CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 17

шаблоны сайтов
joomla

După ce conducerea acţiunilor de luptă a trecut nemijlocit în mâinile militarilor, la cele două capete de pod, Cocieri şi Coşniţa, au fost trimişi ofiţeri militari. Statul-major de la Holercani a fost transferat, pentru o lună, în localitatea Peresecina, ulterior la Chişinău. Această structură era direct responsabilă de planificarea acţiunilor de luptă; completarea formaţiunilor cu efectiv militar; aprovizionarea cu echipament, muniţii, arme şi produse alimentare; fortificarea spaţiului de luptă; organizarea păstrării poziţiilor ocupate; controlul asupra îndeplinirii ordinelor conducerii de vârf.

La 10 aprilie 1992, prin decretul prezidenţial nr. 87, în scopul completării cu militari a forţelor armate ale Republicii Moldova, s-a decis că, în caz de necesitate şi dacă aceştia sunt de acord, ministrul apărării poate chema din rezervă ofiţeri şi subofiţeri ce au atins limita de vârstă pentru aflarea în rândurile forţelor armate, pentru  satisfacerea  în  continuare  a  serviciului  militar  în  armata naţională.

Majoritatea ofiţerilor ce conduceau efectivul de ostaşi pe poziţiile de luptă erau rezervişti, o bună parte dintre ei şefi de catedră şi profesori de pregătire militară. Situaţia impunea organizarea de lecţii practice ce includeau studierea armamentului şi a tacticii de luptă. La poligonul de instruire de la Bulboaca s-a organizat studierea armamentului, tragerii din armă şi alte exerciţii pentru pregătirea de luptă. Această pregătire practică pe teren avea un rol important pentru efectivul venit din rezervă, care uneori nu avea idee de arme, fără a mai menționa tactica de luptă.

Militarii  sovietici  inventau  diverse  pretexte,  organizau  sabotaje pentru a împiedica, prin minciună şi dezinformare, procesul de cedare a unităţilor militare.

Odată cu trecerea unităţilor militare sovietice sub jurisdicţia Moldovei s-a impus şi necesitatea instituirii jurământului militar. Textul acestuia,  aprobat  la  8  aprilie  1992,  prin  decretul  Prezidiului  Parlamentului (nr. 1009-XII) suna astfel:

Eu, cetăţean al Republicii Moldova,  intrând  în  rândurile  forţelor  armate,  jur  credinţă  Republicii Moldova şi poporului ei.

Jur să-mi apăr ţara chiar şi cu preţul vieţii, să nu fac uz de arme împotriva poporului Republicii Moldova şi a organelor constituţionale alese de el.

Jur să respect legile Republicii Moldova şi regulamentele militare.

Dacă voi încălca jurământul meu, să suport pedeapsa aspră a legilor Republicii Moldova”.

Fiind deja extrem de dificilă, situaţia se complica şi prin faptul că Evgheni Şapoşnikov personal şi Comandamentul Principal al Forţelor Armate ale CSI stopau în mod intenţionat rezolvarea operativă a problemelor de transfer, adoptând uneori măsuri de intimidare şi umilire a persoanelor care şi-au exprimat dorinţa de a reveni în patrie. Mulţi comandanţi de unităţi militare respingeau cererile ofiţerilor şi subofiţerilor, oferind ca pretext conflictul armat din stânga Nistrului.

În aceeaşi ordine de idei, unii dintre membrii efectivului unităţilor militare sovietice din teritoriu refuzau să depună jurământul de credinţă faţă de statul nostru, cerând să fie transferaţi în alte state ex-sovietice. Astfel, la începutul lunii aprilie 1992, conducerea sovietică tensiona în mod intenţionat relaţia cu autorităţile din Moldova, înaintând un proiect de lege prin care solicita date privitor la cantitatea şi modalităţile de transferare a alocaţiilor în bugetul militar unic comunitar pentru finanţarea forţelor armate unice ale CSI.

La  15  mai,  la  reuniunea  CSI  de  la  Taşkent,  la  care  Moldova  fusese  reprezentată  printr-o  delegaţie  condusă  de  primul-ministru, misiunea căreia era de a participa doar la dezbaterile privind chestiuni  economice,  au  fost  aprobate  13  documente,  inclusiv  Tratatul privind securitatea colectivă. Acest Tratat nu a fost parafat de Ucraina, Republica Moldova, Bielarus, Kârgâztan, Azerbaidjan. Delegaţia guvernamentală de la Chişinău a difuzat la Taşkent o declaraţie în care agravarea situaţiei pe malul stâng al Nistrului era explicată prin „amestecul unor state ale CSI în treburile interne ale Moldovei”. În declaraţie se arăta că militarii fostei Armate sovietice şi cazacii din Rusia participă la crearea unităţilor armate ale forţelor secesioniste.

La 18 mai, Ministerul Apărării de la Chişinău a stabilit patru direcţii operativ-tactice pe frontul de luptă. În acelaşi timp, Guvernul a decis preluarea patrimoniului, armamentului, muniţiilor şi tehnicii fostelor unităţi militare sovietice.