Istoria per zi

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

La începutul anilor ’90, sub influenţa forţelor conservatoare locale şi a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul Republicii Moldova şi-a declarat independenţa autoproclamata republică moldovenească nistreană. Eforturile  forţelor  democratice  de  a  detensiona  situaţia  în  baza unei politici de conciliere au eşuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii şi activităţii legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestor tendinţe li se opunea însă, cu vehemenţă, dorinţa de a reveni la imperiul sovietic, politica de reîmpărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au fost, de fapt, principalele cauze ale începerii războiului de pe Nistru. Forţele procomuniste nu puteau accepta noile circumstanţe; căutau diferite...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

După eşecul puciului din august, autorităţile din Transnistria şi-au intensificat acţiunile orientate spre destrămarea unităţii teritoriale a Moldovei. Începând cu 1 septembrie 1991, un grup de femei din Tiraspol şi Bender au blocat, timp de o lună, calea ferată care asigura legătura cu fosta URSS. La  6  septembrie  1991,  în  conformitate  cu  hotărârea  Sovietului suprem transnistrian, intitulată „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei”, a fost creată aşa-numita gardă republicană. După organizarea acestor instituţii şi structuri antistatale, în perioada 10-12 septembrie 1991, la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi a şefilor Armatei a 14-a rusă, a fost convocată adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile ministrului apărării al URSS, ei vor trece...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

Urmărind scopul creării unor structuri paralele puterii de stat, la 1 decembrie 1991, forţele separatiste au organizat alegerea „preşedintelui republicii moldoveneşti nistrene”. În ajunul alegerilor, persoane înarmate au început să intimideze populaţia din regiune. Pregătirile pentru alegerea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene s-au desfăşurat în contextul unei activităţi ilegale intense a adepţilor menţinerii fostei URSS, în contextul acţiunilor practice de creare a unor structuri de ordine paralele, intimidării şi şantajării locuitorilor şi colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului. În ajunul alegerilor, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei oficiale moldoveneşti. La 27 noiembrie 1991, în biroul Sovietului sătesc din localitatea Teia (raionul Grigoriopol) au apărut 6 persoane...

NELEGITIMITATEA CREĂRII AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE, partea 5

Share

27-august-1989Urmărind scopul de a dezbina mişcarea de eliberare naţională a populaţiei autohtone, care lua avânt în 1988, în luările lor de cuvânt la adunările colectivelor de muncă, în cadrul emisiunilor radio şi tv, în publicaţiile din presa periodică, reprezentanţii migranţilor denaturau doleanţele îndreptăţite ale autorilor Scrisorii deschise pentru salvarea de dezastru a limbii materne a băştinaşilor, prezentându-le în calitate de manifestări naţionaliste şi tendinţe periculoase de lichidare a limbii moldoveneşti, prin aşa-zisa „românizare” a ei.

Migranţii şi urmaşii lor se străduiau să insufle autohtonilor sentimentul de frică şi, concomitent, de ură faţă de propunerile de a trece limba moldovenească la grafia latină şi de a recunoaşte identitatea ei cu limba română.

Astfel, a început terorizarea psihologică deschisă a populaţiei autohtone din Moldova de către migranţii alolingvi, îndeosebi a românilor moldoveni din zona de est a republicii.

Vorbitorilor de limbă rusă nu le convenea ca limba moldovenească (de facto, graiul moldovenesc, care, împreună cu graiurile muntenesc, bănăţean, crişan şi maramureşan constituie limba literară română) să obţină statutul de limbă de stat şi astfel să fie utilizată obligatoriu în activitatea structurilor de stat legislative, executive, judiciare, în instituţiile şi organizaţiile de deservire a populaţiei, în administraţiile fabricilor şi uzinelor, ale colhozurilor şi sovhozurilor din republica noastră.

Pe migranţii sosiţi cu miile din RSFSR, Ucraina, alte republici unionale cu scopul de a deţine funcţii de conducere în structurile aparatului organelor partidului comunist, ale instituţiilor de stat la nivel central, raional şi local, în întreprinderile economice, organizaţiile sindicale, comsomoliste, nu-i aranja perspectiva învăţării limbii populaţiei autohtone, pe care ei doreau s-o dirijeze.

În luările de cuvânt la diverse adunări şi mitinguri, vorbitorii de limbă rusă militau oficial de la tribună pentru păstrarea bilingvismului existent în RSSM, propunând în acest scop decretarea a două limbi de stat – moldovenească şi rusă.

