Istoria per zi
CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

La începutul anilor ’90, sub influenţa forţelor conservatoare locale şi a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul Republicii Moldova şi-a declarat independenţa autoproclamata republică moldovenească nistreană. Eforturile forţelor democratice de a detensiona situaţia în baza unei politici de conciliere au eşuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii şi activităţii legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestor tendinţe li se opunea însă, cu vehemenţă, dorinţa de a reveni la imperiul sovietic, politica de reîmpărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au fost, de fapt, principalele cauze ale începerii războiului de pe Nistru. Forţele procomuniste nu puteau accepta noile circumstanţe; căutau diferite...
CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

După eşecul puciului din august, autorităţile din Transnistria şi-au intensificat acţiunile orientate spre destrămarea unităţii teritoriale a Moldovei. Începând cu 1 septembrie 1991, un grup de femei din Tiraspol şi Bender au blocat, timp de o lună, calea ferată care asigura legătura cu fosta URSS. La 6 septembrie 1991, în conformitate cu hotărârea Sovietului suprem transnistrian, intitulată „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei”, a fost creată aşa-numita gardă republicană. După organizarea acestor instituţii şi structuri antistatale, în perioada 10-12 septembrie 1991, la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi a şefilor Armatei a 14-a rusă, a fost convocată adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile ministrului apărării al URSS, ei vor trece...
CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

