Share

 

Gherman PanteaDupă ce, în noiembrie 1917, Sfatul Ţării a fost declarat organ superior de conducere al Republicii Democratice Moldoveneşti, legislativul a decis să organizeze în Basarabia un Comisariat militar şi să-l subordoneze direct Sfatului Ţării. Membrii Comisariatului au propus la rîndul lor instituirea unui Directorat militar care să rezolve toate problemele militare, să preia conducerea unităţilor militare naţionale deja formate şi să se implice în înlăturarea stării de anarhie, provocată de trupele militare ruse încărtiruite în Basarabia şi de militarii ruşi demobilizaţi de pe frontul războiului mondial. În fruntea Comisariatului urma să fie numit un comisar militar, care, până la organizarea Directoratului, avea să deţină întreaga putere militară. Toate unităţile militare naţionale trebuiau să se subordoneze comisarului militar1. În aciastă funcţie a fost numit Vasile Cijevschi, care, la acea vreme, opta în favoarea creării unităţilor militare naţional-teritoriale care urmau să fie constituite din reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor conlocuitoare. La 2 decembrie 1917, s-a decis înfiinţarea acestui organ executiv.

 

La 8 decembrie a fost creat Consiliul directorilor generali al Basarabiei. Din componenţa lui făceau parte 8 directori generali: V. Cristi – responsabil pentru probleme privind afacerile interne, Şt. Ciobanu – responsabil pentru instrucţiunea publică, T. Iancu – responsabil pentru finanţe, N. Bosie-Codreanu – responsabil pentru căile ferate, poşte, telegraf şi telefon, M. Savenco – responsabil pentru probleme de justiţie şi culte, I. Pelivan – responsabil pentru afacerile străine. Consiliului directorilor generali al Basarabiei îi fusese subordonat şi Directoratul general de război şi marină, în frunte cu T. Cojocaru. Preşedinte al Consiliului directorilor generali a fost ales V. Erhan.

 

T. Cojocaru a refuzat, însă, să-şi ocupe funcţia, justificându-şi gestul prin starea precară a sănătăţii. Se crede, totuşi, că la baza refuzului ar fi stat alte motive, inclusiv divergenţele dintre militarii din Comitetele militare naţionale. Într-o scrisoare din 11 decembrie 1917, evocând acest fapt, T. Cojocaru îi propunea lui Gherman Pântea să preia respectiva funcţie, informându-l despre asta şi pe Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării. În calitate de director general de război, Gherman Pântea urma să se afle în fruntea acestei instituţii militare până la noua decizie a forului suprem2.

 

Toate formaţiunile militare naţionale fuseseră subordonate nemijlocit Directoratului general de război. În cadrul lui fuseseră instituite mai multe secţii: secţia personal, secţia instruire, secţia operativă, secţia mobilizare, secţia medico-sanitară, secţia maritimă, secţia construcţie, secţia porturilor, secţia demobilizare3. În subordinea Directoratului se aflau şi secţiile de recrutare din Basarabia. În total în cadrul acestui directorat îşi satisfăceau serviciul militar circa 176 de persoane: 35 – în serviciu activ, restul – în rezervă4.

 

Primul ordin militar adresat ostaşilor Republicii Moldoveneşti a fost emis la 15 decembrie 1917. Prin el, ostaşilor li se cerea să respecte ordinele superiorilor, li se explica marele pericol pe care îl prezintă anarhia pentru Basarabia. Prin acelaşi document se anunţa numirea locotenentului Prahniţchi în funcţia de adjunct pentru probleme de marină şi a plutonierilor Secară şi Osoianu în funcţia de adjuncţi pentru infanterie. Documentul acorda foarte mare atenţie problemelor de logistică; interzicea scoaterea în afara hotarelor Basarabiei, fără acordul directorului militar, bunurile materiale, armamentul şi tehnica militară.

