Istoria per zi

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

La începutul anilor ’90, sub influenţa forţelor conservatoare locale şi a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul Republicii Moldova şi-a declarat independenţa autoproclamata republică moldovenească nistreană. Eforturile  forţelor  democratice  de  a  detensiona  situaţia  în  baza unei politici de conciliere au eşuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii şi activităţii legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestor tendinţe li se opunea însă, cu vehemenţă, dorinţa de a reveni la imperiul sovietic, politica de reîmpărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au fost, de fapt, principalele cauze ale începerii războiului de pe Nistru. Forţele procomuniste nu puteau accepta noile circumstanţe; căutau diferite...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

După eşecul puciului din august, autorităţile din Transnistria şi-au intensificat acţiunile orientate spre destrămarea unităţii teritoriale a Moldovei. Începând cu 1 septembrie 1991, un grup de femei din Tiraspol şi Bender au blocat, timp de o lună, calea ferată care asigura legătura cu fosta URSS. La  6  septembrie  1991,  în  conformitate  cu  hotărârea  Sovietului suprem transnistrian, intitulată „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei”, a fost creată aşa-numita gardă republicană. După organizarea acestor instituţii şi structuri antistatale, în perioada 10-12 septembrie 1991, la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi a şefilor Armatei a 14-a rusă, a fost convocată adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile ministrului apărării al URSS, ei vor trece...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

Urmărind scopul creării unor structuri paralele puterii de stat, la 1 decembrie 1991, forţele separatiste au organizat alegerea „preşedintelui republicii moldoveneşti nistrene”. În ajunul alegerilor, persoane înarmate au început să intimideze populaţia din regiune. Pregătirile pentru alegerea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene s-au desfăşurat în contextul unei activităţi ilegale intense a adepţilor menţinerii fostei URSS, în contextul acţiunilor practice de creare a unor structuri de ordine paralele, intimidării şi şantajării locuitorilor şi colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului. În ajunul alegerilor, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei oficiale moldoveneşti. La 27 noiembrie 1991, în biroul Sovietului sătesc din localitatea Teia (raionul Grigoriopol) au apărut 6 persoane...

ASPECTE GEOPOLITICE ALE CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

Share

Ard malurile Nistrului

Cazaci_11Cu toate că liderii separatişti de la Tiraspol au provocat vărsări de sânge încă în noiembrie 1990, septembrie şi decembrie 1991, adevăratul război împotriva Republicii Moldova a fost declanşat în noaptea de 1 spre 2 martie 1992, la orele 22:00, când secţia raională de poliţie Dubăsari a fost sesizată în legătură cu o încăierare dintre nişte tineri în zona fabricii de confecţii.

La locul incidentului s-au deplasat trei colaboratori ai secţiei raionale de poliţie Dubăsari, care au fost atacaţi de gardişti şi cazaci înainte de a putea interveni în conflictul pentru care fuseseră chemaţi. În urma incidentului, o căpetenie a cazacilor a fost rănită mortal. Această provocare a fost instrumentată de autorităţile ilegale separatiste pentru a disloca şi ultima secţie de poliţie subordonată Chişinăului dintr-un oraş transnistrean.

La 2 martie, la ora unu noaptea, gardiştii şi cazacii au încercuit secţia raională de poliţie Dubăsari şi, în jurul orei patru dimineaţa, au pătruns în sediul secţiei, dezarmând şi arestând 34 de poliţişti. Deja în dimineaţa zilei de 2 martie, pe toate podurile şi şoselele de pe malul stâng al Nistrului au fost instalate posturi de gardişti şi cazaci, având în dotare armament şi transportoare blindate.

Luptele au continuat cu o intensitate sporindă pe parcursul zilei de 3 martie, când secţia raională de poliţie Dubăsari, redislocată provizoriu în satul Cocieri, a fost atacată de grupuri de separatişti şi cazaci înarmaţi cu pistoale-automat, mitraliere, grenade şi cu alt armament modern. În urma luptelor de mare amploare, s-au înregistrat morţi şi răniţi, inclusiv printre civili. În jurul orei 17:00, în satul Cocieri au ajuns primele efective trimise de la Chişinău: o unitate de poliţie cu destinaţie specială, care a trecut Nistrul pe gheaţă, întrucât podurile fuseseră blocate de gardişti.

În momentul trecerii Nistrului, gardiştii de la barajul hidrocentralei Dubăsari au ridicat zăgazurile, pentru ca gheaţa să se acopere cu un strat de apă şi, eventual, să se spargă mai uşor; totuşi, traversarea s-a încheiat cu bine.