Urmărind scopul creării unor structuri paralele puterii de stat, la 1 decembrie 1991, forţele separatiste au organizat alegerea „preşedintelui republicii moldoveneşti nistrene”. În ajunul alegerilor, persoane înarmate au început să intimideze populaţia din regiune. Pregătirile pentru alegerea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene s-au desfăşurat în contextul unei activităţi ilegale intense a adepţilor menţinerii fostei URSS, în contextul acţiunilor practice de creare a unor structuri de ordine paralele, intimidării şi şantajării locuitorilor şi colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului. În ajunul alegerilor, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei oficiale moldoveneşti. La 27 noiembrie 1991, în biroul Sovietului sătesc din localitatea Teia (raionul Grigoriopol) au apărut 6 persoane...
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 4
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 5
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 6
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 7
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 8
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 9
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 10
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 11
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 12
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 13
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 14
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 15
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 16
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 17
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 18
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 19
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 20
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 21
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 22
- CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 23
- ASPECTE GEOPOLITICE ALE CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1
- ASPECTE GEOPOLITICE ALE CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2
- ASPECTE GEOPOLITICE ALE CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3
- ASPECTE GEOPOLITICE ALE CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 4
- ASPECTE GEOPOLITICE ALE CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 5
- GENEZA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1
- GENEZA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2
- NELEGITIMITATEA CREĂRII AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE, partea 1
- NELEGITIMITATEA CREĂRII AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE, partea 2
- NELEGITIMITATEA CREĂRII AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE, partea 3
- NELEGITIMITATEA CREĂRII AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE, partea 4
- NELEGITIMITATEA CREĂRII AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE, partea 5
- NELEGITIMITATEA CREĂRII AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE, partea 6
- NELEGITIMITATEA CREĂRII AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE, partea 7
CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 15
- Details
- Hits: 992
Sfidând autorităţile de la Chişinău, Congresul Vl al deputaţilor poporului din Federaţia Rusă a adoptat, la 8 aprilie 1992, o rezoluţie privitor la respectarea drepturilor omului în Transnistria, invocând compasiunea pentru „năzuinţa poporului Transnistriei spre autodeterminare”, după ce înşişi experţii ministerului rus de externe au recunoscut că pretenţiile la autodeterminare ale minorităţii ruse din stânga Nistrului nu aveau nici un suport juridic.
În Transnistria erau încălcate, în fapt, drepturile moldovenilor terorizaţi de mercenarii ruşi, veniţi din aceeaşi Federaţie Rusă. Decizia forului legislativ al Rusiei, în care se cerea transformarea Armatei a 14-a în forţă de pacificare şi iniţierea de negocieri „cu privire la statutul juridic al Transnistriei în cadrul Republicii Moldova” contravenea declaraţiilor de la Kiev, Helsinki şi Chişinău, fiind de natură să prejudicieze procesul de reglementare diplomatică a conflictului.
Consiliul Suprem de Securitate al Republicii Moldova a calificat rezoluţia Congresului VI al deputaţilor poporului din Federaţia Rusă drept „un amestec impertinent în treburile interne ale Republicii Moldova şi o încălcare flagrantă a principiilor şi normelor Cartei ONU. Membrii Consiliului au cerut instituţiilor abilitate ale statului să adopte „măsuri mai energice în vederea obţinerii concursului organismelor internaţionale în demascarea până la capăt în faţa opiniei publice mondiale a celor care încalcă drepturile omului în raioanele din stânga Nistrului şi a acţiunilor pe care le întreprind susţinătorii lor din afara ţării”. Consiliul de Securitate a acceptat propunerile Ministerului de Externe privind amplasarea în zona de conflict a unor grupuri mixte de observatori din cele patru state-semnatare ale Declaraţiei de la Chişinău.
La 8 aprilie 1992, Guvernul SUA s-a pronunţat „cu fermitate în favoarea respectării acordului de încetare a focului” şi a cerut tuturor părţilor implicate să respecte acordul elaborat în acest sens de către miniştrii de externe ai celor patru state. „Statele Unite, declara Margaret Tutwiler, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, sprijină apelul la reglementarea pe cale politică, paşnică a conflictului, ce să asigure integritatea teritorială a Moldovei şi, în acelaşi timp, sporirea răspunderii autorităţilor guvernamentale locale”. Guvernul SUA a salutat crearea unei comisii a reprezentanţilor celor patru negociatori, care urma să supravegheze respectarea încetării focului şi procesul de dezangajare a forţelor armate”.
La 17 aprilie, miniştrii de externe ai celor patru state au semnat, la Chişinău, 5 documente privind reglementarea conflictului transnistrian, între care: Recomandările miniştrilor de externe; Statutul comisiei mixte pentru controlul încetării focului şi separării forţelor angajate în conflict; Comunicatul cu privire la întâlnirea celor patru miniştri de externe.
Conform acestor înţelegeri, fiecare ţară avea dreptul să delege câte 40 de observatori în zona de conflict, cu misiunea de a supraveghea acţiunea de dezangajare a forţelor, ce trebuia să înceapă din 20 aprilie; numai în cazul în care acţiunea observatorilor nu ar fi dat roadele aşteptate, urma să fie instituită o forţă de menţinere a păcii. Propunerea Rusiei ca Armatei a 14-a să i se recunoască statutul de forţă-tampon între părţile beligerante nu a fost acceptată, fiind aprobată propunerea Kievului de a amplasa forţe ucrainene de menţinere a păcii. Documentele prevedeau păstrarea neutralităţii Armatei a 14-a, stabilirea statutului juridic şi modalitatea retragerii ei din teritoriu.
Acest deziderat urma să se materializeze la masa discuţiilor între guvernele de la Chişinău şi Moscova.
Eforturile Comisiei cvadripartite privind normalizarea situaţiei în regiunea de est a Republicii Moldova erau stopate de lipsa de dorinţă a liderilor separatişti, sprijiniţi în mod făţiş de comandamentul Armatei a 14-a de a soluţiona conflictul prin mijloace paşnice. Armata a 14-a a transmis rebelilor transnistrieni mari cantităţi de armament, tehnică blindată, muniţii, mijloace de telecomunicaţii, alte echipamente militare. Ofiţeri ai trupelor ruse erau angajaţi ca instructori în unităţile militare separatiste. Mai mult de 300 ofiţeri şi subofiţeri ai acestei armate şi-au declarat disponibilitatea de a trece de partea forţelor secesioniste în caz de agravare a situaţiei.
Politizată excesiv, Armata a 14-a s-a transformat în unul din factorii destabilizatori în regiune. Decizia unilaterală a administraţiei Federaţiei Ruse privind trecerea (de la 1 aprilie) sub jurisdicţia acestui stat a unităţilor Armatei a 14-a staţionate pe ambele maluri ale Nistrului a avut consecinţe extrem de negative.