 

Prin acelaşi document se anunţa că în baza unităţii militare Herson, dislocată în oraşul Bender şi compusă doar din soldaţi basarabeni, căpitanul Koşkariov va organiza un divizion moldovenesc de artilerie. În oraşul de pe Nistru urmau să rămână doar opt companii ale respectivei unităţi. Concomitent, urma să fie reformat şi detaşamentul nr. 478 din oraşul Bălţi, responsabil pentru această reorganizare fiind numit ştabs-căpitanul Popa. Numirea acestuia era o decizie ce avea o anumită îndreptăţire, dar care, ulterior, a creat multe probleme conducerii militare din ţinut. În plus, se mai comise şi grava greşeală de a-l numi comandant al garnizoanei Chişinău pe ostaşul Ilie Cătărău, permiţându-i-se să facă uz de orice forţe şi mijloace pentru menţinerea ordinii în capitală5. Candidatura lui Cătărău, un adept făţiş al anarhiei, fusese susţinută de aproape toate comitetele militare din garnizoana Chişinău, în care elementul social predomina asupra celui naţional. La 1 ianuarie 1918, comandantul Cătărău a fost, totuşi, arestat şi învinuit de spionaj şi abuz de putere în scopuri personale.6

 

Un alt document, un ordin semnat de către directorul general de război, propunea militarilor să manifeste un sentiment de mândrie pentru uniforma de ostaş şi de apărător al tânărului Stat. Ofiţerilor li se solicitase să-şi indice adresele de la domiciliu, pentru ca, în caz de necesitate, să poată fi chemaţi la datorie.

 

La 17 decembrie 1917, a fost emis un ordin (nr. 3), prin care se aproba constituirea unei comisii de revizie7, ce urma să controleze întregul echipament militar al unităţilor militare moldoveneşti. Din componenţa acesteia făceau parte reprezentanţi ai garnizoanei Chişinău, ai Directoratului pentru probleme militare, ai Sfatului Ţării, reprezentanţi ai miliţiei, administraţiei orăşeneşti, zemstvei. Printr-o hotărâre a Sfatului Ţării, preşedinte al comisiei fusese numit Ion Tudose.

 

Anarhia, care luase deja proporţii, şi propaganda orientată împotriva ofiţerilor puneau în dificultate conducerea militară naţională. Directoratul de război şi o mare parte dintre ofiţerii unităţilor militare moldoveneşti se pronunţau în favoarea acţiunilor radicale şi de amploare, care să ridice moralul şi să sporească disciplina soldaţilor din unităţile militare moldoveneşti şi se declarau îngrijoraţi de faptul că, practic, controlul oştirii trece în mâinile comitetelor militare influenţate de ideologia bolşevică.

 

Pentru a redresa cumva situaţia şi pentru a ridica moralul efectivului, conducerea militară a decis organizarea, la Chişinău, a unei parade militare. La paradă trebuiau să participe câteva unităţi de infanterie, un regiment nou-format de cavalerie-husari, comandat de M.  Popa;  2 baterii de artilerie, conduse de Sârbu şi de locotenentul inferior Şerban. Parada a avut loc în prima zi de Crăciun, s-a desfăşurat sub auspiciile Directoratului militar şi a fost condusă de către M. Popa. În legătură cu acest fapt, Gherman Pântea, directorul general interimar al Directoratului de război, semnase ordinul nr. 4 din 18 decembrie 1917, în care se stipula că “Petrecerea paradei trupelor moldoveneşti (va avea loc) pe data de 25 decembrie a.c. în faţa Soborului, după terminarea slujbei Dumnezeieşti. Conducător al paradei este numit comandantul primului regiment de husari moldoveni lt. colonel M. Popa” La rândul său, M. Popa menţionase: “Parada o voi primi eu. La parada militară vor participa un regiment de husari moldoveni, un batalion din partea primului regiment moldovenesc de infanterie, o baterie moldovenească de artilerie şi detaşamentul moldovenesc de gardă. A invita pentru a participa la parada militară unităţile militare poloneze şi ucrainene. La paradă trebuie să asiste toţi ofiţerii unităţilor moldoveneşti şi reprezentanţi din partea organizaţiilor civile”8.

