CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 23

Razboi_Transnistria_28La 25 iunie, Gh. Burbulis, secretarul de stat al Rusiei, declara, în legătură cu criza transnistriană următoarele: „Am epuizat perioada romantică în atitudinea noastră faţă de acest conflict. În prezent, este necesar să se aplice îmbinarea mecanismelor de tratative cu o presiune economică şi de forţă cât se poate de deschisă”.

La 6 iulie 1992, la Viena, Republica Moldova reprezenta prima ţară ex-sovietică ce semna Tratatul cu privire la reducerea armamentului şi forţelor armate convenţionale. Delegaţiile din Turcia, Germania, Ungaria, ca reprezentanţi ai Consiliului Europei, au iniţiat inspectarea trupelor moldoveneşti.

La  7  iulie,  Parlamentul  Republicii  Moldova  a  decis  introducerea în zona de conflict a unor forţe armate de departajare, formate din bieloruşi, români, bulgari, ruşi şi ucraineni. La aceeaşi dată, la Limansk, în Ucraina, reprezentanţii militari ai Rusiei, Moldovei şi autoproclamatei republici nistrene, în prezenţa comandantului Armatei a 14-a, au semnat acordul de încetare a focului şi retragere de pe poziţii a tehnicii militare grele. Aceste măsuri au fost absolut ineficiente, înţelegerea nefiind respectată.

Ulterior, prin decizia comisiei unificate de control, în zonă au fost introduse forţe comune de menţinere a păcii, formate din trupe ale părţilor angajate în reglementarea conflictului şi din observatori militari. În componenţa forţelor comune intrau 16 batalioane ale Rusiei, 3 batalioane moldoveneşti şi 3 ale autoproclamatei republici nistrene.

A început, aşadar, implementarea mecanismului de conciliere şi retragere a forţelor implicate în război.

La 21 iulie, la Moscova, preşedintele Republicii Moldova şi preşedintele Federaţiei Ruse au semnat convenţia cu privire la principiile reglementării  paşnice  a  conflictului  armat  din  zona  nistreană. Documentul prevedea încetarea focului; dezangajarea forţelor şi crearea unei zone de securitate; crearea unei comisii unificate de control; respectarea strictă a neutralităţii Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse; ridicarea blocadei economice; revenirea refugiaţilor la locurile anterioare de trai.

Pe aceste baze a început dezangajarea forţelor aflate în conflict. În context, la 28 iulie 1992, în componenţa batalionului de menţinere a păcii a intrat şi o companie de deminare. Au fost deminaţi, în total, 71,9 km2 şi distruse 4.080 obiecte explozibile.

Ziua de 31 iulie 1992, a fost stabilită drept zi de introducere în autoproclamata republică moldovenească nistreană a forţelor de menţinere a păcii; protocolul adiţional al comisiei unificate de control din 28  iunie  1992,  menţiona  24  posturi  bipartite,  5  posturi  comune,  2 posturi ruse.

Mai multor militari participanţi la războiul de la Nistru conducerea ţării le-a oferit ordine speciale: Ordinul „Ştefan cel Mare”; medalia „Meritul Militar”; medalia „Pentru vitejie”.

Evoluţia crizei din Moldova a creat o viziune specială a statelor din vest faţă de ţara noastră. În acest context, Senatul SUA a adoptat un amendament la proiectul de lege privind ajutoarele pentru Rusia, cerând concomitent, sub supravegherea unei comisii de observatori militari internaţionali, retragerea imediată din Moldova a Armatei a 14-a.

 

Situaţia din estul Moldovei a fost pusă în discuţie în cadrul întrevederii şefilor de state ai Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, iar la 6 iulie 1992 – în cadrul reuniunii de nivel înalt a conducătorilor statelor-membre ale CSI.   

гис-технологии
ткани для вышивания