De exemplu, prin rezoluţia mitingului din aprilie 1989, colectivul Uzinei Metalurgice Moldoveneşti din Râbniţa, constituit majoritar din migranţi (membri ai 32 de naţionalităţi) aduşi în Moldova din diferite regiuni ale URSS, insista, în mod ultimativ, asupra decretării în RSSM a două limbi de stat – „moldovenească şi rusă”.

Dar, ştiinţific, bilingvismul reprezintă utilizarea de către aceeaşi persoană a două limbi diferite. Drept exemplu de bilingvism armonios poate servi cazul Finlandei, unde demnitarii de stat, funcţionarii publici, persoanele antrenate în deservirea populaţiei utilizează în activitatea lor profesională două limbi – finlandeza şi suedeza.

În 1989, în RSSM, doar membrii etniei autohtone şi o proporţie infimă a membrilor minorităţilor naţionale puteau utiliza şi limba română, şi cea rusă.

Pe parcursul anilor 1792/1812-1989, grupurile naţionale, formate din migranţi aduşi de ţarismul rus şi de guvernanţii regimului totalitar sovietic, au neglijat constant, însuşirea limbii materne a românilor moldoveni. Conform datelor recensământului din 1989, din cei 600.366 ucraineni care locuiau în republica noastră au declarat că ar cunoaşte „limba moldovenească” doar 86.143 persoane (14,3% din numărul total); din cei 562.069 de ruşi – 66.466 (11,8%); din cei 153.458 de găgăuzi – 8.435 (5,5%); din cei 88.419 de bulgari – 8.252 (9,3%); din cei 65.672 evrei – 10.468 (15,9%); din cei 19.608 bieloruşi – 1.244 (6,3%); din cei 7.335 de germani – 469 (6,4%) de persoane.

Datele recensământului demonstrează că majoritatea absolută a membrilor grupurilor naţionale n-au utilizat niciodată „limba moldovenească” alături de cea rusă şi, deci, bilingvismul rus-moldovenesc nu a existat niciodată.

Pe parcursul a circa două secole (1792/1812-1989), în Moldova a existat doar un bilingvism unilateral, moldovenesc-rus.

Elita politică a migranţilor alolingvi şi a urmaşilor lor dorea ca acest tip de bilingvism să fie promovat, cu orice preţ, şi în continuare în RSSM.

Speranţele elitei migranţilor se rezumau la următoarele: prin decretarea a două limbi de stat se va putea menţine, şi pe viitor, monopolul limbii ruse în activitatea organelor de stat, administrative, judecătoreşti, la fabrici şi uzine, în colhozuri şi sovhozuri etc., pentru ca totul să rămână ca în trecut, ca în perioada anilor 1792/1812-1989, când, cu susţinerea ţarismului rus şi ulterior a regimului totalitar sovietic era suficient să cunoşti doar limba rusă şi aveai posibilitatea să ocupi orice post de conducere în Moldova.

În pofida presiunilor psihologice, economice şi politice, Sovietul Suprem al republicii, prin actele normative lingvistice, adoptate la 31 august şi 1 septembrie 1989, a conferit limbii moldoveneşti statutul de limbă de stat, a legiferat revenirea ei la grafia latină, a constatat juridic identitatea limbii moldoveneşti cu limba română, i-a conferit limbii ruse statutul de limbă de comunicare interetnică şi, pentru prima dată în istorie, pe cale legislativă, prin art. 4 al Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti, au fost reglementate modalităţile de utilizare a limbilor materne ale membrilor grupurilor etnice din RSSM, inclusiv: ucraineană, bulgară, găgăuză, ivrit, idiş, ţigănească.

Trecerea de la egalitatea formală a limbilor, existentă până în 1989, la cea reală, a permis populaţiei autohtone să-şi utilizeze limba maternă în toate instanţele de stat, administrative, judiciare, în instituţiile de cultură, în organizaţiile obşteşti, în întreprinderile economice etc.

Treptat, şi documentele au început să fie perfectate în limba română. Membrilor etniei autohtone li s-a oferit posibilitatea reală de a-şi înscrie copiii în instituţii preşcolare, medii generale şi superioare de învăţământ în limba maternă.

S-a procedat la pregătirea şi susţinerea în limba maternă a tezelor de doctorat, editarea în această limbă a rezultatelor investigaţiilor ştiinţifice.

 

Astfel, a fost stopat parţial procesul de deznaţionalizare şi de rusificare a românilor moldoveni, degradare a limbii lor materne pe teritoriul aflat sub jurisdicţia organelor constituţionale ale Republicii Moldova. 

Autor: Dumitru C. GRAMA