 

Evenimentul a demarat la ora 1200, în Piaţa Nemţească. În faţa unităţilor militare se deplasau două maşini, în care se aflau directorii generali şi deputaţi din Sfatul Ţării. Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, apropiindu-se de oştire, a salutat cu următoarele cuvinte: “Să trăiţi, fraţilor”, soldaţii răspunzându-i: “Să trăiţi, domnule prezident”, şi scandând “Trăiască Republica Moldovenească şi cea Federativă Rusească”, slogan însoţit de lungi urale. S-a organizat apoi un Te Deum religios, au fost înmânate drapelele de luptă Regimentului I Moldovenesc de husari, Regimentului I Basarabean de husari, Bateriilor I şi II Moldoveneşti şi Regimentului I pază9.

 

Conform  aceluiaşi ordin, în timpul primei parade militare din 25 decembrie 1917, ostaşii Republicii Democratice Moldoveneşti au depus primul jurământ militar, care suna în felul următor:

 

“În numele lui Dumnezeu Atotputernicul, jur credinţă Republicii Democratice Moldoveneşti, supunere ocârmuitorilor şi legilor ei, îndatoririlor militare în toate împrejurările, în timp de pace, ca şi în timp de război. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”10.

 

O zi mai târziu, la 26 decembrie, directorul de război a emis un nou ordin, în care menţiona: “La 25 decembrie a avut loc parada militară a unităţilor naţionale ale Republicii Moldoveneşti şi solemnitatea de înmânare a drapelelor de luptă. Disciplina de fier şi ţinuta militară au lăsat o impresie destul de bună în faţa tuturor celor prezenţi. Mulţi participanţi la acest eveniment, care demult aşteptau să li se împlinească idealurile naţionale, socot ceasurile petrecute în timpul paradei cele mai fericite în viaţa lor. Însăşi natura a încununat această manifestare, încălzind cu razele soarelui trupele naţionale şi pe toţi cetăţenii Republicii Moldoveneşti.

 

Soldaţi!

 

Din mâinile preşedintelui Adunării Supreme – Sfatul Ţării, aţi primit drapele de luptă. Apărând aceste drapele, soldaţii mor, dar niciodată nu se retrag. Juraţi şi voi că până la ultima suflare veţi apăra statul vostru de orice duşman şi, datorită supuşeniei şi dragostei voastre, veţi putea să vindecaţi rănile aduse de anarhie. Fiind surprins de disciplina şi ţinuta Dumneavoastră militară atunci când treceaţi în marş pe sub drapelele din piaţă, pe străzile capitalei republicii noastre, vă aduc cele mai sincere mulţumiri. Îi mulţumesc, de asemenea, conducătorului paradei militare, comandantului primului regiment de cavaleri basarabeni, locotenent-colonel M. Popa şi, de asemenea, tuturor comandanţilor de unităţi, ofiţerilor şi soldaţilor.

 

La paradă au participat şi reprezentanţii unităţilor militare ucrainene. Prin aceasta ei au demonstrat atitudinea lor binevoitoare şi paşnică faţă de statul nostru.

Acest ordin să fie tradus în limbile rusă şi ucraineană şi să fie citit în toate unităţile.”11

 

Cu toate acestea, ¾ din efectivul Regimentului I Moldovenesc, în mare parte influenţat de ideologia bolşevică, nu a acceptat să participe la paradă. Trebuiau întreprinse acţiuni de menţinere a ordinii publice, asigurată securitatea cetăţenilor împotriva atacurilor banditeşti din partea grupurilor de ostaşi dezertori, lichidată anarhia. În acest sens, la 17 decembrie a fost elaborat un ordin special, prin care în judeţul Bălţi se declara stare excepţională 12.

 

Ulterior, prin telegrama cu nr. 816, adresată responsabilului pentru problemele moldoveneşti din Odessa, comisarului Munteanu, directorul general militar insista ca să fie luate toate măsurile de rigoare ce să-l oblige pe comandantul detaşamentului nr. 478 infanterie din jud. Bălţi, căpitanul Popa, să respecte ordinele comisarului şi ale şefului garnizoanei din localitate13.

