Istoria per zi

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

La începutul anilor ’90, sub influenţa forţelor conservatoare locale şi a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul Republicii Moldova şi-a declarat independenţa autoproclamata republică moldovenească nistreană. Eforturile  forţelor  democratice  de  a  detensiona  situaţia  în  baza unei politici de conciliere au eşuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii şi activităţii legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestor tendinţe li se opunea însă, cu vehemenţă, dorinţa de a reveni la imperiul sovietic, politica de reîmpărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au fost, de fapt, principalele cauze ale începerii războiului de pe Nistru. Forţele procomuniste nu puteau accepta noile circumstanţe; căutau diferite...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

După eşecul puciului din august, autorităţile din Transnistria şi-au intensificat acţiunile orientate spre destrămarea unităţii teritoriale a Moldovei. Începând cu 1 septembrie 1991, un grup de femei din Tiraspol şi Bender au blocat, timp de o lună, calea ferată care asigura legătura cu fosta URSS. La  6  septembrie  1991,  în  conformitate  cu  hotărârea  Sovietului suprem transnistrian, intitulată „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei”, a fost creată aşa-numita gardă republicană. După organizarea acestor instituţii şi structuri antistatale, în perioada 10-12 septembrie 1991, la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi a şefilor Armatei a 14-a rusă, a fost convocată adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile ministrului apărării al URSS, ei vor trece...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

Urmărind scopul creării unor structuri paralele puterii de stat, la 1 decembrie 1991, forţele separatiste au organizat alegerea „preşedintelui republicii moldoveneşti nistrene”. În ajunul alegerilor, persoane înarmate au început să intimideze populaţia din regiune. Pregătirile pentru alegerea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene s-au desfăşurat în contextul unei activităţi ilegale intense a adepţilor menţinerii fostei URSS, în contextul acţiunilor practice de creare a unor structuri de ordine paralele, intimidării şi şantajării locuitorilor şi colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului. În ajunul alegerilor, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei oficiale moldoveneşti. La 27 noiembrie 1991, în biroul Sovietului sătesc din localitatea Teia (raionul Grigoriopol) au apărut 6 persoane...

ASPECTE GEOPOLITICE ALE CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

Share

„Cuţitul a ajuns la os, răbdarea e la limită”

Armata_NationalaDe rând cu războiul informaţional şi cel politico-diplomatic, Rusia a mai recurs şi la un alt tip de război împotriva Republicii Moldova, blocând-o din punct de vedere economic şi demonstrând, printr-un atare procedeu necivilizat, cvasitotala dependenţă economică de Moscova a tânărului stat „independent”.

Până la declanşarea conflictului armat din Transnistria, fosta Bancă de Stat a URSS, devenită Banca Centrală a Federaţiei Ruse şi, respectiv, deţinătoarea monopolului asupra masei monetare pe întreg teritoriul CSI, instituise o blocadă asupra conturilor valutare ale întreprinderilor şi cetăţenilor din Republica Moldova (ianuarie 1992), iar la 12 martie şi-a deschis o filială în or. Tiraspol, destrămând astfel fragilul sistem bancar unic al republicii. În urma blocajului financiar la care a recurs Banca Centrală a Rusiei, pagubele cauzate economiei Republicii Moldova s-au ridicat la enorma sumă de 4,5 miliarde de ruble, în timp ce războiul din Transnistria mistuia zilnic zeci de milioane de ruble.

În situaţia creată, la 18 martie 1992, M. Snegur şi-a asumat obligaţiile de Comandant Suprem al Forţelor Armate, semnând în aceeaşi zi decretul „Cu privire la trecerea sub jurisdicţia Republicii Moldova a unităţilor militare dislocate pe teritoriul ei”, în vederea „creării bazei pentru formarea Forţelor Armate ale Republicii Moldova”.

La 28 martie a fost dat publicităţii Decretul preşedintelui Snegur „Cu privire la decretarea stării excepţionale pe întreg teritoriul Republicii Moldova”, conducerea directă a statului fiind exercitată prin intermediul Consiliului Suprem de Securitate. În „Apelul către poporul Moldovei”, difuzat în aceeaşi zi, M. Snegur menţiona: „cumpătarea, pentru care am pledat mereu (...) nu ne mai poate ajuta. Este în pericol Demnitatea noastră de Neam. Să ne-o apărăm cu cinste, dându-le riposta cuvenită separatiştilor venetici, trădătorilor Maracuţa, Caraman, Chiţac şi celorlalţi de teapa lor”.

