Istoria per zi

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

La începutul anilor ’90, sub influenţa forţelor conservatoare locale şi a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul Republicii Moldova şi-a declarat independenţa autoproclamata republică moldovenească nistreană. Eforturile  forţelor  democratice  de  a  detensiona  situaţia  în  baza unei politici de conciliere au eşuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii şi activităţii legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestor tendinţe li se opunea însă, cu vehemenţă, dorinţa de a reveni la imperiul sovietic, politica de reîmpărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au fost, de fapt, principalele cauze ale începerii războiului de pe Nistru. Forţele procomuniste nu puteau accepta noile circumstanţe; căutau diferite...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

După eşecul puciului din august, autorităţile din Transnistria şi-au intensificat acţiunile orientate spre destrămarea unităţii teritoriale a Moldovei. Începând cu 1 septembrie 1991, un grup de femei din Tiraspol şi Bender au blocat, timp de o lună, calea ferată care asigura legătura cu fosta URSS. La  6  septembrie  1991,  în  conformitate  cu  hotărârea  Sovietului suprem transnistrian, intitulată „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei”, a fost creată aşa-numita gardă republicană. După organizarea acestor instituţii şi structuri antistatale, în perioada 10-12 septembrie 1991, la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi a şefilor Armatei a 14-a rusă, a fost convocată adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile ministrului apărării al URSS, ei vor trece...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

Urmărind scopul creării unor structuri paralele puterii de stat, la 1 decembrie 1991, forţele separatiste au organizat alegerea „preşedintelui republicii moldoveneşti nistrene”. În ajunul alegerilor, persoane înarmate au început să intimideze populaţia din regiune. Pregătirile pentru alegerea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene s-au desfăşurat în contextul unei activităţi ilegale intense a adepţilor menţinerii fostei URSS, în contextul acţiunilor practice de creare a unor structuri de ordine paralele, intimidării şi şantajării locuitorilor şi colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului. În ajunul alegerilor, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei oficiale moldoveneşti. La 27 noiembrie 1991, în biroul Sovietului sătesc din localitatea Teia (raionul Grigoriopol) au apărut 6 persoane...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 6

Share

Acordul_de_destramare_URSS

Autorităţile Republicii Moldova solicitau statelor lumii şi Consiliului de Securitate al ONU „să ia atitudine şi să întreprindă acţiuni hotărâte pentru a nu permite ca în această zonă a Europei să fie declanşate ostilităţi ce ar putea avea consecinţe tragice”. Totodată, ele solicitau  delegarea  în  Republica  Moldova  a  observatorilor  permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU şi a reprezentanţilor altor organisme internaţionale. Exceptând România, nici un alt stat nu a reacţionat la apelul disperat al autorităţilor de la Chişinău.

După  „alegerile”  din  1  decembrie,  regimul  separatist  a  trecut  la ofensivă  deschisă  împotriva  adversarilor  secesionismului.  Au  fost demişi din funcţie, în mod abuziv, mai mulţi primari din satele moldoveneşti. Un grup de veterani sovietici i-a aruncat în stradă pe angajaţii ziarului „Prietenia” din Grigoriopol.

În Declaraţia Misiunii Helsinki în Republica Moldova din ajunul scrutinului se arăta că şefii de la Tiraspol au creat aşa-zisa miliţie populară – detaşamente muncitoreşti de autoapărare – formaţiuni înarmate care cutreierau teritoriul, intimidându-i pe localnici şi forţându-i să nu participe la alegerile Preşedintelui Republicii Moldova, din 8 decembrie 1991. Delegaţia semnala, de asemenea, prezenţa unor patrule înarmate, formate din localnici transnistrieni şi militari ai Armatei a 14-a,  tragerea  unor  focuri  de  armă  asupra  grupului  de  observatori străini, sosiţi să supervizeze alegerile pe malul drept al Nistrului.

La scrutinul din 8 decembrie, din 2.368.287 alegători incluşi pe liste  s-au  prezentat  la  urne  1.989.473  cetăţeni.  Au  participat  la  vot 1.988.384 (83,96%). Din cauza acţiunilor distructive ale liderilor separatişti, nu în toate localităţile au putut fi create condiţii favorabile pentru realizarea dreptului constituţional de participare la scrutin.

Nu s-au desfăşurat alegeri nici în oraşul şi în raionul Râbniţa, în or. Dubăsari, unde nu s-a permis organizarea sectoarelor electorale. La Tighina, unde au funcţionat doar două sectoare electorale – la şcoala moldovenească şi la şcoala-internat – au participat la vot circa 21.000 de  cetăţeni.  Atmosfera  în  oraş  era  extrem  de  tensionată.  Activiştii OSTK au distrus toate materialele ilustrative electorale, ameninţând că „pe pământul Transnistriei nu vor avea loc alegerile preşedintelui unui stat străin”. Intrările în oraş au fost blocate de militari. Pe străzi patrulau soldaţi înarmaţi. Autorităţile ilegale din Grigoriopol şi Slobozia s-au prezentat la unele sectoare electorale, cerând închiderea acestora, însă ordinele lor au fost ignorate.

La 8 decembrie 1991, liderii Rusiei, Ucrainei şi Bielorusiei – B. Elţin, L. Kravciuk şi St. Şuşkevici – au decis dizolvarea URSS şi crearea Comunităţii de State Independente. La întâlnirea de la Belovejskaia Puşcia, cei trei şefi de state au semnat şi o Declaraţie privind situaţia din Republica Moldova, în care îşi exprimau profunda îngrijorare în legătură cu ultimele evenimente produse în această republică. În Declaraţie se menţiona că toate problemele în litigiu, inclusiv chestiunile privind respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, „trebuie să fie soluţionate prin metode paşnice, în conformitate cu normele general-recunoscute ale dreptului internaţional, documentelor Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa”. Liderii celor trei state chemau părţile angajate în conflict să se aşeze la masa tratativelor pentru a reglementa disensiunile apărute.

Această primă Declaraţie a celor trei lideri privind evenimentele din Republica Moldova nu condamna separatismul cu care se confruntau autorităţile de la Chişinău, nu făcea nici o referire la necesitatea respectării integrităţii teritoriale şi suveranităţii statului, insistând mai mult asupra necesităţii de a proteja minorităţile. Anume din acest motiv, Guvernul Moldovei a luat o atitudine rezervată faţă de textul declaraţiei.

La 9 decembrie, administraţia de la Tiraspol a cerut să fie acceptată în comunitatea celor trei state slave.

Obiectiv, liderii separatişti de la Tiraspol şi Comrat, nu doreau ca autorităţile moldovene să stabilească relaţii strânse cu liderii celor trei state slave. În acest context, incidentul de la Dubăsari submina poziţiile Republicii Moldova, Tiraspolul apărând în rol de victimă inocentă.