 

Dezordinile au cuprins, însă, şi judeţul Chişinău. Din acest motiv, la 20 decembrie, directorul militar a semnat un nou ordin (nr. 6), prin care cerea unui batalion din Regimentului I să menţină ordinea publică: în aceeaşi zi, la Chişinău, a fost introdusă starea excepţională14. Străzile oraşului au început să fie patrulate de soldaţi din unităţile militare naţionale, de forţele de ordine ale miliţiei. Mai târziu, în această acţiune au fost antrenaţi şi militarii români.

 

Pentru menţinerea disciplinei militare, comandanţilor de unităţi li s-au acordat drepturi excepţionale, directorul general numindu-i responsabili nemijlociţi pentru executarea la timp a tuturor ordinelor date de superiori. Pentru neexecutarea ordinelor sau încălcarea disciplinei, ostaşilor trebuia să li se aplice sancţiuni, inclusiv sancţiuni penale, judecate de tribunalul militar. Drept sancţiune gravă era considerată şi eliminarea din armată pentru necorespundere. Despre acest fapt se menţiona şi în ordinul nr. 5, semnat de către Gh. Pântea la 19 decembrie 1917: “Eu am observat că mulţi ofiţeri din rândurile unităţilor militare moldoveneşti au o atitudine foarte neserioasă faţă de obligaţiunile de serviciu. Ordon tuturor ofiţerilor unităţilor naţionale moldoveneşti să frecventeze lecţiile şi să citească ordinele în mod cinstit. Conducătorii unităţilor să ia toate măsurile pentru îndeplinirea acestui ordin, neoprindu-se chiar şi la eliberări din serviciu”15. Acţiunile erau condiţionate de faptul că la Chişinău staţionau unităţi militare ruse, care săvârşeau foarte  multefărădelegi.

 

La sesiunea din 14 decembrie 1917, la propunerea preşedintelui V. Erhan, au fost numiţi în funcţie locţiitorii Directoratului general pentru probleme militare16.  În cadrul acestei şedinţe s-a luat şi hotărârea de a-i expedia generalului Şcerbaciov, conducător al trupelor ruse ре Frontul Român, o telegramă,  prin care să i se ceară un milion de ruble, cheltuieli pentru întreţinerea trupelor ruseşti demobilizate17. La aceeaşi şedinţă s-a propus ca, pe viitor, cohortele moldoveneşti să se supună comisariatelor de judeţ18. Erau acţiuni îndreptăţite, condiţionate de marele flux al unităţilor militare ruseşti ce soseau continuu în Basarabia.

 

Membrilor Comisiei de revizie li se atribuise şi dreptul de a purta negocieri şi cu colonelul francez Dalbia, sosit în Basarabia pentru a analiza starea de anarhie şi de a conlucra în vederea acordării unui ajutor de organizare la formarea armatei moldoveneşti. Reprezentantul francez a fost informat cu privire la situaţia reală şi cu privire la oportunitatea unor acorduri bilaterale. În urma negocierilor, s-a convenit ca în Basarabia să se invite ataşaţi militari francezi, iar în unităţile militare franceze să se delege viitori instructori moldoveni, care să se documenteze în probleme de organizare şi dirijare a organismului militar. La sugestia colonelului T. Cojocaru, colonelul Dalbia a acceptat propunerile basarabenilor, condiţionând că această iniţiativă trebuie legitimată printr-un document oficial, în care să fie stabilite drepturile şi îndatoririle părţilor şi nominalizate persoanele ce urmau să plece la stagiu în Franţa.19

 

La 22 decembrie, la insistenţa Consiliului militar, reprezentantul statului major, colonelul Hudolei, a prezentat o informaţie detaliată cu privire la situaţia de pe Frontul Român şi posibilele modalităţi de organizare a unităţilor militare naţionale. În alocuţiunea sa, colonelul a amintit despre faptul că a solicitat generalului Şcerbaciov ajutor privind transferarea diviziei a 14-a ruse la periferiile Chişinăului. Colonelul mai informase că ar fi expediat şi conducerii ruse o telegramă prin care îşi motiva solicitarea.  Cu toate acestea, divergenţele interne luau proporţii incontrolabile. Forţat de împrejurări, Directoratul militar a acceptat cererea de demisie lui V. Cijevschi20.