În doar câteva zile, efectivul armatei Republicii Moldova, împreună cu cel al poliţiei, voluntarilor şi rezerviştilor, a ajuns la circa 1.500 de persoane, autorităţile declarându-se ferme în intenţia lor de „a da o ripostă hotărâtă celor care vor să ne pună în genunchi”, de a reinstaura în Transnistria structurile puterii legale.

La 1 aprilie, conducerea de vârf a ordonat trimiterea subunităţilor de poliţie în oraşul Tighina, aceasta constituind prima acţiune oficială de război între Republica Moldova şi separatiştii din Transnistria. În replică, separatiştii au atacat s. Coşniţa cu tiruri de rachete „Alazani”, înregistrându-se, din nou, victime printre militari şi civili.

Se atestă, totodată, incursiuni ale formaţiunilor paramilitare din Transnistria în regiunea satelor Lopatna şi Jora de Sus din raionul Orhei, precum şi pe teritoriul raioanelor Căuşeni şi Criuleni. Concomitent cu operaţiunile militare, structurile ilegale de la Tiraspol au stopat, la 20 iunie 1992, alimentarea cu gaze a mai multor oraşe şi raioane din dreapta Nistrului, inclusiv a or. Chişinău.

Sub pretextul apărării drepturilor minorităţii ruse din Transnistria, formaţiunile paramilitare ale separatiştilor, cu participarea ofiţerilor şi soldaţilor din Armata a 14-a a Federaţiei Ruse, au declanşat, la 19 iunie 1992, o operaţiune militară de amploare împotriva secţiei orăşeneşti de poliţie din Tighina, în vederea lichidării acesteia.

Ca răspuns la acţiunile legitime ale autorităţilor Republicii Moldova, care au trimis în oraş trupe suplimentare în ajutorul secţiei de poliţie, unităţile Armatei a 14-a ruse au ieşit din cazărmi, implicându-se în conflict de partea separatiştilor. În zilele imediat următoare, conflictul armat s-a extins pe platourile de la Cocieri, Coşniţa şi Chiţcani, formaţiunile separatiştilor operând tiruri de artilerie asupra localităţilor Holercani, Criuleni, Cruglic, Măşcăuţi, Calfa, situate în dreapta Nistrului, în afara zonei de conflict.

Dacă anterior conducerea Federaţiei Ruse nega faptul implicării Armatei a 14-a în actele de agresiune contra Republicii Moldova, atunci avertismentul lui B. Elţin la adresa lui M. Snegur în urma evenimentelor de la Tighina a pus capăt oricăror dubii în această privinţă: „Noi suntem în favoarea soluţiilor negociate, dar când sunt zeci şi zeci de morţi, când războiul se desfăşoară la frontierele noastre (?! – N.E.), nu putem să rămânem indiferenţi şi, până la urmă, suntem obligaţi să reacţionăm […] Noi avem suficiente forţe pentru aceasta. Ar trebui ca Snegur s-o ştie”.

Cu mici intermitenţe, acţiunile militare au continuat pe tot parcursul lunii iunie, culminând cu atacul Armatei a 14-a din noaptea de 3 spre 4 iulie asupra poziţiilor apărătorilor integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. În cadrul acelor lupte, armata rusă a utilizat artileria reactivă de tipul „Grad-M21”, considerată una din cele mai puternice arme de distrugere în masă şi interzisă prin Convenţia internaţională de la Geneva.

În contextul acelor evenimente, la 6 iulie, a avut loc reuniunea la vârf de la Moscova a conducătorilor ţărilor-membre ale CSI, care a pus în discuţie conflictul armat din raioanele de est ale Republicii Moldova, aprobând reglementările propuse de către preşedinţii B. Elţin şi M. Snegur pentru soluţionarea paşnică a conflictului.

În ziua următoare, în localitatea Limanskoe din Ucraina, reprezentanţii militari ai Rusiei, Republicii Moldova şi pretinsei „republici nistrene”, în prezenţa comandantului Armatei a 14-a, A. Lebed, au convenit asupra încetării imediate a focului şi retragerii de pe poziţiile de luptă a tehnicii militare grele.

După cum se va constata ulterior, partea transnistreană, şi de această dată, nu a respectat înţelegerea la care s-a ajuns, condiţionând restabilirea păcii de retragerea poliţiei din stânga Nistrului şi din oraşul Tighina, precum şi de recunoaşterea statutului de „stat independent şi suveran” enclavei anticonstituţionale nistrene.

autor: Nicolae ENCIU