În aceeaşi seară, trupele speciale de poliţie i-au alungat pe gardişti şi pe cazaci din cazarma de lângă satul Cocieri, pe care militarii Armatei a 14-a au eliberat-o, punând-o la dispoziţia rebelilor. Revenit în după-amiaza de 3 martie de la New York, preşedintele Snegur a avut, în dimineaţa zilei următoare, o întrevedere tête-à-tête la Chişinău cu liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, în cadrul căreia a constatat că acesta „continuă să insiste asupra statalităţii Transnistriei, respingând astfel propunerea (...) privind organizarea unei zone economice libere”.

Discuţiile au continuat în cadrul comisiei de conciliere conduse de prim-viceprim-ministrul A. Sangheli, anunţându-se chiar că s-a convenit asupra „încetării focului în localităţile din stânga Nistrului”. Conflictul însă o dată provocat, s-a derulat în continuare conform scenariului după care fusese regizat în prealabil.

Pe parcursul zilei de 5 martie, circa 800 de cazaci-mercenari ruşi au sosit la Tiraspol şi, după ce au staţionat pentru masa de prânz, s-au deplasat în direcţia oraşului Dubăsari. Ca urmare, izbucnit în oraşul Dubăsari, conflictul armat s-a extins, în doar câteva zile, asupra satelor Coşniţa, Cocieri, Pohrebea, Doroţcaia, Speia, Tocmagiu, Delacău, Mălăieşti etc., riscând să degenereze dintr-un conflict local în unul regional.

În cadrul programului informativ „Novosti” din 8 martie al companiei ruse „Ostankino”, s-a comunicat, bunăoară, cum că în conflictul de pe malul stâng al Nistrului s-ar fi implicat cetăţeni ai statului vecin România şi că de pe teritoriul Republicii Moldova ar fi fost transportate în România 28 de sicrie.

Aceste afirmaţii aveau ca scop justificarea prezenţei cazacilor ruşi în Transnistria, pregătindu-se, totodată, terenul pentru implicarea forţelor Armatei a 14-a în conflictul armat. În pofida dezminţirii oficiale, oferite de Ministerul de Externe al României, precum şi a repetatelor proteste ale preşedintelui M. Snegur adresate conducerii companiei „Ostankino” şi preşedintelui B. Elţin, Moscova şi-a continuat impasibilă campania de dezinformare a opiniei publice internaţionale pe tot parcursul conflictului armat.

Disperat, la un moment, de amploarea şi gravitatea falsificării evenimentelor din zona de est a Republicii Moldova, M. Snegur a recurs la suspendarea transmiterii primului canal al companiei „Ostankino” pe întreg teritoriul republicii (4 aprilie 1992), pentru a recunoaşte, totuşi, la două luni de la decizia respectivă, că „pierdem războiul informaţional”.

În Apelul Parlamentului Republicii Moldova către Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, difuzat imediat după declanşarea conflictului armat, se menţiona că „absenţa unei reacţii adecvate din partea autorităţilor Rusiei la aceste evenimente poate fi interpretată ca un sprijin tacit de către Rusia (...) al acestor acte de agresiune”.

Este de remarcat şi opinia deputatului A. M. Liseţki, cunoscut ideolog al Interfrontului, care aprecia că „aflarea cazacilor pe teritoriul Moldovei independente, acţiunile lor pătează demnitatea şi onoarea poporului rus (...). Cazacii sosiţi în Moldova, prin însuşi comportamentul lor, compromit Rusia (...). Ba mai mult: prin acţiunile lor nesăbuite, cazacii pun semn de egalitate între Rusia şi noţiunea de agresor”.

În calitate de măsură punitivă, la 11 martie 1992, Parlamentul Republicii Moldova i-a suspendat înainte de termen mandatul de deputat liderului separatist de la Tiraspol, I. Smirnov, iar în ziua următoare aceleaşi măsuri le-au fost aplicate deputaţilor Gh. Iakovlev, N. Riumin şi P. Volkov.

În ziua de 14 martie au fost aruncate în aer podurile de peste Nistru în zona localităţilor Vadul lui Vodă şi Dubăsari, iar în noaptea de 14 spre 15 martie, liderul comitetului de grevă al femeilor din Tiraspol, cu ajutorul a circa 600 de separatişti şi cazaci mercenari, au atacat o unitate militară de lângă Tiraspol din componenţa Armatei a 14-a, capturând o cantitate importantă de armament şi echipament militar modern.

autor: Nicolae ENCIU