 

Pentru că unităţile militare moldoveneşti fuseseră deja constituite, Directoratul militar a lansat iniţiativa privind stabilirea unui model adecvat de uniformă militară şi a însemnelor militare naţionale. S-au lansat mai multe propuneri cu privire la posibilele modele. De fapt, problema a mai fost abordată  şi în vara anului 1917, de către Comitetul militarilor-rezervişti din Regimentul 40 infanterie, când acesta a propus ca uniforma regimentului să includă epoleţi înguşti, asemănători cu cei francezi, şi o cocardă ce să reprezinte culorile drapelului naţional21. 

 

La 22 decembrie (prin ordinul nr. 8) a fost aprobat şi modelul uniformei pentru medicii militari: epoleţi argintaţi alternând culorile negru şi roşu şi având însemnul lui Hipocrate22.

 

La propunerea directorului general, a mai fost instituită o comisie ce urma să elaboreze modelele de uniformă. În componenţa ei a fost inclus câte un ofiţer şi câte un soldat din fiecare unitate militară din Chişinău. La şedinţele comisiei erau invitaţi şi reprezentanţi cu vot consultativ din organizaţiile militare naţionale 23.

 

La 23 decembrie, Consiliul directorilor generali ceruse “Glavkorum”-ului rusesc să prezinte din timp informaţii privitor la dislocarea unităţilor ruseşti, dispunând să se ia măsurile de rigoare pentru a nu li se permite intrarea în raza oraşului. Consiliul solicita şi bani pentru întreţinerea unităţilor militare dislocate în Basarabia, amintind că în satele Mereni şi Ghidighici au fost organizate puncte alimentare pentru militarii ruşi demobilizaţi24. Membrii consiliului au adresat Sfatului Ţării un demers prin care sugerau ca, temporar, miliţia să fie subordonată comisariatelor de judeţ25. Tot în decembrie 1917, Consiliul directorilor generali a emis un ordin (nr. 13) prin care a decis formarea unui Consiliu militar, care urma să controleze şi să coordoneze activitatea unităţilor militare26. Prerogativele Consiliului militar erau de a asigura activitatea unităţilor şi detaşamentelor militare şi de a conlucra cu ele; de a menţine relaţii de normalitate în interiorul unităţilor militare şi între efectivele acestora; de a elabora proiectul legislaţiei militare, care urma să fie prezentat spre aprobare Sfatului Ţării, de către responsabilul de probleme militare.

 

Consiliul militar fusese constituit din un preşedinte, el şi director general pentru probleme militare, 3 locţiitori, 1 şef de garnizoană, comandanţi de unitate (baterii, escadroane), câte 1 reprezentant al soldaţilor din fiecare unitate. O dată ре săptămână, Consiliul militar organiza şedinţe ordinare, ordinea de zi a cărora se stabilea la propunerea membrilor consiliului. În cazuri excepţionale, consiliul se întrunea în şedinţă extraordinară. Deciziile Consiliului militar se adoptau cu majoritate de voturi şi se transmiteau biroului permanent. În baza acestora, se întocmeau ordinele; uneori, deciziile erau transmise spre dezbatere şi aprobare Sfatului  Ţării.

 

Toate aceste acţiuni constructive erau totuşi adumbrite de faptul că începând cu primele zile ale lui ianuarie 1918, anarhia se instalase şi în interiorul statului-major al armatei. Mulţi dintre ofiţerii statului-major au pătruns din afară, erau incompetenţi şi deveniseră corupţi27. Se atenta chiar şi la avutul armatei.

 

În ianuarie 1918, Ministrul militar a interzis, prin ordin, sechestrarea bunurilor materiale ce aparţineau unităţilor militare, direcţiilor, organizaţiilor şi persoanelor fizice, atenţionând că oricine va încălca acest ordin va fi dat în judecată. Sechestrarea putea fi realizată doar la comanda directorului militar, în baza unor ordine speciale28. Au fost supuse gestionării şi bunurile materiale ale unităţilor militare ruse în curs de demobilizare. În acest sens, au fost create două comisii speciale: una pentru primirea şi înregistrarea mărfurilor, alta pentru licitarea şi repartizarea lor29.

