Istoria per zi

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 1

La începutul anilor ’90, sub influenţa forţelor conservatoare locale şi a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul Republicii Moldova şi-a declarat independenţa autoproclamata republică moldovenească nistreană. Eforturile  forţelor  democratice  de  a  detensiona  situaţia  în  baza unei politici de conciliere au eşuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii şi activităţii legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestor tendinţe li se opunea însă, cu vehemenţă, dorinţa de a reveni la imperiul sovietic, politica de reîmpărţire a sferelor de influenţă între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au fost, de fapt, principalele cauze ale începerii războiului de pe Nistru. Forţele procomuniste nu puteau accepta noile circumstanţe; căutau diferite...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 2

După eşecul puciului din august, autorităţile din Transnistria şi-au intensificat acţiunile orientate spre destrămarea unităţii teritoriale a Moldovei. Începând cu 1 septembrie 1991, un grup de femei din Tiraspol şi Bender au blocat, timp de o lună, calea ferată care asigura legătura cu fosta URSS. La  6  septembrie  1991,  în  conformitate  cu  hotărârea  Sovietului suprem transnistrian, intitulată „Cu privire la măsurile de apărare a suveranităţii şi independenţei Transnistriei”, a fost creată aşa-numita gardă republicană. După organizarea acestor instituţii şi structuri antistatale, în perioada 10-12 septembrie 1991, la indicaţiile şefilor din Districtul militar Odesa şi a şefilor Armatei a 14-a rusă, a fost convocată adunarea ofiţerilor şi plutonierilor, care au declarat că, indiferent de deciziile ministrului apărării al URSS, ei vor trece...

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

CRONICA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN, partea 3

Urmărind scopul creării unor structuri paralele puterii de stat, la 1 decembrie 1991, forţele separatiste au organizat alegerea „preşedintelui republicii moldoveneşti nistrene”. În ajunul alegerilor, persoane înarmate au început să intimideze populaţia din regiune. Pregătirile pentru alegerea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene s-au desfăşurat în contextul unei activităţi ilegale intense a adepţilor menţinerii fostei URSS, în contextul acţiunilor practice de creare a unor structuri de ordine paralele, intimidării şi şantajării locuitorilor şi colaboratorilor poliţiei din partea stângă a Nistrului. În ajunul alegerilor, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiştilor înarmaţi asupra şefilor unor structuri ale administraţiei locale, care acţionau în baza legislaţiei oficiale moldoveneşti. La 27 noiembrie 1991, în biroul Sovietului sătesc din localitatea Teia (raionul Grigoriopol) au apărut 6 persoane...

NELEGITIMITATEA CREĂRII AŞA-NUMITEI REPUBLICI MOLDOVENEŞTI NISTRENE, partea 6

Share

Recensamant-MoldovaDeşi limba rusă n-a fost proclamată drept limbă de stat, după cum insistau greviştii dirijaţi de CUCM (Comitetul unit al colectivelor de muncă – OSTK – Obiedinennâi soviet trudovâh kollektivov), vorbitorii ei n-au fost privaţi de dreptul de a o utiliza în viaţa social-politică, economică şi culturală.

Garanţie juridică a acestui drept este art. 6 din legea Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti, care stipulează că „în relaţiile cu organele puterii de stat, ale administraţiei de stat şi ale organizaţiilor obşteşti, precum şi cu întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile situate pe teritoriul RSS Moldoveneşti, limba de comunicare orală sau scrisă – moldovenească sau rusă – o alege cetăţeanul”.

Prin această normă s-a realizat trecerea de la egalitatea formală-declarativă a limbilor, proclamată în constituţiile sovietice, la egalitatea reală. Credem că anume la acel moment s-a creat un cadru juridic aproape similar practicii relaţiilor lingvistice din Finlanda, unde limba de comunicare – finlandeza sau suedeza – este aleasă de cetăţean, nu de către funcţionar, cum s-a procedat în URSS.

Astfel, limba rusă a devenit, de facto, a doua limbă de stat în RSSM.

În ansamblu, legislaţia lingvistică din 1989 a instituit un cadru juridic favorabil funcţionării limbii ruse în Moldova.

Conform art. 2-7, 9-29 din legea Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova (din 1 septembrie 1989), limba rusă este utilizată practic în toate domeniile vieţii social-politice, economice şi culturale ale ţării.

Au fost luate sub o protecţie juridică specială şi limbile vorbite de membrii grupurilor naţionale ale ucrainenilor, bulgarilor, evreilor, găgăuzilor ş.a. În localităţile în care respectivele grupuri naţionale constituie majoritatea populaţiei, membrii lor dispun de dreptul de a-şi utiliza limba maternă în activitatea organelor administraţiei publice locale, în grădiniţe, şcoli, instituţii social-culturale etc.

Dacă până în 1989, ucrainenii, bulgarii, găgăuzii, evreii din Moldova erau lipsiţi în totalitate de posibilitatea de a-şi face studiile în limba maternă, ulterior, în baza art. 18 din legea Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, membrilor grupurilor naţionale li s-a garantat dreptul la educaţie şi instruire în limba lor maternă: rusă, găgăuză, ucraineană, bulgară, ivrit, idiş etc.

