Istoria per zi

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

La începutul anilor ’90, sub influenţa forţelor conservatoare locale şi a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul Republicii Moldova şi-a declarat independenţa autoproclamata republică moldovenească nistreană. Eforturile  forţelor  democratice  de  a  detensiona  situaţia  în  baza unei politici de conciliere au eşuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii şi activităţii legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestor tendinţe li se opunea însă, cu vehemenţă, dorinţa de a reveni la imperiul sovietic, politica de reîmpărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au fost, de fapt, principalele cauze ale începerii războiului de pe Nistru. Forţele procomuniste nu puteau accepta noile circumstanţe; căutau diferite...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

După eşecul puciului din august, autorităţile din Transnistria şi-au intensificat acţiunile orientate spre destrămarea unităţii teritoriale a Moldovei. Începând cu 1 septembrie 1991, un grup de femei din Tiraspol şi Bender au blocat, timp de o lună, calea ferată care asigura legătura cu fosta URSS. La  6  septembrie  1991,  în  conformitate  cu  hotărârea  Sovietului suprem transnistrian, intitulată „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei”, a fost creată aşa-numita gardă republicană. După organizarea acestor instituţii şi structuri antistatale, în perioada 10-12 septembrie 1991, la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi a şefilor Armatei a 14-a rusă, a fost convocată adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile ministrului apărării al URSS, ei vor trece...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

Urmărind scopul creării unor structuri paralele puterii de stat, la 1 decembrie 1991, forţele separatiste au organizat alegerea „preşedintelui republicii moldoveneşti nistrene”. În ajunul alegerilor, persoane înarmate au început să intimideze populaţia din regiune. Pregătirile pentru alegerea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene s-au desfăşurat în contextul unei activităţi ilegale intense a adepţilor menţinerii fostei URSS, în contextul acţiunilor practice de creare a unor structuri de ordine paralele, intimidării şi şantajării locuitorilor şi colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului. În ajunul alegerilor, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei oficiale moldoveneşti. La 27 noiembrie 1991, în biroul Sovietului sătesc din localitatea Teia (raionul Grigoriopol) au apărut 6 persoane...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 9

Share

Razboi_Transnistria_12La 16 decembrie, delegaţia Ministerului Apărării al URSS, condusă de generalul Omelcev, venită să verifice cazurile de înarmare a gărzilor transnistriene din depozitele armatei sovietice, a fost arestată de către activistele comitetului de grevă de la Tiraspol. I s-a cerut să urce într-un autobuz şi, sub escorta femeilor greviste, a fost transportată la Odesa, la comandamentul militar al districtului.

La 22 decembrie, un grup de gardişti transnistrieni înarmaţi au atacat batalionul unităţii de miliţie (nr. 5447) din or. Bender, capturând 2 blindate şi 3 automobile, pe care le-au dus la Tiraspol.

În noaptea de 31 ianuarie 1992, în or. Bender, s-a comis un atac asupra unui grup de poliţişti din Bender, în urma căruia 5 poliţişti s-au ales cu leziuni corporale grave.

Alt atac similar s-a comis asupra unei patrule de poliţie, 4 poliţişti fiind traumatizaţi.

Cazuri de maltratare şi intimidare se înregistrau în mod repetat, în regiune creându-se o situaţie de haos, ce înfricoşa populaţia locală şi o cufunda în incertitudine.

Printr-o hotărâre adoptată la 25 februarie, Sovietul suprem transnistrian dispunea ca, începând cu 1 martie 1992, toate băncile din regiune să-şi efectueze operaţiile financiare cu partenerii din ţările CSI doar prin intermediul conturilor deschise la Tiraspol. Administraţiei  i  se  acordau  prerogativele  de  a  lua  în  mod  operativ  măsuri extraordinare în scopul protejării intereselor economice şi financiare ale enclavei separatiste.

La  27  februarie,  în  baza  unui  „decret”,  a  fost  instituită  cetăţenia RMN, ca un punct pe „i” în disputa cu Chişinăul privitor la seriozitatea proiectului secesionist.

La începutul lunii martie 1992, pe fundalul confruntării financiar-economice între cele două maluri ale Nistrului începea un război adevărat, cu gloanţe şi obuze: un masacru al inocenţilor.

Gardiştii-mercenari şi căzăcimea condusă de liderii de la Tiraspol declanşau  constant  acţiuni  militare  împotriva  structurilor  legitime ale Republicii Moldova. Formaţiunile paramilitare au început ofensiva asupra sediului poliţiei din Dubăsari, arestând 34 de poliţişti.

La  1  martie  1992,  ora  22.19,  în  timpul  unei  serate  cu  dansuri, la căminul fabricii de confecţii, asupra câtorva grupuri de cetăţeni, înspre care se îndreptau din direcţii diferite două automobile UAZ, s-au tras rafale intense din arme automate. În rezultatul atacului armat, şeful departamentului de poliţie din Dubăsari, Sipcenco, a fost rănit şi a decedat la spital. Deşi grupa operativă a Secţiei raionale de  poliţie  de  la  Dubăsari  n-a  participat  la  acel  schimb  de  focuri, prin oraş s-au răspândit zvonuri provocatoare privitor implicarea poliţiei în decesul lui Sipcenco. Acest atac a fost urmat de atacul armat al cazacilor asupra secţiei de poliţie şi luarea drept ostatici a 32 de colaboratori ai poliţiei şi a 2 stagiari. Poliţia nu a răspuns însă la acest atac.

La ora 4.25, medicul de serviciu al Spitalului raional Dubăsari a comunicat că au fost aduse cadavrele lui Meşkov, locuitor al or. Volgodonsk din regiunea Rostov, şi al lui Pasecinik, locuitor din Dubăsari.

La 2 martie, sesiunea a 46-a a Adunării Generale a ONU a admis Republica  Moldova,  prin  aprobare  unanimă,  în  familia  Naţiunilor Unite. Anterior, la 30 ianuarie, Republica Moldova devenise membru deplin al CSCE.

Admiterea  Republicii  Moldova  în  Organizaţia  Naţiunilor  Unite însemna, în mod implicit, condamnarea enclavelor separatiste la un anonimat categoric şi anularea, pentru totdeauna, a oricăror iluzii ale acestora de a fi admise cândva în lumea civilizată. De aici pornise şi disperarea Tiraspolului, manifestată prin încercarea de a se impune prin forţa armelor. În fapt, conflictul dezlănţuit de forţele proimperiale  urmărea  să  compromită  şansa  de  integrare  în  lumea  liberă  a noului stat independent; să remodeleze, printr-o înfrângere militară, cursul politic de distanţare de CSI, îndeosebi în chestiunile de politică militară; să reafirme rolul de tutore necontestat al Moscovei în această regiune a Europei de Sud-Est.