 

Armata moldovenească urma să fie reorganizată după modelul armatei franceze şi a cele române. La 15 ianuarie 1918, a fost semnat ordinul nr. 15, prin care s-a aprobat modelul uniformei militare şi care prevedea următoarele: militarii trebuie să poarte la mâna stângă, mai sus de cot, un triunghi plasat cu vârful în jos, confecţionat din material ce include culorile naţionale tradiţionale, de ¼ arşini lungime şi ½ versoci lăţime. Epoleţii sunt completamente anulaţi, înlocuindu-se cu simboluri, plasate ре umăr, ca şi epoleţii, şi confecţionate din aceeaşi stofă ca şi costumul. Gradele militare erau marcate în următorul fel: un general avea însăilate ре ambele mâneci ale uniformei 3 bucăţi de galon aurit cu lăţimea de 1 versoc; un general-locotenent – 2 bucăţi de galon aurit; un general-maior – o singură bucată. Un colonel urma să poarte epoleţi similari cu cei ai generalului, dar având un galon de culoare argintie; un locotenent-colonelul – similar cu cei ai general-locotenentului; un căpitan –similar cu cei ai general-maiorului, toţi având galoane de culoare argintie. Ştabs-căpitanul urma să poarte 4 panglici înguste, cu lungimea de ¼ versoci; locotenentul – trei panglici; sublocotenentul – două; plutonierul – una. Distanţa dintre ele trebuia să reprezinte o jumătate din mărimea lor. Fedfebelul trebuia să poarte un galon metalic de culoare galbenă. Subofiţerul superior – 3 galoane albe; subofiţerul inferior – 2; efreitorul – un galon.  Soldatul urma să poarte doar un însemn la mânecă; însemnele de ре umăr, pentru toate categoriile de ostaşi, erau aproape identice – şi la soldat, şi la general. Uniformele medicilor se deosebeau printr-o cocardă, pe care era imprimată o cruce roşie; funcţionarii purtau cocarda rotundă, de dimensiuni ceva mai mici30.

 

La 16 ianuarie 1918, Unitatea de gardă fusese transformată în Companie specializată de pază a Republicii Moldoveneşti”31. 

 

La 24 ianuarie 1918, cu prilejul aniversării a 59-a de la  Unirea Munteniei cu Moldova, a fost organizată o nouă paradă militară a trupelor naţionale moldoveneşti. Parada s-a desfăşurat tot în faţa Catedralei centrale din Chişinău. Alături de trupele moldoveneşti, la eveniment  au participat şi trupele române32 .

 

La 26 ianuarie, a fost creată Direcţia comunicaţii militare, în frunte cu locotenent-colonelul Vasiliev33.

 

La începutul lunii februarie, şeful statului-major al Frontului Român a transferat plutonul cartografie al statului-major în subordinea ministrului militar al Republicii Moldoveneşti. Plutonierului Cotrubenco i s-a cerut să organizeze de urgenţă un nou pluton de cartografie34.

 

La 16 februarie a fost constituit Cabinetul ministrului militar. În fruntea cabinetului a fost numit Bogos35. Cabinetul urma să conducă şi să administreze armata. Şef al statului-major al armatei a fost numit, la 14 februarie 1918, colonelul Ghepeţchii, iar adjunct, maiorul serviciului francez în Basarabia, Levalie36.

 

La şedinţa executivului din 16 februarie 1918,  ministrul de război a propus ca în unităţile militare naţionale să fie introdusă noua uniformă ostăşească37. Conform ziarului Cuvânt Moldovenesc, “haina e foarte plăcută vederii, de culoare albastră (vânătă), cu linia croielii ca şi a ofiţerilor români, doar chipiul  deosebindu-se de cel al militarilor români. În faţă, pe veston, în locul literelor ce reprezentau numele regelui, cu coroana peste ele, străluceau literele R.M., care însemnau Republica Moldova sau ostaş al Republicii Moldoveneşti”. Mult timp, se vehiculase şi ideea că însemnele R.M. ar fi semnificat România Mare38.

