NELEGITIMITATEA CREĂRII AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE, partea 1

Romania_1920_ROÎn anii 1987-1991 trecerea republicilor unionale din cadrul URSS, inclusiv a RSSM, de la o suveranitate declarativ-formală la una reală a determinat modificarea substanţială a statutului juridic al diferitor categorii de populaţie. Pe de o parte, statutul juridic al membrilor etniilor autohtone, subjugate şi umilite în perioada ţarismului rus şi a regimului totalitar sovietic a fost lărgit şi adus în conformitate cu standardele existente în legislaţia altor state suverane din lume şi cu stipulările tratatelor internaţionale; pe de altă parte, au fost abrogate privilegiile şi înlesnirile de care beneficiau anterior membrii grupurilor naţionale (etnice) ale migranţilor şi urmaşii acestora în cadrul Imperiului Rus şi în URSS.

Pierderea statutului de categorii privilegiate de către migranţi şi urmaşii acestora, care în anii 1792/1812-1989 dominau populaţia autohtonă prin exercitarea funcţiilor principale de conducere în organele de stat, administrative, judecătoreşti, în întreprinderile economice şi în instituţiile de cultură din teritoriile româneşti de la est de Prut a fost etichetată de o parte a vorbitorilor de limbă rusă şi de alţi alolingvi drept limitare substanţială în exercitarea drepturilor şi libertăţilor lor cetăţeneşti, ca umilire a demnităţii lor personale şi, în ultimă instanţă, ca transformare a lor, chipurile, în persoane de categoria a doua.

Însă, în realitate, dispoziţiile art. 70 I al Constituţiei RSSM şi ale actelor legislative lingvistice din 1989 erau elaborate în conformitate cu principiile legislaţiei constituţionale şi lingvistice din Austria, Bulgaria, Italia, Spania, Finlanda, Elveţia şi din majoritatea republicilor sovietice unionale, inclusiv ale celei adoptate mai târziu în Federaţia Rusă, şi stabileau un cadru juridic uman şi tolerant.

Ele oficializau acelaşi complex de drepturi, libertăţi, obligaţii şi responsabilităţi pentru toţi locuitorii Moldovei, indiferent de originea lor etnică, socială etc., confirmând astfel egalitatea de jure şi de facto a statutelor juridice ale tuturor cetăţenilor.

Liderii migranţilor alolingvi şi ai urmaşilor acestora, înţelegând că nu vor mai putea domina şi dirija populaţia autohtonă pe întreg teritoriul RSSM, ca până în 1989, au organizat, cu susţinerea masivă multilaterală – economică, militară, politică, ideologică, diplomatică, financiară – a forţelor imperial-şovine ale URSS şi ale RSFSR, în zona de est a republicii noastre, o rebeliune armată împotriva organelor constituţionale, cu scopul de a constitui în raioanele din stânga Nistrului RASS Moldovenească Nistreană.

Deşi anumite aspecte ale activităţii secesioniste a adepţilor clicii smirnoviste în raioanele din stânga Nistrului ale Republicii Moldova au constituit deja subiecte de investigare în mai multe publicaţii ale unor jurnalişti, istorici şi jurişti, inclusiv în câteva lucrări semnate de autorul prezentului studiu, totuşi, până în prezent, istoriografia consacrată acestei teme nu a elucidat gradul de respectare de către liderii secesionişti a tradiţiei şi cadrului juridic de constituire a republicilor autonome în teritoriile republicilor unionale, stabilit prin normele dreptului constituţional sovietic.

În acest studiu, vom examina pretextele invocate de liderii forţelor secesioniste drept norme juridice ale dreptului sovietic şi ale celui internaţional pentru autoproclamarea, la 2 iunie 1990, în zona de est a RSS Moldova (prezentată frecvent de către forţele imperial-şovine ca teritoriu istoric rusesc) a aşa-numitei RASS Pridnestrovie, denumire transformată, din considerente politice, la 3 septembrie 1990, în „Pridnestrovskaia Moldavskaia SSR” (RSS Moldovenească Nistreană).

Această formaţiune politică urma să devină continuatoarea statalităţii RASSM din anii 1924-1940 şi, chipurile, să salveze moldovenii de pericolul românizării, iar „naţiunea distinctă” din Transnistria de discriminarea politico-juridică, care, potrivit insinuărilor secesioniste, a fost instaurată prin adoptarea, la Chişinău, la 31 august - 1 septembrie 1989, a actelor legislative ale RSS Moldoveneşti cu privire la decretarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat şi revenirea ei la grafia latină.

Vom analiza în continuare unele pretexte prezentate de către liderii separatişti drept argumente care, în opinia lor, au determinat autoproclamarea în raioanele din stânga Nistrului şi la Tighina (Bender) a RASS Pridnestrovie (ulterior RSS Moldovenească Nistreană) şi anume:

1) mitul existenţei unei naţiuni distincte, constituite în Transnistria;

2) incorectitudinea pretenţiilor că Transnistria este un teritoriu istoric rusesc;

3) mitul aşa-numitei românizări a moldovenilor şi al discriminării politico-juridice a alolingvilor în RSS Moldova;

 

4) atitudinea forţelor secesioniste faţă de principiile juridice de constituire a formaţiunilor politice autonome în teritoriile republicilor unionale, stabilite prin normele dreptului constituţional al URSS. 

Autor: Dumitru C. GRAMA

гис-технологии
ткани для вышивания