CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 16

шаблоны сайтов
joomla

Pe acest fundal, încercând să se găsească o formă adecvată de răspuns la situaţia care devenea din ce în ce mai gravă, la 14 aprilie 1992, a fost stabilită noua componenţă a Consiliului Suprem de Securitate, sub conducerea directă a preşedintelui ţării. Din păcate, acţiunile de luptă ale unităţilor moldoveneşti se limitau doar la apărarea pasivă a poziţiilor deţinute. Unele decizii pripite influenţau negativ moralul poliţiştilor, ofiţerilor, voluntarilor şi populaţiei paşnice.

Începând cu 23 mai, formaţiunile paramilitare transnistriene şi-au intensificat acţiunile de luptă. Şi-a început agresiunea directă şi deschisă şi Armata a 14-a rusă.

La 21 mai 1992, ca o concluzie a tratativelor şi tatonărilor anterioare, Igor Smirnov a emis decretul cu privire la trecerea oficială a Armatei a 14-a sub jurisdicţia autoproclamatei republici. În război a intrat o companie a unităţii ruse staţionate în satul Parcani.

La 24 mai 1992, din cetatea Tighina au fost trimise în zona Dubăsarilor 7 maşini blindate. La Tiraspol a aterizat locţiitorul comandantului suprem al Forţelor Armate ale CSI, generalul Stolearov, care a declarat că Transnistria şi Armata a 14-a reprezintă interesele geopolitice ale Rusiei în această zonă şi va autoriza acţiunile militarilor ruşi şi ale liderilor de la Tiraspol.

În acest context, la 12 mai 1992, preşedintele M. Snegur i-a cerut preşedintelui B. Elţin retragerea Armatei a 14-a de pe teritoriul Republicii Moldova, concomitent anunţând secretarului general al ONU despre implicarea în conflict a Armatei a 14-a a Rusiei.

La începutul războiului de pe Nistru, Republica Moldova nu dispunea de o armată proprie. La începutul anului 1992, organizarea instituţiei militare a fost anunţată mai mult declarativ, în baza decretului de organizare şi elaborare a actelor legislative. Instituţiile militare ale statului se aflau abia la etapa de constituire; unităţile militare se mai aflau sub controlul armatei ruse. Demararea procesului de trecere a unităţilor militare sub jurisdicţia Republicii Moldova a început, practic,  în  paralel  cu  acţiunile  militare  de  la  Nistru.  Acest  fapt  nu a permis implicarea lor în război în timp util. Într-un anumit sens, însă, războiul a reprezentat catalizatorul ce a grăbit trecerea unităţilor militare sub jurisdicţia Republicii Moldova.

Militarii basarabeni reveniţi în patrie au participat activ la acţiunile militare, dar mai mult pe bază de implicări personale, fiind angajaţi în calitate de comandanţi la punctele de comandă, la statul-major sau nemijlocit pe poziţiile de luptă. În paralel, la bazele unor unităţi militare, au fost concentraţi rezerviştii, care, alături de poliţişti şi voluntari, au constituit forţa de acţiune.

În conformitate cu înţelegerea la care s-a ajuns cu Comandantul Suprem al Forţelor Armate ale CSI şi în scopul creării bazei forţelor armate ale Republicii Moldova, preşedintele ţării a decretat trecerea sub jurisdicţia Republicii Moldova a unităţilor şi subunităţilor militare ale forţelor armate ale fostei URSS, staţionate pe teritoriul republicii.

Ministerul Apărării urma să primească, în timp util, de la conducerea forţelor CSI armamentul, tehnica militară şi alte bunuri materiale; celorlalte ministere şi departamente le reveneau prerogativele de a organiza paza tehnicii militare, de a soluţiona problemele economice, sociale şi de altă natură.

La 1 aprilie, preşedintele Elţin a emis decretul nr. 320, care legitima trecerea unităţilor militare sovietice aflate pe teritoriul Republicii Moldova sub jurisdicţia militară a Federaţiei Ruse, neglijând în acest mod decretul preşedintelui Republicii Moldova, stopând, în plin război, procesul de organizare a unităţilor şi intervenind astfel direct în afacerile statului nostru.

Situaţia  conflictuală  dintre  demnitari  a  complicat  şi  procesul  de revenire acasă a militarilor care îşi satisfăceau serviciul în diferite regiuni ale Rusiei. Dar aceste provocări nu au reuşit să stopeze fluxul de militari ce doreau să revină acasă pentru a-şi servi poporul.

Evenimentele  din  stânga  Nistrului  au  condiţionat  chemarea  la arme, în următoarele luni, a 33.521 rezervişti. În acest context, la 15 martie 1992, efectivelor de ofiţeri şi lucrători ai comisariatelor din Cantemir, Cimişlia, Leova, Nisporeni, Ungheni, Orhei, Cahul şi, parţial, Chişinău, li s-au solicitat eforturi continui pentru mobilizarea resurselor de cadre militare din rezervă.

Evoluţia evenimentelor militare şi crearea unităţilor au condus la adoptarea, la 17 martie 1992, a legii „Cu privire la Forţele Armate”.

Legea, elaborată în baza doctrinei militare, stipula că forţele armate ale Republicii Moldova au scopul de a apăra statul în caz de agresiune armată, de a asigura inviolabilitatea frontierelor şi a spaţiului aerian al republicii.