 

După ce a fost aprobat acest model de uniformă, şeful garnizoanei Chişinău a emis un ordin, conform căruia, de la 1 aprilie 1918, persoanelor demobilizate li se interzicea să poarte în public uniformă  militară.

 

Mulţi dintre militarii care slujiseră în Rusia au revenit la baştină, dorind să-şi continue aici cariera militară. De aceea, s-a hotărât ca studenţii şi pedagogii mobilizaţi să fie înlocuiţi cu cadre militare profesioniste şi scutiţi de un ulterior serviciu militar activ39. Atunci când se deplasau în afara unităţii, ostaşii trebuiau să poarte asupra lor un permis în limba română, cel rusesc fiind considerat nevalabil40.

 

La 18 februarie 1918, directorul militar a dispus ca toate comenzile, în toate unităţile militare, să se dea doar în limba română. Comandanţii trebuiau să redacteze şi să emită acte şi documente doar în limba română41.

 

Şefii de garnizoană şi de unităţi militare au fost obligaţi să ia măsuri privind paza lăcaşurilor sfinte şi a bunurilor materiale aflate în biserici şi mănăstiri. Urma să se efectueze o inventariere a acestor bunuri. Responsabil pentru această acţiune ca şi pentru protejarea materialelor din unităţile  militare desfiinţate sau în care se aflau ostaşi veniţi de ре front, fusese numit protoiereul Parfentiev, preotul Directoratului militar, de competenţa căruia ţineau toate acţiunile militaro-bisericeşti şi ale preoţimii militare a Republicii Moldoveneşti42.

 

Tot în februarie, Consiliul militar a emis un ordin prin care dispunea distribuirea către populaţie, pentru folosinţă temporară şi gratuită, a efectivului de cai ai armatei. Caii ineficienţi sau inutili au fost scoşi la licitaţie. Armata urma să-şi păstreze o rezervă de 15.000 de cai, iar întreţinerea lor necesita resurse considerabile. În unităţile de cavalerie existau 3.150 cai, dintre care 900 cai de luptă, 1.750 pentru artilerie, 600 pentru oboz şi transport. Rezerva de cai se afla în satul Volceni43.

În cadrul Ministerului militar a fost formată o nouă secţie – Direcţia maritimă44.

 

Pe strada Tighina, colţ cu  Kiev, unde se aflau cazărmile regimentului 54 infanterie Mensk, s-a organizat un depozit de materiale pentru unităţile demobilizate45.

 

 

La 25 februarie 1918, a fost desfiinţată  Direcţia generală, reinstituită  calitatea de general-cvartir-ministru şi repusă în funcţie secţia militar-politică. Obligaţiunile lor au fost distribuite celor doi locţiitori din Cabinetul ministrului. A fost lichidată şi secţia învăţământ, organizându-se, în schimb, o serie de birouri: biroul organizare, biroul mobilizare, biroul personal, biroul operativ, biroul cercetare, biroul comunicaţii, cancelaria, comenduirea, biroul de informaţii46.După cum anunţasem anterior, încă la 16 decembrie 1917, comisariatele militare fuseseră transferate în subordinea Directoratului militar, supunându-se nemijlocit celor doi adjuncţi – Secară şi Osoianu47.

 

După ce au fost reorganizate comisariatele, funcţiile acestora au fost repartizate între statul-major şi Directoratul general, primul fiind subordonat Directoratului militar. În subordinea statului-major rămăseseră direcţiile artilerie, intendenţă, inginerie, sanitară, demobilizare48.

 

În cadrul Directoratului militar a fost instituită Direcţia general-cvartirmistrului, în frunte cu colonelul Hudolei, în calitate de adjutanţi superiori fiind numiţi căpitanii Cerneşev şi Grişcenco.

 

La începutul lunii martie 1918, în rândurile conducerii militare a revenit fostul director general, T. Cojocaru, numit de curând şef al statului-major al armatei49.

 

Din lipsă de finanţe,  la începutul aceleiaşi luni au fost desfiinţate mai multe unităţi militare, inclusiv unele unităţi de artilerie. A fost desfiinţată Direcţia artilerie grea.50

 

Dar, în ciuda tuturor greutăţilor cu care s-a confruntat, Directoratul militar al Republicii Moldoveneşti, constituit în 1917-1918, a reuşit, totuşi, să dirijeze activitatea militară din ţinut până la reunirea Basarabiei la România, după care unităţile militare basarabene s-au contopit cu cele române.

