor militare ale RMN.

Generalul  Iakovlev  urma  să  tranşeze  cu  Ministerul  Apărării  al URSS, până la 15 februarie 1992, modul şi condiţiile de transmitere către Tiraspol a armamentului, tehnicii militare, mijloacelor materiale, fondului locativ ce aparţinea unităţilor militare staţionate în teritoriul enclavei transnistriene.

Iniţial, Ministerul Apărării de la Moscova a reacţionat pozitiv la intrarea comandantului Armatei a 14-a în serviciul RMN. Dar, la 11 decembrie, după evenimentele de la Belovejskaia Puşcia (8 decembrie),  când  a  fost  dizolvată  URSS,  la  Tiraspol  a  sosit  comandantul trupelor de uscat ale URSS, care 1-a demis pe Gh. Iakovlev din postul de comandant al Armatei a 14-a.

Nemulţumit că scrutinul nu a acoperit 100% din populaţia din regiunea de est a Republicii Moldova, la 3 decembrie, „Sovietul suprem al RNM” a decis organizarea alegerilor anticipate în sovietele raionale Dubăsari şi Grigoriopol, în sovietele săteşti Teia, Speia, Mălăieşti, Delacău,  Butor,  Taşlâc  şi  Goian.  „Preşedintele  RMN”  urma  să  numească  în  aceste  localităţi  reprezentanţi  plenipotenţiari. Urmau să fie eliberaţi din funcţie (inclusiv din gospodăriile agricole) cei care au încălcat prevederile „legii privind referendumul în RNM”.

Până la 1 februarie 1992, trebuia organizat „referendumul” în satele Coşniţa, Pârâta, Pohrebea, Molovata-de-Jos, Roghi, Doroţcaia şi în  alte  localităţi  care  au  refuzat  să  participe  la  referendumul  din  1 decembrie.

După simulacrul de scrutin prezidenţial din 1 decembrie, în satele din stânga Nistrului au început să intervină grupuri înarmate, care intimidau cetăţenii ce nu au participat la alegerile ilegale, desfăşurate de regimul de la Tiraspol.

La  4  decembrie,  a  fost  sigilat  sediul  secţiei  raionale  Dubăsari  a Ministerului  Securităţii  Naţionale.  Procuratura  or.  Tiraspol  a  fost trecută sub jurisdicţia enclavei transnistriene. Garda republicană a Transnistriei, constituită în baza detaşamentului “Dnestr” (Nistru), format încă în 1990, a început să fie instruită de ofiţerii trecuţi în rezervă ai Armatei a 14-a. Salariul unui ofiţer era de circa 1.400 ruble, în timp ce salariul mediu în Republicii Moldova era de 350 de ruble.

Ofiţerii din trupele nistrene participau la trageri împreună cu militarii din Armata a 14-a. Printre instructori se numărau 4 persoane din detaşamentul „Alfa”, o unitate de şoc a KGB-ului sovietic, şi 8 militari ai Detaşamentului cu destinaţie specială de la Riga, refugiaţi la Tiraspol. Încă la 18-19 noiembrie, detaşamentului „Dnestr” i s-au repartizat, din depozitele diviziei de infanterie de la Tiraspol, 1.500 pistoale automate, zeci de mitraliere, o cantitate considerabilă de grenade  şi cartuşe.  Gărzii  transnistriene  i  s-au  distribuit  mii  de  arme din transporturile cu armament sovietic, retras din fosta Republică Democrată Germană.

În scurt timp, în Transnistria a fost organizată o forţă armată bine instruită  şi  bine  echipată.  Consiliul  de  apărare  din  regiunea  transnistriană a elaborat planul nr. 130, conform căruia pe râul Nistru, la momentul oportun, urma să se înalţe un zid de foc nimicitor. Planul prevedea şi acapararea or. Tighina, situat pe malul drept al Nistrului.

Rezoluţia nr.117 prevedea trecerea, până în luna februarie 1992, a armamentului unităţilor militare aflate pe malul stâng al Nistrului în proprietatea enclavei transnistriene. În legătură cu acest fapt, premierul moldovean a invitat o comisie a Ministerului Apărării al URSS ce să verifice dacă într-adevăr ofiţerii Armatei a 14-a se aflau în serviciul administraţiei de la Tiraspol.