Conform informaţiilor publicate de Tatiana Stoianov, funcţionar la Ministerul Învăţământului din Republica Moldova, în 1995, în 487 grădiniţe, procesul de educaţie se efectua în limba rusă; 428 de copii găgăuzi din 23 de grupe a 11 grădiniţe erau instruiţi în limba maternă, iar 6.794 de copii găgăuzi studiau limba găgăuză; în patru grădiniţe (20 grupe – 474 copii) procesul instructiv-educativ se efectua în limba bulgară; în 7 grupe din 5 grădiniţe – în limba ucraineană; în 6 grupe – în limba ivrit.

În acelaşi an, din numărul total de 1.454 şcoli – 274 funcţionau în limba rusă, 112 şcoli erau moldo-ruse, 7 şcoli – ucraineano-ruse, 2 şcoli ruso-bulgare, 2 şcoli evreieşti-ruse.

Limba ucraineană putea fi studiată în 75 de şcoli şi în 2 licee de către aproximativ 71.110 copii ucraineni; limba găgăuză se studia în 46 de şcoli şi în 2 licee de către 27.579 de elevi; limba bulgară se studia în 32 de şcoli şi în Liceul Teoretic din Taraclia de către 10.878 de elevi.

Ulterior, la Chişinău, a fost înfiinţată Universitatea Slavonă cu predare în limba rusă, la Comrat – Universitatea de Stat din Comrat (pentru găgăuzi), iar la Taraclia – Universitatea de Stat din Taraclia (pentru bulgari).

Atitudinea forţelor secesioniste faţă de principiile juridice de constituire a formaţiunilor politice autonome în teritoriile republicilor unionale, stabilite prin normele dreptului constituţional al URSS

Chiar din start, „RASS Moldovenească Nistreană” a avut un caracter nelegitim. În hotărârea aşa-zisului Congres II al deputaţilor din Transnistria (2 septembrie 1990) se menţiona că adepţii noii formaţiuni politice s-au ghidat de legislaţia sovietică în vigoare.

Se indicau norme juridice concrete – art. 2 şi art. 5 din Constituţia ex-URSS. Paradoxal, dar normele constituţionale menţionate nu acordau nimănui dreptul de a crea noi formaţiuni naţional-statale.

Conform art. 78 şi art. 79 ale Legii Fundamentale şi conform art. 70 şi art. 76 ale Constituţiei RSS Moldoveneşti, aşa-numitul Congres II al deputaţilor din Transnistria nu dispunea nici măcar de dreptul elementar de a înfiinţa un soviet sătesc, din motiv că nu a fost un organ legal.

Nici Constituţia URSS din 1977 şi nici Constituţia RSS Moldoveneşti din 1978 nu prevedea – şi, deci, nu permitea – înfiinţarea şi funcţionarea unui asemenea organ de stat în Transnistria. Ca şi în celelalte zone ale republicii, în teritoriul din stânga Nistrului, în baza legislaţiei în vigoare, organe constituţionale – deci legitime – erau, în exclusivitate, sovietele raionale, orăşeneşti şi săteşti.

Conform art. 146 al Constituţiei URSS şi conform art. 125 al Constituţiei RSS Moldoveneşti, ele aveau dreptul să soluţioneze doar chestiuni de însemnătate locală.

Legislaţia sovietică, încă în vigoare în 1990, prevedea că doar parlamentele republicilor unionale dispuneau de dreptul de a decide soarta propriilor lor teritorii şi – a libera lor decizie – dreptul de a crea anumite formaţiuni politico-statale.

Astfel, în conformitate cu art. 19 al Constituţiei RSFSR din 1937, doar Sovietul Suprem al acestei republici dispunea de dreptul de a aproba constituţiile republicilor autonome, hotarele şi delimitarea teritorială a raioanelor acestora, dirijarea întocmirii bugetelor formaţiunilor autonome şi prezentarea, spre aprobare finală de către Sovietul Suprem al URSS, dacă era cazul, a formării unor noi republici autonome.

Conform art. 76 al Constituţiei, RSS Moldovenească îşi stabilea de sine stătător orânduirea administrativ-teritorială. Alineatul 2 al respectivului articol stipula că spaţiul geografic al republicii era divizat în raioane, oraşe, sectoare, aşezări de tip orăşenesc şi soviete săteşti.

Existenţa unor formaţiuni naţional-statale în componenţa RSS Moldoveneşti n-a fost prevăzută nici de Constituţia RSSM din 1941 şi nici de cea din 1978. Conform ambelor constituţii sovietice, Moldova era considerată stat unitar şi indivizibil.

Art. 108 (alin. 15) şi art. 109 (alin. 2) stipulau că problemele guvernării administrativ-teritoriale a RSS Moldoveneşti, formarea şi desfiinţarea raioanelor, precum şi modificarea statutului juridic al localităţilor din republică se aflau în exclusivitate în competenţa Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM şi a Sovietului Suprem al republicii.

 

În cadrul unei mese rotunde din 15 octombrie 1989, desfăşurată în incinta Casei Sovietelor din Tiraspol, la care au participat funcţionarii structurilor de partid şi sovietice, reprezentanţii colectivelor de muncă din raioanele din stânga Nistrului, Iu. V. Şekun a atenţionat cvorumul întrunit despre modalităţile legale de constituire a republicilor autonome stabilite prin dispoziţiile legislaţiei sovietice: „Законом предусмотрен строго определенный порядок создания автономной республики. В соответствии с Конституцией СССР вопрос этот должен решаться на уровне союзной республики. Другого пути нет. Решения сессий Бендер, Тирасполя, Рыбницы не основаны на законе…».

 Autor: Dumitru C. GRAMA