 

 

Summary

 

In 1917, after the bourgeois revolution in Russia and as a result of World War I, Bessarabia declared its autonomy from the Russian Empire.

 

After Sfatul Tzarii, the supreme legislative structure, was constituted, the executive organ was created. In it was formed, along with other Directorates, The Directorate for Military and Maritime Issues, which had authority over the territory’s military units and solved the military issues linked with the presence of Russian soldiers in the space between Nistru and Prut and the World War I front. The article exposes this military executive organ’s activity, the orders it issued for solving the anarchy problems in Bessarabia and the setting up of a new National Army of the Democratic Moldavian Republic.

 

 

NOTE:

 

1. ANRM, fond 727, inventar 2, dosar 21, partea II-a, f. 19.

2. Pântea, Gh. Rolul organizaţiilor militare moldoveneşti în actul unirii Basarabiei. – Chişinău, 1932. - P. 22.

3. ANRM, fond 919, inventar 2, dosar 2, partea II, f. 28.

4. Bogos, D. La răspântie. Moldova de la Nistru. 1917-1918. – Chişinău, 1998. - P. 129.

5. Pântea, Gh. Rolul organizaţiilor militare moldoveneşti în actul unirii Basarabiei. - Chişinău, 1932. - P. 187; A. N. R. M., fond 727, inventar 2, dosar 1, f. 1.

6. Cuvânt Moldovenesc, nr. 5, 918.

7. ANRM, fond 727, inventar 2, dosar 108, f. 16.

8. Ibidem, f. 49b. f. 10.

9. Soldatul Moldovan, nr. 1, 1 ianuarie 1918.

10. Literatura şi arta, nr. 4, 1991.

11. ANRM, fond 727, inventar 2, dosar 108, f. 45.

12. Ibidem.

13. Sfatul Ţării, nr. 5, 1918.

14. ANRM, dosar 2, f. 19.

15. ANRM, fond 727, inventar 2, dosar 16, f. 108.

16. Ibidem, dosar 21, partea 1, f. 114.

17. Ibidem, fond 919, inventar 2, dosar 1, partea 1, f. 4.

18. Ibidem, f. 10.

19. Ibidem, f. 9.

20. Ibidem, dosar 2, partea I, f. 24

21. Ibidem, fond 727, inventar 2, dosar 6, f. 173.

22. Ibidem, dosar 108, f. 25.

23. Ibidem, f. 20.

24. Ibidem, fond 919, inventar 2, dosar 1, partea 1, f. 10.

25. Ibidem.

26. Ibidem, fond 727,inventar 2, dosar 108, f. 50.

27. ANRM, fond 727, inventar 2, dosar 108, f. 15.

28. Ibidem, f.24.

29. Ibidem, f. 15

30. Ibidem, fond 727,inventar 2, dosar 6, f. 19.

31. Ididem, fond 727, inventar 2, dosar 108, f, 20b.

32. Cuvânt Moldovenesc, nr.21, martie 1918.

33 Ibidem, fond 727, inventar 2, dosar 108,  f.23.

34. Ibidem, f.27.

35. Ibidem, f.38.

36. Ibidem.

37. Ibidem, fond 919, inventar 2, dosar 1, partea 1, f. 73.

38. Cuvânt Moldovenesc, nr.21, martie 1918.

39. ANPM, fond 727, inventar 2, dosar 108, f.39.

40. Ibidem, f. 38,.

41. Ibidem, f.22.

42. Ibidem, f.69.

43. Ibidem, f.15

44.  Ibidem, f.22.

45. Ibidem, f.41.

46. Ibidem, f. f.49.

47. Ibidem, fond 919, inventar 2, dosar 2, partea I, f. 25.

48. Ibidem, fond 727, inventar 2, dosar 108,f.49b.

49. Ibidem, f.63.

50. Ibidem.

Autor: colonel Vitalie CIOBANU

 Sursa: Revista „Cohorta”